Nu te-am văzut niciodată colorând norii cu zâmbetele tale înrămate în galeriile de artă stradală. E un vis nevisat încă, fiindcă nu am atins niciodată perna cu puful îngerilor tai.
Am găsit un loc în coltul străzii tale, de unde privesc cum norii te asteapta să-i cobori în ploaie de cuvinte, peste amintirile noastre.
Şi-mi voi lua o umbrelă spre seară, să îmi ascundă luna, când tu vei adormi peste șapte mări și țări, într-un vis dintre cele 1001 de vise cu iz de mentă creaţă şi pânze albe de borangic, pe un tărâm desenat de zborurile stolurilor de pescăruşi ce au migrat din toamna noastră într-o vară inaripâd insulele firii cu Lumina neatinsă.
O voi lipi strâns de inimă, și-o voi topi în focul ei, pentru ca atunci când soarele tău se va trezi, să îmi strecor în buzunarul de la piept luna-inel, spre aducere aminte a zilei cu noi învățându-ne cu albastrul –privirii şi cuvintele – alăute, dintr-un anotimp ce s-a copt deja şi a căzut din Pomul cunoaşterii binelui şi răului, în Raiul cela dintre Noi.
Liana Şut ( Conectarea la rădăcini)
Articole care te așteaptă:
Amintirile bunicului
Acasa – locul care adună sufletele la un loc
Medicamente in loc de cunoastere
O poveste despre lumină (Scrisoare pentru când vei veni)
Psiholog-Psihoterapeut Liana Sut 