Posibilă numai în cadrul comunicării interpersonale, această formă de a transmite un mesaj/semnal este comună şi lumii animale Transmiterea tactilă de informaţie este una dintre cele mai vechi forme de comunicare. Ontogenetic, importanţa atingerii este evidentă încă din primul stadiu de viaţă (bebeluşul are nevoie de contact corporal).
Pe parcursul evolutiei biologice, informaţia vizuală si auditivă devine mai importanta decât cea tactilă. Avantajul vederii şi al auzului rezidă din faptul că ele permit comunicarea de la distanţă ,deşi în cazul pierderii acestora, pielea este singurul canal de comunicare ce poate să substituie informaţia acustică si vizuală. Acest tip de limbaj non-verbal se manifestă prin frecvenţa atingerii, modul în care se dă mâna, modul de îmbrăţişare, de luare de braţ, bătutul pe umăr etc. Mâinile intervin activ în actul comunicării, cele mai ascunse dorinţe traducându-se în modul cum ne folosim mâinile sensul mişcării indicând natura dorinţei.[1] Cercetatorii au stabilit cinci clase de atingeri, dintre care numai patru privesc convorbirea:
- Atingeri care transmit emoţii pozitive, mângâierea, atingerea ca semnificaţie consolatoare, atingerea de încurajare (strângerea tăcuta de mâna, bătai pe umar), atingerea linistitoare comunică afecţiunea (mama care alăptează copilul).
- Atingeri ludice: ce pot fi autonome sau în legatură cu comunicarea verbală (simularea unei mângâieri sau loviri, într-un anumit context ludic), asemenea atingeri au un caracter abuziv si presupun un referenţial comun precum şi o relaţie mai strânsă.
- Atingeri „de control”: în această categorie fiind incluse acele semnale tactile care au rolul de a orienta comportamentul sau atitudinea vizând dirijarea comportamentului sau a atitudinilor persoanei atinse (exemplu: un semn tactil prin care atenţionăm interlocutorul să ne privească)
- Atingerea „rituala”: din aceasta categorie fac parte atât atingeri cu semnificaţie magică, încărcate de religiozitate (transmiterea harului prin atingeri de la preot la preot sau de la preot la credincios, atingerea cu un obiect sacru), atingerea cu rol taumaturgic, păstrează caracterul ritual; strângerea mâinii în semn de salut, sărutul pe obraz în ocazii speciale, atingerile cu semnificatie sexuală.
- Atingerea în alt scop decât comunicarea propriu-zisă: sprijinirea unei persoane care urcă sau coboară dintr-un vehicul, atingerea frunţii unui bolnav, etc.
[1] Philippe Turchet,Limbajul trupului şi puterea de seducţie,pg.177,Ed.Polirom,Iaşi,2006
Psiholog-Psihoterapeut Liana Sut 