Imaginea corporala nu este schema corporala

Schema corporală este o realitate de fapt, este într-o oarecare măsură trăirea noastră carnală în contact cu lumea fizică. Experienţele realităţii noastre depind de integritatea organismului, sau de leziunile sale tranzitorii sau permanente, neurologice, musculare, osoase, ca şi de senzaţiile noastre fiziologice viscerale, circulatorii – numite şi cenestezice.
Desigur, atingeri organice precoce pot provoca tulburări ale schemei corporale, şi acestea, datorită lipsei sau întreruperii relaţiilor de comunicare, pot antrena modificări pasagere sau durabile pentru toată viaţa ale imaginii corporale. Se întâmplă însă frecvent ca o schemă corporală infirmă şi o imagine corporală sănătoasă să coexiste la acelaşi subiect.

Să ne gândim la copiii atinşi de poliomielită, adică de o paralizie motorie, dar nu şi senzitivă. Dacă maladia survine după vârsta de trei ani, sau după achiziţionarea mersului, a continenţei sfincteriene şi a cunoştinţelor cu privire la apartenenţa lor la un anumit sex (castrarea primară), schema corporală, chiar dacă poate fi parţial definitiv atinsă, rămâne compatibilă cu o imagine corporală aproape întotdeauna intactă, după cum putem observa în desenele acestor copii.
În schimb, schema corporală este întotdeauna atinsă, cel puţin parţial, atunci când poliomielita este foarte precoce, la vârsta alăptării şi a leagănului, mai ales înaintea experienţei mersului. Dar chiar dacă aceşti copii nu recuperează o schemă corporală sănătoasă, integră din punct de vedere motor şi neurologic, infirmitatea lor poate să nu afecteze imaginea lor corporală: pentru aceasta trebuie ca, până la îmbolnăvire, în cursul acesteia, şi apoi în cursul convalescenţei şi reeducării, relaţia lor cu mama şi cu persoanele din jur să fi rămas suplă şi satisfăcătoare, fără prea multă angoasă din partea părinţilor; relaţia trebuie să fie adaptată nevoilor lor, care trebuie să fie întotdeauna puse în cuvinte ca şi când acestea ar putea fi satisfăcute de ei înşişi, când atingerea musculară datorată bolii şi sechelelor sale i-au făcut incapabili.
Atunci când un copil este atins de o infirmitate, este indispensabil ca deficitul său fizic să-i fie explicat, pus în raport cu trecutul său non-infirm sau, dacă este cazul, cu diferenţele congenitale dintre el şi ceilalţi copii. Trebuie ca el să poată, prin limbajul mimico-gestual şi verbal, să-şi exprime şi să-şi fantasmeze dorinţele, fie că sunt sau nu realizabile în raport cu schema corporală infirmă.
Astfel, un copil paraplegic are nevoie să se joace verbal cu mama lui, vorbind despre a fugi, a sări, lucruri pe care mama lui ştie, ca şi el, că nu le va putea face niciodată. El proiectează astfel o imagine corporală sănătoasă, simbolizată prin cuvinte şi reprezentări grafice, în fantasme de satisfacţii erotice, în schimburile de la subiect la subiect. Faptul că dorinţele sale sunt astfel verbalizate împreună cu cineva care acceptă acest joc proiectiv permite subiectului să integreze în limbaj aceste dorinţe în ciuda realităţii, a infirmităţii corpului său. Iar limbajul îi permite descoperirea unor modalităţi personale de comunicare.

Ceea ce face ca un copil să fie inadecvat socializat, chiar caracteropat, cu o imagine corporală nesănătoasă, non-castrabilă la momentul înţărcării, apoi al castrării anale (acţiunea autonomă) în raport cu mama sa, care-l menţine în dependenţă faţă de ea, în fixaţie falică sau fobică, este faptul că mama lui nu a vrut să-i vorbească de infirmitatea lui, în timp ce el observă diferenţa dintre
corpul lui şi cel al altor copii.
Evoluţia sănătoasă a subiectului, simbolizată de o imagine corporală non-infirmă, depinde deci de relaţia emoţională dintre părinţii lui şi el: de faptul că informaţii veridice, verbale îi sunt oferite foarte precoce în privinţa stării lui fizice de infirm. Aceste schimburi umanizante – sau dimpotrivă, absenţa lor, dezumanizantă – provin din faptul că părinţii au acceptat – sau nu – infirmitatea corpului copilului lor. Sunt ei culpabilizaţi în genitalitatea lor ? Sunt ei angoasaţi ? Copilul acesta, este el investit narcisic pentru a fi iubit aşa cum este, sau, dimpotrivă, dezinvestit narcisic în valoarea lui de interlocutor care, în calitate de infirm, nu este iubit, şi a cărui infirmitate nu este recunoscută şi rostită ? Ca infirm, este el rejectat de către părinţi, în loc să fie recunoscut deplin ca fiul sau fiica lor reală, considerat ca o fiinţă umană cu toate drepturile ? Dacă este recunoscut ca subiect al dorinţelor sale, simbol al cuvântului acordat împreună de două fiinţe umane tutelare, care sunt responsabile de naşterea lui şi care-l iubesc în această realitate a sa, dacă ei nu încearcă să-l facă să uite, părinţii (apoi educatorii) vor putea să dea întrebărilor sale, prin intermediul limbajului şi în mod inconştient pentru ei, structura unei imagini corporale sănătoase.

“Dacă erai o pasăre, puteai zbura…”

“Dacă aveai picioare, mâini, puteai să faci ceea ce face băieţelul acesta… tu eşti la fel de priceput ca şi el.”

Şi putem vedea aceşti copii, fără braţe şi fără picioare, ajungând să deseneze cu gura la fel de bine ca cei care au mâini; pe cei care nu au decât picioare ajungând la fel de îndemânatici cu picioarele pe cât sunt alţii cu mâinile lor. Dar asta nu se poate obţine decât dacă sunt iubiţi şi susţinuţi în mijloacele care le rămân pentru a deveni creativi, şi care sunt reprezentantele pulsiunilor lor în schimburile cu celălalt.
O fiinţă umană poate să nu-şi fi structurat imaginea corporală în cursul dezvoltării schemei corporale. Aceasta se poate datora uneori, aşa cum vom vedea, unor infirmităţi, unor maladii organice neuro-vegetative sau musculare precoce; se poate datora şi unor maladii neo-natale, consecutiv unor accidente obstetricale sau infecţiilor care au distrus zone perceptive subtile în prima copilărie (surditate, anosmie, gură de iepure, cecitate, etc).
Schema corporală delimitează individul ca reprezentant al speciei, indiferent de locul, epoca sau condiţiile în care trăieşte. Tocmai această schemă corporală va fi interpretul activ sau pasiv al imaginii corporale, în sensul că permite obiectivarea unei intersubiectivităţi, a unei relaţii libidinale expresive cu alţii care, în absenţa acesteia, ar rămâne pentru totdeauna o fantasmã non-comunicabilă.

Dacã schema corporală este în principiu aceeaşi pentru toţi indivizii (la vârste aproximativ egale, în acelaşi climat) speciei umane, imaginea corporală, dimpotrivă, este proprie fiecăruia: ea ţine de subiect şi de istoria lui. Ea este specifică situaţional libidoului, unui tip de relaţie libidinală. Rezultă că schema corporală este în parte inconştientă, dar şi preconştientă şi conştientă, în timp ce imaginea corporală este eminamente inconştientă; ea poate deveni parţial preconştientă, dar numai când se asociază limbajului conştient, care utilizează metafora şi metonimia raportate la imaginea corporală, atât în mimica limbajului cât şi în limbajul verbal.
Imaginea corporală este sinteza vie a experienţelor noastre emoţionale: interumane, trăite în mod repetat prin intermediul senzaţiilor erogene elective, arhaice sau actuale. Ele pot fi considerate ca încarnarea simbolică inconştientă a dorinţelor subiectului şi, chiar înainte ca individul respectiv să fie capabil să se desemneze prin pronumele personal “eu”, ştie să spună “eu”. Vreau să se înţeleagă că dorinţa inconştientă a subiectului în raport cu corpul există din momentul concepţiei. Imaginea corporală este în fiecare clipă memoria inconştientă a oricărei trăiri relaţionale, şi, în acelaşi timp, ea este actuală, vie, dinamică, simultan narcisică şi inter-relaţională: camuflabilă sau actualizabilă în relaţia aici şi acum, prin orice formă de exprimare –desen, modelaj, compoziţie muzicală, plastică, dar şi mimico-gestică. Graţie imaginii noastre corporale susţinute de – şi suprapuse cu – schema noastră corporală putem intra în comunicare cu altcineva. Orice contact cu altul, fie că acest contact înseamnă comunicare sau evitarea acesteia, este susţinut de imaginea corporală; pentru că la nivelul imaginii corporale, suport al narcisismului, se intersectează spaţiul cu timpul, trecutul inconştient intrã în rezonanţă cu relaţia prezentă. În momentul actual se repetă întotdeauna în filigran ceva dintr-o relaţie din trecut. Libidoul este mobilizat în relaţia actuală, dar poate fi trezită, resuscitată, o imagine relaţională arhaică, ce fusese refulată, şi care face acum retur.
Să profităm de această ocazie pentru a sublinia că schema corporală, care este o abstractizare a trăirii în corp în cele trei dimensiuni ale realităţii, se structurează prin învăţare şi experienţă, în timp ce imaginea corporală se structurează prin comunicarea dintre subiect şi amintire (urma mnezică), memorată în fiecare zi, a satisfacţiei frustrate, reprimate sau interzise (castrarea, în sens psihanalitic, a dorinţei în realitate). În această privinţă ea trebuie raportată exclusiv la imaginar, la un intersubiectiv imaginar marcat din primul moment, la om, de dimensiunea simbolică. Pentru a ne exprima altfel: schema corporală raportează corpul actual în spaţiu la experienţa imediată. Aceasta poate fi independentã de limbaj înţeles ca istorie relaţională a subiectului cu alţii.

Schema corporală este inconştientă, preconştientă şi conştientă. Schema corporală evoluează în timp şi spaţiu. Imaginea corporală raportează dorinţele subiectului la satisfacţie, mediatizat prin limbajul memorat al comunicării între subiecţi. Ea poate fi independentă de schema corporală. Ea se poate articula prin narcisism, care îşi are originea în întruparea subiectului la concepere. Imaginea corpului este întotdeauna inconştientă, constituită prin articularea dinamică a unei imagini primare, a unei imagini funcţionale şi a unei imagini a zonelor erogene unde se exprimă tensiunile pulsionale.

Sursa : Francoise Dolto -Imaginea inconstienta a corpului

Ţi-ar mai plăcea:

Copiii au nevoie să fie IUBIŢI
Cultivarea compasiunii faţă de tine însuţi
Onoreaza-ti copilul interior
O educaţie care începe înainte de naştere
Sanatatea sufleteasca a copiilor. Cauzele spirituale ale bolilor(2)

Memoria de lucru (Working Memory), limbajul si citirea

„Ai nevoie de memorie pentru a urmări fluxul de conversației”

       Conceptul de memorie de lucru pune accentul pe interlaţia dintre reţinerea tranzitorie a informaţiei şi activitatea de procesare concurentă.„

Abordări fracţionate ale memoriei de lucru – Modelul multicomponenţial

Din 1974 s-a dezvoltat o teorie mai elaborată a memoriei de scurtă durată, care este în curs de validare din punct de vedere empiric (Milton, 2008). Baddley şi Hitch (1974) au dezvoltat ideea memoriei de lucru (ML) în termeni de memorie de scurtă durată (MSD) (Milton, 2008). Au definit ML ca fiind „sistem pentru menţinerea temporară şi manipularea informaţiei în timpul realizării unei game de sarcini cognitive cum ar fi comprehensiunea, învăţarea şi gândirea. Prima variantă a modelului multicomponenţial cuprindea trei aspecte a ML: bucla fonologică, schiţa vizuospaţială şi o parte central-executivă, care controlează celelalte două subsisteme considerate sisteme subordonate.

Modelul lui Baddley este ierarhizat, cu sistemul executiv central ca factor dominant care controlează toate subcomponentele.  Executivul central ca şi componentă a modelului tripartit a fost iniţial prezentat ca fiind identic cu componenta SAS (Sistem Atenţional de Supervizare) a modelului atenţional a lui Shallice (1988). Considerat iniţial ca fiind o funcţie unitară a executivului, pe baza datelor oferite de studiile recente această funcţie a fost divizată. Funcţiile executive identificate şi incluse în model sunt: atenţia focusată, atenţia divizată şi capacitatea de reorientare a atenţiei (Miyake & Shah, 1999).

Ce este memoria de lucru?

Termenul “memorie de lucru” reprezinta capacitatea de a retine provizoriu mai multe fapte si ganduri, in timp ce rezolvi o problema sau indeplinesti o sarcina. Cercetarea lui Baddeley a scos la iveala existenta unui sistem nervos “director central” situat in partea frontala a creierului responsabil de prelucrarea informatiei din “memoria de lucru.” El a inventat termenul “lant articulatoriu” (articulatory loop) pentru procesul de repetitie verbala rapida a informatiei ce urmeaza a fi reamintita, care ajuta in mare masura mentinerea ei in memoria de lucru. Memoria pe termen scurt retine informatia in minte doar pentru cateva secunde dupa ce este prelucrata. Memoria pe termen lung este ceea ce ramane stocat permanent din informatia prelucrata.

Memoria de lucru este o un sistem de memorie intermediar si activ in ariile prelucratoare ale creierului. Este un sistem important al memoriei si unul pe care cei mai multi dintre noi il folosesc zilnic.

Limbajul, invatarea si memoria de lucru

Slabiciunile memoriei de lucru afecteaza totusi multi copii de varsta scolara si adulti. Memoria de lucru este ceruta pentru a intelege limbajul vorbit; pentru a intelege ceea ce este citit; pentru a scrie propozitii, paragrafe si povestiri; pentru a rezolva probleme si pentru a efectua operatii de matematica. Cercetarile facute asupra copiilor cu intarzieri in limbaj, cum sunt copiii care-si dezvolta limbajul mult mai tarziu decat norma dar care au inteligenta nonverbala normala, demonstreaza ca acestia au probleme cu memoria de lucru. Despre ei se spune ca au deficiente specifice de limbaj [specific language impairment (SLI)] si au riscul de a avea dizabilitati de citire. Cercetarile au aratat de asemenea ca copiii intre 4 si 6 ani cu SLI si capacitate limitata a memoriei de lucru, au intarzieri in dezvoltarea limbajului.

Dezvoltarea sintactica a copiilor este afectata de memoria de lucru. Sintaxa se refera la ordonarea cuvintelor in propozitii care contribuie la inteles. Diferenta intre urmatoarele propozitii, “ Cainele musca copilul” si Copilul musca cainele” este datorata ordinii cuvintelor, sau sintaxei fiecareia. Cercetari facute asupra copiilor cu probleme de citire arata ca ei au probleme de intelegere sintactica legate de capacitatea memoriei de lucru. In clasa, elevii cu capacitate limitata a memoriei de lucru pot sa nu mai ascute pe cei care introduc concepte si cuvinte noi. In populatia de adolescenti si a studentilor, multe studii au evidentiat probleme cu luarea notitelor si intelegerea celor citite in raport de limitarile memoriei de lucru. Studiile asupra adultilor cu dizabilitati de citire arata de asemenea ca acestia au deficite ale memoriei de lucru. Memoria de lucru joaca un rol important si in matematica. Cand un copil efectueaza o pagina de operatii cu o singura unitate, cu schimbarea randurilor de operatii de adunare cu cele de scadere, memoria de lucru este aceea care-l ajuta pe copil sa-si aminteasca sa adune sau sa scada intregul rand. Copiii folosesc o forma de memorie de lucru denumita memorie seriala, cand socotesc prajiturile de pe o farfurie, pentru a sti cate au mai ramas pentru a doua zi la pranz. A-ti aminti sa nu pui la socoteala mai mult decat o data fiecare prajitura este o functie a memoriei seriale. Adultii folosesc memoria de lucru cand retin pretul total al cumparaturilor intr-un cos al mintii, ca si cum fiecare item s-ar adauga, astfel incat sa nu depaseasca o suma proposa. Intelegerea propozitiilor se sprijina in mare parte pe memoria de lucru adecvata. De exemplu, memoria de lucru este ceruta pentru a intelege propozitiile cu structura complexa precum “Clownul care imbratiseaza baiatul saruta fata.” Ne ajuta sa intelegem propozitiile lungi, “ Rezolvati oricare alta problema de pe pagina cincisprezece si toate problemele de pe pagina saisprezece inainte de a verifica raspunsurile de la sfarsitul cartii .” Folosim memoria de lucru cand pastrarea ordinii cuvintelor (sintaxei) este importanta pentru a intelege corect o propozitie precum: “ Mingea baiatului si nu a fetei era cea murdara.” Memoria de lucru permite ascultatorului sa retina informatia verbala in minte destul timp pentru a da sens succesiunii de cuvinte, pentru a le prelucra pentru un stocaj pe termen lung si pentru a rezolva sarcinile verbale ale problemelor.

Automatism

Cu exercitii repetate si extensive de prelucrare a informatiei anumite sarcini solicita mai putin efort si devin automate. Exemple sunt invatarea numelor literelor alfabetului, exercitii de adunare si tabla inmultirii si vocabularele cu cuvinte vizuale (sight word vocabularies). Cand aceste deprinderi devin automate, creierul este eliberat pentru a prelucra unitati individuale de informatie. Aceasta permite creierului sa efectueze si rezolvari de probleme mai complexe. Se imbunatateste de asemenea eficienta sistemului memoriei de lucru. Unele cercetari au evidentiatca sporirea capacitatii de procesare sau de lucru a memoriei din creierul unui adult este rezultatul unei automatiazari mai mari. Pentru copiii cu probleme de procesare auditiva, capacitatea memoriei de lucru sufera de asemeni. Intelegerea limbajului vorbit pentru acesti copii nu este pe deplin automatizata. Ei trebuie sa cheltuiasca atat de multa energie sa prelucreze fiecare cuvant – sunet dupa sunet -incat intelegerea limbajului sufera. Intelegerea citirii este foarte legata de capacitatea memoriei de lucru. Copiii care au probleme de intelegere a citirii constituie o preocupare pentru parinti si educatori. Unii dintre ei au probleme de intelegere deoarece se lupta cand rostesc cuvintele cu glas tare, silaba dupa silaba, de la o pagina la alta. Altii poate nu au dezvoltat un vocabular vizual adecvat. Copiii cu o dezvoltare saraca a vocabularului risca de asemeni sa aiba probleme de intelegere a ceea ce citesc. Totusi, exista multi adulti care pot pronunta corect cuvintele, au un vocabular bine dezvoltat si pot citi propozitiile fluent, dar care nu-si amintesc sau care nu inteleg ceea ce citesc. Ei au o capacitate limitata a memoriei de lucru care impiedica ca ceea ce este scris sa aibe inteles.Unul din punctele forte ale modelului memoriei de lucru fracţionate este furnizarea unui mecanism de învăţare pe termen lung a reprezentărilor fonologice care ar putea sta la baza dezvoltării limbajului.

Abordări integrate ale memoriei de lucru – Modelul unitar  Interacţiunile sau trocurile de resurse dintre stocarea şi procesarea informaţiilor sunt caracteristica centrală a unei tradiţii alternative în cercetarea memoriei de lucru, şi anume ceeace adesea se numeşte model ”unitar”de memorie de lucru sau ”integrat” (Miyake şi Shah, 1999).  În ceea ce priveşte capacitatea memoriei de lucru, o sinteză a abordărilor teoretice şi empirice în domeniu (Balazsi, 2007), permite identificarea a două tipuri mari de modele: modele care explică performanţa memoriei de lucru pe baza unor factori specifici, în funcţie de stimulul utilizat – Modelul eficienţei procesării (Daneman şi Carpenter, 1980) şi Modelul resurselor specifice (Just şi Carpenter, 1992) şi modele care explică performanţa memoriei de lucru pe baza unor mecanisme generale, care afectează procesarea indiferent de stimulul utilizat – Modelul eficienţei schimbării sarcinii (Towse şi Hitch, 1995), Modelul eficienţei proceselor de inhibiţie (Hasher şi Zacks, 1988), Modelul resurselor generale (Engle, Cantor şi Carullo, 1992) şi Modelul controlului atenţional (Conway şi Engle, 1994).

Abilitatea de citire se află în strânsă corelaţie atât cu memoria de scurtă durată cât şi cu memoria de lungă durată şi de lucru. Decodificarea unui text citit este legată de memoria fonologică de scurtă durată şi de memoria verbală de lucru în timp ce înţelegerea unui text citit este în primul rând legată de memoria verbală de lucru, memoria de lucru executivă şi de memoria de lungă durată. Durata memoriei de lucru verbale (reading span), la care i se mai spune şi durată complexă, corelează puternic cu abilităţile de citire ale copiilor (De Jong, 2006; Hulme & Mackenzie, 1992).  Daneman şi Carpenter (1987) au creat un test al memoriei verbale de lucru numit perioadă de citire/anvergura citirii (reading span) în care sarcina subiecţilor este să-şi amintească, în ordine, ultimul cuvânt al fiecărei 3 până la 7 propoziţii citite cu voce tare. Numărul de cuvinte amintite reprezintă capacitatea de stocare reziduală a memoriei de lucru. Daneman şi Carpenter (1987) au arătat că probele de tip reading span (perioadă de citire) au corelaţii înalte cu înţelegerea cititului în contrast cu măsurile perioadei simple (simple span) care foloseşte în primul rând memoria fonologică de scurtă durată.

Memoria de lucru si citirea

Cum interfereaza problemele de memorie cu intelegerea celor citite? Intelegerea unui text este o pricepere complexa care solicita activarea simultana a multor procese diferite ale creierului. Cand este citit un cuvant, cititorul trebuie sa recunoasca configuratia vizuala a literelor, ordinea literelor si trebuie sa se angajeze in segmentare (spargerea cuvantului in sunete individuale). Apoi, cand sunt retinute in memoria de lucru, fonemele (sunetele literelor) trebuie sa fie sintetizate si amestecate, pentru a forma cuvinte recognoscibile. Pentru a intelege propozitiile, sunt necesare mai multe priceperi. Cititorul nu trebuie doar sa decodifice cuvintele, ci sa si inteleaga sintaxa, sa retina secventele cuvintelor, sa foloseasca indicatorii contextuali si sa aiba cunostinte adecvate de vocabular. Toate acestea trebuie realizate imediat pentru ca propozitiile sa fie intelese. In acelasi timp, propozitiile trebuie sa fie retinute in memoria de lucru si integrate una in alta. Fiecare propozitie este citita, inteleasa, asociata si integrata cu cea precedenta si asa mai departe. In cele din urma, este citit fiecare paragraf si cititorul continua. La sfarsitul capitolului, atat detaliile cat si ideea principala trebuie sa fie retinute in memoria de lucru. Cu alte cuvinte, cititorul poate sa retina faptele izolate dar sa nu stie succesiunea evenimentelor, sau sa nu inteleaga ideea principala. Cei mai multi dintre noi iau capacitatea memoriei de lucru ca de la sine inteleasa. Folosim aceasta functie importanta a memoriei toata ziua cand vorbim, ascultam sau cu deosebire cand citim. Pentru multi copii si adulti care au dificultati cu memoria de lucru, citirea poate fi ceva ce ei evita. Acestia sunt deseori copiii din scoala care pot citi dar nu le place sa citeasca. Ei au dificultati sa repovesteasca ceva cu propriile lor cuvinte. Chiar si copiii foarte destepti pot sa esueze la scoala sau sa se lupte sa tina pasul, datorita limitarilor din memoria de lucru. Pentru ei, cititul este o activitate necesara dar cu siguranta nu una in care sa se angajeze usor. Din aceasta cauza, in parte, ei aleg povestiri scurte din reviste si prefea varianta video a cartilor clasice decat lectura lor. Problemele de mai sus pot sa nu fie atat de evidente.

Deci, care sunt alti indicatori ai problemelor cu memoria de lucru?

Cum ar putea un parinte sau un profesor sa inceapa sa intelega ca aceste probleme exista? Unele dintre semnale care ar putea indica prezenta problemelor memoriei de lucru sunt:

a) tulburare in urmarirea instructiunilor lungi,

b) probleme in intelegerea frazelor orale lungi,

c) dificultate in mentinerea conversatiei asupra unui subiect,

d) dificultate la problemele cu multe etape,

e) probleme de intelegere a celor citite sau

f) probleme de memorie.

Este important sa se determine daca exista limitari ale memoriei de lucru asa incat sa fie implementate masuri corespunzatoare de interventie.

Bibliografie:

Working Memory, Language and Reading. May 2000 by Maxine L. Young.