Alb şi mirosind a pâine, cu mustăţile ciufulite de aburul laptelui cald, bunicul conjugă încă verbele la prezent, recită poeziile copilăriei, cântă şi se roagă întocmai copilului zglobiu, zbenguindu-se printre gândurile-i răvăşite.
E un tainic ritual, această întâlnire care se ticluieşte atunci când pe sobă, în oala de lut, laptele proaspăt se revarsă într-o cascadă de miresme dulcege.
Vocea-i ascuţită şi veselă străbate toate amintirile copilăriei, cu fiecare înghiţitură sorbită devenind tot mai gravă, mai şovăitoare…….
La ultimul strop, se opreşte, învelindu-se într-o cruce largă, cât să cuprindă lumea întreagă, toate universurile văzute şi nevăzute, arcuită lin în tremurul mâinii betege.
E ultima amintire ce şi-o revarsă printre genele umezite de lacrimi cuminţi, amintirea copilului flămând ce se întorcea de pe front…..
Mamele altor copii, ce au uitat drumul spre casă, i-au aşteptat în gară cu lapte fierbinte şi pâine dumnezeiesc de proaspătă.
A fost ziua în care a început să aibă amintiri…….iar cea mai vie e cea a copilului care a învăţat războiul când nu desluşise încă miresmele florilor de câmp, în aburul laptelui proaspăt.
Liana Şut ( Conectarea la rădăcini)
Tinerii au nevoie de ceva stabil pe care să se bazeze – o cultură a conectării, un simț al propriului trecut, speranță pentru viitorul lor. Cel mai mult au nevoie de ceea ce le pot oferi bunicii. – Jay Kesler
Articole care te așteaptă:
Acasa – locul care adună sufletele la un loc
Bert Hellinger: Oaia neagră a unui arbore familial
Medicamente in loc de cunoastere
O poveste despre lumină (Scrisoare pentru când vei veni)
Psiholog-Psihoterapeut Liana Sut 