existenta – Psiholog-Psihoterapeut Liana Sut

Dacă ne construim existenta intr-un loc nepotrivit, acesta se transformă foarte încet în închisoarea noastră.

O mare parte din anxietatea care ne domina existentele vine din ideea că libertatea înseamnă alegere nelimitată. Credem că suntem liberi atunci când menținem deschise toate variantele posibile. Astfel devenim anxioși când luăm în considerare opțiunile pe care nu le-am ales, mai atunci cand vedem ca viața oamenilor din jurul nostru merg pe căi diferite. Ne gasim adesea raportandu-ne la ceilalti…..cautand repere în exteriorul nostru.

Ne dorim ca iubirile noastre să nu ne lege strans , dar in acelasi timp sa dureze infinit.

Ne dorim stabilitatea care vine prin căsătorie si unirea intr-un cuplu, dar în acelasi timp si libertatea prin menținerea opțiunilor deschise.

Ne dorim conexiunea emoțională in calitate de parinti care vine odata cu aparitia copiilor in vietile noastre, în acelasi timp cu dorinta de flexibilitate și actiuni independente de sarcina ingrijirii acestor copii.

Ne dorim apropiere de prieteni și comunitate, în timp ce ne opunem oricărei obligații care ne-ar afecta spațiul și timpul personal.

Vrem libertate si fericire, dar fără investiții.

Înțelepciunea comună din zilele noastre spune că avem acest „drept” la fericire și libertate așa cum o definim -atâta timp cât libertățile noastre nu împiedică libertățile altora si viceversa. Insa atunci când ne extindem înțelegerea libertății în acest mod, ori transformăm fericirea într-un drept în loc de o alegere constienta, ne regăsim în conformitate cu perspectiva biblică asupra lumii. Scriptura ne amintește că suntem creatia lui Dumnezeu. Asadar Dumnezeu este cel care ne-a făcut și nu noi înșine.

Din acest motiv, ideea că avem libertate nelimitată sau dreptul la toată fericirea pe care ne-o putem imagina este cat se poate de iluzorie.

Încercând să evadăm din închisoarea limitărilor naturale, acționăm fără drept și construim o închisoare cu limitări nefirești.

Aceasta nu este calea către fericire, ci spre anxietate și disperare.

Depășirea limitelor nu duce intotdeauna la libertate, ci creează doar noi limitări care ne vor împiedica libertatea. A respinge un standard exterior nu înseamnă a ne elibera, ci a crea un nou set de lanțuri, de limitari.

Cultura noastră a fericirii este epuizată in răzvrătirea împotriva limitărilor date de Creator….. impotriva limitarilor evidente aflate in tiparele noastre existentiale. Suntem epuizați atunci cand refuzăm să trăim în câmpurile pe care ne-au fost daruite odata cu intrarea noastra in viata, si care coincid natural cu misiunea noastra personala.

În schimb, ne aruncăm orbeste in viata, căutând o mai mare libertate și autonomie. Găsim drumul spre fericire în recunoașterea faptului că nu avem un „drept” la această sau acea experiență, dar că viața este un dar și căutările noastre ar trebui să se alinieze cu ceea ce conținem si pentru care am fost făcuți. Fericirea nu vine din dezvelirea libertății de toate constrângerile, ci din găsirea libertății în limitele date de Univers pentru dezvelirea noastra în fiintare.

Aivanhov spunea ca „pentru a supravietui in planul fizic, depindem neaparat de lumea exterioara, ca nu putem trai fara elementele ce ne sunt date de pamant, de apa, de aer, de soare. Suntem creaturi, si toate creaturile sunt obligate sa primeasca din exterior lumina, aerul, hrana, materialele cu ajutorul carora isi construiesc adaposturile etc. Intreaga noastra existenta este sustinuta, intretinuta de niste elemente ce ne vin din exterior. Dar in fiecare creatura, și in mod special în creatura umană, Creatorul a facut să patrundă o particulă din El Insusi, o scânteie, un spirit care este din aceeași natură ca El. Datorită acestui spirit care îi locuiește, oamenii pot, la rândul lor, sa devină niste creatori. In loc să aștepte totul din exterior, ei trebuie să devină conștienți că, prin gândul lor, prin vointa lor, ei au puterea de a acționa și captă anumite elemente necesare pentru a-și susține viața fizică, dar mai ales viata lor psihică, în acest fel putând cuceri adevarata forță, adevarata libertate.”

„În multe domenii ale vieții, libertatea nu este atât absența restricțiilor, cât găsirea celor corecte, restricțiile eliberatoare. Cele care se potrivesc cu realitatea naturii noastre și a lumii produc o putere și o capacitate mai mare pentru abilitățile noastre și o bucurie și o împlinire mai profundă. Experimentarea, riscul și greșelile aduc creștere numai dacă, în timp, ne arată limitele noastre, precum și abilitățile noastre. Dacă creștem doar intelectual, vocațional și fizic prin constrângeri judicioase – de ce nu ar fi adevărat și pentru creșterea spirituală și morală? În loc să insistăm asupra libertății pentru a crea realitate spirituală, nu ar trebui să căutăm să o descoperim și să ne disciplinăm pentru a trăi conform acesteia?(Timothy Keller)”