Psihoterapeutul de buzunar

,, Polii există pentru ca tu să-ţi dezvolţi capacitatea de a crea armonie, adică să te mişti de la unul la altul şi inapoi cu discriminare şi simţ al proporţiei. Cand te poţi mişca adecvat şi cu uşurinţă de la unul la celălalt, poţi spune că ai integrat polarităţile sau, intr-un limbaj la fel de preţios, că ai transcens dualitatea. După cum vezi, a transcende dualitatea Creaţiei nu inseamnă a te duce intr-un loc unde nu este nici cald, nici frig, deoarece un astfel de loc nu există (deşi il poţi căuta cu eroism toată viaţa), ci a integra frigul şi caldul, deci polarităţile lumii, in viaţa ta, devenind o fiinţă mai armonioasă şi mai bogată. Fuziunea contrariilor nu se produce intr-o lume misterioasă şi indepărtată sau intr-unul din paradisurile celeste imaginate din nevoi frustrate de partizani ai sistemelor religioase, ci poate avea loc chiar in această viaţă, aici şi acum, cu condiţia de a fi suficient de atent pentru a te imbrăca dacă ţi-e frig şi a te culca dacă eşti obosit. A unifica polarităţile e ca şi cum ai construi o punte intre malurile unui rau pe care cresc cireşi şi portocali”

Adrian Nuta-Psihoterapeutul de buzunar

       Citind aceste randuri, mi-am amintit o fraza-întrebare scrisă într-o seară după meditatie, în care vizualizam o mare nesfârsita, iar în departare un soare imens, sărutând marea. Întrebarea suna cam asa: ,,Cum sa citesti buchiile rasaritului, cand apusul te-a transformat intr-un punct?
Punctul este centrul a tot ce există, toată creaţia, toate universurile vazute si nevazute gravitează în jurul lui. Fiind imobil, un imbold spre neuitare, mişcarea tuturor lumilor se realizează şi se centrează în jurul lui. Este cu certitudine centrul simetriei, unificarea contrariilor, a polarităţilor masculin-feminin, sus-jos, lumină-intuneric, bine-rău, viată-moarte.
Aici se afla sursa de unde ia naştere totul şi în care totul se întoarce, este locul de explozie şi implozie al Universului, este simbolul conştiintei supreme, nonformale şi forţa de legătură şi coeziune a toate câte sunt.

La început Unicul…TOTUL s-a împărţit divizandu-se, in tot ceea ce era creatie si se raspandea in creatie, si astfel s-a proiectat pe sine însăşi în toate diviziunile Sale.
Pornind din acest punct al creatiei, Emrys a creat Mandalele. Si toate, fără nicio excepţie au un punct unic de creaţie, care este şi punctul de bucurie si implinire a armoniei, punctul de imbratisare a lucrării in Lucrare. Dacă ne-am focaliza atenţia in acest punct al Centrului FIINTEI, facator si generator, fără să ne lasam absorbiti de frumuseţea din jur, intrăm in comuniune cu Unicul Divin, cu Sinele.

Oriunde a fost spaţiul căutării noastre, în afară sau înlăuntrul nostru, întotdeauna a fost
vorba despre o experimentare a sensului, pentru că ne-am crezut separaţi de noi înşine. În virtutea acestei căutări am inventat la tot felul de mijloace, am apelat la practici, la strategii, am urmat ritualuri şi la dogme, am investit în învăţători, iniţiaţi şi guru, preoţi şi incantaţii magice, lumânări, şi in toate am accesat un nivel al informaţiei care ne-a fost accesibil cunoaşterii în acel stadiu, cu o vibraţie specific.

Crezând că transformarea interioară poate fi operată prin conexiuni mentale, ne-am adâncit într-o nouă iluzie, descoperind îngustimea spaţiul mental pentru cuprinde şi opera cu infinita complexitate creatoare a Fiinţei. Şi căutând sensuri pentru ceea ce ne transmitea Iisus acum două mii de ani: ,,nu numai că Adevărul se află în interiorul nostru, ci noi suntem Adevărul”,  am realizat că avem acces în orice clipă la acea dimensiune a conştiinţei noastre, în care suntem, cu toţii UNUL.

Geea este  planeta care ne îmbraţişează cu susţinere şi dăruire, ceea ce ne ofera experienta dualităţii, aici am descoperit că exista si Lumina, si INTUNERIC…..în aceasta calatorie, a vietii în dualitate polaritatea este criteriul de creatie: cer-pamant, barbat-femeie, zi-noapte, luna-soare,corp-suflet, materie-spirit…etc

Sigur că în liniaritatea mentală nu putem să fim de acord cu faptul că putem fi diferiţi, şi în acelaşi timp UNUL, căci ea funcţionează pe baza discriminării, dar trăind măcar o singură dată o deschiderea conştiinţei, realizezi această realitate multidimensională percepând completitudinea acestui Adevăr.
Transcederea de la un pol la altul, de la Cer la Pamant si de la Pamant la Cer, de la Materie la Spirit si de la Spirit la Materie este posibila prin accesarea unor ―porti prin care Cerul coboara sau Pamantul urca, in accord cu scopul, intentia si identitatea celui care le deschide.

Din punct de vedere intrapsihic, în polaritatea SINELUI, ne focalizăm asupra relației dintre sine ca subiect și sine ca obiect, şi a funcţiei reflective care stă aşadar la baza sinelui. Sinele ca subiect face referire la ,,Eu” ca observator, organizator și care mă structurează pe Mine, conceptul meu de sine, reprezentarea mentală a mea așa cum operez în lume, o perspectivă a propriei persoane ca obiect între alte obiecte reprezentarea mentală a mea așa cum operez în lume, o perspectivă a propriei persoane ca obiect între alte obiecte(Fonagy et al., 2002).
Aron (Kenneth R. Eavens & MariaGilbert, 2010) se referă la Eu ca ,,sinele-care-cunoaște”, sinele ca subiect și ca agent. Aceasta pentru el vine în contrast cu ,,Mine” – pe care el îl descrie ca fiind ,,tot ceea ce o persoană poate ști despresine prin propria observație sau prin feedback de la alții…aspectul mai obiectiv al sinelui” (p. 5). Fonagy et al. (2002) consideră că este un punct de referință în dezvoltare semnificativ atunci când un copil dezvoltă o „teorie a minții”, simțul că este un ,,Eu” în relație cu ,,Eu-l” celuilalt, care are gânduri, sentimente, intenții, etc. diferite de ale mele, proces care sprijină funcționarea reflexivă și procesul mentalizării.
Atât Aron (1998/2000) cât și Fonagy et al. (2002) se concentrează asupra importanței funcției de reflecție care este la baza propriei construcții a sinelui. Aron descrie reflexia de sine ca fiind ,,capacitatea de a experimenta,observa și reflecta asupra propriei persoane atât ca subiect cât și ca obiect” (Kenneth R. Eavens & MariaGilbert, 2010, p 58). El privește acest proces dialectic de experimentare a propriei persoane atât ca subiect cât și ca obiect ca fiind un proces integrat atât cognitiv cât și afectiv.

În funcționarea eficientă o persoană se poate angaja într-un dialog fluent între aceste două polarități ale sinelui ca subiect și sinelui ca obiect și poate trece cu ușurință de la una la cealaltă. Acest lucru stă la baza empatiei și a capacității de a se vedea pe sine în relație cu alții într-un mod echilibrat.
Patologia poate fi privită ca incapacitatea de a le conține pe ambele (polarități) și de a menține tensiunea dintre ele; o deficiență a funcției reflexive. O persoană se poate opri la o extremă sau alta și poate experimenta dificultăți în a menține în minte cealaltă polaritate.

,,Eu” îmbunătățește capacitatea de a-l experimenta pe ,,Mine” din experiența mea de sine.
Teoriile relaţiilor obiect se ocupă cu procesul prin care ne internalizăm relaţiile interpersonale și le înregistrăm în memorie. Introiectăm în lumea noastră internă alți oameni semnificativi din primii ani de viață, carecontinuă să exercite o puternică influență asupra noastră , ca obiecte interne în propria viață mentală.

Acest proces oferă materialul pentru dialogurile noastre intrapsihice. În acest sens, conceptele de stări ale ego-ului de ,,Părinte, Adult și Copil” din Analiza Tranzacțională (TA), sunt în mod particular folositoare.
Când suntem în „Acum”, adică în prezent, suntem într-o stare de meditație, de contact profund cu noi înșine, mintea încetează să mai dețină controlul, nu mai are loc procesul,
aproape continuu prezent în viața noastră, de reactualizare a trecutului, prin care mintea creează și-l întreține pe ,,EU” .
Sursa tuturor conflictelor noastre, este mintea care generează și întreține timpul psihologic, timpul subiectiv, unde memoria timpului trecut ne ghidează viața noastră dizloându-ne atenţia de la momentul acum, acționând ca un filtru dinamic, sortând riguros tot ce vine din trecut, aducând în prezent și proiectând-ul într-un alt timp imaginar, Viitorul.
Acesta este modelul vehiculului minţii noastre care tranzitează prezentul, Acum-ul, și îşi săvârşeşte călătoria dintre trecut și viitor, neoprind prin TRĂIRE în singura ,,staţie” pe care o are, Prezentul.
„A pune capăt acestui timp subiectiv, ori altfel spus „ego-continuității” …, această „terminarea timpului” necesită o profundă clarificare interioară, o autentică iluminare a ființei interioare.
Este oare posibil să avem claritate totală, care e totuna cu sfârșitul „eu-lui”, pentru că „eu-l” este timp? Eu, ego-ul meu, opoziția mea, rănile mele, toate acestea. Poate acest „eu” să ia sfârșit? Numai când „eu-l” ia sfârșit poate să existe o claritate interioară totală”. (Krishnamurti. J., p.81, 1985).
„Intelegeti profund că momentul prezent este tot ceea ce aveţi. Faceţi din Acum ţinta principală a vieţii dvs” ne spune Eckhart Tolle în „Puterea lui Acum.

„Acum” inseamnă prezentul conştient , moment centrare în clipa prezentă, în experiența care se derulează firesc în interiorul ființei, la care particip fără efort, particip, simt, trăiesc și sunt și un martor fidel al meu. Când suntem în această stare este evident că a fost ruptă, fisurată condiționarea cea mai profundă a psihicului uman, încătușarea de trecut.
Si atunci devine firească întrebarea: Dacă relevanţa lui Acum este atât de promiţătoare, dacă prezentul este atât de vindecător, dacă Viața însemnă și este Acum, cum se face că ne lăsăm în prizonierat timpului?

Se pare că atunci când suntem legați de trecut, căpătăm o identitate, iar dacă ceva nu ne place la ceea ce suntem, cum suntem, ce facem, cum facem, ne refugiem în promisiunea salvării noastre viitorul, și închidem cercul . Nu avem cum să renunţăm la acest tot câtă vreme traim în asteptari,dorinte, temeri, sperante, într-un prizonierat în mintea noastra despre trecut şi viitor, ca victime sigure ale frustrarii, nemultumirii, iluziei – intr-o trăire fără viaţă (morti in viata , adormiti, in transa).
A invia inseamna să traiesti in clipa pe care o porti permanent cu tine- Acum, ascultându-ţi pentru câteva secunde Inima, fiindcă inima este mai aproape de centru, de acel punct, insa nu centrul existential din care izvoreste adevarata iubire. Acolo „a urca si a cobori sunt acelasi lucru”.

Inima si mintea sunt doua periferii ale aceluiasi centru unic… centrul existential. Eroarea este sa ne identificam cu oricare dintre aceste periferii ( cu gandurile, cu emotiile, adica cu fluctuatiile psiho-emotionale) , in loc sa mergem direct in centrul sursa, in SINE…
Pana nu ne intoarcem in centrul existential ramanem separati de noi insine si de izvorul fericirii si iubirii autentice doar reintorcandu-ne in prezenta, ne redobandim libertatea, viata care ne este furata, sanatatea si unitatea …. fiindca ne reconectam la izvorul vietii si al realitatii.

Patria vieţii e numai prezentul,
Clipa de faţă: numa-n ea suntem,
Suntem în adevăr. Iară trecutul
Şi viitorul numai o gândire-s.
În van împingeţi ce vi-i dinainte
În van doriţi acelea ce-or veni.
Întoarceţi-vă-n voi şi veţi cunoaşte
Că toate-n lume, toate-s în prezent.
Tot ce au fost şi tot ce-a fi vreodată
Au fost, va fi numai pentru că e.
Nu ştii că atingând pe-un singur om
I-atingi pe toţi? Mulţimea e părere.
Spune la mii de inşi aceeaşi vorbă
Şi-n mii ea atunci va trezi
Icoană-aceeaşi şi acelaşi simţ:
Un semn că toţi e-n unul, unu-n toţi
(Mihai Eminescu „Patria vietii e numai prezentul)

Trezirea inseamna vindecarea ,,orbirii”, trecerea de la ,,a privi”, la ,,a vedea.. intrând in templul din noi înşine centrându-ne in ACUM – poarta catre realitatea atemporala si calea de eliberare din timp, spatiu si din realitatea fenomenala.