Cele şase practici ale încrederii în sine:Practica integritatii personale(6)

Când ne comportăm intr-un fel care contravine propriului nostru mod în care considerăm că ceva este adecvat, ne pierdem din valoare în faţa noastră.

Pe măsură ce ne maturizăm şi ne dezvoltăm propriile standarde (sau le preluăm pe ale altora), problema integrităţii personale presupune creşterea importanţei autoevaluării.
Integritatea reprezintă o integrare a ideilor, convingerilor, standardelor, credinţelor – în comportament. Când comportamentul nostru se identifică cu valorile practicate, când idealurile şi practica sunt unul şi acelaşi lucru, atunci dăm dovadă de integritate.Când ne comportăm într-un fel care contravine propriului nostru mod în care considerăm că ceva este adecvat, ne pierdem din valoare în faţa noastră. Ne respectăm mai puţin pe noi înşine. Dacă politica devine una obişnuită, avem încredere mai puţină în noi sau chiar încetăm complet să mai credem în noi.

La un nivel mai simplu, integritatea personală se referă la întrebări de genul: Sunt onest, de încredere şi te poţi bizui pe mine? Imi ţin promisiunile? Fac lucrurile despre care spun că le admir la ceilalţi şi evit să fac lucrurile pe care le dispreţuiesc la ceilalţi? Sunt corect şi just în relaţia mea cu ceilalţi?

Câteodată putem fi subiectul unui conflict între diferitele valori care apar într-un context particular, iar soluţia se poate să nu fie chiar atât de evidentă. Integritatea nu ne garantează faptul că facem cea mai bună alegere; presupune doar ca eforturile noastre de a găsi cea mai bună alegere să fie autentice – că suntem conştienţi, conectaţi la ceea ce ştim deja, că facem apel la propria raţiune, că ne asumăm responsabilitatea alegerii şi consecinţele sale, că nu încercăm să evadăm într-o ceaţă mentală.

Integritatea înseamnă congruenţă. Cuvintele şi comportamentul se potri vesc exact.
Există oamenii in care ştim că putem avea încredere şi alţii în care ştim că nu putem avea. Dacă ne întrebăm care este motivul, vom vedea că această congruenţă este un element de bază. Avem încredere în congruenţă, dar nu avem încredere în incongruenţă.
Studiile au arătat că foarte multe persoane din organizaţii nu au încredere în cei de deasupra lor. De ce? Din cauza lipsei de congruenţă. Declaraţii minunate referitoare la misiune, nesusţinute de practică. Doctrina respectului faţă de individ, neaplicată practic. Sloganuri despre serviciile acordate clienţilor lipite pe pereţi, dar care nu se potrivesc cu realitatea de zi cu zi. Predici despre onestitate anihilate de bârfe. Promisiunea de corectitudine, trădată de favoritisme.
In cele mai multe organizaţii, totuşi, există femei sau bărbaţi în care ceilalţi au încredere. De ce? îşi ţin promisiunile. îşi onorează anga¬jamentele. Nu numai că promit că îi avansează pe ceilalţi, ci chiar o fac. Nu numai că predică corectitudinea, ci o şi practică. Nu numai că vorbesc despre onestitate şi integritate, dar le şi respectă.
Le-am spus unor directori următoarea frază: Dacă vreau ca oamenii să mă perceapă drept o persoană de încredere….

Au urmat apoi mai multe variante: Trebuie să-mi fin promisiunile; Trebuie să fiu imparţial în relaţiile cu ceilalţi; Trebuie să pun în practică tot ceea ce spun; Trebuie să-mi urmez propriile angajamente; Trebuie să lupt pentru oamenii mei.

Pentru toţi directorii care voiau să fie percepuţi ca nişte persoane de încredere, era foarte clar ce trebuiau să facă.

Există părinţi în care copiii cred, la fel cum există părinţi în care copiii nu cred. De ce? Principiul este exact cel de mai sus: congruenţa.
Este posibil ca aceşti copii să nu poată formula exact ceea ce cred, dar au propriile păreri.
Ce se întâmplă atunci când ne trădăm propriile standarde
Ca să înţelegem de ce lipsa integrităţii este în detrimentul respectului de sine, să vedem mai întâi ce presupune lipsa integrităţii. Dacă acţionez în contradicţie cu o valoare morală pe care o are altcineva, şi nu eu, se Ipoate să greşesc sau nu, dar nu pot fi acuzat că mi-am încălcat propriile mele convingeri. Dacă, totuşi, acţionez contrar a ceea ce eu cred că este corect, dacă acţiunile mele nu respectă valorile pe care le am, atunci {acţionez împotriva propriei judecăţi şi îmi trădez modul de gândire, ipocrizia, prin caracterul ei, este vătămătoare. Mintea o respinge. O lipsă de integritate mă subminează şi îmi afectează propriul eu. Mă afectează aşa cum nu o poate face o respingere sau o acuzaţie externă.

Dacă le ţin copiilor mei predici despre onestitate, dar îmi mint prietenii şi vecinii; dacă devin indignat atunci când oamenii nu îşi respectă angajamentele faţă de mine, dar nici eu nu le respect pe cele făcute altora; dacă ţin predici referitoare la calitate, dar le vând clienţilor nişte produse îngrozitoare, fără să-mi pese; dacă vând acţiuni despre a căror valoare ştiu că va scădea unui pacient care are încredere în mine; dacă pretind că îmi pasă de ideile oamenilor mei, dar eu deja mi-am format o părere; dacă vorbesc de rău un coleg la birou, dar în faţă îi laud realizările; dacă cer un feedback onest, dar îi penalizez pe angajaţii care nu sunt de acord cu mine; dacă cer ca toţi ceilalţi să facă sacrificii financiare în perioadele mai grele, dar eu îmi ofer un bonus uriaş – pot evada din ipocrizia mea, pot produce anumite raţionalizări, dar cert este că lansez un atac asupra respectului faţă de mine însumi pe care nici o raţionalizare nu îl va risipi.
Dacă de mine depinde să-mi măresc respectul faţă de mine, tot de mine depinde să-l şi cobor.
Una dintre cele mai mari autodecepţii este să-ţi spui: „Doar eu voi şti”. Doar eu voi şti că sunt un mincinos. Doar eu voi şti că nu m-am purtat corect cu oamenii care au avut încredere în mine. Doar eu voi şti că nu am de gând să-mi onorez promisiunea. Consecinţa este că judecata mea nu este importantă, ci doar judecata celorlalţi contează. Dar când vine vorba despre respectul de sine, trebuie să mă tem mai mult de propria judecată decât de a celorlalţi. în curtea interioară a propriei mele minţi judecata mea este singura care contează. Ego-ul meu, eul din centrul conştiinţei mele, reprezintă judecata de care nu pot scăpa. Ii pot evita pe cei care au aflat un adevăr umilitor despre mine, dar nu mă pot evita pe mine.

Cea mai mare parte a problemelor de integritate cu care ne confruntăm nu sunt unele mari, ci dimpotrivă, şi totuşi cantitatea totală a alegerilor noastre are un impact asupra propriului sine.

Grupurile dedicate dobândirii respectului de sine, formate din persoane care au venit cu un scop specific, care doresc să aibă o eficacitate personală şi un respect de sine mai mari, au dat urmatoarele raspunsuri, cand într-o seară le-am oferit fraza:

Dacă aş avea cu 5% mai multă integritate în viaţa mea…
Aş spune celorlalţi atunci când fac lucruri care mă deranjează.
Nu aş mai cheltui mulţi bani.
Aş fi sinceră cu soţul meu în legătură cu preţul hainelor.
Le-aş spune părinţilor că nu cred în Dumnezeu.
Aş admite că flirtez.
Nu aş fi atât de respingător cu oamenii pe care nu îi plac.
Nu aş râde la glume pe care le consider stupide şi vulgare.
Aş depune mai multe eforturi la locul de muncă.
Aş ajuta-o pe soţia mea mai mult la treburile gospodăreşti, aşa cum i-am promis.
Le-aş spune clienţilor adevărul despre produsele pe care le cumpără.
Nu aş spune doar ceea ce vor să audă ceilalţi.
Nu mi-aş vinde sufletul doar ca să fiu popular.
Aş spune „nu” atunci când vreau să spun „nu”.
Mi-aş asuma responsabilitatea faţă de oamenii pe care i-am rănit.
Aş face observaţii.
Mi-aş ţine promisiunile.
Nu aş pretinde înţelegere.
Nu aş nega că m-am înfuriat.
Aş face mai multe eforturi ca să fiu corect şi să-mi ţin promisiunile.
Aş recunoaşte că m-au ajutat şi alţii. & g m.
Aş recunoaşte în faţa copiilor că m-am înşelat.
Nu aş mai lua rechizite de la birou.
Uşurinţa şi viteza cu care oamenii au dat răspunsurile subliniază faptul că aceste probleme sunt oarecum conştientizate, deşi există o motivaţie clară să fie evitate. (Unul dintre motivele pentru care cred că această completare a propoziţiilor se dovedeşte atât de utilă este puterea de a trece peste cele mai multe blocaje şi evitări.) O tragedie a multor persoane este că ele subestimează înfiorător de mult costurile res¬pectului de sine şi consecinţele ipocriziei şi lipsei de onestitate. Ei îşi imaginează că în cel mai rău caz ar putea resimţi puţin disconfort, dar spiritul însuşi este contaminat.

Sursa : Nathaniel Branden- ,,Cei şase stâlpi ai încrederii în sine”

Te invit sa scrii chiar in acest moment, ce s-ar intampla in viata ta daca ai avea cu 5% mai multă integritate …

Iti multumesc ca te afli aici. Sunt onorata sa facem calatoria spre cunoasterea de sine impreuna! Iti va fi de folos daca vei citi si articolul:Cele şase practici ale încrederii în sine: Practica unei vieti în care ti-ai stabilit scopuri(5)

Ţi-ar mai plăcea:

Cele şase practici ale încrederii în sine:Practica propriei responsabilitati(3)
Practica încrederii în sine(4)