Ce înseamnă, de fapt, stima de sine?

Să exişti nu e totul…

Cum să trăim în bună înţelegere cu noi înşine?

Cum să părăsim acest eu-închisoare, în care ne sufocăm, ca să ne îndreptăm spre un eu-vioară, la care să învăţăm în linişte să cântăm?

Cum, pur şi simplu, să ne descoperim, să ne apreciem, să ne construim?
(…)
Stima de sine înseamnă să dovedesc că sunt capabil de următoarele:
Să spun ce gândesc.
Să fac ce vreau.
Să insist când mă lovesc de o dificultate.
Să nu îmi fie ruşine să renunţ.
Să nu mă las păcălit de publicitate sau de modă, care vor să mă facă să cred că nu sunt o persoană cum trebuie dacă nu port cutare marcă de haine sau nu gândesc în cutare mod.
Să râd din toată inima dacă sunt luat peste picior fără răutate.
Să ştiu că pot supravieţui eşecurilor mele.
Să îndrăznesc să spun „,nu” sau „stop”.
Să îndrăznesc să spun „nu ştiu”.
Să îmi urmez calea, chiar dacă sunt singur (ă).
Să îmi acord dreptul de-a fi fericit (ă).
Să suport să nu mai fiu iubit (ă), chiar dacă asta mă face nefericit (ă) pe moment.
Să mă simt împăcat (ă) cu mine însumi.
Să spun „mi-e teamă” sau ,,sunt nefericit(ă)” fără să mă simt înjosit (ă).
Să îi iubesc pe ceilalţi fără să îi supraveghez sau să îi sufoc.
Să fac tot ce pot ca să reuşesc ceea ce vreau să reuşesc, dar fără să mă forţez.
Să îmi dau dreptul de a decepţiona sau de a rata.
Să cer ajutor fără să mă simt inferior (inferioară).
Să nu mă desconsider şi nici să îmi fac rău când nu sunt mulţumit (ă) de mine.
Să nu mă simt invidios (invidioasă) de succesul sau de fericirea celorlalţi.
Să pot să supravieţuiesc nefericirilor mele.
Să imi dau dreptul de a-mi schimba părerea după ce chibzuiesc.
Sa dau dovadă de umor faţă de mine însumi.
Să spun ce am de spus, chiar dacă am trac.
Să trag învăţăminte din greşelile mele.
Să mă arăt în costum de baie chiar dacă corpul meu nu e perfect.
Să mă simt în regulă cu rănile din trecutul meu.
Să nu îmi fie teamă de viitor.
Să găsesc că sunt un tip bine, cu calităţile şi cu defectele sale.
Să simt că progresez şi că trag învăţăminte din viaţă.
Să mă accept aşa cum sunt astăzi, fără să renunţ totuşi să mă schimb mâine.
Şi, în sfârşit, să ajung să mă gândesc şi la altceva decât la mine…

Andre, Christophe, Imperfecţi, liberi şi fericiţi.Practici ale stimei de sine, Editura Trei, Bucureşti, 2010

Autenticitate, autoritate si parenting

       

      Înainte de vă exercita autoritatea asupra altora, trebuie să începeți printr-o lucrare asupra voastră înșivă. Când o fiinţă care a lucrat mai întâi asupra propriilor copii (celulelor organismului ei) trebuie să educe şi alţi copii din exterior, ca părinte, educator etc, sau chiar să-și exercite niște responsabilităţi care îi conferă autoritate asupra adulţilor, cuvintele sale, gesturile sale îi impresionează prin autenticitatea lor.

       Cei pe care îi instruieşte sau îi conduce simt că ea nu joacă teatru, ci participă cu întreaga sa fiinţă la ceea ce spune şi face. De aceea prezenţa sa este magică şi ea obţine rezultate. În sinea sa, toţi locuitorii săi o susţin şi îi dau forţe, pentru că întreaga sa fiinţă este obişnuită să lucreze într-o direcţie unică: binele, lumina. 

O fiinţă are cu adevărat autoritate numai atunci când celulele sale degajă ceva armonios, unificat

       Altminteri, în timp ce partea care vorbeşte face să se audă un anumit sunet, tot restul persoanei strigă contrariul, iar ceilalți, care o simt, nu o pot lua în serios.

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Articole care te așteaptă:

Amintirile bunicului
Acasa – locul care adună sufletele la un loc
O poveste despre lumină (Scrisoare pentru când vei veni)