Pe măsură ce vă trec diferite gânduri prin cap, circuitele dumneavoastră cerebrale se declanşează în succesiuni, tipare şi combinaţii corespunzătoare care generează apoi niveluri mentale aferente gândurilor respective. Odată activate aceste reţele specifice de neuroni, creierul produce substanţe chimice specifice cu exact aceeaşi semnătură – pentru a corespunde acelor gânduri – iar dumneavoastră vă veţi simţi conform felului în care aţi gândit.
Din această cauză, când mintea vă e plină de gânduri măreţe, de iubire ori bucurie, produceţi substanţe chimice care vă fac să vă simţiţi înălţat, iubitor ori bucuros. Acelaşi lucru e valabil şi pentru situaţiile în care sunteţi încercat de gânduri negative, pline de teamă sau de nerăbdare. În doar câteva secunde, începeţi să vă simţiţi pesimist, temător sau nerăbdător.
Există o anume sincronicitate care apare, clipă de clipă, între creier şi corp. De fapt, când începem să (ne) simţim aşa cum gândim – din cauza permanentei comunicări dintre creier şi corp – începem şi să gândim aşa cum simţim. Creierul monitorizează fară încetare felul în care se simte corpul. Pe baza răspunsului chimic pe care îl recepţionează, acesta generează mai multe gânduri care produc substanţe chimice corespunzătoare felului în care se simte corpul, astfel încât întâi începem să ne simţim aşa cum gândim şi abia apoi să gândim aşa cum ne simţim.
Avem in imaginea alaturata relaţia de natură neurochimică dintre creier şi corp. În timpul producerii anumitor gânduri, creierul fabrică substanţe chimice care vă fac să vă simţiţi exact aşa cum gândiţi. Odată ce simţiţi aşa cum gândiţi, începeţi să gândiţi aşa cum simţiţi. Ciclul neîntrerupt creează o buclă de răspuns, care poartă numele de „stare de a fi”.
Asadar gândurile au, în primul rând, legătură cu mintea (şi creierul), iar felul în care (ne) simţim are de-a face cu corpul.
Iată de ce, când simţirea trupului se aliniază gândurilor dintr-o stare specifică a minţii, când mintea şi corpul sunt la unison, rezultatul final îl constituie ceea ce se numeşte o „stare de a fi”. S-ar putea, totodată, spune că procesul permanent de gândire şi simţire şi simţire şi gândire creează o stare de a fi care ne influenţează realitatea.
O stare de a fi înseamnă că ne-am obişnuit cu o stare mental-emoţională, un mod de a gândi şi un fel de a simţi care devin parte integrantă a propriei identităţi. În acest fel descriem cine suntem prin felul în care gândim (şi deci simţim) sau suntem la un moment dat: ,,Sunt furios” ; ,, Sufăr” ; Sunt inspirat. ” ; ,,Sunt nesigur” ; ,,Sunt pesimist”…
Dar anii de gândire într-un anumit fel şi apoi de simţire în acelaşi fel şi pe urmă de gânduri potrivit celor simţite (hamsterul din roată) creează o stare memorată de a fi, în care putem, cu hotărâre, rosti afirmaţia identitară „Eu sunt” ca absolut. Ceea ce înseamnă că acum suntem în punctul în care ne definim cu ajutorul acestei stări de a fi. Gândurile ni s-au contopit cu ceea ce simţim.
Spunem, de exemplu:,, Am fost dintotdeauna leneş. Sunt o persoană temătoare. Sunt, de felul meu, nesigur de mine. Am probleme cu stima de sine. Îmi sare repede muştarul şi n-am răbdare. Nu sunt din cale-afară de deştept şi aşa mai departe.” Iar aceste feluri anume de a ne simţi contribuie la formarea tuturor trăsăturilor noastre de personalitate.
Un avertisment: atunci când felul în care (ne) simţim devine mijlocul prin care gândim sau dacă nu putem gândi la un nivel superior celui în care (ne) simţim, nu ne vom putea schimba niciodată. Schimbarea înseamnă să gândiţi superior felului în care (vă) simţiţi. A vă schimba înseamnă să acţionaţi superior felului obişnuit de a simţi al sinelui memorat.
Ca exemplu practic, să spunem că e dimineaţă, sunteţi în maşină, în drum spre serviciu, şi începeţi să vă gândiţi la aprinsa confruntare avută cu un coleg acum câteva zile. Pe măsură ce vă trec prin cap gândurile asociate cu persoana şi experienţa respectivă, creierul începe să vă elibereze în corp substanţe chimice care circulă prin organism. Foarte rapid, începeţi să vă simţiţi exact aşa cum gândeaţi. Adică, probabil, v-aţi înfuriat. Corpul transmite un mesaj de răspuns către creier care sună cam aşa: Da, acum chiar mi-a sărit ţandăra. Sigur că creierul, aflat în permanentă comunicare cu corpul şi în proces necontenit de monitorizare a ordinii chimice interne, este influenţat de schimbarea bruscă a felului în care (vă) simţiţi, în consecinţă, începeţi să gândiţi diferit. În momentul în care începeţi să (vă) simţiţi aşa cum gândiţi, începeţi şi să vă gândiţi aşa cum (vă) simţiţi. În mod inconştient, consolidaţi acelaşi fel de a (vă) simţi, continuând să gândiţi într-un registru de iritare şi frustrare ce vă accentuează apoi starea de iritare şi frustrare. În mod concret, ceea ce simţiţi deţine acum controlul asupra a ceea ce gândiţi. Corpul este cel care vă dirijează mintea.
Pe măsura perpetuării acestui ciclu, gândurile de iritare transmit şi mai multe semnale chimice către organism, ceea ce activează substanţele chimice suprarenale asociate cu sentimentul dumneavoastră de iritare. Acum vă simţiţi furios şi agresiv. Vi s-au înroşit obrajii, vi s-a strâns stomacul şi s-a făcut ghem, vă bubuie capul şi încep să vi se încordeze muşchii. Pe măsură ce corpul dumneavoastră e inundat de toate aceste sentimente exacerbate care îi modifică fiziologia, cocteilul respectiv de substanţe chimice activează un set de circuite din creier, provocându-vă gânduri similare acestor emoţii.
Acum îi transmiteţi telepatic colegului vreo două vorbe scoase din cele mai ascunse cotloane ale minţii. Reînviaţi cu indignare în minte un şir de evenimente din trecut care vă validează starea de disconfort, elaborând cu frenezie în minte o scrisoare pe care aţi dorit dintotdeauna s-o trimiteţi şi prin care să vă dezvăluiţi toate nemulţumirile. Chiar înainte de-a fi ajuns la lucru, în mintea dumneavoastră aţi şi trimis-o şefului. Ieşiţi din maşină ameţit şi aproape scos din minţi, simţindu-vă gata-gata de crimă. Salutare, exemplar vorbitor şi umblător de furie ! Şi când vă gândiţi că toate au început de la un simplu gând. În acest moment, pare imposibil să nutriţi gânduri elevate – iată, aşadar, de ce schimbarea este atât de dificil de înfăptuit.
Comunicarea ciclică dintre creier şi organism are drept rezultat tendinţa de a reacţiona previzibil în astfel de situaţii. Se creează tipare ale aceloraşi gânduri şi sentimente cu care v-aţi obişnuit, adoptaţi, inconştient, comportamente automate şi vă afundaţi în astfel de obişnuinţe. Iată cum „funcţionează” sinele chimic.
Să ne continuăm analiza. Consideraţi că propriul corp este mintea inconştientă sau un slujitor obiectiv care primeşte ordine de la conştient. Este atât de obiectiv, încât nu-şi dă seama de diferenţa dintre emoţiile create de experienţe din lumea exterioară şi cele confecţionate în universul interior, doar pe calea gândului. Pentru corp, acestea sunt acelaşi lucru.
Ce se întâmplă dacă acest ciclu de gânduri şi sentimente că aţi fost trădat se perpetuează ani la rând ? Dacă vă tot întoarceţi la experienţa avută cu şeful şi retrăiţi toată ziua sentimentele acelea cu care v-aţi obişnuit, nu faceţi decât să transmiteţi necontenit către corp semnale prin sentimente de natură chimică, pe care acesta le asociază cu trecutul. Această continuitate de ordin chimic păcăleşte corpul şi-l face să creadă că retrăieşte trecutul, astfel încât continuă să resimtă aceeaşi experienţă emoţională. Când gândurile şi sentimentele memorate forţează, în mod constant, corpul să „fie” în trecut, am putea spune că trupul se transformă în amintire a trecutului.
Dacă aceste sentimente memorate de trădare v-au dirijat gândurile de ani întregi, atunci corpul v-a trăit în trecut 24 de ore pe zi, timp de 7 zile pe săptămână şi 52 de săptămâni pe an. Cu timpul, corpul v-a devenit ancorat în trecut.
Ştiţi că, atunci când re-creaţi în mod repetat aceleaşi emoţii până nu mai puteţi gândi superior felului în care (vă) simţiţi, sentimentele v-au devenit mijlocul prin care gândiţi. Şi, dat fiind faptul că felul în care (vă) simţiţi este o înregistrare a experienţelor anterioare, gândiţi în trecut. Şi, conform legii cuantice, creaţi şi mai mult trecut.
În concluzie: cei mai mulţi dintre noi trăiesc în trecut şi opun rezistenţă vieţii într-un nou viitor. De ce ? Corpul este atât de obişnuit să memoreze înregistrările chimice ale experienţelor noastre trecute încât se ataşează de emoţiile respective. Într-un sens foarte real, devenim dependenţi de aceste sentimente cu care ne-am obişnuit. Astfel încât, atunci când vrem să privim către viitor şi visăm la apariţia de noi privelişti şi perspective îndrăzneţe în propria realitate nu prea depărtată, corpul, a cărui monedă de schimb o constituie sentimentele, opune rezistenţă la transformarea subită în direcţia respectivă.
Realizarea acestei schimbări radicale este marele efort al schimbării personale. Atâţia oameni se străduiesc să-şi creeze o nouă soartă, dar îşi dau seama că sunt incapabili să depăşească amintirea trecută a ceea ce simt ei că sunt. Chiar dacă tânjim după aventuri neştiute şi visăm la noi posibilităţi care ne aşteaptă în viitor, părem a fi constrânşi să ne întoarcem în trecut.
Sentimentele şi emoţiile nu sunt rele. Acestea constituie produsul final al experienţei. Dar, dacă le retrăim mereu pe aceleaşi, nu ne putem aştepta la nicio experienţă nouă. N-aţi cunoscut oameni care par necontenit să vorbească de „vremurile bune de altădată” ? Ceea ce vor ei să spună, de fapt, este: în viaţa mea nu se mai întâmplă nimic nou care să-mi stimuleze simţirea; de aceea va trebui să mă reafirm pornind de la câteva momente de glorie din trecut.
Dacă credem că gândurile noastre au ceva de-a face cu propriul destin, atunci, în calitate de creatori, cei mai mulţi dintre noi nu fac decât să se învârtă în cerc.
Sursa: JOE DISPENZA- DISTRUGE-ȚI OBICEIURILE NOCIVE ! Cum să-ți determini mintea să lucreze în favoarea ta
Ceea ce noi numim de obicei educaţie şi considerăm că este bun şi just implică umilinţe fatale care încă nu şi-au făcut loc în conştiinţa noastră, deoarece la începutul vieţii ni s-a făcut imposibilă această realizare. Prin aceasta ia naştere un cerc vicios al violenţei şi ignoranţei.
Psiholog-Psihoterapeut Liana Sut 