Prin asumarea responsabilităţii pentru propria existenţă, noi recunoaştem implicit că celelalte fiinţe nu sunt slujitorii noştri şi nu există pentru satisfacerea nevoilor noastre. Nu avem dreptul moral să tratăm celelalte fiinţe ca pe nişte mijloace prin care să ne atingem scopul, aşa cum noi nu suntem un mijloc pentru ca ele să îşi atingă scopul.
Este suficient de simplu să observi diferenţa dintre cei care au încredere în sine şi cei care nu au. Responsabilitatea personală apare ca o orientare activă către viaţă cu tot ce inseamna aceasta, decât ca o orientare pasivă.
Dacă există o problemă, bărbaţii şi femeile care sunt responsabile întreabă: „Eu ce aş putea să fac? Ce mijloace de acţiune îmi sunt disponibile?” Dacă ceva este în neregulă, ei întreabă: „Ce am neglijat? Ce am calculat greşit? Cum pot corecta situaţia?”
Acestia nu protestează: „Dar nimeni nu mi-a spus ce să fac!” sau „Dar nu este treaba mea!” Nu se lasă tentaţi nici de căutarea de scuze şi nici de aruncarea vinei pe altcineva. Ei sunt, de obicei, orientati pe găsirea unei soluţii.
Iată exemple în care îndeplinirea sentinţei este utilizată pentru a ilumina:
„Dacă aş renunţa să îmi mai acuz părinţii pentru nefericirea mea”, a spus un „copil” de patruzeci şi şase de ani, „mi-aş asuma responsabilitatea pentru acţiunile mele; ar trebui să mă confrunt cu faptul că întotdeauna mi-am plâns de milă şi m-am complăcut în această atitudine; ar trebui să recunosc că încă mai visez să fiu salvat de tatăl meu; aş recunoaşte că îmi place să mă văd ca o victimă; ar trebui să acţionez în alt fel; aş ieşi din apartamentul meu şi mi-aş căuta o slujbă; nu aş putea să mai sufăr.”
„Dacă ar trebui să accept că sunt responsabil pentru fericirea mea”, a zis un bătrân care a băut prea mult, „nu m-aş mai plânge că nevastă-mea m-a împins spre băutură; aş sta departe de baruri; nu aş mai petrece ore întregi în faţa televizorului, dând vina pe „sistem”; m-aş duce la gimnastică şi aş începe să îmi intru în formă; aş depune mai mult efort pentru salariul pe care îl primesc; probabil că ar trebui să pun capăt sentimentului de milă faţă de mine; nu cred că aş putea continua să îmi torturez corpul aşa cum fac acum; aş fi o persoană diferită; m-aş respecta mai mult; aş putea să îmi pun viaţa pe roate.”
„Dacă îmi asum responsabilitatea pentru emoţiile mele”, a spus o femeie care şi-a dus familia şi prietenii la epuizare din cauza văicărelilor ei, „nu aş mai fi atât de deprimată; aş vedea cum mă determin adesea să mă simt îngrozitor; aş vedea cât de multă supărare îmi neg; aş admite ce parte mare din nefericirea mea este, de fapt invidie; m-aş concentra mai des pe lucrurile bune din viaţa mea; aş conştientiza că încerc să îi fac pe oameni să simtă milă faţă de mine; aş vedea că aş putea fi fericită mai des.”
„Dacă mi-as asuma responsabilitatea pentru lipsa mea de initiativa”, a spus o tanar de 25 de ani, care procrastinează continuu, evitând sa se implice in rezolvarea situațiilor lui de viata: ,,nu m-as mai plânge ca ceilalti sunt vinovati pentru anxietatea și pentru panica care mă cuprind atunci când sunt nevoit să incep lucruri noi, ori să rezolv problemele pe care le-am lăsat în lista mea de sarcini nerezolvate; as recunoaste faptul ca am nevoie de sprijin si l-as cere; as recunoaște că mă menţin pasiv pentru că în felul acesta evit să îmi asum responsabilitatea; aș identifica motivele din interiorul meu care mă determină sa adopt aceasta atitudine si beneficiile de care mă bucur, amânând să fac lucrurile care asteapta sa fie rezolvate; mi-aș lua puterea personală înapoi, știind că dispun de resursele care să mă ajute în trăirea unei vieți cu sens; as face un program zilnic pe care l-aș urma indeplinind sarcinile pe care mi le-am propus, multiplicând timpul.
Ce s-ar intampla în viata ta daca ai conștientiza că nimeni nu vine ca să te salveze, nimeni nu va veni ca să facă dreptate în viaţa ta, ca să îți rezolve problemele, ca să aleagă să ieși din dependențe? Dacă nu faci nimic, nimic nu se va îmbunătăţi.
Practica propriei responsabilităţi
este cel de-al treilea stâlp al încrederii în sine.
Iti multumesc ca te afli aici. Sunt onorată să facem călătoria spre cunoasterea de sine împreună! Iti va fi de folos daca vei citi si articolul:Cele şase practici ale încrederii în sine:Practica propriei responsabilitati(3)
sursa: Nathaniel Branden- ,,Cei şase stâlpi ai încrederii în sine”
Ţi-ar mai plăcea:
Cele şase practici ale încrederii în sine:Practica propriei responsabilitati(3)
Practica încrederii în sine(4)
Cele şase practici ale încrederii în sine:Practica integritatii personale(6)
Psiholog-Psihoterapeut Liana Sut 