Una din principalele modalităţi prin care ne creăm singuri o stare de dezamăgire, de nefericire şi tot felul de păreri greşite este cramponarea de gândurile şi sentimentele care ne limitează. Nu „cramponarea” în sine este inadecvată. De multe ori, această reacţie este perfect justificată în anumite situaţii. Spre exemplu, eu nu îţi sugerez să nu te „cramponezi” de volanul maşinii pe care o conduci, sau de scara pe care urci. În mod evident, o astfel de „distanţare” ar avea consecinţe nefericite. Noi ne cramponăm de sentimentele noastre şi uităm că facem acest lucru. Aşa cum am afirmat în introducere, chiar şi felul în care ne exprimăm verbal reflectă acest lucru. Atunci când ne simţim trişti sau iritaţi, noi nu spunem de regulă: „Mă simt trist” sau „Mă simt iritat”, ci: „Sunt trist” sau „Sunt enervat.” Fără să ne dăm seama, noi ne identificăm – în mod eronat – cu sentimentele noastre, considerând că suntem una cu ele. De multe ori, ni se pare că un sentiment se cramponează de noi, dar acest lucru nu este niciodată adevărat… Noi suntem cei care deţinem controlul asupra sa, dar nu ne dăm seama de acest lucru.
Nu ţi s-a întâmplat însă niciodată să te cramponezi de un punct de vedere chiar dacă acesta nu îţi mai slujeşte în mod evident? Nu ţi s-a întâmplat să te cramponezi de o emoţie chiar dacă nu puteai face nimic pentru a ţi-o satisface, pentru a o corecta sau pentru a schimba situaţia care a cauzat-o? Nu ţi s-a întâmplat niciodată să te cramponezi de o tensiune sau de o anxietate chiar dacă evenimentul care le-a provocat a trecut de mult?
Care este opusul cramponării? Ei bine: „detaşarea” sau „eliberarea.”
Atât eliberarea cât şi cramponarea fac parte integrantă din procesul natural al vieţii. Detaşarea sau procesul de eliberare este o capacitate naturală cu care ne naştem cu toţii, dar pe care suntem condiţionaţi să nu o mai folosim după ce ajungem la stadiul de adult.
Foarte mulţi oameni se simt încurcaţi deoarece nu ştiu când să se detaşeze şi când să se cramponeze de emoţiile lor. Cei mai mulţi dintre ei încurcă lucrurile, cramponându-se atunci când ar trebui să se detaşeze, de cele mai multe ori în detrimentul lor.
Există puţine sinonime pentru cramponare şi detaşare care ar putea clarifica şi mai mult lucrurile. Două dintre ele sunt: închidere şi deschidere. Atunci când arunci o minge, trebuie să îţi ţii mâna strânsă în jurul acesteia printr-o mişcare a braţului. Dacă nu îţi deschizi mâna şi nu dai drumul mingii la momentul potrivit, aceasta nu va ajunge acolo unde doreşti, ba te-ai putea chiar răni.
Alte sinonime sunt: contracţia şi expansiunea. Ca să putem respira, noi trebuie să ne contractăm plămânii pentru a elibera aerul din ei, iar apoi să ni-i dilatăm pentru a-i umple cu aer. Nu este suficient doar să inspirăm. Pentru a încheia procesul de respiraţie trebuie să şi expirăm. Un alt exemplu este tensionarea şi relaxarea muşchilor. Dacă nu am putea aplica ambele procese, muşchii noştri nu ar putea funcţiona corect, căci marea majoritate a muşchilor lucrează în perechi opuse de parteneri.
Este interesant de remarcat componenta emoţională a cramponării şi eliberării, precum şi gradul impactului sentimentelor noastre asupra corpului.
Nu ai observat niciodată că atunci când sunt supăraţi, oamenii îşi ţin de multe ori respiraţia? De-a lungul procesului de respiraţie, atât inspiraţia cât şi expiraţia pot fi inhibate prin cramponarea de anumite emoţii nerezolvate. Marea majoritate a oamenilor au de asemenea tensiuni reziduale în muşchi, care nu le permit să se relaxeze vreodată plenar. Şi de această dată, la baza acestor tensiuni stau emoţiile nerezolvate sau reprimate.( Iti va fi de folos sa citesti articolul Ritmul respirator afecteaza memoria si frica.)
De ce rămânem însă blocaţi? Atunci când ne suprimăm emoţiile, în loc să ne permitem experienţa trăirii plenare a sentimentelor noastre în momentul în care acestea apar, noi le perpetuăm şi acest lucru ne face să ne simţim neconfortabil. Prin evitare, noi ne împiedicăm emoţiile să treacă libere prin noi, şi astfel să se transforme sau să se dizolve, iar această suprimare este neplăcută.
Dat fiind că orice emoţie reprimată încearcă să devină manifestă, eliberarea nu înseamnă altceva decât oprirea acţiunii interioare de blocare a acestor sentimente pentru a le lăsa să treacă prin tine, lucru care se întâmplă uşor, datorită presiunii sub care se află. Dacă îţi vei analiza retrospectiv viaţa, vei descoperi cu siguranţă numeroase situaţii în care te-ai eliberat în mod natural de emoţii. De regulă, noi facem acest lucru accidental sau atunci când suntem puşi cu spatele la zid şi când nu ne-a mai rămas nicio altă opţiune.
Ce înseamnă însă eliberarea sau detaşarea conştientă? Cum putem pune în practică acest proces?
Există trei modalităţi de abordare a procesului de eliberare, şi toate conduc la acelaşi rezultat: eliberarea capacităţii naturale de detaşare instantanee de orice emoţie nedorită, simultan cu dizolvarea oricărei emoţii reprimate în subconştient.
Prima modalitate constă în optarea conştientă pentru renunţarea la emoţia nedorită.
A doua constă în acceptarea acestei emoţii şi manifestarea ei deschisă.
A treia modalitate constă în pătrunderea în însăşi inima emoţiei.
Cele trei modalitati, vor fi descrise in articolul urmator.
Sursa: “The Sedona Method” de Hale Dwoskin
Psiholog-Psihoterapeut Liana Sut 