,,Un simplu moment în care dai dovadă de compasiune faţă de tine însuţi îţi poate schimba întreaga zi. O suită de astfel de momente îţi poate schimba cursul vieţii.” (Christopher K. Germer, The Mindful Path to Self-Compassion)
Compasiunea de sine înseamnă extinderea compasiunii către sine în cazurile de inadecvare percepută, eșec sau suferință generală .
Potrivit Dr. Kristin Neff, cercetătoare şi profesoară la Universitatea din Austin (conduce Laboratorul de Cercetare a Compasiunii faţă de Sine, în cadrul căruia studiază cum putem practica şi cum ne putem dezvolta compasiunea faţă de noi înşine) compasiunea faţă de sine are trei elemente: bunătatea faţă de sine, omenescul şi atenţia.
● Bunătatea faţă de sine: înseamnă să dăm dovadă de înţelegere şi căldură sufletească faţă de noi înşine atunci când suferim, când avem un eşec sau când ne simţim incomod, în loc să ne ignorăm durerea şi să ne autoflagelăm cu criticile noastre dure.
● Omenescul: recunoaşte faptul că suferinţa şi sentimentul de a fi nepotrivit fac parte integrantă din experienţa umană. Cu alte cuvinte, ele sunt experienţe prin care trec toţi oamenii, nu doar „noi”.
● Atenţia: trebuie focalizată asupra emoţiilor negative, astfel încât acestea să nu fie reprimate sau exagerate. Noi nu ne putem ignora durerea simţind în acelaşi timp compasiune faţă de ea. Atenţia ne ajută să nu ne „identificăm excesiv” cu gândurile şi cu sentimentele noastre, astfel încât să cădem pradă negativităţii.
Unul din multele lucruri care îmi plac în scrierile dr. Neff este felul în care defineşte aceasta atenţia. Foarte mulţi oameni cred că a fi lucid sau atent înseamnă a nu-ţi evita emoţiile dureroase.
Definiţia ei ne reaminteşte însă că luciditatea înseamnă inclusiv să nu ne identificăm cu sentimentele noastre şi să nu le exagerăm, acest lucru este esenţial pentru cei care se luptă cu perfecţionismul.
Perfecţionismul nu apare niciodată în vid. El îi afectează pe toţi cei din jurul nostru. Noi îl transmitem copiilor noştri, ne infestăm locul de muncă cu el prin aşteptările noastre imposibile şi îi sufocăm pe prietenii şi pe membrii familiei noastre. Din fericire, compasiunea se răspândeşte la fel de rapid. Ori de câte ori suntem buni cu noi înşine, noi creăm un rezervor de compasiune din care se alimentează inclusiv alţi oameni. Copiii noştri învaţă cum să manifeste acest sentiment privindu-ne pe noi, iar oamenii din jur se simt liberi să fie autentici şi conectaţi.
Cultivă următoarea practică: unul din instrumentele care ajută să cultivam cu fermitate autocompasiunea este Scala Autocompasiunii, creată de dr.Kristin Neff, fiind vorba de un scurt test care măsoară elementele compasiunii faţă de sine (bunătatea faţă de sine, omenescul şi atenţia) şi obstacolele în calea acesteia (judecata critică faţă de sine, izolarea şi identificarea excesivă).
Cultivă inspiraţia: marea majoritate a oamenilor încearcă să trăiască o viaţă autentică. În adâncul sufletului lor, ei îşi doresc să îşi scoată masca socială şi să fie reali şi imperfecţi.
În cântecul lui Leonard Cohen intitulat „Anthem” (Imn) există un vers de care îmi reamintesc ori de câte ori cad din nou în capcana încercării de a controla şi de a perfecţiona totul.
Versul sună astfel: „Pretutindeni există câte o crăpătură. Numai aşa poate pătrunde lumina”. Foarte mulţi oameni încearcă din răsputeri să acopere toate crăpăturile, în încercarea de a face ca totul să arate perfect. Acest vers mă ajută să îmi aduc aminte de frumuseţea crăpăturilor (şi de dezordinea din casă, de manuscrisul imperfect al cărţii mele sau de blugii care nu mă mai încap). El îmi reaminteşte că imperfecţiunile noastre nu sunt totuna cu a fi nepotrivit. Ele nu fac decât să ne reamintească faptul că toţi suntem astfel. Suntem imperfecţi, dar suntem împreună.
Treci la fapte: uneori mă ajută să îmi spun dimineaţa la trezire:
„Astăzi voi porni de la premisa că este suficient să exist”.
Sursa: Dr. Brené Brown- ,,Darurile imperfecţiunii. Renunţă la cel care crezi că trebuie să fii şi acceptă-te aşa cum eşti”
Ţi-ar mai plăcea:
Respectul de sine
Kaizen
„Efectul oglindă”

