Iubirea este lucrul cel mai important din viaţa noastră, o pasiune pentru care merită să luptăm şi chiar să murim. Cu toate acestea, noi suntem reticenţi să îi spunem pe nume. Fără un vocabular foarte subtil, noi refuzăm chiar şi să ne gândim la ea, sau să discutăm direct despre ea.
– DIANE ACKERMAN
Iubirea şi apartenenţa sunt absolut esenţiale pentru experienţa umană, există un singur lucru care îi separă pe oamenii care trăiesc o iubire profundă şi se simt integraţi în mijlocul semenilor lor de cei care îşi doresc aceste lucruri, dar nu consideră că le au: credinţa în preţuirea de sine. Lucrurile sunt pe cât de simple pentru cei care le înţeleg, pe atât de complicate pentru cei care nu le înţeleg: dacă dorim să experimentăm plenar iubirea şi integrarea, noi trebuie să credem că merităm să iubim şi să fim iubiţi, respectiv să ne integrăm.
Dacă ne putem detaşa de ceea ce cred ceilalţi şi dacă ne putem asuma povestea noastră personală, noi căpătăm acces la preţuirea de sine, la sentimentul că suntem perfecţi exact aşa cum suntem şi că merităm să fim iubiţi şi să ne integrăm.
Atunci când ne petrecem o viaţă întreagă încercând să ne distanţăm de acele părţi ale vieţii noastre care nu se integrează în tiparul cu care dorim să ne identificăm, noi ieşim practic în afara propriei poveşti şi le cerşim celorlalţi preţuirea prin performanţele excesive la care ne supunem, prin perfecţionismul nostru, prin încercarea de a le fi pe plac cu orice preţ şi prin „a dovedi” cu orice chip valoarea noastră.
Preţuirea de sine – acest secret absolut care ne oferă accesul la iubire şi la integrare – există în interiorul poveştii noastre.
Marea provocare pentru cei mai mulţi dintre oameni este convingerea că sunt demni de a fi preţuiţi chiar acum, în momentul de faţă. Preţuirea nu presupune condiţii prealabile. Mult prea mulţi oameni îşi creează în mod conştient sau inconştient (sau le este inoculată) o listă interminabilă de condiţii care trebuie întrunite pentru a se preţui pe ei înşişi:
● O să fiu demn de a fi preţuit atunci când voi slăbi 10 kilograme;
● O să fiu demnă de a fi preţuită atunci când voi rămâne însărcinată;
● O să fiu demn de a fi preţuit atunci când voi renunţa definitiv la alcool;
● O să fiu demn de a fi preţuit atunci când voi toată lumea va crede că sunt un părinte bun;
● O să fiu demn de a fi preţuit atunci când îmi voi putea câştiga traiul prin arta mea;
● O să fiu demn de a fi preţuit numai dacă îmi voi putea menţine căsnicia, împiedicând-o să se destrame;
● O să fiu demn de a fi preţuit atunci când voi fi făcut partener în cadrul firmei;
● O să fiu demn de a fi preţuit numai atunci când părinţii mei vor fi de acord să îmi acorde această preţuire;
● O să fiu demnă de a fi preţuită numai dacă el mă va suna şi mă va invita la o întâlnire;
● O să fiu demn de a fi preţuit numai dacă voi putea face tot ceea ce îmi propun, fără a părea că fac vreun efort.
Aşadar aceasta este esenţa „Vieţii trăite din toată inima”: preţuieşte-te chiar acum. Nu „în condiţiile în care”. Nu „atunci când”.
Noi merităm să fim iubiţi şi integraţi chiar acum, aşa cum suntem!
Simţul profund al iubirii şi apartenenţei reprezintă o nevoie universală a tuturor oamenilor, bărbaţi, femei şi copii deopotrivă. Noi suntem setaţi biologic, cognitiv, fizic şi spiritual să iubim şi să fim iubiţi, şi să ne integrăm (în sensul mai profund al apartenenţei). Atunci când aceste nevoi nu sunt satisfăcute, noi nu putem funcţiona la maxim (la unison cu potenţialul nostru real). Ne prăbuşim psihic. Devenim inerţi. Ne doare. Îi rănim pe ceilalţi. Ne îmbolnăvim. De bună seamă, există şi alte cauze ale bolilor, inerţiei şi durerii sufleteşti, dar una dintre cele mai sigure este absenţa iubirii şi a apartenenţei.
Noi cultivăm iubirea atunci când îi permitem sinelui nostru cel mai vulnerabil şi cel mai puternic să fie văzut şi cunoscut, şi atunci când onorăm conectarea spirituală ce derivă din această deschidere, prin încrederea, respectul, bunătatea şi afecţiunea noastră. Iubirea nu este ceva ce putem dărui sau primi. Ea este o calitate care poate fi exclusiv cultivată şi amplificată, o conexiune între doi oameni care nu poate fi întreţinută decât dacă fiecare dintre ei o cultivă în el însuşi.
Cu alte cuvinte, noi nu putem iubi pe altcineva decât atunci când ne iubim pe noi înşine (şi direct proporţional cu iubirea pe care ne-o oferim).
Ruşinea, vinovăţia, lipsa de respect, trădarea şi refuzul afecţiunii distrug înseşi rădăcinile din care creşte iubirea.
Iubirea nu poate supravieţui acestor răni decât dacă acestea sunt recunoscute ca atare, vindecate şi nu foarte frecvente.
Apartenenţa este dorinţa înnăscută a oamenilor de a face parte integrantă din ceva mai important decât ei. Dat fiind că această nevoie este primordială, noi încercăm de multe ori să ne-o satisfacem prin integrarea superficială (socială) într-un grup şi prin căutarea aprobării celor din jur.
În realitate, aceste mecanisme nu numai că nu se substituie apartenenţei, dar de multe ori reprezintă chiar obstacole în calea acesteia. Dat fiind că apartenenţa reală nu se produce decât atunci când ne facem cunoscut sinele autentic şi imperfect în faţa lumii exterioare, simţul apartenenţei noastre nu poate fi niciodată mai mare decât nivelul acceptării noastre de sine.
Iubirea şi acceptarea de sine reprezintă acte supreme de curaj. Într-o societate care ne învaţă să ne punem pe noi înşine pe primul loc, iubirea şi acceptarea de sine sunt aproape revoluţionare.
Dacă dorim să contribuim activ la această revoluţie, trebuie să înţelegem anatomia iubirii şi a apartenenţei, când şi de ce preferăm să cerşim preţuirea altora în loc să ne asumăm preţuirea de sine.
Trebuie să înţelegem de asemenea obstacolele în calea iubirii de sine. Indiferent ce călătorie facem, aceasta presupune întotdeauna obstacole, lucru valabil inclusiv pentru „călătoria Vieţii trăite din toată inima”.
Sursa: Dr. Brené Brown- ,,Darurile imperfecţiunii. Renunţă la cel care crezi că trebuie să fii şi acceptă-te aşa cum eşti”
Ţi-ar mai plăcea:
Eliberarea emotiilor
Posesivitate şi frică
O poveste despre lumină (Scrisoare pentru când vei veni)
Psiholog-Psihoterapeut Liana Sut 