Asta înseamnă să recunoaștem că ambii avem un rol important de jucat în a ne ajuta reciproc să devenim pe deplin ceea ce suntem.Cineva care ne iubește poate vedea adesea potențialul sufletului nostru mai clar decât îl putem vedea noi. Atunci când se întâmplă așa ceva, efectul este unul de catalizator. Aceasta invită, încurajează părți adormite, nedezvoltate din noi să iasă la suprafață și să se manifeste. Într-adevăr, suntem cel mai adesea atrași de cei care simțim că ne vor face „să trăim și să murim cu mai mare intensitate… Sufletele-pereche se recunosc unul pe altul”, așa cum spunea scriitoarea franceză Suzanne Lilar.O conexiune a sufletului nu numai că ne inspiră să ne extindem, dar ne și obligă să înfruntăm ceea ce stă în calea expansiunii.”Dragoste si trezire. Psihologia sacră a cuplului – JOHN WELWOOD
Dansează-mă spre frumusetea ta cu o vioară arzândă, Dansează-mă prin teamă, până m-adun în siguranță înăuntru-mi. Ridică-mă ca pe-un ram de măslin, și fi-mi porumbelul ce mă-ntoarce acasă; Dansează-mă până la sfârșitul iubirii.(LEONARD COHEN)
Unde s-a dus dragostea noastră? Pierderea legăturii emotionale
Perspectiva atașamentului asupra iubirii ne oferă o cale de a înțelege tiparele toxice. Ne ghidează către momentele ce fac sau desfac o relație. Schimburile de replici dramatice dintre iubiți evoluează atât de repede și sunt atât de haotice și de aprinse, încât nu înțelegem ce se întâmplă de fapt și nu ne dăm seama cum am putea reacționa. Dar, dacă încetinim lucrurile, vedem punctele de cotitură și opțiunile pe care le avem. Nevoia de atașament și emoțiile puternice care o acompaniază se ivesc adesea brusc. Ele catapultează conversația de la chestiuni normale la problema siguranței și supraviețuirii: „el se uită prea mult la TV” se transformă deodată în „nu mă mai pot descurca cu istericalele fiului nostru. Sunt o mamă groaznică. Dar tu nici nu m-asculți măcar. Știu, știu, trebuie să lucrezi, asta contează, nu-i așa? Nu sentimentele mele. Sunt complet singură în povestea asta!”
Dacă ne simțim în siguranță și conectați cu partenerul nostru, momentul-cheie este doar ca o briză răcoroasă într-o zi însorită. În schimb, dacă nu suntem siguri de legătura noastră, relația intră într-o spirală negativă și se răcește.
Bowlby ne-a oferit un ghid general al momentelor în care se declanșează alarma noastră de atașament. Acest lucru se întâmplă, a spus el, atunci când ne simțim dintr-odată nesiguri sau vulnerabili în lume sau când percepem o schimbare negativă în sentimentul de conexiune cu un om drag, atunci când simțim o amenințare sau un pericol pentru relație. Amenințările pe care le simțim pot veni din lumea exterioară sau din universul nostru interior. Pot fi adevărate sau imaginare. Percepția noastră este însă cea care contează, nu realitatea.
Un al doilea moment-cheie apare după ce amenințarea imediată a trecut. Partenerii au atunci șansa de a restabili conexiunea, dacă nu cumva se vor pune în mișcare strategiile lor negative de adaptare.
Un al treilea moment-cheie este cel în care reușim într-adevăr să ne urmărim emoțiile de atașament și să căutăm conexiunea sau reasigurarea, iar omul drag răspunde. Într-adevăr, și bărbații, și femeile, cu toții împărtășim aceste sensibilități. Dar se poate să le exprimăm un pic diferit.
Când o relație este în cădere liberă, bărbații vorbesc, de obicei, despre faptul că se simt respinși, stingheri și au sentimentul unui eșec; femeile se simt abandonate și deconectate. Femeile par să aibă un răspuns adițional care se ivește atunci când sunt supărate. Cercetătorii îl numesc „îngrijire și împrietenire”. Poate pentru că au în sânge mai multă ocitocină, hormonul de îmbrățișare, femeile se îndreaptă mai mult către alții atunci când simt lipsa conexiunii.
Când căsniciile eșuează, nu conflictul crescând este cauza. Afecțiunea și receptivitatea emoțională scăzute sunt cauza, conform unui studiu de reper realizat de Ted Huston de la Universitatea din Texas. Într-adevăr, lipsa receptivității emoționale, mai degrabă decât nivelul de conflict, este cel mai bun indicator ce poate prezice cât de solidă va fi o căsnicie peste cinci ani. Destrămarea căsniciilor începe cu o absență crescândă a interacțiunilor intime receptive. Conflictul apare mai târziu.
Ca iubiți, ne menținem împreună într-un echilibru delicat, pe o sfoară. Când încep să bată vânturile neîncrederii și fricii, dacă ne panicăm și ne prindem strâns unul de altul sau ne întoarcem brusc și ne îndreptăm spre adăpost, frânghia se balansează din ce în ce mai tare și echilibrul nostru devine și mai precar. Pentru a ne menține pe frânghie, trebuie să ne mișcăm în tandem cu celălalt, să răspundem la emoțiile celuilalt. Când stabilim o legătură, ne echilibrăm unul pe altul. Suntem în echilibru emoțional.
Referinte: Dr. Sue Johnson-Tine-ma strans in brate
Psiholog-Psihoterapeut Liana Sut 