Rinichii – domeniul parteneriatului.

Durerile de rinichi şi maladiile de rinichi apar mereu când există conflicte cu partenerul.
Parteneriat nu înseamnă în acest caz sexualitate, ci absolut fundamental modul şi felul de a ne întâmpina semenii.

Modul specific în care cineva întâlneşte un alt om se arată cel mai limpede în cadrul unui parteneriat de durată, dar poate fi transferat şi pe o altă persoană de contact.

Pentru a înţelege mai bine legătura dintre rinichi şi domeniul parteneriatului, poate fi util să considerăm, pentru început, temeiurile psihice ale unui parteneriat.
Polaritatea conştientei noastre implică faptul ca noi să nu fim conştienţi de totalitatea noastră, ci numai de o secţiune din felul nostru de a fi, cu care ne identificăm. Noi numim această secţiune „eu”. Ceea ce ne lipseşte este umbra noastră, pe care -prin definiţie – nu o cunoaştem. Calea omului este calea spre o conştientă mărită.

Omul este mereu constrâns să conştientizeze părţi anterior inconştiente ale umbrei şi să le integreze în identitatea sa. Acest proces de învăţare nu-şi poate afla încheierea înainte ca noi să avem o conştientă desăvârşită – adică până când suntem „întregi”, sănătoşi. Această unitate cuprinde întreaga polaritate în nediferenţierea ei, aşadar şi masculinul, şi femininul.
Omul deplin este androgin, adică el are atât aspecte masculine cât şi aspecte feminine în sufletul său, pe caretrebuie să le contopească într-o unitate (nunta chimică). Androginitatea nu trebuie confundată cu hermafroditismul; căci desigur că acest caracter androgin se referă la nivelul psihic – corpul îşi menţine sexul. Dar conştienta nu se mai identifică cu el (asemănător unui copil mic, care deşi are un sex, nu se identifică cu el).
Ţelul androginităţii îşi găseşte expresia exterioară şi în celibat şi în veşmintele preoţilor şi ale călugărilor.
Faptul de a fi bărbat înseamnă identificarea cu polul masculin al sufletului, prilej cu care partea feminină alunecă automat în domeniul de umbră; a fi femeie înseamnă, corespunzător, a te identifica cu polul feminin al sufletului, polul masculin ajungând să ducă o existenţă de umbră. Or sarcina noastră este aceea de a deveni conştienţi de umbra noastră. Dar noi putem face asta numai pe calea ocolită a proiecţiei. Noi trebuie să căutăm şi să găsim ceea ce ne lipseşte pe calea ocolită a exteriorului, deşi în realitate se află mereu în noi.
La început, acest lucru sună paradoxal – şi probabil că din această cauză este atât de rar înţeles. Dar cunoaşterea are nevoie de sciziunea dintre subiect şi obiect. E drept că ochiul poate vedea, dar el nu se poate vedea pe sine însuşi – pentru asta are nevoie de calea ocolită a proiecţiei pe suprafaţa unei oglinzi.

Numai aşa ne putem cunoaşte pe noi înşine, în aceeaşi situaţie ne aflăm noi, oamenii. Bărbatul poate deveni conştient de partea feminină a sufletului său (numită de C. G. Jung „anima”) numai prin proiecţia asupra unei femei concrete – iar acelaşi lucru, respectiv vice-versa, este valabil pentru femeie. Ne putem reprezenta umbra, stratificat. în ea există straturi profunde care ne declanşează groaza, şi de care ne este o mare teamă, ca şi straturi care se află în apropierea suprafeţei, şi care aşteaptă să le prelucrăm şi să devenim conştienţi de ele.
Dacă întâlnesc un om care vieţuieşte un domeniu ce se află la mine în domeniul superior al umbrei, mă îndrăgostesc de el.
Faptul că iubim sau urâm un alt om depinde în ultimă instanţă de noi înşine. Noi vorbim despre iubire atunci când un alt om ne reflectă domeniul de umbră pe care am dori să ni-l conştientizăm, dar numim acelaşi lucru ură atunci când cineva ne reflectă un strat foarte adânc al umbrei noastre pe care nu am vrea deloc să-l întâlnim.

Găsim că celălalt sex este atractiv, pentru că ne lipseşte. Ne este adesea teamă de el, pentru că ne este inconştient, întâlnirea cu un partener este întâlnirea cu aspectul sufletului inconştient nouă.

Dacă acest mecanism al oglindirii propriilor domenii de umbră în celălalt este absolut limpede, vom considera toate problemele cu partenerul într-o nouă lumină. Toate dificultăţile pe care le avem cu partenerul nostru sunt dificultăţi pe care le avem cu noi înşine.
Raportul nostru cu propriul inconştient este întotdeauna ambivalent – ne atrage şi ne este teamă de el. înmajoritatea cazurilor, la fel de ambivalent este şi raportul cu partenerul – îl iubim şi îl urâm, vrem să-l posedăm în întregime şi vrem să ne desprindem de el, îl găsim minunat şi oribil. Prin toate activităţile şi toate frecuşurile care umplu o relaţie de parteneriat, ne prelucrăm mereu propria umbră. De aceea se reunesc mereu oameni relativ opuşi.

Contrariile se atrag – lucru pe care îl ştie oricine, şi cu toate acestea mereu ne minunăm „cum de s-au găsit ăştia doi, că doar nu sunt deloc potriviţi?”.

Ei se potrivesc cu atât mai bine cu cât contrariile sunt mai mari, pentru că fiecare vieţuieşte umbra celuilalt sau – mai exact formulat – fiecare îşi trăieşte umbra prin intermediul partenerului. Parteneriatele dintre oamenii foarte asemănători sunt mai puţin periculoase şi sunt şi mai comode, dar ele nu aduc mult în evoluţia participanţilor: pentru că în celălalt se reflectă numai propriul domeniu conştient – iar asta nu este complicat, în schimb este plictisitor.

Cei doi se găsesc minunaţi unul pe altul şi proiectează umbra comună asupra restului lumii înconjurătoare, pe care îl evită apoi împreună. Rodnice într-un parteneriat sunt numai frecuşurile, pentru că numai prin faptul că ne prelucrăm umbra prin intermediul celuilalt ne apropiem unii de alţii. Cu aceste observării poate deveni limpede faptul că ţelul acestei activităţi se află în propriul întreg. în cazul ideal, la sfârşitul unui parteneriat trebuie să se afle doi oameni care au devenit fiecare întreg în sine, sau, cel puţin – dacă facem abstracţie de cazul ideal – au devenit mai sănătoşi deoarece au aruncat lumină asupra părţilor inconştiente ale sufletelor lor, putându-le integra astfel în conştientă.

La sfârşit nu se află, aşadar, perechea de turturele iubitoare, dintre care una nu poate trăi fără cealaltă. Indicaţia că unul dintre ei nu ar putea trăi fără celălalt arată exclusiv că cineva îl foloseşte pe celălalt din pură comoditate (s-ar putea spune şi din laşitate) pentru a-şi lăsa umbra să trăiască fără să întreprindă încercarea de a prelucra proiecţia şi de a o lua înapoi. In asemenea cazuri (care constituie majoritatea!) unul dintre parteneri nu îi permite celuilalt să evolueze, pentru că în felul acesta rolurile abordate s-ar pune în discuţie.
Dacă unul dintre parteneri parcurge o psihoterapie, nu rareori partenerul mărturiseşte că celălalt s-a schimbat atât de mult… („Noi voiam doar să dispară simptomul!”).
Un parteneriat şi-a atins ţelul numai atunci când nu mai este nevoie de celălalt. Numai în asemenea caz se ia în serios promisiunea „iubirii veşnice”.

Iubirea este un act conştient şi semnifică deschiderea propriei graniţe de conştientă faţă de ceea ce iubim, pentru a ne uni cu el. Acest lucru se petrece abia după ce am preluat în sufletul nostru tot ceea ce reprezenta partenerul, sau – altfel exprimat – dacă ne-am retras proiecţiile şi ne-am unit cu ele. în acest caz, persoana care a servit ca suprafaţă de proiectare s-a golit – de atracţie şi respingere – iar iubirea a devenit veşnică, adică independentă de timp, deoarece a fost împlinită în propriul suflet.
Asemenea reflecţii acţionează declanşând mereu frica în oameni, pentru că ei depind foarte puternic de lumea materială prin proiecţiile lor. Ei leagă iubirea de forma de manifestare, în loc să o lege de conţinutul conştientei. Pentru o asemenea atitudine, calitatea pieritoare a elementului terestru devine o ameninţare şi omul speră să-i regăsească în lumea de dincolo „pe cei dragi”. Cu acest prilej se trece cu vederea că „lumea de dincolo” este mereu aici.

Lumea de dincolo este domeniul care se află dincolo de formele materiale. Şi este suficient să transmutăm tot ceea ce este vizibil în conştientă ca să ajungem dincolo de lumea formelor.
Tot ceea ce este vizibil nu este decât un simbol – şi de ce să stea lucrurile altfel la om?
Lumea vizibilă trebuie să devină inutilă prin viaţa noastră -ceea ce este valabil şi pentru partenerul nostru.
Problemele rezultă numai atunci când doi oameni îşi „folosesc” în mod diferenţiat parteneriatul, prin aceea că unul dintre ei îşi prelucrează şi îşi preia înapoi proiecţiile, pe când celălalt rămâne pe deplin blocat în proiecţii. Atunci intervine momentul în care unul dintre ei va deveni independent de celălalt, pe când celuilalt i se rupe inima din această cauză. în cazul în care amândoi partenerii rămân blocaţi în proiecţii, constatăm o iubire până la sicriu – şi apoi cea mai adâncă tristeţe, pentru că lipseşte cealaltă jumătate!

Ferice de acela care înţelege că unui om nu i se poate lua ceea ce a înfăptuit în sine. Iubirea vrea să fie una, şi nimic altceva. Atâta timp cât ea este îndreptată asupra obiectelor exterioare, nu şi-a atins ţelul. Este important să cunoaştem cu exactitate structura lăuntrică a unui parteneriat, pentru a putea urmări trăsăturile analoge ale proceselor din rinichi. în corp se găsesc atât organe singulare (ca de exemplu stomacul, ficatul, pancreasul, splina), ca şi organe dispuse în pereche, ca de exemplu plămânii, testiculele, ovarele şi rinichii. Dacă vom considera organele pereche, ne frapează faptul că toate au o legătură cu tema „contact” şi „parteneriat”. în acest context, plămânii reprezintă domeniul de contact şi comunicare care nu ne angajează, în timp ce testiculele şi ovarele, ca organe sexuale, reprezintă sexualitatea. Dimpotrivă, rinichii corespund parteneriatului în sensul unei întâlniri strânse între oameni.

Aceste trei domenii corespund, în plus, şi celor trei concepte vechi greceşti pentru iubire: Philia (prietenie), Eros (iubire sexuală) şi Agape în sensul devenirii progresive una cu Totul.
Toate substanţele pe care le preia corpul ajung în ultimă instanţă în sânge. Rinichii au sarcina unei staţii centrale de filtrare. în acest scop, ei trebuie să poată recunoaşte ce substanţe sunt suportabile de către organism şi pot fi valorificate de el, şi ce produse de descompunere şi toxine trebuie eliminate. Pentru această sarcină dificilă, la dispoziţia rinichilor stau diverse mecanisme pe care le vom simplifica aici, din cauza complexităţii lor fiziologice, la două funcţii fundamentale:

Primul pas al filtrării funcţionează după modelul unei site mecanice, în care sunt reţinute particulele începând de la o anumită mărime. Mărimea găurilor acestei site este atât de mică, încât şi cea mai mică moleculă de albumină este reţinută în ea. Cel de-al doilea pas, esenţialmente mai complicat, se bazează pe o unire dintre principiul osmozei şi principiul fluxului contrar. în principal, osmoza se bazează pe echilibrul dintre presiunea şi concentraţia a două fluide, care sunt separate între ele printr-o membrană semipermeabilă. în acest context, principiul fluxului contrar se îngrijeşte de faptul ca cele două fluide de concentraţii diferite să fie mereu aduse unul în dreptul celuilalt, rinichiului fiindu-i posibil în caz de nevoie să elimine o urină foarte concentrată (de exemplu dimineaţa): în cazul acestei compensări osmotice se pune la urma urmelor problema de a menţine în corp sărurile importante pentru viaţă, de care depinde, printre altele, şi echilibrul acido-bazic.
Laicul în medicină aproape că nu este deloc conştient ce importanţă are pentru viaţă acest echilibru acidobazic, care se exprimă numeric în valoarea de pH. Astfel, toate reacţiile biochimice (de exemplu obţinerea de energie sau sinteza albuminei) depind de faptul ca valoarea de pH să fie stabilă în anumite limite înguste.
Sângele se află exact la mijloc, între bazic şi acid, între Yin şi Yang. în mod analog, orice parteneriat constă în încercarea de a aduce într-un echilibru armonios cei doi poli: masculin (Yang, acid) şi feminin (Yin, bazic).

La fel cum se îngrijesc rinichii ca să se garanteze echilibrul dintre acid şi bazic, tot aşa se îngrijeşte parteneriatul ca prin legătura cu un alt om care vieţuieşte umbra noastră, să se împlinească direcţia întregirii.
în acest context, cealaltă jumătate (sau jumătatea „mai bună”) compensează prin felul ei de a fi ceea ce ne lipseşte nouă înşine.
Cel mai mare pericol într-un parteneriat este, în orice caz, credinţa că modul de comportament problematic şi deranjant ar fi numai problema celuilalt, şi că nu ar avea nimic de a face cu mine. în acest caz, se rămâne în proiecţie şi nu se recunoaşte necesitatea şi folosul de a prelucra propriile domenii de umbră reflectate de partener, în scopul de a creşte şi de a ne maturiza prin această devenire conştientă.

Dacă această greşeală se somatizează, rinichii lasă să treacă şi substanţele importante pentru viaţă (albumină, săruri) prin sistemele de filtrare, şi în felul acesta se pierd componente esenţiale pentru propria evoluţie, fiind eliminate în lumea din afară (ca de exemplu în glomerulo-nefrită). Această situaţie arată  aceeaşi incapacitate de a recunoaşte substanţe importante ca fiind ale noastre proprii, la fel cum Psyhe nu recunoaşte probleme importante ca fiind ale sale proprii şi, de aceea, i le lasă celuilalt. La fel cum omul trebuie să se recunoască în partener, tot aşa au nevoie şi rinichii de capacitatea de a recunoaşte substanţe „străine”, venite din afară, ca fiind ale propriului organism, necesare pentru propria dezvoltare.

Cât de puternic sunt legaţi rinichii de tema „parteneriat” şi „capacitate de contact” se poate vedea şi din anumite obişnuinţe ale vieţii cotidiene. Cu toate ocaziile în care oamenii vin împreună în intenţia de a intra în contact unul cu altul, faptul de a bea ceva împreună joacă un rol supra-ordonator. Nu e de mirare, căci lichidele stimulează „organul de contact rinichi”, şi cu aceasta şi capacitatea de contact psihic. Contactul se face mai rapid şi este mai intim atunci când oamenii ciocnesc cu paharele pline sau cu halbele cu bere. în felul acesta oamenii se pot asocia mai uşor ciocnindu-şi paharele, fără a se ciocni între ei.

Chiar şi schimbarea distanţatului „dumneavoastră” întrun apropiat „tu” este aproape întotdeauna legată de un ritual în cadrul căruia se bea ceva – botezându-se înfrăţirea. Stabilirea contactului dintre oameni este de neimaginat fără faptul de a bea împreună – fie că e vorba de o petrecere, o reuniune socială sau o sărbătoare populară – peste tot oamenii beau ca să-şi facă curaj să se apropie de ceilalţi. în mod corespunzător, observă în mod critic o astfel de rundă cel care nu bea împreună cu ceilalţi, căci cel care nu bea (sau bea puţin) arată în felul acesta că nu vrea să-şi stimuleze organele de contact şi vrea să stea în felul acesta la distanţă. în toate aceste ocazii se preferă în mod univoc băuturi puternic diuretice, care stimulează în mod deosebit rinichii, cum ar fi: cafeaua, ceaiul şi alcoolul. (Imediat după ce se bea urmează fumatul împreună. Fumatul stimulează celălalt organ de contact al nostru, plămânul. Se ştie de toată lumea că în societate omul fumează considerabil mai mult decât atunci când este singur.)

Cine bea mult îşi dovedeşte în felul acesta dorinţa de a intra în contact – există însă pericolul ca el să rămână la nivelul satisfacerii prin înlocuitori ai acestei dorinţe.
Pietrele la rinichi se formează prin depunerea şi cristalizarea unor anumite substanţe existente într-o cantitate prea mare în urină (ca de exemplu acidul uric, fosfatul de calciu şi oxalatul de calciu). Pe lângă condiţiile de mediu răspunzătoare de acest lucru, pericolul formării de pietre se datorează în mare măsură cantităţii de lichid pe care o bea cineva; o mare cantitate de lichid scade concentraţia unei substanţe şi îi măreşte solubilitatea. Dacă se formează totuşi o piatră, aceasta întrerupe fluxul şi poate duce la colici.

Colica este o încercare plină de sens a corpului de a deplasa piatra blocată în afară prin mişcările peristaltice ale ureterelor. Acest proces extrem de dureros este comparabil cu o naştere. Durerile colicilor duc la o nelinişte extremă şi la un impuls puternic de mişcare. în cazul în care colicile corpului nu sunt suficiente pentru a împinge piatra în afară, medicul îi mai cere pacientului să facă în plus sărituri, pentru a o împinge în afară. în plus, terapia adecvată încearcă să accelereze prin deconectare, adaos de căldură şi suficiente lichide, „naşterea” pietrei.
Este uşor de văzut corespondenţa la nivel psihic. Piatra blocată constă din substanţe care de fapt ar fi trebuit eliminate, deoarece nu mai pot contribui la dezvoltarea corpului. Ea corespunde unei acumulări de teme de care omul ar fi trebuit, de asemenea, să se desprindă demult, deoarece ele nu îi mai aduc nimic în evoluţie.
Dacă totuşi omul se cramponează de temele neesenţiale dar menţinute, acestea îi blochează fluxul evoluţiei şi produc un blocaj. Simptomul colicii constrânge la realizarea acelei mişcări pe care omul ar fi vrut de fapt să o împiedice prin cramponarea sa de trecut, iar medicul îi cere pacientului exact ceea ce este corect: saltul.
Abia saltul afară din vechi poate aduce din nou evoluţia în flux şi eliberarea de cele încremenite (piatră).
Statisticile dovedesc faptul că bărbaţii se îmbolnăvesc mai frecvent de pietre la rinichi decât femeile.

Temele „armonie” şi „parteneriat” sunt mai greu de rezolvat pentru bărbat decât pentru femeie, care se află mai aproape de aceste principii prin natura ei. Dimpotrivă, impunerea agresivă reprezintă pentru femeie o problemă mai mare, deoarece acest principiu este mai aproape de bărbat. Din punct de vedere statistic, acest lucru se arată în frecvenţa mai mare, deja menţionată, a pietrelor la vezica biliară la femei. Măsurile terapeutice adoptate în cazul colicilor renale descriu deja bine principiile care sunt de ajutor la rezolvarea problemelor armoniei şi parteneriatului: căldura ca expresie a afecţiunii şi iubirii, deconectarea vaselor crispate ca semn al deschiderii de sine şi al devenirii şi, în fine, furnizarea de lichide care aduc din nou totul în mişcare şi în flux.
Atrofie renală – rinichi artificiali
Punctul terminus al evoluţiei se atinge atunci când toate funcţiile rinichilor sunt complet blocate, şi din această cauză un aparat, rinichii artificiali, trebuie să preia sarcinile importante pentru viaţă ale filtrării sângelui (dializă). în acest caz aparatul perfect devine partener, pentru că omul nu a fost capabil să-şi rezolve în mod activ problemele cu un partener viu. Dacă nu a fost găsit niciun partener perfect şi demn de încredere, sau dorinţa de libertate şi independenţă a fost prea puternică, se găseşte în rinichiul artificial un partener ideal şi perfect, pentru că acesta îndeplineşte cu fidelitate şi demn de încredere tot ceea ce se vrea de la el, fără a-şi impune propriile pretenţii şi propriile nevoi. Dar pentru aceasta, omul devine total dependent de el: de cel puţin trei ori pe săptămână trebuie să se întâlnească la clinică cu el, sau – în cazul în care îşi poate procura un aparat propriu – să doarmă în fiecare noapte, cu fidelitate, lângă el. Omul nu se poate îndepărta niciodată prea mult de acest nou partener, şi poate eventual învăţa pe această cale ocolită că totuşi nu există un partener perfect – atâta timp cât nici noi înşine nu suntem desăvârşiţi.

Când ceva ne solicită prea mult rinichii, ar trebui să ne punem următoarele întrebări:
1. Ce probleme am eu în domeniul parteneriatului meu?
2. Am eu tendinţa să rămân blocat în proiecţie şi să consider în felul acesta greşelile partenerului meu ca fiind numai problemele lui?
3. Neglijez să mă descopăr pe mine însumi în modul de comportament al partenerului meu?
4. Mă cramponez de unele probleme vechi şi împiedic în felul acesta fluxul evoluţiei?
5. La ce salturi vrea să mă determine în realitate piatra mea de la rinichi?

Sursa: ,,Puterea vindecătoare a bolii. Importanţa şi semnificaţia simptomelor bolii” – Thorwald Dethleffsen si Ruediger Dahlke

Kaizen

Cuvântul „kaizen”, unde „kai” = schimbarea „zen” = bun, pur și simplu înseamnă „schimbare pentru mai bine”. În limba engleză, kaizen este de obicei aplicat măsurilor de implementare a îmbunătățirii continue. Kaizen este o abordare a organizării activității bazată pe bunul simț, auto-disciplina, ordinea și economia.

Inventat de japonezi, kaizen defineste un proces industrial care urmareste imbunatatirea performantei prin pasi marunti, intr-o directie constanta.Secretul Kaizen-ului consta in faptul ca imbunatatirea aceasta nu se face in pasi mari, ci in cei mai mici pasi posibili. Nu se schimba viata, ci se ajusteaza putin cate putin, pana viata ajunge sa fie in forma dorita. Daca te gandesti la o imbunatatire minora si te intrebi daca nu e poate prea mica sa conteze, ei bine atunci incearca sa o faci si mai mica, sa fii sigur ca e „prea mica”. In felul acesta viteza cu care se va produce schimbarea va creste.

Explozia self-help-ului a gasit in kaizen o metodologie bine pusa la punct care poate fi preluata in dezvoltarea performantei in plan individual. O echipa celebra de baschet in SUA a reusit sa castige campionatul NBA in doar un an prin aplicarea acestei metode in urma cu aproape 20 de ani.

Aplicand aceasta metoda, rata de utilizare a tehnicilor predate intr-un curs a cresut de aproape doua ori, prin “instalarea” unui program mental care sa permita sa fie adoptate cu mare usurinta tehnici si metode comportamentale noi.

Iata pasii de urmat pentru a putea beneficia din plin de orice abilitate ai nevoie si de a putea sa-ti imbunatatesti performantele personale oricat de mult ai nevoie.

1. Nicio abilitate nu se deprinde peste noapte. Este nevoie de timp, dar nu un timp in care “lasi la dospit” si nu faci nimic, ci timp in care actionezi. Ca urmare este nevoie de perseverenta. Pentru asta trebuie sa-ti faci un plan de implementare a noii abilitati – 15 minute pe zi este suficient.
2. Asociaza aceste 15 minute pe zi cu o activitate pe care o faci oarecum constant. Este important sa faci exercitiul de implementare a abilitatii zilnic, si pe cat posibil la aceeasi ora.
3. Seteaza-ti un obiectiv cu 1% mai bun decat in ziua precedenta. Kaizen inseamna crestere constanta, cu pasi marunti. Intr-un an de 365 de zile, vei avea astfel o crestere de peste 5 ori a performantei.
4. Aplica lucrurile nou deprinse. O abilitate nu se invata “teoretic”. Cele 15 minute sunt necesare acumularii de informatii noi, dar in restul de 23 ore si 45 minute trebuie sa si pui in aplicare ce inveti.
5. Pentru creier devine obisnuinta sa faca o anumita activitate dupa ce o face de mai multe ori in mod deliberat, constient. Conteaza si numarul de actiuni pe zi, dar si numarul de zile. E nevoie de cel putin 21 de zile pentru ca o anumita activitate sa devina “familiara” pentru creier si deci s-o faca cu efort minim. De-asta e nevoie de perseverenta de-a lungul a cel putin o luna. Dupa acest moment, invatarea ulterioara este mult mai facila.
6. Invatarea este un proces obositor. De aceea trebuie sa te “recompensezi” cand ai o reusita. Stabileste-ti o data limita si o valoare prag a performantei. Daca atingi valoarea prag a performantei la data stabilita, da-ti o recompensa. Nu inseamna sa mananci singur un tort, dar daca iti doreai de exemplu o camasa mai sic, amana momentul cumpararii ei pana cand performanta pe care ti-o doresti e atinsa, chiar daca nu vezi nicio legatura intre acestea doua. Subconstientul tau o s-o faca, fii linistit.

Zilnic. La aceeasi ora. 15 minute. 1% mai mult ca ieri. Aplica ce ai invatat. Minim 21 de zile. Da-ti apoi o recompensa.

Sase pasi simpli, care iti permit sa instalezi pe “neuro-drive” orice abilitate noua. Cate una o data, poti deprinde minim 3-4 abilitati noi pe an. In 5 ani vei fi “blindat” cu toate tehnicile si abilitatile de care ai nevoie sa poti dobandi succesul pe care ti-l doresti.

O tinta mult mai vrednica de urmarit e atingerea „controlului greutatii” printr-o abordare Kaizen. Schimbari minore.

Un control veritabil al greutatii se face simplu prin controlul a 3 factori ce contribuie la cresterea in greutate: cantitatea de alimente ingerate, tipul de alimente ingerate si nivelul de exercitiu fizic.

Daca o persoana incearca sa scada in greutate abordand toate cele 3 aspecte in forta, singurul lucru pe care il va realiza va fi un dezechilibru chimic in organism, dezechilibru ce poate duce persoana in pragul colapsului. Nu trebuie sa amintesc persoanelor, care au incercat cure brutale, de senzatiile constante de foame, poftele nebunesti dupa cine stie ce aliment sau de durerile crunte din febra musculara cauzata de prea multe exercitii fizice.

Varianta Kaizen este mai blanda. Vrei sa obtii controlul respectiv, abordeaza pe rand fiecare dintre cei trei factori!

Sistemul e simplu: planificare – realizare – recompensa. Mai intai alegi unul dintre cei trei factori. Nu conteaza cu care incepi, le va veni randul la fiecare dintre ei.

Sa-i luam pe rand:

1. Cantitatea de alimente ingerate. Primul pas ar fi constientizarea in linii mari a cantitatii. Monitorizeaza timp de o saptamana cat mananci! Nu trebuie sa te straduiesti sa mananci mai putin, pastreaza-ti obiceiurile intacte, ajunge doar sa fii ceva mai atent la cat mananci si sa-ti notezi eventual undeva. Nu e nevoie de un jurnal veritabil, ajunge doar o insemnare minora in fiecare zi.

Dupa ce te obisnuiesti cu monitorizarea (una-doua saptamani) incearca sa gasesti modalitati creative in care sa jonglezi cu respective cantitati. Incearca sa introduci o pseudo-monotonie in care, de exemplu, sa reduci tipurile de meniu, pe care le faci sau pe care le comanzi, la 3 tipuri de meniu pe saptamana. Nu uita de Umor si fa din planificarea aceasta ceva distractiv. Cere ajutorul prietenilor, strange idei noi. Fa in asa fel, incat procesul sa fie cat mai distractiv.

Recompensa joaca si ea un rol important. Monitorizeaza progresele acestea minore si, la sfarsitul saptamanii, ofera-ti o recompensa minora. Nu trebuie sa fie ceva extraordinar, ajunge o masa la un restaurat mai select sau, daca exista colaborare din partea unui partener, o favoare mai speciala, un masaj sau orice altceva minor.

Dupa instaurarea monotoniei de meniu, poti incerca reducerea portiilor. Incepe cat mai incet. Redu, de exemplu, un fragment infim din masa de seara. Nu risca sa elimini un sfert sau jumatate! Nu are rost sa te grabesti! Ajunge pentru inceput sa elimini si o felie de paine.

Continua in ritmul acesta si foloseste-ti creativitatea pentru a manipula meniul. Nu uita, cu cat e mai distractiv cu atat e mai bine. Una dintre directiile in care poti sa manipulezi meniul este spre ceva mai sanatos. Personal am descoperit ca de multe ori mai sanatos e si mai gustos. Poate ca intensitatea gustului nu e exacerbata la nivelele intalnite in produsele pline de chimicale, dar lucrul acesta este compensat in mod minunat prin subtilitatea prezenta in gustul alimentelor traditionale.

2. Tipul de alimente ingerate. Aici toata lumea stie alimentele de evitat. Nu e nevoie ca un expert sa-ti spuna ceva gen „dulciurile ingrasa”. Dulciurile nu ingrasa, dulciurile favorizeaza aparitia grasimii si, daca sunt scapate de sub control, pot aparea efecte negative. Personal cred ca dulciurile pot fi un aliat de nadejde in lupta impotriva greutatii. Ideea e sa fie folosite inteligent.

Daca sunt anumite alimente pe care vrei sa le controlezi, incepe incet. Am sa folosesc dulciurile ca exemplu, desi mecanismul este acelasi pentru oricare dintre ele. Daca ai fost atent in linii mari la ce mananci, stii deja cam care sunt obiceiurile. Redu, de exemplu, cantitatea de dulciuri pe care o mananci lunea. Lasa restul zilelor din saptamana in pace. Concentreaza-ti atentia doar pe ziua de luni. Nu e nevoie nici macar sa reduci complet dulciurile. Redu doar atat cat ti se pare minor. O patratica de ciocolata in minus e suficient pentru inceput. Incetul cu incetul ai sa reusesti sa le reduci de tot in timpul saptamanii. Nu recomand eliminarea lor completa, asa cum spuneam pot fi un aliat de nadejde. Foloseste-le pe post de recompensa la sfarsitul saptamanii. In felul acesta intalnirea cu ele devine mai plina de savoare, la fel ca intalnirea cu un prieten vechi pe care nu l-ai mai vazut de mult.

3. Exercitiu fizic. Mersul la o sala de fitness poate fi un pas mult prea mare la inceput. Poate trebuie cumparate haine special, facut abonament, gasita o persoana cu care sa mergi si, daca deja greutatea e o problema mai mare, mai trebuie invinsa si frica de parerea celorlalti. Asta ca sa nu spunem nimic de febra musculara caracteristica unei schimbari bruste in regimul de exercitii fizice. In metoda Kaizen nu e nevoie de un astfel de tambalau. Poti incepe cat de simplu vrei.

Robert Maurer, unul dintre doctorii care au studiat si mediatizat Kaizen-ul in Statele Unite, povesteste despre o pacienta careia i-a recomandat sa inceapa cu un minut de stat in picioare in timpul reclamelor de la telenovela preferata. Intr-un timp surprinzator de scurt, persoana respectiva a ajuns de la un minut de stat in picioare, la un minut de mers pe banda in fata televizorului, apoi la 5 minute de mers si, incetul cu incetul, a ajuns si la sala de fitness.

Secretul exercitiilor fizice eficiente in domeniul controlului greutatii sta in efortul de intensitate scazuta. La intensitate scazuta corpul are tendinta de a consuma mai degraba din resursele de grasime, decat din resursele de glucide. Mersul pe jos e exercitiul perfect si se preteaza de minune la metoda Kaizen. Incepe cu plimbari cat de scurte vrei in ritmul cel mai confortabil. Continua sa lungesti distanta si, dupa ce te-ai obisnuit cu nivelul de exercitii, poti incerca si cresterea usoara a ritmului. Idealul, spre care ar trebui sa tintesti, e 30-40 de minute de mers pe jos intr-un ritm ceva mai alert.

Nu uita sa-ti folosesti creativitatea pentru a face exercitiul cat mai placut posibil. Personal folosesc timpul alocat mersului pe jos pentru a asculta carti audio. Am cateva carti audio pe care le pot reasculta oricand cu placere. Sunt pline de idei distilate de-a lungul anilor de diversi autori si, de fiecare data, descopar ca vad o parte din ideile exprimate intr-o noua lumina, chiar daca le-am mai auzit de cateva ori. Exact cum spune Maestrul: „Nu inveti pana nu esti pregatit sa inveti.”

Desigur, sunt persoane care vor spune ca in ritmul prezentat schimbarea se va produce dureros de incet. Da, se va produce incet, dar iti garantez ca se va produce cu mult mai repede decat iti imaginezi la inceput iar rezultatele unei astfel de schimbari vor fi rezultate stabile. Un rau actioneaza incet asupra unui munte, dar pana la urma reuseste sa-l taie in doua iar rezultatele unei astfel de actiuni raman vizibile si dupa ce ea inceteaza.

Stilul de abordare prezentat mai sus poate fi aplicat la fel de eficient si in alte domenii, metoda Kaizen putand fi aplicata de la repararea unei relatii pana la deschiderea unei afaceri personale.

Principiul ramane acelasi… Schimbari minore.

Daca din nefericire relatia ta scartie nu-ti pune intrebari majore de genul „Cum pot salva relatia?”, puneti intrebari minore de genul „Ce lucru marunt pot face azi astfel incat sa fie putin mai bine?”, Uneori poti porni de la un zambet si incetul cu incetul sa te transformi si sa-l transformi pe cel de langa tine.

Daca vrei o situatie financiara mai buna pentru familia ta nu te intreba „Cum pot sa fac suma X de bani?”, aceasta e o intrebare ENORMA! Constientizeaza in schimb ca banii castigati sunt in relatie directa cu serviciul adus celor din jur si intreaba-te „ce lucru marunt pot face pentru ca serviciul adus de mine celor din jur sa fie mare?”. Poti incepe, de exemplu, prin a citi cate o pagina pe zi dintr-un manual de specialitate ce-ti va lustrui capabilitatile din domeniul in care activezi, sau poti aloca 5 min pe zi pentru a te gandi creativ la idei de afaceri. In 5 min. iti pot veni destul de multe idei. Nu zice nimeni ca vor fi bune de ceva, dar nici nu trebuie sa te apuci imediat sa le pui in practica. Ajunge pentru inceput sa te obisnuiesti sa te gandesti la ideile acestea. In timp calitatea lor se va imbunatati simtitor si vor apare si idei care vor merita sa fie puse in practica.

Ai grija la „recompense”. Multi incearca sa se schimbe si, cand vad ca nu reusesc, se „premiaza” cu stari cat mai urate. Cu autocritica si cu invinovatire. In modul acesta ei se asigura ca a doua oara nici macar nu vor mai incerca sa se schimbe. Fii mai inteligent! Kaizen e o metoda in care esecul nu prea exista. Schimbarea e prea mica sa poata fi numita esec neimplinirea ei. Constientizarea faptului ca nu s-a produs schimbarea aceasta minora e o reusita la fel de mare ca implinirea ei. E o informatie valoroasa de care ai reusit sa faci rost. E informatia ca schimbarea produsa nu e suficient de mica. Iar aflarea unei astfel de informatii e motiv de bucurie pentru ca inseamna ca ai descoperit cum poti influenta schimbarea, ai descoperit ca trebuie sa mai reduci din avant. Doctorul Maurer povestea in cartea lui „One Small Step Can Change Your Life: The Kaizen Way” de o persoana care a incercat sa elimine zaharul pe care il punea in cana de ceai. A plecat de la 3 lingurite de zahar si a reusit relativ usor sa le elimine pe primele doua dar a treia lingurita nu se lasa. Atunci ea a ajustat abordarea. Si-a spus „Ok, am sa elimin cate un graunte de zahar din a treia lingurita” iar la ora actuala isi bea ceaiul fara zahar.

Daca vrei sa te premiezi cu adevarat pentru micile succese, ai grija ca recompensele sa fie marunte. Daca o recompensa este majora, va transforma schimbarea intr-o lupta pentru recompensa respectiva, iar asta contravine cu principiul lipsei de efort. Nu considera ca, daca o recompensa e marunta, ea nu are efect. Are un efect mult mai mare decat o recompensa majora datorita efectului cumulativ. Te va obisnui cu reusita si, pana sa-ti dai seama, vei avea obiceiul de a reusi.

Toate lucrurile descrise aici par minore si aici e tragedia maxima. Lumea nu realizeaza impactul pe care il poate avea o schimbare atat de mica asupra unui viitor mai mult sau mai putin indepartat. Nu isi dau seama cat de mult poate aduce si o ignora. Nu fi si tu ca ei. Nu ignora lucrurile marunte pe care le poti face fara efort.
Pana si a nu schimba nimic e o actiune valida in Kaizen. Am dat mai devreme exemplu cu monitorizarea dar sunt multe alte modalitati in care poti sa faci ceva fara sa faci nimic (paradoxal). Nicolae Steinhardt in „Daruind vei dobandi” descrie foarte frumos schimbarea asta fara a te schimba direct.

Sursa:

http://www.empower.ro/educatie/cea-mai-importanta-abilitate/

Kaizen

Crezi ca stelele isi pun o dorinta cand oamenii cad?

Când ai venit pe lume din cuvinte si necuvinte ale părinților tăi, aveai zâmbetul fericirii inocent si infinit in curiozitatea de a construi o lume după chipul bucuriei vietii.
In timp ai invatat ca fericirea este in acord cu nevoile oamenilor din jurul tău, ca ea depinde de acestia, ca esti dator sa faci lucruri pe placul si in acord cu opiniile celor apropiati, ca sa primesti atentia părintilor……fericirea lor ….. pentru ca sa te afli in iubirea lor.
Ai inteles astfel ca esti responsabil de fericirea tuturor cu pretul stradaniei tale de a corespunde întrutotul…

Si in acest travaliu asumat cu intreaga responsabilitate, ai inceput sa te lupti cu momentele care nu se pliau pe scenariile tale de fericire, cu grimasele celor obositi de luptele lor cu viata, cu nerăbdarea de a smulge zâmbete de bucurie si acceptare de pe clipurile apropiatilor, cu secundele din ce in ce mai exacte in calculele tale in a controla variabilele fericirii.
Asa ai inceput sa obosesti si sa te indoiesti de propria-ti fericire…..
,,Nu….ea nu vine din partea aceea” ti-ai spus….Si atunci unde sunt defect…..unde am gresit in toată oboseala asta de a aduce fericirea celorlalti mai intai pentru a simti la randul meu fericirea?”

A venit momentul sa te privesti cu ochii adultului care face alegeri conforme cu realitatea.
Cum este sa stii ca, cu cat esti mai apropiat de o persoana, cu atat asteptarile tale in ceea ce o priveste sunt mai mari, si ai senzația ca esti indreptatit sa-i controlezi răspunsurile, timpul…spatiul…zâmbetul…comportamentul…..fericirea?
Cu cat crezi mai mult acest lucru, cu atat mai profunda este dezamagirea  cand constati ca lucrurile nu stau deloc asa.
Singurul lucru pe care il poti controla cu adevarat este atitudinea ta fata de cei din jur si reactiile tale fata de comportamentul acestora.

Atunci cand esti in acord cu termenii sufletului tau, esti fericit si satisfacut de tine insuti, actionezi ca atare, impartasesti fericirea si iubirea ta si celorlalti oameni. Pentru ca esti confortabil cu cine esti tu cu adevarat, indiferent de felul in care oamenii actioneaza si reactioneaza in ceea ce te priveste, nivelul fericirii tale nu are de suferit. Pentru ca fericirea ta este autentica, si izvoraste din interior.

Acest lucru este posibil numai atunci cand responsabilitatea asupra vietii tale iti va apartine cu adevarat, nemaifiind influențată de nimeni altcineva din exterior.

Tu alegi! Iar această imputernicire te racordeaza la izvorul creatiei, te îmbracă in hainele de sărbătoare a sufletului indiferent de distantele care se interpun în atingerea inimilor celor apropiati. Iar atunci cand nu mai găsesti conexiuni autentice, pline de sens si împărtășirea propriei fericiri de a glas vietii din tine, când ti se cere să devii altcineva decat simti, poti si ai de  daruit, cea mai buna alegere pe care o poti face este aceea de a merge mai departe pe drumul tau.

Atunci cand simti ca a venit vremea sa te desprinzi de anumite lucruri, idei sau oameni, nu opune rezistenta. Da-ti voie sa experimetezi viata. Da-ti voie sa cresti in ritmul propriu, sa inveti in acord cu nevoile tale reale, sa evoluezi asa cum simti. Da-ti voie sa te desprinzi de trecut cu recunostintă pentru oamenii, alegerile, rătăcirile si căderile tale, si sa inaintezi pe calea catre implinirea fericirii întâlnirii cu tine.

Crezi ca stelele isi pun o dorinta cand oamenii cad?

Rugăciunea inimii detasate

 Si eu întreb: care este rugăciunea inimii detasate?

Si răspund spunând că puritatea detasării nu poate să roage, căci cel ce se roagă voieste să dobândească ceva sau ca Dumnezeu să-l scape de ceva. Or, inima detasată nu doreste nimic si nici nu are nimic de care s-ar bucura să fie izbăvită. Iată de ce este detasată de orice rugăciune, iar rugăciunea sa nu este nimic altceva decât să fie pe potriva lui Dumnezeu. Aceasta este rugăciunea sa. Rugăciunea cea mai bună pe care o poate face omul nu trebuie să fie: „ Doamne, dă-mi această virtute sau acest fel de a fi, sau: Doamne, dăruieste-mi-Te, sau dă-mi viata vesnică”,

ci: „ Doamne, dă-mi numai ceea ce vrei  si ceea ce faci Tu, ceea ce vrei Tu si felul în care vrei Tu.” Această rugăciune depăseste orice limită, întrucât numai cerul stăpâneste pământul.Gura de Aur)”

Iată de ce detasarea este mai presus de oricare altă virtute, căci ea purifică sufletul, limpezeste constiinta, înflăcărează inima, înaltă spiritul, îl face cunoscut pe Dumnezeu, face cu putintă despărtirea de creaturi si unirea cu Dumnezeu.

(Meister Eckhart – Despre detasare)

                                                               

           În lumea de astăzi, aceste cuvinte legate de detașare sunt greu de înțeles, deoarece majoritatea „acceptării” societății noastre se bazează pe avere, posesiuni, carieră, relații și de statutul nostru social. Toate acestea sunt lucruri dorite, râvnite și necesare pe măsură ce călătorim prin viața noastră fizică! Nimic nu este nimic mai frumos decât să-ti incepi ziua acasă, într-o cameră minunat însorită, mobilată cu decorațiuni frumoase, ascultând cântecul nostru preferat, sau admirând lumea de la bordul unui vapor de lux în mijlocul oceanului, în timp ce călătoriți spre o insulă frumoasă cu ape turcoaz. Poate simțul incredibil de putere primit atunci când o afacere este încheiată, ori o vânzare importantă este finalizată, aduce un sentiment de identitate. Pentru altii dintre noi a te afla în brațele iubitului ori iubitei ne poate aduce o căldură, un confort și un sentiment de apartenență. Pentru altii a-ti umple CV-ul cu achizitii intelectuale, ori cu întâlnirea unor maeștrii în domeniile de interes.

         Dar dacă, într-o clipă, toate aceste lucruri ne sunt luate, nemaiavând niciun reper în rutina vieții?  Cum ne-am simți? Ne-ar pierde simțul identificării și al identității? Ne-am simți detașați ori ne vom pierde bucuria? Ne-am simți pierduți, departe de reperele identificării noastre în călătoria prin viață?” Desigur, că este un șoc, însă  toate aceste lucruri fac parte din plăcerile tranzitorii ale vieții, care nu definesc cine suntem cu adevărat.
Posesiunile și banii  sunt ,,un păcat necesar”,  însă a te lăsa  „posedat” de posesiunile și banii tăi, înseamnă să te îndepărtezi de locul abundenței, identifăcându-te cu starea de insuficiență și zgârenie, poate aduce suferință.

Aceasta ne îndepărtează de recunoașterea faptului că, înainte de a fi ființe fizice, suntem fiinte spirituale într-o stare de conștiință în relație cu o sursă superioară. Viața are atât de multe comori și este destinația ei este bucuria întru prezență.

Dacă ar trebui să contemplăm când ne simțim cel mai îngrijorați, stresați sau deprimați, s-ar putea să constatăm că doar atunci când  devenim consumați de plăcerile vieții, care se vor referă mai mult la ceea ce avem și nu suficient, pentru modul în care putem experimenta viata….si nu modul în care ne racordam la simplitatea verbului ,,a fi” .

Suntem frustrați când nu putem să primim ceea ce credem că avem nevoie ca sa fim fericiți. Adeseori, consumul alina nelinistea, intrucat ceea ce ai nu-ti poate fi luat; dar tot el te indeamna să acționezi in exces, sa consumi si mai mult și mai mult, pentru ca ceea ce ai consumat anterior nu-ti mai ofera satisfactie, ori nu iti sustine nevoia de control asupra viitorului.

Suntem atât de ocupați, încercând să ținem pasul cu așteptările vieții, încât uităm să ne relaționăm cu ceilalți, Să ascultăm, să dăm spatiu, să iubim, să simțim recunoștința pentru simplul fapt că ni se oferă această minunată binecuvântare de a putea să respirăm și să vedem splendoarea vietii!

In acest fel vom pierde o „atingere”…..atingerea sinelui nostru divin… Oprirea pentru doar un moment și punerea în aliniere cu adevărata noastră natură ne permite să apreciem aceste plăceri fără atașament, dându-ne posibilitatea de a simți recunoștința pentru primirea lor, și conectarea la abundenta infinită a intelepciunii creatorului nostru.

Nasterea din apa si foc

       

           Isus a detinut cu siguranta stiinta focului si a apei pentru ca El a spus: „Daca un om nu este nascut din apa si Spirit, nu poate intra in Imparatia lui Dumnezeu„. Intelesul acestor cuvinte a ramas ascuns majoritatii crestinilor in ultimii 2000 de ani.

Ce inseamna a fi nascut din apa si Spirit pentru a putea intra in noua stare numita Imparatia lui Dumnezeu?

Apa si Spiritul, sau altfel spus, apa si focul, cele doua principii principale, principiile masculin si feminin sunt simbolizate in planul spiritual prin iubire si intelepciune. Este uniunea in interiorul nostru a iubirii si intelepciunii care ne da acces la acea stare inalta de constiinta cunoscuta sub numele de Imparatia lui Dumnezeu, o lume superioara a ordinii, frumusetii, armoniei si luminii. Alchimistii au pus aurul si argintul intr-un creuzet pentru a fi incalzite impreuna, aurul simbolizand soarele, iar argintul luna. Ei au mai spus ca cel mai potrivit moment pentru aceasta actiune este chiar in momentul in care soarele intra in Berbec si luna se afla in Taur, pentru ca soarele este exaltat in Berbec si luna in Taur. Aici, din nou, nu avem numai o transpunere a principiilor feminin si masculin simbolizate de soare si luna, ci il avem si pe Marte, care are casa Berbec si pe Venus, care are casa in Taur. Marte in Berbec si Venus in Taur: Venus urmeaza lui Marte.

Apa este alba si sangele este rosu, pentru ca rosu si alb sunt doua culori ale energiei divine manifestate in cele doua principii: in planul spiritual, alb este pentru femei si rosu pentru barbati, iar in planul fizic rosu este pentru femei si alb este pentru barbati.(vezi simbolul martisorului la inceputul primaverii la noi)

         Atunci cand alchimistii au dorit sa exprime aceste doua principii, ei au vorbit despre soare, care este rosu si despre luna, care este alba. De fapt, sangele rosu si apa alba nu sunt doua principii diferite, ci cei doi poli ai unuia singur, principiul feminin. Celalalt, principiul masculin, este focul, iar polul sau opus este lumina. Focul este rosu si lumina este alba, dar ele sunt de aceeasi natura. Puteti spune ca sunt frate si sora, dar si ca unul da nastere celuilalt. Lumina vine din foc; focul este cel care da nastere luminii; pe cand sangele vine din apa, apa da nastere sangelui. Albul da nastere rosului dedesubt, iar rosul da nastere albului deasupra.

         În Evanghelii se spune: “Acela care nu se naşte din apă şi spirit nu va intra în Împăraţia lui Dumnezeu”. Prin urmare, a doua naştere e rezultatul lucrului cu apa şi cu spiritul, adică cu apa şi cu focul. Există 4 elemente: pământul, apa, aerul şi focul. Pământul, apa şi aerul sunt elemente materiale, în timp ce cu focul intrăm deja în domeniul eteric. Focul este deasupra acestor 3 stări ale materiei. Focul, lumina sunt, bineînţeles, elemente materiale, dar dintr-o materie pe care oamenii nu o cunosc. N-au izbutit încă să le găsească pentru a le pune în eprubetele lor şi a le analiza, ele neputând fi studiate prin mijloace fizice. Apa şi focul sunt două simboluri; şi în limbajul simbolurilor, apa reprezintă materia primordială, materia informă, 2 aceea pe care grecii o numesc “hyle”, iar focul e spiritul.

Când focul şi apa lucrează împreună, produc o forţă care poate fi folosită. Oamenii au făcut prin asta o descoperire extraordinară, esenţială, dar n-au folosit apa şi focul decât în plan fizic, pentru a pune în mişcare aparate, trenuri, vapoare; şi e puţin. Apa şi focul sunt două principii indispensabile pentru naşterea unui al treilea principiu, care este energia.

Evident, putem da nume diferite acestor două principii: apă şi foc, materie şi spirit, femeie şi bărbat, dar întotdeauna cele două principii masculin şi feminin trebuie să se unească pentru a produce un al treilea principiu, copilul. Numai că trebuie să ştii cum să procedezi.

De exemplu, pentru ca apa şi focul să dea naştere unei energii, trebuie să faci o separare a celor două şi să pui apa într-o cratiţă. Dacă nu, apa se evaporă iar focul se stinge. E de altfel ceea ce se întâmplă în multe familii; bărbatul şi femeia sunt atât de neştiutori, încât femeia se evaporă, iar bărbatul se stinge.

       Cum să lucrezi cu apa şi cu focul, iată ce se învaţă de fapt într-un Învăţământ iniţiatic. Căci apa şi focul sunt de asemenea inima şi intelectul, sentimentele şi gândurile. Inima e feminină, intelectul e masculin şi omul este obligat să ştie cum să lucreze cu amândouă; dacă nu rămâne celibatar ! Ei da, în acest domeniu, aproape toată omenirea e celibatară.

Unii nu au decât intelect şi se usucă de tot. Alţii nu au decât inimă şi sunt atât de umezi că-s numai nori şi brum.Nici o limpezime !

În toate domeniile vezi că fiinţele omeneşti n-au înţeles cele două principii; focul şi apa, latura emisivă şi latura receptivă. Iar acum, dacă voi căuta corespondenţe cu lumea divină, focul este înţelepciunea, iar apa e iubirea.

Iubirea şi înţelepciunea aduc pe lume adevărul. Iar adevărul este Iisus care se naşte, adică o conştiinţă nouă.

      Prima naştere e cea a copilului care se naşte în lumea noastră fizică. Are mâini, picioare, nas, gură, plămâni şi, puţin câte puţin, se dezvoltă, respiră, mănâncă, vorbeşte… Cea de-a doua naştere este şi ea o concepţie, care se face într-o altă lume.

         Spiritul se uneşte cu o materie pură pentru a concepe un copil divin. Şi când copilul s-a născut în lumea spiritului, el poate să vorbească, poate să meargă, poate să muncească în lumea aceasta. Iată ce înseamnă a doua naştere: să poţi să intri şi să trăieşti într-un univers dintr-o alta dimensiune. Atunci când se unesc, intelectul şi inima aduc pe lume un germen care se dezvoltă ca o conştiinţă nouă. Toţi Initiaţii care s-au născut a doua oară sunt eliberaţi de toate pasiunile, de toate poftele, de toate dorinţele inferioare şi spiritul lor se ridică foarte sus.

        Dar nu puteţi înţelege. Dacă nu v-aţi născut în voi înşivă a doua oară, nu veţi putea înţelege niciodată ce e a doua naştere. Lucrul acesta nu se explică. Nu poţi explica unui orb ce e soarele, nici unui surd ce e  muzica… Iniţiaţii, care cunosc limbajul simbolic, nu se opresc numai asupra cuvintelor “apă şi spirit”, ci pretutindeni, în toate domeniile, găsesc corespondenţe, raporturi, legături. Aceleaşi legi există în toate regiunile. Dacă se nasc copii în lumea fizică, înseamnă că şi în celelalte lumi se nasc copii.

        De aceea vă spuneam că bărbatul face şi el copii. Bineînţeles că nu e conştient de acest lucru; dar gândurile lui, sentimentele lui sunt copiii lui. Iar cu femeia, lucrurile stau la fel. Oamenii îşi închipuie că nu se nasc copii decât în planul fizic; nu, naşterea este un fenomen care se petrece în toate regiunile.

sursa OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

 

 

Iarta-te!

Iartă-te pentru ca ai acceptat mai putin decât meritai!
Iartă-te pentru neputință de a primi darurile vietii din abundenta ei si nu din lipsă.
Iartă-te pentru oamenii cărora le-ai permis sa fie prezenti in viata ta, doar din frica de singurătate si nevoia de iubire.
Iartă-te pentru că nu ai avut curajul sa te arăti asa cum esti cu adevarat in inima ta, că ai pus ziduri care te-au oprit sa exprimi iubirea pentru sinele tău profund.
Iartă-te pentru anii in care ai trăit doar pentru altii, uitând de tot ceea ce ti-ai dorit tu cu adevărat, din teama de respingere.
Iartă-te pentru că ai invinovatit pe ceilalti pentru alegerile din viata ta, pentru lipsa ta de responsabilitate si neasumarea drumului vietii tale.
Iartă-te pentru că ti-ai acuzat părintii pentru nefericirea ta, că ai uitat să-i privesti cu iubire si recunostintă, si aminteste-ti ca in fiecare din ei exista un copil care poartă amprentele familiei din generatii in generatii.
Iartă-te că ai ales să devii părintele părintilor tăi, atunci cand rănile lor te -au rănit peste măsură si ai ramas alaturi de mama ta ori tatăl tău spre a le trăi povestile netraite, ori pentru a-i protejată in fata neputintelor si lipsei de asumare a rolului pe care l-au avut si nu l-au onorat cu prezenta lor.
Iartă-te pentru esecurile copiilor tai, si primeste-i in inima ta cu iubirea pe care nu ti-ai dăruit-o niciodată, fiindca nu ai ,,mostenit-o prin atingerile calde ” ale părintilor tăi.
Iartă-te pentru că i-ai pedepsit adeseori pe ceilalți , din nerăbdarea de a primi totul pentru satisfacerea nevoilor tale, uitând să dai spatiu si atentie nevoilor lor, neacceptand că nimeni nu este ,,obligat” să îti răspundă cu supunere.
Iartă-te pentru că nu ti-ai deschis aripile in fata viitorului, ca nu ai ales drumul pe care ti l-ai dorit, că ai amânat să faci lucrurile cu adevarat importante pentru sufletul tău, că te-ai vazut nedemn si nevrednic de a alege si a primi binecuvântarea Vietii si a Creatorului tau.
Iartă-te pentru timpul care s-a scurs în asteptarea unei altfel de vieti, dar care a fost golit de prezenta ta.
Iartă-te acum pentru ca nu te-ai iertat de neiertarea neiertarii, ia-ti viata si umblă in Lumina si Iubire cu Recunostinta!

Liana, cu mult drag!

Eliberarea de cunoscut

„Trebuie sa fiţi propriul vostru maestru si sa puneţi sub semnul întrebării tot
ceea ce aţi acceptat orbeste „

               (Jiddu Krishnamurti- ,,Eliberarea de cunoscut” Editura Herald, 2006 )

 

Relația Maestru- Discipol (dintre centru si periferie) nu face altceva decât sa mențină programarea reactiva infantila a sclavilor cu centrul in alții.

In momentul când devenim propriul nostru maestru se realizează programarea subiectiva, cu centrul in minte (ego) a liderilor, creativilor, visătorilor. Ne eliberam doar atunci când transcendem dualitatea si devenim propriul nostru maestru si propriul discipol.
„Maeștrii au un efect distrugător asupra discipolilor, iar aceștia il distrug pe Maestru. Trebuie sa fiți propriul vostru Maestru si sa puneți sub semnul întrebării tot ceea ce ați acceptat orbește. (Jiddu Krishnamurti – ” Eliberarea de cunoscut”, Editura Herald, 2006)
Indicarea caii de eliberare din minte si din programarea reactiva (centrul in afara si in alții) la care se refera si Eckhart Tolle, atunci când arata ca pentru a te elibera din minte este necesara practica îndoielii: ” Când nu mai crezi in tot ce gândești, ieși din minte si vezi clar ca tu nu esti gânditorul”, semnifica totodată si eliminarea subordonării profesor-elev, sapan-executant /sclav, maestru – discipol; recomandarea lui Jiddu Krishnamurti, care indica înlocuirea sapanului /maestrului/sefului, cu un prieten si colaborator, fiindcă cel care controlează pana la trezire (eliberare din minte) este egoul (centrul virtual operațional al mintii).

Fraza „Trebuie sa fiţi propriul vostru maestru„, este caracteristica pt ego si minte, care dorește sa fie stapanul, cel care controlează si are totul in vedere.
Așadar eliminarea programării reactive care-i pune pe alții in centru ( care are centrul in afara sinelui ) este indicata astfel: „Asta depinde de tine, si nu de altcineva, pentru că în aceasta nu există nici un profesor, nici elev; nu există nici lider (conducător); nu există nici un guru; nu există nici maestru, nici Salvator (Mântuitor)”.
Captivitatea in minte face ca ființele umane să eticheteze toate procesele, percepțiile sale, sa găsească atribute pentru fiecare copac, pasare, râu ori alte ființe însoțitoare vieții si să-si
imagineze că totul se repetă, ca toate aceste experiențe au o rădăcina comuna, etichetele fiind imobile in ciuda faptului ca nu există două clipe identice, ca nu putem sa ne odihnim de doua ori la umbra aceluiași copac, nu ne putem scălda de două ori in apa aceluiași râu, ori sa ascultam același tril de pasare de mai multe ori.
Brâncuși spunea ca „Oamenii nu-si mai dau seama de bucuria de a trai, pentru ca nici nu mai pot sa vadă minunile naturii” . A cunoaște cum sa privim nu ne vindeca de orbire, ci ne menține prizonieri in minte si in „a privi” umbrele. Pentru a te elibera din minte practicarea caii îndoielii devine soluția salvatoare:”Trebuie sa fiţi propriul vostru maestru si sa puneţi sub semnul întrebării tot ceea ce aţi acceptat orbește ” (Jiddu Krishnamurti Eliberarea de cunoscut Editura Herald) .

” Când nu mai crezi in tot ce gândești, ieși din minte si vezi clar ca tu nu ești gânditorul( Eckhart Tolle) „
Paradoxul lui Bertrand Russel indica modalitatea de trezire a celor centrați in minte calea îndoielii recomandata de Buddha, iar nu un adevăr, care ne indemna sa ne manifestam intoleranta fata de cei diferiți, pe care mintea ii percepe drept inferiori ( cei centrați in inima sunt eronat etichetați drept prosti ori fanatici, de către cei centrați in minte), printre cei care au urmat calea inimii aflându-se si Iisus: „Intreaga problemă cu lumea este că proştii şi fanaticii sunt întotdeauna atât de siguri de ei înşişi, in timp ce oamenii înţelepţi sunt atât plini de îndoieli”.

În practica îndoielii nu este vorba de a nu crede pe nimeni si de a nu respecta credințele si nevoile celorlalți oameni, printr-o atitudine potrivnica si vehementa ci de a nu crede in propria-ti minte. Îndoiala reprezintă o metoda de separare, de eliminare a identificării, care nu se practica in cadrul relațiilor interumane, ci pentru eliminarea creditării obsesiilor, gândurilor, credințelor eronate si limitative. Daca îndoiala nu ar fi un instrument la fel de puternic precum credința, folosit in eliminarea tendinței de a raționa si mentaliza totul, atunci nu si-ar găsi sensul indicația făcuta de către însuși Buddha, ca sa nu fie practicata in cadrul relațiilor interumane: „Nu este nimic mai nociv in relațiile sociale decât obiceiul de a te îndoi. Îndoiala separă oamenii, este o otravă care dezintegrează prietenii şi rupe relaţiile plăcute. Este un ghimpe care irită şi doare…….. este o sabie care ucide.
Invatarea relaxării si a abandonării înseamnă dezvățarea de a controla si de a lupta, de a ieși din prizonieratul mintii ( din orbire, ignoranţa, neputința, adormire, captivitate in transa colectivă ) din întărirea egoul (prin identificarea cu ceea ce am fost condiţionaţi să credem că suntem şi cu ceea ce deja cunoastem ). Din păcate unele ființe umane nu realizează ca aceasta deprindere ( care condiționează o relaxare eficienta abandonului ) se poate aprofunda prin conștientizare si înțelegere si isi creează alte mecanisme care trădează dependenta (alcoolism, sexualitate, droguri, etc).

Abandonul nu înseamnă renunțarea la obiectivele noastre, ci eliberarea destinaţiei la care trebuie să ajungem.

Lucrul pe care-l eliberam este de fapt opoziţia sau rezistenţa noastră privitore la „ceea ce este”, pentru a permite momentului ,,acum” să fie experimentat si integrat cu împăcare, detașare, uşurinţă, relaxare.
Când luptam împotriva unui lucru, adevărata noastră putere este metabolizata intr-un război interior, care alimentează chiar lucrul pe care dorim să-l expulzam, chiar obiectul luptei. Când însă, îmbrățișam viaţa cu tot ceea ne aduce ea, ne simţim in armonie cu noi insine , plini de speranța, in acord divin cu tot „ceea ce este” .
Observându-ne gândurile ca un martor imparţial şi sesizând momentele in care resimţim disconfort, stres, tulburare, durere, cu siguranța ca vom sesiza acele turbulente care ne agită mintea precum şi cele pe care le exprimam prin cuvinte si care sunt antitetice iubirii , compasiunii faţă de sine şi de ceilalţi .

Corpul ne va da indicii de indata ce vom manifesta opoziţie ori rezistenţă, emoțiile întregind tabloul. Ne vom descoperi predându-ne permanent lui ,,acum”, cu fiecare expiraţie, predând totul Divinității, inclusiv visele si dorinţele noastre,de-a lungul întregii zile, această deprindere dezvoltându-se progresiv, prin repetarea practicii de predare, de abandonare, in timp ce ne învelim in pace, armonie, încredere şi prezenţă conştientă imparţială.

Abandonul, predarea, ne ajută la desfacerea ancorelor, diminuarea captivităţii in minte si deschiderea ființei către chemarea ghidul interior, care vine dinspre sufletul nostru, lipsit de cohorta gălăgiei mentale, in acord cu Sinele divin.

 

Lumea este oglinda sufletului

 Un rege avea un fiu destept si curajos.

Ca sa il pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.

– Lumineaza-ma! Ce trebuie sa stiu in viata?

– Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. 

In drumul tau prin viata vei intalni trei porti.

Citeste ce scrie pe fiecare din ele.

O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi.

Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti.

Nu pot sa iti spun mai mult.

Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul.

Acum du-te!

Urmeaza drumul acesta drept din fata ta!

Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.
Nu dupa mult timp se gasi in fata unei porti mari pe care se putea citi SCHIMBA LUMEA!

– Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.

Atunci incepu prima sa lupta.

Idealul sau, abilitatea si vigoarea il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa, el gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinareai nimii.

Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara.

Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care il intreba:

– Ce ai invatat tu pe acest drum?
– Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
– Bine zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ccea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete.

Si disparu.

Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti, pe care statea scris SCHIMBA-I PE CEILALTI!

Asta era si intentia mea, gandi el.

Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.

El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in carcater si sa le extirpeze defectele.

Aceasta fu a doua lupta a sa.

Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
– Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?
– Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.
– Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce trezesc ceilalti in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie sa o urmezi.

Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI!

– Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.

El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea la el, tot ce nu corespundea idealului sau.

Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistente, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:

– Ce ai invatat tu pe acest drum?
– Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
– Asa este, spuse batranul.
– Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotriva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
– Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.

Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI!

Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin aceea poarta, dar in celalalt sens.
– In lupta devenim orbi, isi zise el.

Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul sau, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale.

Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.

Il intalni din nou pe batranul intelept , care-l intreba:
– Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
– Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.

– Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa il uiti in viata, acum poti merge mai departe.

Printul zari in departare ceea de-a doua poarta, pe spatele careia scria ACCEPTA-I PE CEILALTI!

Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat.

Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.

Batranul intelept aparu din nou si il intreba:
– Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
– Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi nu mai am nimic de reprosat celorlalti si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa ii accept si sa ii iubesc asa cum sunt.

– Bine, acesta este cel de-al doilea lucru pe care trebuie sa il tii minte. Continua drumul.

Printul zari prima poarta prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei ACCEPTA LUMEA!

Privi in jurul sau si recunoscu aceea lume pe care a dorit sa o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si de frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor.

Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul care-l intreba:
– Ce ai invatat pe drumul asta?
– Acum am invatat ca LUMEA ESTE OGLINDA SUFLETULUI MEU. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad pe mine in ea. Cand sunt fericit lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.

Acesta este cel de-al treilea lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!

Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.

Sursa: Osho

Psihoterapeutul de buzunar

,, Polii există pentru ca tu să-ţi dezvolţi capacitatea de a crea armonie, adică să te mişti de la unul la altul şi inapoi cu discriminare şi simţ al proporţiei. Cand te poţi mişca adecvat şi cu uşurinţă de la unul la celălalt, poţi spune că ai integrat polarităţile sau, intr-un limbaj la fel de preţios, că ai transcens dualitatea. După cum vezi, a transcende dualitatea Creaţiei nu inseamnă a te duce intr-un loc unde nu este nici cald, nici frig, deoarece un astfel de loc nu există (deşi il poţi căuta cu eroism toată viaţa), ci a integra frigul şi caldul, deci polarităţile lumii, in viaţa ta, devenind o fiinţă mai armonioasă şi mai bogată. Fuziunea contrariilor nu se produce intr-o lume misterioasă şi indepărtată sau intr-unul din paradisurile celeste imaginate din nevoi frustrate de partizani ai sistemelor religioase, ci poate avea loc chiar in această viaţă, aici şi acum, cu condiţia de a fi suficient de atent pentru a te imbrăca dacă ţi-e frig şi a te culca dacă eşti obosit. A unifica polarităţile e ca şi cum ai construi o punte intre malurile unui rau pe care cresc cireşi şi portocali”

Adrian Nuta-Psihoterapeutul de buzunar

       Citind aceste randuri, mi-am amintit o fraza-întrebare scrisă într-o seară după meditatie, în care vizualizam o mare nesfârsita, iar în departare un soare imens, sărutând marea. Întrebarea suna cam asa: ,,Cum sa citesti buchiile rasaritului, cand apusul te-a transformat intr-un punct?
Punctul este centrul a tot ce există, toată creaţia, toate universurile vazute si nevazute gravitează în jurul lui. Fiind imobil, un imbold spre neuitare, mişcarea tuturor lumilor se realizează şi se centrează în jurul lui. Este cu certitudine centrul simetriei, unificarea contrariilor, a polarităţilor masculin-feminin, sus-jos, lumină-intuneric, bine-rău, viată-moarte.
Aici se afla sursa de unde ia naştere totul şi în care totul se întoarce, este locul de explozie şi implozie al Universului, este simbolul conştiintei supreme, nonformale şi forţa de legătură şi coeziune a toate câte sunt.

La început Unicul…TOTUL s-a împărţit divizandu-se, in tot ceea ce era creatie si se raspandea in creatie, si astfel s-a proiectat pe sine însăşi în toate diviziunile Sale.
Pornind din acest punct al creatiei, Emrys a creat Mandalele. Si toate, fără nicio excepţie au un punct unic de creaţie, care este şi punctul de bucurie si implinire a armoniei, punctul de imbratisare a lucrării in Lucrare. Dacă ne-am focaliza atenţia in acest punct al Centrului FIINTEI, facator si generator, fără să ne lasam absorbiti de frumuseţea din jur, intrăm in comuniune cu Unicul Divin, cu Sinele.

Oriunde a fost spaţiul căutării noastre, în afară sau înlăuntrul nostru, întotdeauna a fost
vorba despre o experimentare a sensului, pentru că ne-am crezut separaţi de noi înşine. În virtutea acestei căutări am inventat la tot felul de mijloace, am apelat la practici, la strategii, am urmat ritualuri şi la dogme, am investit în învăţători, iniţiaţi şi guru, preoţi şi incantaţii magice, lumânări, şi in toate am accesat un nivel al informaţiei care ne-a fost accesibil cunoaşterii în acel stadiu, cu o vibraţie specific.

Crezând că transformarea interioară poate fi operată prin conexiuni mentale, ne-am adâncit într-o nouă iluzie, descoperind îngustimea spaţiul mental pentru cuprinde şi opera cu infinita complexitate creatoare a Fiinţei. Şi căutând sensuri pentru ceea ce ne transmitea Iisus acum două mii de ani: ,,nu numai că Adevărul se află în interiorul nostru, ci noi suntem Adevărul”,  am realizat că avem acces în orice clipă la acea dimensiune a conştiinţei noastre, în care suntem, cu toţii UNUL.

Geea este  planeta care ne îmbraţişează cu susţinere şi dăruire, ceea ce ne ofera experienta dualităţii, aici am descoperit că exista si Lumina, si INTUNERIC…..în aceasta calatorie, a vietii în dualitate polaritatea este criteriul de creatie: cer-pamant, barbat-femeie, zi-noapte, luna-soare,corp-suflet, materie-spirit…etc

Sigur că în liniaritatea mentală nu putem să fim de acord cu faptul că putem fi diferiţi, şi în acelaşi timp UNUL, căci ea funcţionează pe baza discriminării, dar trăind măcar o singură dată o deschiderea conştiinţei, realizezi această realitate multidimensională percepând completitudinea acestui Adevăr.
Transcederea de la un pol la altul, de la Cer la Pamant si de la Pamant la Cer, de la Materie la Spirit si de la Spirit la Materie este posibila prin accesarea unor ―porti prin care Cerul coboara sau Pamantul urca, in accord cu scopul, intentia si identitatea celui care le deschide.

Din punct de vedere intrapsihic, în polaritatea SINELUI, ne focalizăm asupra relației dintre sine ca subiect și sine ca obiect, şi a funcţiei reflective care stă aşadar la baza sinelui. Sinele ca subiect face referire la ,,Eu” ca observator, organizator și care mă structurează pe Mine, conceptul meu de sine, reprezentarea mentală a mea așa cum operez în lume, o perspectivă a propriei persoane ca obiect între alte obiecte reprezentarea mentală a mea așa cum operez în lume, o perspectivă a propriei persoane ca obiect între alte obiecte(Fonagy et al., 2002).
Aron (Kenneth R. Eavens & MariaGilbert, 2010) se referă la Eu ca ,,sinele-care-cunoaște”, sinele ca subiect și ca agent. Aceasta pentru el vine în contrast cu ,,Mine” – pe care el îl descrie ca fiind ,,tot ceea ce o persoană poate ști despresine prin propria observație sau prin feedback de la alții…aspectul mai obiectiv al sinelui” (p. 5). Fonagy et al. (2002) consideră că este un punct de referință în dezvoltare semnificativ atunci când un copil dezvoltă o „teorie a minții”, simțul că este un ,,Eu” în relație cu ,,Eu-l” celuilalt, care are gânduri, sentimente, intenții, etc. diferite de ale mele, proces care sprijină funcționarea reflexivă și procesul mentalizării.
Atât Aron (1998/2000) cât și Fonagy et al. (2002) se concentrează asupra importanței funcției de reflecție care este la baza propriei construcții a sinelui. Aron descrie reflexia de sine ca fiind ,,capacitatea de a experimenta,observa și reflecta asupra propriei persoane atât ca subiect cât și ca obiect” (Kenneth R. Eavens & MariaGilbert, 2010, p 58). El privește acest proces dialectic de experimentare a propriei persoane atât ca subiect cât și ca obiect ca fiind un proces integrat atât cognitiv cât și afectiv.

În funcționarea eficientă o persoană se poate angaja într-un dialog fluent între aceste două polarități ale sinelui ca subiect și sinelui ca obiect și poate trece cu ușurință de la una la cealaltă. Acest lucru stă la baza empatiei și a capacității de a se vedea pe sine în relație cu alții într-un mod echilibrat.
Patologia poate fi privită ca incapacitatea de a le conține pe ambele (polarități) și de a menține tensiunea dintre ele; o deficiență a funcției reflexive. O persoană se poate opri la o extremă sau alta și poate experimenta dificultăți în a menține în minte cealaltă polaritate.

,,Eu” îmbunătățește capacitatea de a-l experimenta pe ,,Mine” din experiența mea de sine.
Teoriile relaţiilor obiect se ocupă cu procesul prin care ne internalizăm relaţiile interpersonale și le înregistrăm în memorie. Introiectăm în lumea noastră internă alți oameni semnificativi din primii ani de viață, carecontinuă să exercite o puternică influență asupra noastră , ca obiecte interne în propria viață mentală.

Acest proces oferă materialul pentru dialogurile noastre intrapsihice. În acest sens, conceptele de stări ale ego-ului de ,,Părinte, Adult și Copil” din Analiza Tranzacțională (TA), sunt în mod particular folositoare.
Când suntem în „Acum”, adică în prezent, suntem într-o stare de meditație, de contact profund cu noi înșine, mintea încetează să mai dețină controlul, nu mai are loc procesul,
aproape continuu prezent în viața noastră, de reactualizare a trecutului, prin care mintea creează și-l întreține pe ,,EU” .
Sursa tuturor conflictelor noastre, este mintea care generează și întreține timpul psihologic, timpul subiectiv, unde memoria timpului trecut ne ghidează viața noastră dizloându-ne atenţia de la momentul acum, acționând ca un filtru dinamic, sortând riguros tot ce vine din trecut, aducând în prezent și proiectând-ul într-un alt timp imaginar, Viitorul.
Acesta este modelul vehiculului minţii noastre care tranzitează prezentul, Acum-ul, și îşi săvârşeşte călătoria dintre trecut și viitor, neoprind prin TRĂIRE în singura ,,staţie” pe care o are, Prezentul.
„A pune capăt acestui timp subiectiv, ori altfel spus „ego-continuității” …, această „terminarea timpului” necesită o profundă clarificare interioară, o autentică iluminare a ființei interioare.
Este oare posibil să avem claritate totală, care e totuna cu sfârșitul „eu-lui”, pentru că „eu-l” este timp? Eu, ego-ul meu, opoziția mea, rănile mele, toate acestea. Poate acest „eu” să ia sfârșit? Numai când „eu-l” ia sfârșit poate să existe o claritate interioară totală”. (Krishnamurti. J., p.81, 1985).
„Intelegeti profund că momentul prezent este tot ceea ce aveţi. Faceţi din Acum ţinta principală a vieţii dvs” ne spune Eckhart Tolle în „Puterea lui Acum.

„Acum” inseamnă prezentul conştient , moment centrare în clipa prezentă, în experiența care se derulează firesc în interiorul ființei, la care particip fără efort, particip, simt, trăiesc și sunt și un martor fidel al meu. Când suntem în această stare este evident că a fost ruptă, fisurată condiționarea cea mai profundă a psihicului uman, încătușarea de trecut.
Si atunci devine firească întrebarea: Dacă relevanţa lui Acum este atât de promiţătoare, dacă prezentul este atât de vindecător, dacă Viața însemnă și este Acum, cum se face că ne lăsăm în prizonierat timpului?

Se pare că atunci când suntem legați de trecut, căpătăm o identitate, iar dacă ceva nu ne place la ceea ce suntem, cum suntem, ce facem, cum facem, ne refugiem în promisiunea salvării noastre viitorul, și închidem cercul . Nu avem cum să renunţăm la acest tot câtă vreme traim în asteptari,dorinte, temeri, sperante, într-un prizonierat în mintea noastra despre trecut şi viitor, ca victime sigure ale frustrarii, nemultumirii, iluziei – intr-o trăire fără viaţă (morti in viata , adormiti, in transa).
A invia inseamna să traiesti in clipa pe care o porti permanent cu tine- Acum, ascultându-ţi pentru câteva secunde Inima, fiindcă inima este mai aproape de centru, de acel punct, insa nu centrul existential din care izvoreste adevarata iubire. Acolo „a urca si a cobori sunt acelasi lucru”.

Inima si mintea sunt doua periferii ale aceluiasi centru unic… centrul existential. Eroarea este sa ne identificam cu oricare dintre aceste periferii ( cu gandurile, cu emotiile, adica cu fluctuatiile psiho-emotionale) , in loc sa mergem direct in centrul sursa, in SINE…
Pana nu ne intoarcem in centrul existential ramanem separati de noi insine si de izvorul fericirii si iubirii autentice doar reintorcandu-ne in prezenta, ne redobandim libertatea, viata care ne este furata, sanatatea si unitatea …. fiindca ne reconectam la izvorul vietii si al realitatii.

Patria vieţii e numai prezentul,
Clipa de faţă: numa-n ea suntem,
Suntem în adevăr. Iară trecutul
Şi viitorul numai o gândire-s.
În van împingeţi ce vi-i dinainte
În van doriţi acelea ce-or veni.
Întoarceţi-vă-n voi şi veţi cunoaşte
Că toate-n lume, toate-s în prezent.
Tot ce au fost şi tot ce-a fi vreodată
Au fost, va fi numai pentru că e.
Nu ştii că atingând pe-un singur om
I-atingi pe toţi? Mulţimea e părere.
Spune la mii de inşi aceeaşi vorbă
Şi-n mii ea atunci va trezi
Icoană-aceeaşi şi acelaşi simţ:
Un semn că toţi e-n unul, unu-n toţi
(Mihai Eminescu „Patria vietii e numai prezentul)

Trezirea inseamna vindecarea ,,orbirii”, trecerea de la ,,a privi”, la ,,a vedea.. intrând in templul din noi înşine centrându-ne in ACUM – poarta catre realitatea atemporala si calea de eliberare din timp, spatiu si din realitatea fenomenala.

Despre educatia sufletului copiilor

În realitate, există trei categorii de educatori:

– cei care pretind de la copiii lor sau de la elevii lor respectul anumitor reguli, dar în acelaşi timp arătând că ei înşişi nu respectă nimic;

– cei care dau într-adevăr exemplu altora prin amor propriu, prin vanitate, pentru a-şi conserva prestigiul, dar care în secret îşi permit multe încălcări;

– şi în fine a treia categorie, Iniţiaţii, adevăraţii pedagogi care, nu sunt divizaţi: ei sunt tot ceea ce spun, ceea ce doresc, sunt chiar chintesenţa lor.

Aici trebuie să ajungeţi.

De aceea vă voi spune că pentru mine, cel mai mare pedagog este soarele.

Da, el este maestrul meu. El mi-a spus: „crede-mă, toţi aşa zişii pedagogi nu cunosc nimic din adevărata pedagogie. Ei nu ştiu că pentru a-i încălzi pe ceilalţi, trebuie să fii cald, că pentru a-i lumina pe ceilalţi trebuie să fii luminos, că pentru a-i însufleţii pe alţii trebuie să fii viu. Educatorii vor să impună tinerelor generaţii calităţi morale pe care ei înşişi nu le posedă, şi deci pe care nu pot să le dea exemplu. Cum vrei tu ca tinerii să nu se revolte? Este normal ca ei să nu asculte”.

Un adevărat pedagog trebuie să emane calităţile pe care vrea să le insufle, trebuie să facă în aşa fel încât să fie contagios, stimulant, irezistibil!

Un adevărat poet, un adevărat muzician îi împinge pe ceilalţi să devină poeţi, muzicieni.

Un adevărat purtător de iubire, îi face pe ceilalţi plini de iubire.

Un general îndrăzneţ, plin de bravură, influenţează soldaţii săi: ei se aruncă la asalt şi obţin victoria. Imaginaţi-vă un fricos, un temător care strigă:”înainte!” cu o voce tremurătoare, nimeni nu-l va urma.

Educatorii spun: „trebuie să fii bun, să fii cinstit, să fii…” dar ei sunt oare? Atunci, cum vreţi voi ca tinerele generaţii să fie antrenate?

Educaţia actuală rămâne la suprafaţă, la periferie. Dar adevărata pedagogie este o pedagogie de centru. Dacă interior sunteţi nobil, drept şi cinstit, chiar fără a spune nimic, veţi face fiinţele din jurul vostru nobile, drepte şi cinstite.

A da exemplu, toată puterea magică a pedagogiei se află aici, eu nu o voi repeta niciodată îndeajuns. Restul nu sunt decât amuzamente, baliverne. Se ştie, se citeşte, se scrie, se explică, se fac teorii şi sunt incapabili să dea un exemplu.

Nu, eu nu mai citesc cărţi de pedagogie, sunt prea multe şi se contrazic. Dacă voi îmi puneţi întrebări asupra educaţiei din diferite tări, asupra noilor sisteme, asupra tendinţelor moderne, vă voi spune că nu cunosc nimic din toate acestea.

La mine, toată energia mea, toată voinţa mea, sunt concentrate asupra acestei singure idei; cum să ajung să fiu un model. Asta este tot.

Dacă la sfârşitul anului şcolar, învăţătorii, profesorii sunt atât de obosiţi, nu înseamnă că a se ocupa de copii este o muncă epuizantă, ci că prea deseori îşi fac meseria cu spirit de mercenari: ei se gândesc înainte de toate să-şi câştige existenţa.

Nu copiii sunt cei care îi preocupă şi ei încearcă să-şi termine lucrul cât mai repede posibil fără a lua vreodată cunoştinţă de grandoarea misiunii lor, de a lucra asupra sufletului tuturor acestor copii care le-au fost încredinţaţi de Cer.

Omraam Mikhaël Aïvanhov