Ne imaginăm părinţii, mama şi tatăl, aşa cum sunt. în spatele lor sunt părinţii fiecăruia, căci şi părinţii noştri au fost odată copii. In spatele părinţilor lor stau alţi părinţi şi tot aşa, la nesfârşit, multe generaţii anterioare.
Viaţa care curge prin toţi aceştia are o origine necunoscută nouă. Viaţa este cel mai puternic lucru care există. Este lucrul cel mai cuprinzător, mai spiritual, mai dumnezeiesc. Relaţia cu Dumnezeu nu poate fi decât o relaţie cu viaţa. Şi orice relaţie cu viaţa este până la urmă o relaţie cu Dumnezeu. Această viaţă curge în mod divin, real, prin aceste generaţii. Nimeni nu poate adăuga sau îndepărta ceva. Prin faptul de a primi şi a dărui mai departe, toate aceste generaţii au fost desăvârşite. Au fost desăvârşite prin armonia lor cu un impuls divin. Astfel, prin multe generaţii, viaţa a ajuns în cele din urmă la părinţii noştri. Ei s-au iubit ca bărbat şi femeie. Din iubirea lor ca bărbat şi femeie ne-am născut noi. Viaţa noastră este fructul iubirii lor. Ii privim pe părinţi, ne deschidem inima şi primim de la ei, aşa cum sunt, această viaţă în plinătatea ei, ca pe cel mai cuprinzător lucru existent, ca pe ceva sfânt, dumnezeiesc.
Privim către ei şi primind aceasta le spunem: „mulţumesc”. Dar nu numai lor. Acest mulţumesc se îndreaptă spre toate generaţiile din spatele lor şi, în cele din urmă, spre însăşi originea vieţii. în felul acesta am dobândit noi viaţa. Am avut nevoie de preocuparea şi îngrijirea din partea părinţilor multă vreme. Ei ne-au dăruit această preocupare şi această îngrijire. Ne-au hrănit, ne-au protejat, ne-au educat, s-au gândit mereu la noi întrebându-se: „Ce-i lipseşte copilului nostru?”
Astfel am crescut datorită dragostei şi îngrijirii lor. Dar părinţii noştri sunt şi ei oameni, asemeni nouă, cu aşa-numitele lor greşeli. Spun „cu aşa-numitele lor greşeli” pentru că orice evoluţie necesită, pe lângă acumulare, şi obstacole, şi greşeli. Căci divinul care acţionează în viaţă comite şi greşeli, privit din această perspectivă. Concepţia conform căreia divinul este desăvârşit nu se susţine. Căci tot ce este creator datorează asta numai faptului de a fi fost mai înainte neîmplinit.
A crea este posibil doar acolo unde există ceva neîmplinit, ceva neajuns la termen, acolo unde există greşeală şi eroare. Astfel, tot ceea ce este creator în noi, prin părinţii noştri, este cu putinţa datorită greşelii, datorită greutăţilor, lipsurilor şi vinovăţiei. Privim la acest fapt ca la ceva necesar propriei noastre vieţi, propriei noastre evoluţii, şi îl primim înlăuntrul nostru acceptându-l: „Da, ceea ce m-a făcut să cresc îmi aparţine. Este o parte din mine şi trebuie să fie aşa”. Simţim ceea ce se petrece în sufletul nostru acum. Observăm cum devenim mai cuprinzători şi mai puternici.
Sursa: Bert Hellinger – ,,Fericirea care durează.Cum se împlinesc relaţiile’
A fi oaia neagră a unui neam este un act de iubire față de întregul neam din care faci parte.
În realitate, acea persoană pe care familia o exclude uneori sau față de care se poartă urât în multe situații este cel care, printr-un act de iubire, a fost ales încă din momentul conceperii sale să fie purtătorul informațiilor întregului neam astfel încât să demonstreze, să exprime, să manifeste toate dramele nerezolvate și să elibereze arborele sau genealogic.
Dacă te-ai simțit vreodată ca și cum ai fi oaia neagră a familiei tale, poate te întrebi de ce te-au ales tocmai pe tine.
Fiindcă în mod paradoxal, ‘oaia neagră’ a familiei poate fi cel mai puternic membru al unui neam, cel care poate onora această succesiune, cel care a înfăptuit cel mai mare act de iubire față de familia sa.
Așa-numitele ‘oi negre ale familiei’ sunt de fapt cei care aleg o cale nouă, aceea de a elibera prin ei întreg arborele familial.
Acei membri ai copacului familial care nu se adaptează regulilor sau tradițiilor unui sistem familial, cei care încă de mici caută să revoluționeze sistemul de convingeri și credințe familiale, fiind deseori în contradictoriu cu căile prestabilite urmate de tradițiile familiale, cei criticați, judecați și chiar respinși, ei sunt cei chemați să elibereze arborele unui neam din povești și patternuri repetitive care au pus bete în roata unor generații întregi.
Oaia neagră’ a familiei, cel care nu se adaptează, cel care strigă prin toți porii ‘rebeliune’, joacă un rol de bază în interiorul fiecărui sistem familial. El repară, detoxifiază și creează noi și înfloritoare ramuri în arborele genealogic.
Datorita acestui membru al unui neam, un arbore genealogic isi reinnoieste radacinile. Rebeliunea sa este pamant fertil, “nebunia” sa este apa care hraneste, incapatanarea sa este aer proaspat, pasiunea sa este foc care reinsufleteste inimile stramosilor sai. In actul sau de razvratire se manifesta nenumarate dorinte reprimate ale stramosilor sai, visurile lor neindeplinite, talentele lor irosite, frustrarile lor.
Din inerție, arborele unui neam va dori să continue să mențină direcția toxică a trunchiului său, ceea ce face misiunea personajului nostru dificilă și provocatoare. Cu toate acestea, cine să dea naștere de flori noi în arborele nostru dacă nu el? Cine va crea noi ramuri? Fără el, visurile neîmplinite ale celor care susțin arborele de generații întregi ar muri îngropate sub propriile rădăcini.
Nu lăsa pe nimeni să te facă să te îndoiești, ai grijă de ‘unicitatea’ ta ca de cea mai prețioasă floare a copacului tău. Tu ești visul tuturor strămoșilor tăi.”
Chiar putem multiplica timpul? Chiar putem ieși din acest cerc vicios în care ne simțim blocați de foarte multe ori: vreau să fac mai mult și mai bine dar… nu am timp? Cum de multiplicatorii nu se plâng niciodată că nu au timp? Lor chiar le ajunge timpul sau…dacă nu, care e secretul lor?
„Multiplicatorii nu iau pur și simplu decizii aici și acum; ei iau decizii pe baza unei perspective cu privire la felul în care le vor afecta viitorul. Nu e o chestiune doar de disciplină în plus sau de voință de fier; e un calcul diferit, făcut dintr-o perspectivă diferită.”
Însă care este modalitatea secretă prin care oamenii de succes își multiplică timpul? Simplu….Îți multiplici timpul petrecându-l astăzi cu lucruri care îți vor oferi mai mult timp mâine.
Cele 5 permisiuni, care, folosite corect, ne pot ajuta să câștigăm timp:
• Elimină – permisiunea de a ignora.
„Perfecțiunea nu se dobândește atunci când nu mai e nimic de adăugat, ci atunci când nu mai e nimic de înlăturat”. Antoine de Saint-Exupéry
Cu alte cuvinte, ne concentrăm mereu pe ce am putea adăuga în viața noastră, când, de fapt, ar fi mult mai benefic pentru noi să ne concentrăm pe ceea ce putem elimina, așadar să ne gândim o clipă la toate lucrurile pe care le facem, fără a trebui să le facem, și să trecem la acțiune: Șterge! Elimină! Eradichează! Descotorosește-te! Spune nu!
• Automatizează – permisiunea de a investi.
„Cea mai mare amenințare la adresa succesului cuiva nu este o lipsă de talent, o lipsă de educație, o lipsă de resurse sau o lipsă de oportunitate; este miopia – o lipsă de viziune. Calculul semnificației schimbă totul.”
Plecând de la exemplul banal al cumpărării unei simple cafele, autorul definește termenii de: cost actual, cost de oportunitate și cost ascuns, arătându-ne cum, orice cheltuială de moment ne privează de o posibilă investiție. Obișnuința de a cheltui, în loc de a investi, este ceea ce îi diferențiază în mare, pe oamenii de succes, de oamenii obișnuiți
• Deleagă – permisiunea imperfecțiunii.
„Indiferent dacă este în viața ta profesională sau în viața ta personală, mărimea succesului este de obicei determinată de forța echipei tale. Așadar, completează locurile libere și suplinește-ți punctele slabe aducând alți oameni. Investe-ți timpul (și banii) ca să-i instruiești corespunzător. Acordă-ți ție și lor permisiunea imperfecțiunii și începe să progresezi lucrând mai mult ca o echipă.”
Felul în care îți petreci timpul contează mai mult decât felul în care îți cheltuiești banii. Pentru că… orice lucru care-ți irosește timpul înseamnă o irosire a banilor tăi. Trebuie să înveți să delegi chiar dacă știi că un altcineva nu va face acel lucru perfect, cum l-ai fi făcut tu, sau că va face greșeli, amintindu-ți că e o favoare să le permiți oamenilor procesul firesc de a comite propriile greșeli.
• Procrastinează – permisiunea incompletului.
„Există o mare diferență între inacțiunea ce rezultă din indulgență și inacțiunea ce rezultă din intenție; una înseamnă procrastinare, iar cealaltă înseamnă răbdare. De altfel, există un sinonim pentru procrastinarea intenționată și acela este… răbdarea.”
Abilitățile tale vor fi cu atât mai valoroase cu cât vor fi folosite în cele mai potrivite momente.Fă lucrurile pe care știi că ar trebui să le faci! Și apoi ai răbdare. Chiar dacă rezultatele așteptate nu vor veni concomitent cu acțiunile tale, asta nu înseamnă cu nu vor veni niciodată, pentru că:
Uneori, răspunsul la visul tău este „da”. Uneori este „nu”. Și uneori este „așteaptă”.
• Concentrează-te – permisiunea de a proteja.
„Conceptul de „concentrare” (substantiv) este o reprezentare intensă a felului în care gândește un multiplicator. Mintea unui multiplicator muncește perpetuu foarte repede pentru a calcula și a recalcula ce activități vor avea cel mai semnificativ impact pe termen lung. Apoi, se îndreaptă imediat cu o focalizare stranie spre această activitate, indiferent care ar fi ea.”
Dar pentru a atinge nivelul optim de concentrare trebuie mai întâi să îți definești foarte clar prioritatea în orice moment. Simplul fapt că vei ști că lucrezi la o prioritate te va ajuta astfel să fii mai prezent și să te concentrezi mai mult.
Ai datoria să te protejezi pe tine și scopurile tale importante de ceea ce consideră ceilalți important. „Ignoră temporar treburile minore, astfel încât să te poți concentra pe treburile importante.” Pentru că, adaugă Vaden:
„Singurul mod prin care faci un deserviciu celor din jurul tău…Singurul mod prin care nu-i poți răsplăti corespunzător pe toți cei care te-au ajutat să devii cine ești…Este să dai la schimb lucrurile semnificative pe care se presupune că trebuie să le faci pentru cele nesemnificative.”
Următorul pas…
„Cea mai semnificativă oportunitate pentru a face economii de cost în majoritatea companiilor de astăzi este să nu economisească bani. Ci să economisească timp. Costurile cele mai mari nu vor fi niciodată dolarii pe care îi cheltuiești; ci timpul pe care îl cheltuiești.”
Trebuie să ne investim timpul, deoarece din ceea ce ni s-a dăruit ar trebui să creăm și pentru ceilalți.
Procrastinarea intenționată / Procrastinate on Purpose de Rory Vaden
Dansează-mă spre frumusetea ta cu o vioară arzândă, Dansează-mă prin teamă, până m-adun în siguranță înăuntru-mi. Ridică-mă ca pe-un ram de măslin, și fi-mi porumbelul ce mă-ntoarce acasă; Dansează-mă până la sfârșitul iubirii.(LEONARD COHEN)
Unde s-a dus dragostea noastră? Pierderea legăturii emotionale
Perspectiva atașamentului asupra iubirii ne oferă o cale de a înțelege tiparele toxice. Ne ghidează către momentele ce fac sau desfac o relație. Schimburile de replici dramatice dintre iubiți evoluează atât de repede și sunt atât de haotice și de aprinse, încât nu înțelegem ce se întâmplă de fapt și nu ne dăm seama cum am putea reacționa. Dar, dacă încetinim lucrurile, vedem punctele de cotitură și opțiunile pe care le avem. Nevoia de atașament și emoțiile puternice care o acompaniază se ivesc adesea brusc. Ele catapultează conversația de la chestiuni normale la problema siguranței și supraviețuirii: „el se uită prea mult la TV” se transformă deodată în „nu mă mai pot descurca cu istericalele fiului nostru. Sunt o mamă groaznică. Dar tu nici nu m-asculți măcar. Știu, știu, trebuie să lucrezi, asta contează, nu-i așa? Nu sentimentele mele. Sunt complet singură în povestea asta!”
Dacă ne simțim în siguranță și conectați cu partenerul nostru, momentul-cheie este doar ca o briză răcoroasă într-o zi însorită. În schimb, dacă nu suntem siguri de legătura noastră, relația intră într-o spirală negativă și se răcește.
Bowlby ne-a oferit un ghid general al momentelor în care se declanșează alarma noastră de atașament. Acest lucru se întâmplă, a spus el, atunci când ne simțim dintr-odată nesiguri sau vulnerabili în lume sau când percepem o schimbare negativă în sentimentul de conexiune cu un om drag, atunci când simțim o amenințare sau un pericol pentru relație. Amenințările pe care le simțim pot veni din lumea exterioară sau din universul nostru interior. Pot fi adevărate sau imaginare. Percepția noastră este însă cea care contează, nu realitatea.
Un al doilea moment-cheie apare după ce amenințarea imediată a trecut. Partenerii au atunci șansa de a restabili conexiunea, dacă nu cumva se vor pune în mișcare strategiile lor negative de adaptare.
Un al treilea moment-cheie este cel în care reușim într-adevăr să ne urmărim emoțiile de atașament și să căutăm conexiunea sau reasigurarea, iar omul drag răspunde. Într-adevăr, și bărbații, și femeile, cu toții împărtășim aceste sensibilități. Dar se poate să le exprimăm un pic diferit.
Când o relație este în cădere liberă, bărbații vorbesc, de obicei, despre faptul că se simt respinși, stingheri și au sentimentul unui eșec; femeile se simt abandonate și deconectate. Femeile par să aibă un răspuns adițional care se ivește atunci când sunt supărate. Cercetătorii îl numesc „îngrijire și împrietenire”. Poate pentru că au în sânge mai multă ocitocină, hormonul de îmbrățișare, femeile se îndreaptă mai mult către alții atunci când simt lipsa conexiunii.
Când căsniciile eșuează, nu conflictul crescând este cauza. Afecțiunea și receptivitatea emoțională scăzute sunt cauza, conform unui studiu de reper realizat de Ted Huston de la Universitatea din Texas. Într-adevăr, lipsa receptivității emoționale, mai degrabă decât nivelul de conflict, este cel mai bun indicator ce poate prezice cât de solidă va fi o căsnicie peste cinci ani. Destrămarea căsniciilor începe cu o absență crescândă a interacțiunilor intime receptive. Conflictul apare mai târziu.
Ca iubiți, ne menținem împreună într-un echilibru delicat, pe o sfoară. Când încep să bată vânturile neîncrederii și fricii, dacă ne panicăm și ne prindem strâns unul de altul sau ne întoarcem brusc și ne îndreptăm spre adăpost, frânghia se balansează din ce în ce mai tare și echilibrul nostru devine și mai precar. Pentru a ne menține pe frânghie, trebuie să ne mișcăm în tandem cu celălalt, să răspundem la emoțiile celuilalt. Când stabilim o legătură, ne echilibrăm unul pe altul. Suntem în echilibru emoțional.
Referinte: Dr. Sue Johnson-Tine-ma strans in brate
Se ştie de mult că majoritatea dereglărilor alimentare au cauze psihice. Mulţi medici pretind că ştiu asta, însă din cauză că majoritatea nu sunt liberi în raport cu propriile lor emoţii şi au mult prea rar acces la propria lor copilărie nu înţeleg la pacienţi limbajul simptomelor. Faptul de a nu înţelege dă naştere sentimentului de neputinţă, care trebuie respins cât mai repede. Cum se resping sentimentele? Printre altele recurgând la remedii care reduc la tăcere acest limbaj, astfel încât omul să se poată simţi puternic şi nu neputincios. Şi cum se reduc la tăcere simptomele?………
Există multe remedii, în primul rând medicamente, în cazul dereglărilor alimentare de asemenea instrucţiuni de regim amănunţite, care hrănesc iluzia pacientului că cineva se ocupă în detaliu de viaţa lui, de alimentaţia lui, de starea lui de sănătate. Reportaje la televizor arată clinici în care se practică un control minuţios al programului de alimentare şi de aceea în unele cazuri acest lucru înlesneşte o creştere în greutate.
Efectul psihologic secundar al experienţei anorexicilor că nu sunt o excepţie, ci că şi alţi oameni suferă de aceeaşi boală, îi poate ajuta să-şi recapete o oarece poftă de viaţă şi eventual şi de mâncare. Dar prin asta nu este rezolvată şi nici măcar abordată principala problemă a anorexicilor: întrebarea referitoare la cauza pentru care ei îşi refuză viaţa, cauza pentru care nu mai au încredere în propria familie şi se simt constrânşi să-şi controleze alimentaţia.
În foarte puţine clinici fetiţa anorexică se poate întreba: Cum de s-a ajuns aici? Ce cauză a stat la baza îmbolnăvirii mele? Ce simt? Ce doresc să evit?
Aceste întrebări nu i se pun aproape deloc. Şi doar în majoritatea cazurilor se poate constata o dereglare de comunicare, o dramă profundă care adeseori îşi are originile în frageda copilărie. Medicii au tot susţinut că anorexia ar fi cel mai mare secret al medicinei, că nu se ştie de unde apare. Cu toate acestea, s-au făcut progrese cu tratamentul şi înainte de toate trebuie să existe credinţa în vindecare.
Nu a fost tratat deloc, nici de jurnalişti nici de experţii în medicină prezenţi, subiectul ameliorărilor prin terapii care le înlesnesc pacienţilor trăirea şi exprimarea propriilor emoţii, probabil pentru că la acest gen de dezbatere nu participă nimeni care să fi trecut prin aceste experienţe.
De cele mai multe ori astfel de voci singulare sunt reduse la tăcere, căci frica de a acuza părinţii este mult prea mare.
Insă fără a ne asuma acest risc nu putem în cele mai multe cazuri să înţelegem emoţiile şi istoria pacienţilor. Şi părinţii învaţă de asemenea să nu înţeleagă, atunci când resping cunoaşterea, de frica sentimentelor de vinovăţie pe care aceasta le-ar putea trezi în ei. Aşa se creează un cerc vicios.
Părinţii suferă din cauza simptomelor copilului, vor să-l ajute dar nu ştiu cum, iar medicilor le este de asemenea interzis să realizeze adevăratele motive ale tinerilor anorexici – excepţie făcând cazurile când acei medici au trăit pe propria piele experienţa că reproşurile copiilor nu-i omoară pe părinţi, ci în cel mai bun caz îi confruntă cu propria lor istorie.
O astfel de confruntare îi poate motiva pe părinţi să comunice cu copilul lor la un nivel mult mai profund decât a fost posibil până atunci.
Se poate înţelege uşor că senzaţia de foame dispare când persoana în cauză a slăbit foarte mult şi se hrăneşte în continuare minimal şi fără minerale. Se poate înţelege uşor că în acel punct lipsa de apetit capătă şi cauze anatomice şi fiziologice. Totul este evident, dar nu explică decât fazele târzii şi nu cauza aşa-numitei boli.
La origine se află tragedia unui om tânăr, care nu şi-a putut mărturisi sentimentele nimănui şi de aceea nu-şi înţelege propriile conflicte. Acum întâlneşte în tratamentul medical sau psihiatric specialişti care evită şi ei aceste conflicte din teama de a nu le face reproşuri propriilor părinţi. Cum să-i ajute pe cei tineri?
Persoanele în cauză pot căpăta curajul de a-şi articula neliniştea, suferinţele, dezamăgirile, furia, numai atunci când au alături pe cineva care nu are aceste temeri sau care deja le-a recunoscut şi le-a acceptat la el însuşi.
Propria dezvoltare emoţională este fără îndoială premiza unei activităţi terapeutice efective. Dar aş vrea să cred că ajutorul acordat de terapeuţi, medici, lucrători sociali ar câştiga în calitate în cazul în care cunoaşterea copilăriei ar fi mai răspândită.
Alice Miller- ,,Deşteptarea Evei – Despre vindecarea orbirii emoţionale„
Întotdeauna mi se pare foarte concludent să intru într-o farmacie şi să văd cum oameni bătrâni primesc o pungă plină cu medicamente prescrise de medicul de familie. Uneori îi întreb dacă medicul a discutat cu ei şi despre viaţa lor sau numai despre boală. “Asta-i bună!” mi se răspunde de cele mai multe ori. “Nu are timp de discuţii, sala de aşteptare este mereu plină şi în plus la ce bun? Important este să ştie şi să cunoască ce boală am.” Uneori îi întreb dacă au discutat cu altcineva despre viaţa lor, primind ca răspuns: “Ce anume vreţi să ştiţi? Mai demult mă duceam la muncă şi nu aveam timp pentru discuţii, acum aş avea timp, dar cui îi pasă de viaţa mea? Fiecare trebuie să se descurce singur.” Da, fiecare dintre noi trebuie să ne descurcam singuri, dar cu toate acestea ne-ar face bine şi ne-ar ajuta tocmai dacă la bătrâneţe am putea vorbi cu cineva despre copilăria noastră. Tocmai la bătrâneţe, când puterea fizică şi siguranţa slăbesc, omul devine deosebit de receptiv la aşa-numitele »Flashbacks« de pe vremea când era un copil neajutorat.
Se prea poate ca el să se agaţe de medicamente aşa cum odinioară se agăţa de mama lui, de la care aştepta disperat ajutor. Se prea poate ca acest surogat simbolic să le fie de folos unora, însă el nu poate înlocui interesul unui alt om pentru viaţa pacientului. Iar pentru acest interes nici nu ne trebuie atâta timp cât am putea crede. Dar avem nevoie de o uşă deschisă spre propriul nostru trecut pentru a realiza că nu poţi înţelege o viaţă decât dacă îţi este permis să iei în serios începuturile acelei vieţi.
Procesul de analiză a propriei copilării renegate şi refulate a adus uşurare în multe cazuri, mai ales când persoana afectată a avut norocul de a întâlni un om empatic care să-şi fi descifrat deja emoţional propria istorie. Multă vreme am crezut că prelucrarea propriei istorii a copilăriei este posibilă şi fără martori, deoarece eu a trebuit să caut acest drum singură, cu ajutorul picturii şi al scrisului. În final am avut totuşi norocul de a găsi o femeie care mi-a fost martor iniţiat şi abia datorită empatiei cu care m-a însoţit ea mi-a fost posibil să dau frâu liber adevărurilor pe care singură nu aş fi fost niciodată în stare să le îndur. Abia acest lucru mi-a dat libertatea de a lua în serios în totalitate mesajele corpului şi ale emoţiilor şi de a nu le pune mereu sub semnul îndoielii. Dar chiar dacă nu avem încă norocul de a întâlni un terapeut empatic, care să-şi fi prelucrat propria copilărie şi deci nu mai e nevoit s-o proiecteze asupra noastră, ne poate fi de ajutor să povestim cuiva despre copilăria traumatizantă pe care am avut-o, atunci când cel care ascultă cunoaşte însemnătatea marcantă a acestor trăiri şi nu o bagatelizează.
Cu alte cuvinte, copilului îi este interzis să realizeze cruzimea părinţilor şi nu are voie să observe cum este schingiuit sufleteşte la începutul vieţii sale. El trebuie să creadă că un copil nu simte nici o durere, că totul s-a întâmplat pentru binele lui şi că el însuşi este vinovat dacă a avut de suferit. Toate astea numai pentru a păstra tăcerea asupra faptelor părinţilor. Întrucât însă corpul reţine totul, adultul nu poate să scape de ceea ce ştie. Chiar dacă nu este conştient, asta îi stăpâneşte întreaga viaţă, comportamentul, modul cum reacţionează la nou şi mai ales relaţia cu propriii copii. Un copil mic nu ar putea supravieţui adevărului, trebuie să-l refuleze din motive pur biologice. Însă această refulare, această incapacitate de a-şi cunoaşte propria origine are un efect distrugător. Pentru a dezamorsa acest efect avem nevoie de terapeuţi, consilieri, profesori care să nu simtă emoţiile adultului ca pe o junglă, ci ca pe nişte roade, uneori fructe otrăvite ale unei însămânţări greşite, însă al căror efect poate fi înlăturat cu ajutorul cunoaşterii, pentru a face loc unor plante care nu vor face rău nimănui. Nici un om nu simte nevoia să se hrănească cu plante otrăvitoare, însă unii o fac deoarece nu cunosc altceva. Nu cunosc altceva deoarece se agaţă de ceea ce le este cunoscut şi pentru care şi-au dezvoltat strategii de supravieţuire. Dacă cineva ne ajută să recunoaştem vechile tipare de comportament ale părinţilor noştri în contextul propriei noastre copilării, atunci nu mai suntem constrânşi să le repetăm orbeşte.
Resurse: Alice Miller- ,,Deşteptarea Evei – Despre vindecarea orbirii emoţionale„
Ceea ce noi numim de obicei educaţie şi considerăm că este bun şi just implică umilinţe fatale care încă nu şi-au făcut loc în conştiinţa noastră, deoarece la începutul vieţii ni s-a făcut imposibilă această realizare. Prin aceasta ia naştere un cerc vicios al violenţei şi ignoranţei.
Descoperirile recente şi captivante în domeniul neurobiologiei m-au ajutat să înţeleg şi mai clar şi să descriu cum funcţionează cercul vicios pe care l-am recunoscut intuitiv:
1. Calea tradiţională a educaţiei, care include dintotdeauna pedepse corporale, duce la refularea suferinţei şi a umilinţei.
2. Această refulare absolut necesară pentru supravieţuirea copilului cauzează mai târziu orbirea emoţională.
3. Orbirea emoţională produce bariere în creier (“blocaje de gândire”) în scopul protecţiei împotriva pericolelor (adică împotriva traumatizărilor care au avut deja loc şi nu mai există activ, dar care – fiind refulate – sunt codificate în continuare în creier ca pericol care pândeşte permanent).
4. Blocajele de gândire frânează capacitatea tinerilor şi adulţilor de a învăţa din informaţii noi, de a le prelucra şi de a elimina programe vechi, depăşite.
5. Corpul în schimb are memoria completă a umilinţelor suportate, care îl împinge pe omul respectiv să cauzeze inconştient generaţiei următoare răul suferit odinioară de el însuşi.
6. Blocajele de gândire nu le permit, sau cel puţin le îngreunează oamenilor efortul de a scăpa de această repetare, cu excepţia cazurilor când aceştia se hotărăsc să descopere în propria lor copilărie existenţa cauzelor constrângerilor. Întrucât asemenea decizii sunt mai degrabă rare, majoritatea oamenilor repetă ceea ce le-au spus „strămoşii”, anume că toţi copiii au neapărat nevoie de bătaie.
Alice Miller ,,Deşteptarea Evei – Despre vindecarea orbirii emoţionale „
Vindecarea copilului interior poate părea nesemnificativă sau irelevantă, dar, într-adevăr face o mare diferență între modul în care trăiești viața cu bucurie și iubire, sentimente pe care ești capabil să le simți în prezent, și, de asemenea, cât de dispus ești să îți urmezi visele și să faci o schimbare pozitivă, schimbare care se întâmplă în realitatea ta.
Deci, ce este copilul interior?
Copilul interior este acea parte din tine care este copilărească, plină de imaginație, uimire, puritate și inocență.
Tu ești o ființă multi-dimensională. Adevărul este că trăiești viața ta fizică, Acum, în timp liniar, în momentul prezent, vezi lucruri care s-au întâmplat în trecut și tu prezici sau anticipezi sau, poate, chiar iți faci griji cu privire la ceea ce se va întâmpla în viitor.
Dar, în tărâmurile spiritului, trecutul, prezentul și viitorul, toate se împletesc simultan. Implicațiile faptului că tu ești o ființă multidimensională, sunt acelea că experiențele trecute, din copilărie, încă, mai joacă un rol puternic în ceea ce trăiești, Acum, în prezent.
Așa că, experiențele dureroase din copilărie, chiar dacă ai cei mai iubitori părinți și ai avut cea mai veselă, fericită copilărie, îți garantez că sunt, încă, amintiri dureroase din „a fi un copil”.
Înainte de a te fi născut în plan fizic, ai fost o ființă spirituală pe deplin. Ai fost, pe deplin, conectat la Unitatea Divinului … Și apoi te-ai născut în fizic, în dualitate și în durere. Ai încercat să traversezi copilăria, încercând să fii iubit, să obții iubire de la părinții tăi, pentru a supraviețui. Astfel o mulțime din aceste traume din copilărie, sentimentul de a fi neiubit sau de a fi certat, continuă să fie stocate energic în corp, în prezent. Drept consecinţă, acea veche teamă, acea nesiguranța veche, acea veche dorință de a fi iubit, toate acestea pot reapare în prezent. Prin urmare, este atât de intensă acțiunea de a realiza vindecarea copilului interior, de a vindeca rănile din trecut ale copilului tău interior, astfel încât ceea ce se ridică la suprafață, în momentul de față, sunt calitățile nevinovate ale imaginației, intuiției și bucuriei și dorinței de a râde și a te juca.
Vindecarea copilului interior permite Luminii sale, forței, energiei și bucuriei copilului tău interior, să se ridice la suprafață în viața ta. Deci, cum îți vindeci copilul interior? Cum te eliberezi de acele straturi de durere?
Pentru unii oameni care au avut copilării incredibil de tragice, munca copilului interior este, chiar, mai importantă. Dar, într-adevăr, pentru toată lumea, vindecarea copilului interior este atât de puternică!
Cel mai bun lucru, pe care îl poți face pentru a vindeca copilul interior, este de a te iubi pur și simplu.
Iubește-te pe deplin și iubește ceea ce se naște în tine.
Fii atent la modul în care tu te tratezi în prezent.
Te tratezi ca pe un copil mic, indisciplinat?
Țipi intern la tine și te judeci pentru că faci greșeli?
Cum se poate schimba asta? Cum poți fi mai iubitor?
Când îți este teamă, iubește partea din tine care se teme.
Atunci când ești supărat, lasă să fie în regulă că ești supărat.
Onorează acea parte a copilului interior care este furioasă, care se simte sufocată, se simte atacată, judecată sau neiubită și fii acela care se iubește pe sine prin toate acestea.
Așa că, iubirea este prima și, în primul rând, cheia. In plus, lasă sentimentul sincer al admirației să iasă la suprafață.
Ingăduiește-ți să fii jucăuș și naiv. Atât de mulți oameni iau viața atât de în serios.
De ce nu desenezi pe trotuar sau aleargă prin pădure, fă tumbe sau învârtește-te în cerc sau, pur și simplu, râzi, colorează sau joacă-te? Acestea sunt moduri prin care poți onora copilul interior, poți alimenta bucuria unui copil.
Această joacă, această înfocare, această bucurie îți aduce o mai mare aliniere cu esenţa sufletului te aduce într-un punct pozitiv al atracției, astfel încât, tu, prin bucurie și iubire, trimiți acel semnal de bucurie și dragoste către Univers și primești înapoi mai multă bucurie și dragoste, în schimb.
In plus, iertarea este incredibil de puternică.
Poți să te ierți pentru greșeli făcute atunci când erai copil, tânăr, chiar și pentru greșeli recente pe care le-ai făcut?
Poți să îți ierți părinții pentru greșelile pe care le-au făcut în copilăria ta?
Poți, doar pentru un moment, să poți vedea că, dacă ai fost tratat necorespunzător, dacă ai fost judecat, chiar dacă ai fost abuzat, că acest lucru nu este o reflectare a ta, aceasta este o reflectare a persoanelor care au făcut toate acestea , că ele, în adâncul lor, doresc, de fapt, să fie iubite sau s-au simțit atât de neiubite, încât tot ce au știut să transmită era aceeași lipsă de iubire?
Iertarea de sine și iertarea altora ușurează greutatea sarcinilor din copilărie și ușurează greutatea durerii din trecut.
Toate acestea îți permit să aduci mai multă iubire în prezentul tău și atunci când ești într-o stare de vibrație a iubirii, atragi magnetic binecuvântări și experiențe pozitive în viața ta.
Ești, mai mult, în contact cu cine ești cu adevărat, în mod autentic, liber fată de judecata cu care, posibil, să fi fost tratat, pe care s-ar putea să o repeți, acum, cu privire la persoana ta.
Așa că, de multe ori, dacă ai avut un prieten sau un membru al familiei care te-a judecat în copilărie, aceasta voce o vei auzi, ca adult, spunând: „Nu, nu poți. Nu, nu ești destul de bun. Doar, du-te și stai în colț. Nu, noi nu te vrem aici”.
Acea judecată se repetă.
Deci, iartă-te pentru circumstanțele anterioare întâmpinate, iartă cealaltă persoană, iubește partea din tine care vrea, doar, să fie iubită.
Fii cel care te iubești, Acum, spunându-i inimii tale și copilului interior:
„Te iubesc. Eu Sunt, Aici, pentru tine. Tu ești bine. Noi trecem împreună prin asta. Iubirea este calea. ”
Și dacă ai nevoie de un mic impuls, apelează la îngerii tăi, la terapeuţi specializaţi, pentru a te ajuta să eliberezi suferința trecutului, să eliberezi rănile copilăriei și să aduci, pe deplin, energia și conștientizarea în momentul prezent, unde poți aduce dragoste și toate binecuvântările vieții.
Atât de multe lucruri bune te așteaptă!
Privește-ți viața prin lentile de iubire, lasă minunea copilăriei să iasă la suprafață, lasă bucuria să răsară din tine și recunoaște-te exact așa cum ești, ești frumoasă (frumos), unică (unic) și este nevoie de Lumina ta în lume.
Las-o să strălucească, iubește-te, iubește ceea ce apare și mergi înainte, pentru că ești frumoasă (frumos) și viaţa te ajută la fiecare pas, dacă îi vei permite să curgă.
Trecerea de la un anotimp la altul în cursul anului se produce, o ştiţi, atunci când soarele trece prin cele patru puncte cardinale numite solstiţii şi echinocţii. Acestea sunt ca nişte noduri de forţe cosmice, şi în acele perioade, noi energii se revarsă pe pământ. Dar, reînnoirea acestor forţe nu se face automat, din cauză că se repetă regulat în fiecare an. Nu, toate aceste schimbări se produc prin munca entităţilor care au sarcina de a se ocupa de pietre, plante, animale şi oameni.
Cele patru anotimpuri sunt plasate sub influenţa a patru arhangheli: Raphael prezidează primăvara, Uriel vara, Mikhael toamna,Gabriel iarna.
După tradiţie, Raphael, Uriel, Mikhael şi Gabriel sunt printre cei “Şapte arhangheli care se ţin în faţa gloriei lui Dumnezeu.”
Când se apropie echinocţiul de primăvară, toate spiritele şi forţele naturii lucrează sub conducerea lui Raphael pentru a reanima viaţa peste tot în univers. În regnul vegetal acţiunea lor e mai spectaculoasă, dar ea atinge de asemenea şi mineralele, animalele şi oamenii. Această reînnoire a vieţii în natură e sinonimă cu regenerarea omului, adică cu vindecarea.
Singura menţiune care e făcută despre Raphael în Scripturi se găseşte în Cartea lui Tobie. E o aventură extraordinară! Într-o zi, bătrânul Tobit, care a orbit, primeşte vizita unui tânăr care se prezintă sub numele de Azaris, fiul unuia din părinţii săi, şi îi propune să îl însoţească pe fiul său Tobie până în Medie pentru a căuta o sumă de bani pe care Tobit a lăsat-o depusă de mai mult de douăzeci de ani. Tobit a acceptat. În drum, Azaris l-a instruit pe Tobie dându-i sfaturi; i-a sugerat chiar să ceară mâna Sarei, fiica unui om care le-a oferit ospitalitate. Asupra lui, Sara, era un blestem: ea s-a căsătorit de şapte ori şi de fiecare dată, imediat după ceremonia căsătoriei, demonul Asmodee a făcut să moară soţul său. Pentru a anula blestemul, Azaris l-a sfătuit pe Tobie să pescuiască un anumit peşte, să-i scoată ficatul şi inima şi să le ardă: fumul a pus pe fugă demonul. Tobie s-a căsătorit apoi cu Sara. Călătoria a continuat… Banii depuşi au fost recuperaţi şi în drumul de întoarcere spre casă Azaris i-a spus lui Tobie: “Îţi garantez că ochii tatălui tău se vor deschide, dacă vei pune pe ei fiere de peşte: medicamentul v-a acţiona şi îi va trage de pe ochi pieliţă albă…” Tobie s-a conformat indicaţiilor primite şi a redat astfel vederea tatălui său. În final, când Tobie şi tatăl său a vrut să ofere cadouri acestui extraordinar tânăr care le-a adus atâta bine, Raphael s-a făcut cunoscut: “Vă voi spune tot adevărul. Eu sunt Raphael, unul dintre cei şapte îngeri care se ţin tot timpul gata să apară în faţa gloriei lui Dumnezeu…” şi a dispărut. E o poveste foarte frumoasă – v-am rezumat-o rapid, dar merită să o citiţi în întregime(“Cartea lui Tobie”).
În sfera lui Hod, kabaliştii au plasat planeta Mercur. Ori, zeul Mercur (Hermes în mitologia greacă), este zeul călătorilor şi al sănătăţii. Este exact rolul pe care l-a jucat Raphael faţă de Tobie pe care l-a însoţit pe întreaga durată a călătoriei sale şi l-a instruit în arta vindecării relelor corpului (orbirea tatălui său) şi relelor sufletului (agresiunea demonului). Şi nu din întâmplare, în zilele noastre, caduceul lui Hermes este simbolul medicilor.
Marea sărbătoare a primăverii este Paştele, care celebrează reînvierea lui Crist în toată natura şi trebuie să fie de asemenea reînvierea noastră. În această perioadă nu e suficient să remarcăm că păsările cântă, că arborii se acoperă de frunze; e o întreagă muncă de făcut, o muncă de reînnoire. În fiecare dimineaţă, când veniţi la răsăritul soarelui, nu trebuie să aveţi în cap altceva decât această reînnoire. Deci, lăsaţi toate celelalte subiecte deoparte, tot ce este deja vechi şi perimat, pentru a putea primi în fine noua viaţă şi pentru a putea intra în comunicare cu acest mare curent care vine din inima universului.
Vara e plasată sub influenţa lui Uriel şi acest nume are o semnificaţie magnifică: “Dumnezeu este lumina mea”. Cu toate acestea, nu găsim nici o menţiune a acestui arhanghel în Scripturi. Pe durata verii, toată natura este în foc, aerul însuşi e înfierbântat, şi în ziua de 24 iunie, ziua sărbătorii lui Ioan Botezătorul, în momentul solstiţiului de vară, se aprind tradiţional focuri pentru a celebra prin cântece şi dansuri victoria căldurii şi a luminii. Dar Biserica nu a încurajat această manieră de a-l sărbători pe Sfântul Ioan care aduce aminte de vechile ritualuri păgâne, pentru că aceste reuniuni de bărbaţi şi femei care cântă, dansează şi beau în jurul unui foc o noapte întreagă, sfârşesc inevitabil în senzualitate şi orgii.Sărbătoarea Sfântului Ioan, e adevărat, se situează în momentul când soarele întră în Cancer – semn dominat de Venus – nu e sărbătoarea focului spiritual, ci a focului fizic, terestru. Uriel este arhanghelul lui Malhouth, sfera pământului, şi focul peste care domneşte nu e numai cel care face să se coacă grânele şi fructele arborilor, ci e şi focul interior al planetei care întreţine o întreagă materie în fuziune, unde se elaborează metale, minerale şi care se asimilează cu infernul.
În unele tradiţii, vara e simbolizată de un dragon care scuipă foc. Dragonul este acel animal mitic care trăieşte sub pământ şi nu iese la suprafaţă decât pentru a arde, a devora şi a distruge. Dar el e de asemenea paznicul tuturor comorilor ascunse, pietrelor şi metalelor preţioase, fructele pământului, şi, pentru a pune mâna pe aceste comori, trebuie să fim capabili să-l înfruntăm şi să îl învingem. Aici, de asemenea, numeroase tradiţii, mai ales în poveşti, celebrează eroi îndrăzneţi şi puri care au fost capabili să-l învingă pe dragon pentru a pune mâna pe bogăţiile sale. Iată povestiri asupra cărora discipolul trebuie să mediteze: nu trebuie să ne lăsăm mâncaţi de dragon din cauză că vara eliberează forţele subterane.
Din păcate, din ce în ce mai mult, din cauză că vara majoritatea oamenilor iau vacanţă, se vede că acest anotimp a devenit cel al eliberării instinctelor şi mai ales al lenii interioare şi senzualităţii. Veţi spune: “Dar e normal, pentru că natura însăşi ne invită.” Natura inferioară, da. A venit momentul pentru voi de să înţelegeţi importanţa celor cinci planuri din care este constituită fiecare sefiră. Dacă rămâneţi la nivelul inferior al lui Malhouth, Pământul, evident, veţi fi înghiţiţi de instincte. Dar dacă faceţi o muncă interioară pentru a vă eleva în această sefiră şi veţi intra în relaţie cu Sufletele glorioase, Ischim-ii, cu arhanghelul Uriel şi cu domnul Adonai Meleh, nu numai că veţi învinge dragonul, dar veţi putea pune mâna pe bogăţiile lui, adică vor apărea noi posibilităţi spirituale în urma acestei munci de stăpânire a forţelor obscure care sunt în voi.
Toamna este plasată sub influenţa lui Mikhael, arhanghelul Soarelui în sefira Tiphereth.Mikhael este cel mai celebru înger; numele său înseamnă: “Cine este ca şi Dumnezeu?”
Tradiţia iniţiatică povesteşte că Lucifer era cel mai mare dintre Arhangheli. În puterea sa, el a început să se creadă egalul lui Dumnezeu şi a vrut chiar să-L detroneze. Atunci, văzând aceasta un alt Arhanghel s-a ridicat şi a spus: “Cine e ca şi Dumnezeu?” În ebraică: “Mi (cine) – ka (ca şi) – El (Dumnezeu). Atunci Dumnezeu, care a văzut scena, i-a spus: “De acum înainte te vei numi Mikhael şi vei fi şeful miliţiei celeste.”
În Vechiul Testament, Mikhael este arhanghelul tuturor victorilor asupra răului. În Noul Testament, mai ales în Apocalipsă, e spus că el va fi cel care, la sfârşitul timpurilor, va doborî dragonul. În tradiţie se povesteşte că atunci când Moise a murit, diavolul a vrut să pună mâna pe corpul său, şi tocmai arhanghelul Mikhael s-a opus şi i l-a smuls din mână.
Numeroase tablouri şi icoane îl reprezintă cu o balanţă în mână, cântărind, după moartea lor, faptele oamenilor: pe un platan se îngrămădesc faptele rele, iar pe celălalt cele bune. În timpul acesta, diavolul este acolo, gata să atragă omul în regatul său infernal, şi e furios, scrânşneşte din dinţi văzând că Mikhael adaugă pe platan o ultimă faptă bună care face balanţa să se plece spre partea binelui!
Începutul toamnei coincide cu intrarea soarelui în Balanţă. Toamna este anotimpul recoltelor. Se strâng fructele, se aruncă cele rele şi se păstrează cele bune. “Recunoaşteţi un om după fructele sale”, spunea Iisus. Şi, într-un anume fel, putem spune că fiecare recoltă e o judecată. În natură, ca şi în viaţă, toamna este cel mai bun anotimp, anotimpul fructelor care s-au copt sub razele soarelui a cărui arhanghel este Mikhael.
Iarna, în fine, este sub influenţa lui Gabriel,arhanghelul lui Iesod care este sefira Lunii. La intrarea în iarnă celebrăm Crăciunul, naşterea lui Crist. Există legături strânse între arhanghelul Gabriel, naşterea copiilor, luna şi iarna.
Gabriel a fost cel care l-a anunţat pe Zaharia despre naşterea unui fiu care va fi Ioan Botezătorul. Apoi, a anunţat Mariei naşterea lui Iisus: “Îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-un oraş al Galileiei numit Nazareth la o fecioară logodită cu un om al casei lui David numit Iosif. Numele fecioarei era Maria. Îngerul a intrat la ea şi i-a spus: Te salut, tu căreia i s-a făcut o favoare, Domnul este cu tine. Tulburată de aceste cuvinte, Maria se întreba ce poate să însemne un aşa salut. Îngerul i-a spus: Nu te teme, Maria, pentru că ai găsit graţie în faţa lui Dumnezeu. Şi iată, vei fi însărcinată şi vei naşte un fiu şi îi vei da numele de Iisus.”
Ce este o naştere?
O trecere din invizibil în vizibil, din imaterial în material, de la abstract la concret. Iar Luna, principiul feminin prin excelenţă, prezidează toate formele de încarnare, de la cele ale planului fizic până la cele planului spiritual. Pe timpul iernii nopţiile sunt cele mai lungi, ritmul vieţii încetineşte, condiţiile sunt cel mai puţin propice manifestărilor exterioare şi mai mult favorabile vieţii interioare: omul este împins să intre în el însuşi pentru a pregăti naşterea acelui copil de lumină pe care unele tradiţii l-au simbolizat printr-o perlă. Perla, care vine din mare, are ca şi ea relaţii cu Luna. Pe Arborele Sefirotic, scoica perlieră, este Iesod care, în corpul cosmic, reprezintă organele genitale. Acolo trebuie să se formeze perla. Această perlă reprezintă chintesenţa cea mai pură a dragostei. Scoica perlieră, este principiul feminin care aduce pe lume o perlă, un copil.
Cele patru anotimpuri sunt deci prezidate de patru arhangheli. Primăvara este sub influenţa lui Raphael, arhaghelul lui Hod;vara, sub influenţa lui Uriel, arhanghelul lui Malhouth; toamna sub influenţa lui Mikhael, arhanghelul lui Tiphereth, şi iarna sub influenţa lui Gabriel, arhanghelul lui Iesod. Să-i plasăm acum pe Arborele sefirotic. Vedem, de jos în sus, Malhouth:Pământul; Iesod: Luna; Hod: Mercur, şi Tiphereth: Soarele, adică cele patru elemente: pământul, apa (Luna), aerul (Mercur) şi focul (Soarele). Cunoscând aceste corespondenţe, veţi putea acum să învăţaţi să lucraţi cu cele patru anotimpuri, şi astfel viaţa voastră va deveni mai plină de sens (A se vedea în tomul 32 Opere Complete cap XVII: “Sărbătorile cardinale”).
Impamantarea este un mecanism prin care iti poti stabiliza energiile, centra mintea si iti permite sa te concentrezi pe momentul prezent. Ca rezultat, poti sa respiri profund, sa te detasezi si sa te concentrezi pe fiinta ta in aici si acum, in coerenta cu energiile Pământului.
Fundamentarea termenului înseamnă conectat la Pământ, și este unul care se întinde la numeroase culturi diferite, tradiții și practici spirituale. În timp ce acesta este asociat cu sentimente de echilibru, conexiune, centrare, scufundat, fiind ancorat în fluxul, aș dori să exploram implicațiile mai mari de ceea ce se întâmplă de fiecare dată când mergeti afară și vă relaxati în natură.
Toate speciile de pe planeta noastră sunt modelate de forțele și de prezența Pământului și cosmosului, și, ca atare, această conexiune este profund inerenta pentru a avea o stare durabilă de bunăstare. Pământul, ca un sistem organic și anorganic, este scăldat în mod constant, cu toată viața de pe planetă, in domeniul său electromagnetic foarte ordonat și coerent. Tendința naturală a unui organism este acela de a se cupla cu câmpul energetic al Pământului, și să rezoneze într-o stare de cooperare reciprocă și armonie cu mediul extern, găsirea nișei și locului lui în cadrul acestui sistem.
Ceea ce trebuie să înțelegem este că toate sistemele trebuie să depună eforturi pentru a realiza, a reveni la, sau de a menține o stare de coerență pură. În fiecare moment, dacă suntem conștienti de asta sau nu, suntem luați parte într-un proces constant în universul nostru, cuplandu-ne cu alte campuri de energie pentru a găsi un fel de echilibru în acest spațiu. Acest lucru se întâmplă peste tot, cu viața într-un ecosistem, atunci când stai în fotoliul preferat si te uiti la televizor, atunci când te joci cu animalele, sau atunci când saluți pe aproapele tău. Noi în mod constant interacționăm cu câmpurile de energie din jurul nostru, în grade diferite și cu rezultate diferite.
Mai organizate sau coerente aceste campuri de energie sunt mai eficiente daca pot fi transferate sau stimulate pentru a spori energia fiintelor. De cea mai mare importanta pentru toata viata de pe planeta noastră, câmpul Pământului are o frecventa normală joasa de ~ 7,8 Hz ( 7,8 cicluri/secunda, n.a.), cunoscuta sub numele de Rezonanta Schumann.
Acest ritm natural se găsește în mai multe locuri în cadrul organismului uman, și este inerent să funcționeze la starea noastră cea mai eficientă, durabilă și coerentă. Cavitatea corpului uman rezoneaza la 7,8 Hz. Undele noastre cerebrale Alpha și Theta vibreaza la frontiera frecvenței de 7,8 Hz. Aceste undele cerebrale sunt asociate cu înțelegere, intuiție, inspirație, meditație, relaxare, și calm. Astfel, Pământul rezoneaza cu sistemul nostru biologic, aducându-ne într-o stare de mai mare coerență. Acest lucru îmbunătățește bunăstarea noastră mentală, emoțională și fizică. Când ne impământăm, organismul operează mai eficient și armonios și poate avea acces mai liber la energia electromagnetică stabilizată a Pământului pentru a crește vitalitatea, sănătatea, buna dispozitie și se ne bucurăm de o durată de viață prelungită.
Acest lucru este vechea cunoaștere, care este exprimată în foarte multe culturi diferite, tradiții și practici spirituale, și totul se trage de la legătura noastră cu Pământul. Noi suntem ai acestei planete, suntem pamanteni. Apoi este important de a deveni constienti de faptul ca paradigma occidentală dominantă în lume în acest moment, este în mare parte configurata pentru a înstrăina oamenii și de a împiedica această conexiune cu Pământul. Sistemul economic este setat pentru a ține oamenii în interiorul unor generatoare de informații, în clădiri mari de piatră și metal care ne deconecteaza de Pământ. Ne înconjurăm cu mașini și tehnologie, care ne bombardează constant cu radiație electromagnetică, adică telefoane, calculatoare, televizoare, etc. Ne sunt vândute bucăți de plastic sau cauciuc de izolare, pentru a pune in picioare atunci când suntem în natură, împiedicând fluxul de energie de la Pământ sa urce în vasul nostru fizic. Procedurile de poluare ale pământului denaturează câmpul electromagnetic.
Din fericire, putem cultiva legătura noastră cu Pământul și facilita o stare mai coerenta, de a fi sănătos, prin practicarea împământării.
Să detaliem mai multe metode, care se pot utiliza pentru a aduce organismul uman înapoi în armonie cu câmpul energetic al Pământului:
Mergeti afară
Conectează-te cu natura: du-te pe câmp, la munte, lângă un lac, un râu, un izvor, o plajă, un ocean. Ieși din birou, eliberează canapeaua . Fii în prezența naturii, fii în prezența vieții.
Mergi prin natură desculț
Bucurați-vă de timpul petrecut in natura . Specia umană a prosperat timp de mii de ani umblând cu tălpile goale, acum ne ia timp pentru a reveni la această practică în viața noastră de zi cu zi. Conectează-te cu pământul umblând cu tălpile goale prin iarbă.
Îmbrățișați un copac
Este știință; du-te imbratiseaza și atinge un alt organism pentru a echilibra campul tau energetic.
Foloseste tehnologia impamantarii
Multe persoane și companii au dezvoltat o tehnologie prin care sa va impamantati și umple corpul cu ioni negativi. Pământul este cel mai mare donator de electroni și receptor, iar pH-ul ideal al organismului uman este alcalin la neutru. Germeni, bacterii, paraziti, virusi au o sarcină pozitivă și prosperă într-un mediu acid. Folosind electrozi de împământare ajută la creșterea electro-negativitătii organismului uman, făcând mediul intern mai alcalin, care este recunoscut ca fiind critic pentru un sistem imunitar sănătos.
Utilizati vizualizarea
Ca ființe conștiente, putem modifica și reglementa câmpul de energie prin emoțiile noastre în schimbare, și cum alegem să simtim. Vizualizarea este o practică veche, care este incredibil de eficienta și se poate face în orice moment, indiferent unde vă aflați. Mai jos sunt câteva tehnici care sunt destul de eficiente.
Coarda impamantarii
Vizualizeaza, vezi, simti, sau pur și simplu fi conștient de centrul Pământului și energia liberă pe care o emite. Cu mintea și inima ta, ajungi jos în miezul lui, și trage în sus impulsuri, prin răsucirea coarzii de energie din adâncurile pământului. Agata aceasta coarda pe chakra rădăcină, sau chakra sacrala, și simte legătura imediată între tine și Pământ ca si cum energia curge prin tine. Poti deveni conștient de un sentiment de scufundare, o înăsprire și flexare a mușchilor perineului și în vintre in zona sacrala. În schimb, ai posibilitatea să flexezi, de asemenea, acesti mușchi și să te concentrezi pe trimiterea corzii jos in Pamant. Practica și repeta acest proces ori de câte ori ai nevoie. Experimenteaza cu corzi de diferite culori și grosimi, și vei experimenta o varietate incredibil de largă de senzații, care se vor insufla în tine.
Meditatia copacului
Vizualizeaza, vezi, simți sau pur și simplu fi conștient de corpul tau, că devine un copac. Simțiți-vă picioarele cum cresc ca niste rădăcini care se scufunda în jos, în pământ și va ancoreaza in sol. Simțiți-vă picioarele și coapsele cum devin din lemn, precum și, ca radacinile care cresc de la sol încercuiesc și se împletesc în jurul picioarelor tale, și continuă să se răspândească pe corpul tau. Simțiți-vă îndreptarea coloanei vertebrale cum devine un trunchi, simțiți energia în creștere de la Pământ până în stomac, în inima ta, în capul tău. Simte cum brațele tale devin ramuri care cresc, se întind, și ajung pana la cer, bea din lumina soarelui și se modifica aceasta în energie. Simțiți-vă coroana deschisă ca se umple cu lumina, care apoi curge în jos, în rădăcinile tale și în Pământ.
Meditatia muntelui
Vizualizeaza, vezi, simti, sau pur și simplu fi conștient de corpul tau sa devina un munte, transforma-te în piatră. Vezi doar vârful munților, rădăcinile lor se ancoreaza adânc în pământ. Simțiți-vă picioarele și partea inferioară a corpului ancorate în roca de la bază și piatra de pe Pamant, te inunda sentimentele de pace și calm, care vin cu aceasta forma. Deveniți baza muntelui si apoi creșteti în sus pana ajungeti în cer. Simțiți-vă coroana ca partea de sus a muntelui, în care Pământul și cerul se întâlnesc și se amestecă ; conectarea acestor două aspecte opuse, care sunt în echilibru perpetuu.
Avem capacitatea de a reglementa și a schimba starea noastra de a fi. În timp ce, într-adevăr, suntem un produs al mediului nostru, în mod constant în prezența altor forțe și influențe externe, avem întotdeauna o alegere de facut cu privire la modul în care să simtim și modul în care sa răspundem stimulilor externi. Avem posibilitatea de a schimba mediul nostru extern și intern pentru a intra într-o stare de mare armonie și coerență.
Vă invit să utilizati informațiile și tehnicile de mai sus pentru a crește coerența dvs., a va ridica vibratia, să vă luati puterea înapoi pentru a produce schimbarile din univers pe care doriți să le vedeți.
Ceea ce noi numim de obicei educaţie şi considerăm că este bun şi just implică umilinţe fatale care încă nu şi-au făcut loc în conştiinţa noastră, deoarece la începutul vieţii ni s-a făcut imposibilă această realizare. Prin aceasta ia naştere un cerc vicios al violenţei şi ignoranţei.
Psiholog-Psihoterapeut Liana Sut 