“Vindecarea noastră nu va fi completă până când nu vom readuce sacrul în viața noastră de zi cu zi.” (Dr. Christiane Northrup – Women’s bodies, women’s wisdom)
Fericirea este o stare a ta si numai a ta, tu esti fauritorul profund al ei, esti traitorul si zugravitorul pana la capat si inapoi al decorului ei peste marginile fiintei, de unde iti vei insera poate un zambet pe chipul adus lumii acesteia.
Zambim lumii fiindca fericirea ne gadila cerurile fiintei cu pana ei, iar zambetele ne sunt pasarile ce colinda lumile. Oglinda este chiar acolo, in reactiile acelora cu care ne insotim zi de zi, incat e atat de simplu si firesc sa te oglindesti! Daca am avea ochi de vazut si urechi de auzit, nu ne-am mai perinda gandurile spre ceilalti cautand nori de vinovatie……tot ce ni se intampla placut, neplacut, sunt raspunsuri la pasii nostri prin viata. Iar, unui astfel de raspuns ar trebui sa-i zambesti! Mai ales, atunci cand viata e cea care te onoreaza, din cartea ei nesfarsita….. Inima e cea care ne atinge de lumile vazute si nevazute din ceilalti……cu iubire …..iubind…..inaltandu-te pe meterezele sufletelor cu zmee colorate si impanzind cerurile lor de stele lucitoare ce sunt vazute numai prin ochii iubirii….. Iubirea inseamna partasirea impartasirii….e un dans al creatiei…..si cel din stanga si cel din dreapta….si cel de sus…..si cel de jos, transformandu-se sub pasii sai.
Iar atunci când pui un zâmbet pe cerul fericirii, viața te cuprinde in palmele sale, imbratisandu-te in pacea si plinatatea ființei, ca la inceputuri.
Tu suflet drag, cand ai zambit din cerul fericirii?
,, Fiecare dintre voi, tati si mame, sa se si ingrijeasca de minunatele sale opere la fel ca artistii ce fauresc cu multa sarguinta tablouri si statui – pentru ca pictorii, punand zi de zi tabloul in fata lor, il acopera cu culori, straduindu-se ca totul sa fie asa cum trebuie. La fel fac si pietrarii, inlaturand ce e de prisos si adaugand ceea ce lipseste.
Si voi, la fel ca cei care fac statui, sa folositi pentru cresterea copiilor toata vremea pe care o aveti, facand pentru Dumnezeu statui vrednice de minunare: inlaturati ce e de prisos, iar ceea ce lipseste adaugati, si urmariti zi de zi cu luare‑aminte ce dar au din fire copiii, ca sa-l inmultiti, si ce lipsa, ca s-o inlaturati, si cu deosebita osardie izgoniti orice prilej de neinfranare, caci inclinarea catre aceasta este cu precadere vatamatoare pentru sufletele tinere.
Cel mai bine este sa-l inveti cu trezvia inainte sa apuce sa guste din cele molesitoare: sa biruie somnul, sa privegheze la rugaciune, sa insemneze cu semnul crucii toate cuvintele si toate faptele sale.
Fiecare zi isi aduce in prospetimea ei esente din noi, precum un ecou al vocilor rasunand din toate madularele zilelor trecute prin frunzisul copacilor cu amintiri, de primenire a mersului prin viata.
M-am imbracat in mine si in dimineata asta, asteptandu-ma pentru o clipa in oglindă, sa-mi sincronizez dintr-o privire a iubirii, toate invelisurile pe care existenta mi le-a desenat in alcatuire, intocmai razelor de lumina in bucuria rasaritului.
Si dincolo de provocarea de a intra in papucii prafuiti de drumurile zilelor ce s-au aliniat in alte dimensiuni, ma vad la portile gradinii tale, invelind cu rugaciunea coacerii poamelor si a curcubeimii florilor , toate aleile ce duc in acelasi loc: noi, gasindu-ne unul pe altul in clipa ramasa unei respiratii proaspete in tandem.
Si am inteles si in ziua aceasta, ca ne vom gasi in imensitatea acestei clipe, numai daca te voi respira, privi, atinge, gusta, auzi ca pentru prima data!
Mi-am atins de cerul iubirii, trandafirul roz al diminetii in tine, m-am imbracat in el, incingandu-ma cu roua diminetii in cupa talpilor….. te-am cuprins cu mii de petale de soare si nemurire, dincolo de provocarile aleilor care musteau de pasii tai binecuvantati in eoni de statornicie.
Doamne, binecuvinteaza bucuria intalnirii noastre, peste timpuri, intru eternitati de iubire!
Când îţi propui şi reuşeşti să-i vezi pe ceilalţi în aspectul lor spiritual, tu eşti primul care câştigă. Dacă sunt receptivi, câştigă şi ei. În ce constă câştigul tău? Te branşezi la Principiul Arhetipal, adică deschizi porţi în tine pentru ca acesta să-ţi comunice din calităţile şi tendinţele lui. Este o formă de a-l atinge pe Dumnezeu, de câte ori realizezi o transfigurare.
Este o formă de a trăi în două lumi, în lumea aceasta şi în lumea “de dincolo”, experienţă pe care o numesc unificatoare şi o văd ca pe o sarcină de evoluţie. A percepe în celălalt, prin transfigurare, Principiul Spiritual înseamnă a-l conecta şi pe el la Sursă, adică a-i oferi o şansă extraordinară de dezvoltare. Acolo unde este posibil (de exemplu, într-o relaţie de cuplu de lungă durată, într-o relaţie părinte – copil sau într-o relaţie maestru – discipol) acest procedeu al transfigurării poate reprezenta un instrument incredibil de stimulare, potenţare şi îmbogăţire spirituală.
Transfigurându-se reciproc, doi parteneri de cuplu energizează şi amplifică nu doar iubirea dintre, ei ci şi caracteristicile-sămânţă cu care s-au născut, devenind astfel mai apţi pentru a-şi împlini misiunea personală cu care au venit în această viaţă. Exemplificare: Soţul tău are Soarele şi Ascendentul în Taur. Ce înseamnă asta? Înseamnă că rar ai mai văzut pe cineva aşa de greu de clintit. Înseamnă că dacă el crede că o anumită idee este corectă, poţi şi să te sinucizi, că tot nu va renunţa la ea. Această rigiditate te scoate din minţi. De ce nu o transfigurezi? Ce-i permite rigidităţii lui să existe? Ce fel de energie o alimentează? Evident, energia arhetipală a stabilităţii. Rigiditatea este, în esenţă, stabilitate. Iată ceva ce poţi admira la soţul tău! Îl va face asta mai flexibil? În nici un caz. Ceea ce poţi, prin transfigurare, este să-l provoci să-şi utilizeze altfel acest potenţial.
Stabilitatea aplicată în relaţia de cuplu înseamnă fidelitate şi siguranţă. Fii sigură că acest om nu te va înşela şi nu te va părăsi! Stabilitatea aplicată la cămin înseamnă că nu te vei muta din 2 în 2 ani. Şi dacă a spus că va face un lucru, fii sigură că îl va face. Acest om nu-şi schimbă opiniile de pe o zi pe alta şi în mod cert îşi ţine promisiunile. Acest tip de stabilitate este mult mai dezirabil, nu-i aşa?
Să mergem la polul celălalt. Partenera ta este nestatornică şi instabilă, uneori îţi pare frivolă în relaţiile pe care le stabileşte. Ce energie arhetipală îşi face de cap aici? Energia mobilităţii! Admiră această energie şi va începe să fie orientată creator. Instabilitatea mentală devine viteză de gândire, frivolitatea, prin sublimare, se transformă în capacitate de adaptare la numeroase tipologii umane. Nestatornicia apare ca deschidere către nou, curiozitate şi disponibilitate de a experimenta.
Prietena ta plânge foarte uşor, este foarte impresionabilă şi are mereu nevoie de încurajări? Este pur şi simplu energia arhetipală a sensibilităţii, încă neintegrată. Transfigureaz-o şi vei învăţa multe despre rafinamentul emoţional, despre rezonanţa afectivă şi empatie. Arhetipul manifest în ea, cu timpul, se va dinamiza şi în tine astfel încât, peste un număr de ani, nu este exclus să plângi revăzând “Pacientul englez” şi să nu-ţi aminteşti prima vizionare, când nu ai făcut deloc economie de ironii şi comentarii sarcastice.
Transfigurarea, ca metodă de transformare şi evoluţie spirituală, este infailibilă. Cu o condiţie: să fie realizată conştient şi nu mecanic. Cu alte cuvinte, dacǎ nu participi cu toată fiinţa ta şi mai ales dacă nu crezi în ea, efectele vor fi practic nule. Când o priveşti pe iubita ta şi îi spui (sau spui în sinea ta) “Eşti atât de frumoasă” sau “Eşti aşa de bună cu mine”, vei activa în ea Frumuseţea sau Bunătatea Arhetipală dacă crezi în ceea ce spui. Dacă nu crezi mai bine nu mai spune nimic! Credinţa ta puternică o leagă de Principiul Arhetipal. Puţin câte puţin, pe nesimţite, ea devine tot mai frumoasă (sau mai tandră, mai devotată, mai tolerantă etc.) deoarece Principiul Arhetipal se activează în ea. În acelaşi fel, iubitul tău devine, încet-încet, mai înţelept, mai puternic sau mai disciplinat datorită transfigurării tale reuşite.
Principiul Arhetipal pe care îl dinamizezi prin transfigurare îşi face simţită prezenţa. El se transformă deoarece tu îl ajuţi să se transforme. Cum faci asta? Văzând în avans ceea ce el urmează să fie, intuind potenţialul lui de creştere, crezând cu adevărat şi aşteptându-te să se manifeste, anticipând, în prezent, o realitate nouă, minunată. Forţa unei aşteptări pozitive, corelată cu dorinţa arzătoare de a-ţi fi revelată o anumită calitate arhetipală pot depăşi şi înfrânge rezistenţa încrâncenată a materiei, inerţia obişnuinţelor sau teama de schimbare.
O femeie transfigurată, receptivă la energiile ce-i sunt transmise, poate manifesta, temporar, fascinaţia sau magnetismul irezistibil al Principiului care o locuieşte.
Un bărbat transfigurat, pentru o perioadă de timp, poate fi perceput şi poate acţiona asemenea unui zeu printre oameni.
Dacă ei nu pot păstra, în mod conştient, legătura cu Principiile Arhetipale, revin, după ce transfigurarea încetează, la condiţia de oameni obişnuiţi.Figuri de notorietate la un moment dat (vedete din artă, televiziune sau sport), după ce investirea publică le-a fost retrasă, nu mai ies prin nimic în evidenţă, pierzându-se anonimi în mulţime.
Forţa principiilor arhetipale a diminuat, ca şi cum acestea ar fi plecat în altă parte, la altcineva. În absenţa percepţiei transfiguratoare, relaţiile de cuplu, oricât de efervescente la început, se diluează şi uneori mor (se destramă sau supravieţuiesc nevrotic). Ele seamănă cu o butelie cu apă, din care consumi şi tot consumi, până la un moment dat, când nu mai ai ce consuma, deoarece s-a golit. Pentru a evita această situaţie este necesar să mergi periodic la Sursă, ca să o încarci. Şi dacă ai reuşit transfigurarea cu o persoană foarte apropiată, îţi va fi mai uşor să încerci şi cu altele, chiar necunoscute.
În ceea ce mă priveşte, îmi aduc aminte o zi în care, după ce meditasem asupra principiului transfigurării, am ieşit în oraş, la plimbare. În ziua aceea am văzut aşa de multe femei frumoase încât nu mi-a venit să cred. Şi ştii ceva? Încă le mai văd.
sursa: Despre iubirea non posesivă şi exuberantă/ Adrian Nuţă
Posesivitatea şi agresivitatea (voinţa de putere) reprezintă o linie de analiză. Iată şi a doua linie de analiză: posesivitatea şi frica. Încercarea de a-l poseda pe celălalt este o apărare împotriva fricii.
Ce faci atunci când încerci să pui stăpânire pe partenerul tău sau pe partenera ta? Te agăţi de ea. De ce te agăţi? Pentru că îţi e frică. De ce anume îţi este frică?
Sunt mai multe obiecte: 1. te temi de singurătate (dinamica abandonului); 2. te temi de schimbare (dinamica obsesională); 3. te temi de o comparaţie negativă (dinamica inferiorităţii). Pentru a evita confruntarea cu aceste angoase (nu simţi că ai un Eu suficient de puternic pentru a le face faţă), cauţi, mai mult sau mai puţin conştient, să-ţi controlezi şi să-ţi posezi partenerul. Tragică situaţie, nu-i aşa?
Ce au de-a face aceste mecanisme psihologice cu iubirea? Nimic. Iubirea nu taie aripile, nu le leagă fedeleş, nu le condamnă. Iubirea nu ia ostatici, nu leagă oamenii de piciorul scaunului, şoptindu-le: “Eşti foarte important pentru mine”. Iubirea nu construieşte închisori, nu înalţă ziduri, nu angajează detectivi particulari, închisorile, oricât de atrăgătoare pe dinafară sau sofisticate pe dinăuntru, rămân închisori. Ele sunt construite din frică.
Iubirea nu este posesivă şi nici calculată. Nu-l reţine pe celălalt cu forţa, nu-l manipulează, nu-l şantajează, nu-l cumpără cu promisiuni. Dacă el stă cu tine pentru că tu îi oferi ceva la schimb (casă, maşină, bani, poziţie socială etc.), el nu rămâne pentru tine, ci pentru acel ceva. Relaţia voastră ar trebui să poarte un nume, să fie înregistrată la Registrul Comerţului şi să plătiţi pentru ea un impozit de 16%. Iubirea nu îngrădeşte, ci respectă şi amplifică libertatea.
Dacă o iubeşti cu adevărat pe această femeie, o vei ajuta să fie mai intens originală şi liberă. Dacă îl iubeşti cu adevărat pe acest bărbat, îi vei permite să manifeste mai multă spontaneitate şi creativitate. Îi respecţi alegerile şi disponibilitatea de a iubi. Dacă place şi pe altcineva, dacă se îndrăgosteşte de altcineva, dacă vrea să-şi ofere timpul, afecţiunea sau corpul şi altcuiva, respecţi şi asta. Crezi că ai atât de multă forţă interioară? O iubeşti suficient de mult pentru a avea încredere în luciditatea ei? ÎI iubeşti suficient de mult pentru a avea încredere în înţelegerea lui?
Dacă alegerile celuilalt te fac pe tine să suferi, aceasta este problema ta şi nu problema lui. Pentru că tu nu suferi din dragoste, ci din gelozie. Iar gelozia este, cum sper să fi aflat, în mod esenţial frică. “Te iubesc” este o etichetă sublimă pentru pachete mult mai ieftine şi prozaice. Ea îl ascunde pe “îţi aparţin. Sunt al tău” sau pe “îmi aparţii. Te posed.” Este şi căzul tău? Află ce anume te determină să posezi sau sa devii proprietatea cuiva. O fiinţă care se lasă posedată devine un obiect. Cine vrea să renunţe la demnitatea de subiect? Cine nu a experimentat-o sau nu o valorizează. Iar cel care nu vrea să renunţe, ce face? Luptă. Relaţiile în care demonul posesivităţii s-a activat sunt relaţii de luptă. Luptele nu sunt întotdeauna pe faţă dar produc victime, uneori şi victime colaterale (în acest caz copiii). Îţi propun o reformulare (de fapt, două) pentru “Te iubesc”. Iată-le: 1. Îmi aparţin. Sunt o persoană liberă. 2. Îţi aparţii. Eşti o persoană liberă. Nu te înfioară aceste perspective? Eu te iubesc, dar asta nu mă transformă în sclavul tău şi nu te face nici pe tine prizoniera mea. Iubirea conservă şi amplifică libertatea. Am mai spus-o? O repet pentru că e o chestie super tare în care cred într-un fel aproape dogmatic.
Iubirea respectă şi extinde libertatea. Iubirea respectă şi extinde libertatea.
Despre iubirea non posesivă şi exuberantă / Adrian Nuţă
Limbajul artistic este un sistem de comunicare vizuală utilizat pentru a transmite idei şi sentimente, emoţii pentru a genera anumite stări de spirit şi a obţine efecte estetice.
Acest sistem comportă o serie de elemente specifice, unele fizice, altele abstracte: materia/materialul, volumul, linia, culoarea, perspectiva, compoziţia. Indiferent de forma comunicării artistice, comuniunea empatică a celor implicaţi, aduce un plus de interacţiune, dincolo de conţinutul propriu al acesteia.
Stăpânirea abilităţilor de comunicare nonverbală în activitatea de consiliere presupune să ştii cum să iţi folosesti expresiile faciale pentru a transmite semnale pozitive (ochi calzi, zambet larg, etc.), cum să te exprimi prin intermediul paralimbajului (intonatia vocii, ritmul, volumul, etc.), cum să-ţi araţi încrederea în fortele proprii prin postură, sau cum să-ţi dovedesti “deschiderea” faţă de ceilalti.
În acelaşi timp mesajele nonverbale emise de către clienţi ne furnizează informaţii despre problemele personale , despre identitatea culturală, personalitatea, atitudinile si stilul personal, despre credibilitatea individului şi despre gradul său de abordare.
Dialogul consilier-client se lărgeşte şi prin intermediul canalelor nonverbale. Suntem obligaţi, în activitatea de consiliere, să recurgem şi la sistemul concret, perceptual sau imagistic, date fiind accesibilitatea şi operativitatea decodificării acestor mijloace şi surse de comunicare. Audiovizualul are meritul de a suplini conotaţiile pierdute prin decantarea limbajului denotativ, necesar dar nu şi suficient pentru a realiza idealul unei comunicări totale.
Mesajul vizual îmbracă atât un aspect semantic cât şi un aspect ectosemantic (ce transcede semnificaţia imediată prin explorarea câmpului de libertate al semnului) iar sub aspectul funcţiilor, imaginilor vizuale li se revendică statutul de instanţe raţionale, expresive şi conative. Ceea ce numim noi „real” este aproape întotdeauna ceea ce se vede şi apoi ceea ce auzim sau atingem. Sunt cazuri când vizualul exprimă mai mult şi mai bine un anumit lucru decât o face vorbirea. O pedagogie a imaginii, riguros concepută, ar putea capacita învăţarea, deoarece prin vizualizare directă şi trecere rapidă în revistă a obiectului de învăţat se transmit informaţii fără scriere şi lectură, chiar fără o conceptualizare propriu-zisă.
În procesul de consiliere a tinerilor, calitatea comunicării este esenţială pentru a se face o instrumentare a diverselor situaţii contextuale. Modul în care se realizează comunicarea influenţează decisiv gradul de eficienţă a tehnicilor de consiliere folosite. Este important ca, clientul să fie lăsat să se manifeste, să comunice cât mai mult despre sine – nu numai prin intermediul unor desene, jocuri, exerciţii de grup, ci prin simpla încurajare a povestirii cât mai nuanţate. Rolul consilierului constă, în mare parte, în ascultarea eficientă, generatoare de feedback, care să stimuleze deschiderea, confruntarea, găsirea de soluţii pentru situaţia de dificultate existentă.
Pentru stimularea comunicării se va recurge la o gestică adecvată (de exemplu, datul aprobator din cap), se vor pune întrebări (deschise, care să stimuleze clientul să vorbească), se vor desfăşura discuţii de grup etc. De aceea, dezvoltarea unei tehnici de ascultare eficientă este esenţială în procesul comunicării – indiferent dacă este vorba despre comunicarea în consiliere (consilier-client, consilierea de grup etc.), sau de comunicare în general, ca interrelaţie.
Modul de folosire şi interpretare a limbajelor nonverbale diferă sub multe aspecte: de la individ la individ; de la profesie la profesie; de la colectivitate la colectivitate; de la cultură la cultură. Referindu-se la termenul de comunicare, Jean Lohisse observa că „fiecare domeniu al cunoaşterii are definiţia sau definiţiile lui care accentuează după caz, schimbul, contactul, transferul, transportul, energia, informaţia…”. [1]
Asadar, fiecare aspect al comunicării este util în măsura investigării sale, pe arii de cercetare din perspectiva domeniului care a generat respectivul aspect.
[1] Lohisse Jean,Comunicarea,De la transmiterea mecanică la interacţiune,Ed.Polirom.Iaşi,2000
Este o forma de mesaj nonverbal, care foloseşte, alături de resursele corporale, recursul la obiecte. Asocierea gest-obiect poate interveni în comunicare în unele situati(gesturile care folosesc batiste, esarfe, palarii pentru semn de salut sau desparţire ori pentru semnalizarea unei prezente). Prezenţa personală comunică prin intermediul formei corpului, a îmbrăcămintei, a mirosului (parfum, miros specific), a obiectelor podoabă ,a bijuteriilor şi a altor accesorii. De modul în care aducem ori îndepărtăm obiectele din spaţiul comunicării, depinde calitatea acestui act (aranjarea mobilei, materialelor necesare în cabinetul de psihologie, mărimea obiectelor, mişcarea, modul cum sunt distribuite în spaţiul de lucru) toate acestea concură la stabilirea armoniei.
Limbajul culorilor, dă ton trăirii afective, fiind o oglindă a personalităţii noastre influenţând astfel comunicarea. Semnificatia culorilor poate fi diferita in alte culturi. De exemplu: in timp ce in Europa negrul este culoarea tristetii, în China si Japonia albul inseamna tristete. Culorile strălucitoare sunt adesea alese de oamenii de acţiune, veseli, comunicativi, extravertiţi, iar cele pale de timizi,timoraţi, introvertiţi. Culorile afecteaza comunicarea si sub urmatorul aspect: culorile calde (galben,portocaliu, rosu) stimuleaza comunicarea, în timp ce culorile reci (albastru, verde, gri)inhiba comunicarea; monotonia , precum si varietatea excesiva de culoare, inhiba si distrag atentia şi comunicarea. Semnificaţia culorilor poate fi diferită funcţie de interpretările aduse dediferitele culturi.
Limbajul matematic este un sistem de semne constând în cifre şi simboluri specifice, traducând realităţi abstracte şi codificând un tip de gândire care nu este accesibil, fără iniţiere, oricărui individ. Limbajul matematic exprimă proprietăţi ale unor entităţi abstracte şi relaţiile dintre ele, servind unor raţionamente deductive.
Limbajul timpului.
Modul în care putem comunica prin limbajul timpului este corelat cu:
Precizia timpului (Cu cât oamenii sunt făcuţi să aştepte mai mult, cu atât ei se simt mai umiliţi, se simt desconsideraţi şi inferiori ca statut social. Astfel, limbajul timpului se poate folosi, în mod voit sau nu, pentru a manipula, supune şi controla sau pentru a comunica respect şi interes);
Lipsa timpului (modul în care fiecare alegem să îl folosim comunică atitudinea noastră faţă de cel care solicită o parte din această resursă);
Timpul ca simbol (ţine de o anumită obişnuinţă, cum este ritmul).
Limbajul grafic este modul de prezentare a unei multitudini de informaţii cantitative astfel încât mesajul să fie interpretat corect de către destinatar. Există două modalităţi uzuale de prezentare:
Tabelele( trebuiesc corelate cu alte limbaje, verbale sau neverbale, astfel încât să se sprijine reciproc);
Grafice-realizarea graficelor implică atât costuri materiale, cât si de timp; de aceea se impune utilizarea lor cu eficienţă,folosirea prea multor grafice le reducându-le impactul;
Comunicare prin imagini.
Comunicarea prin imagini este omniprezenta, crează un paradox: deşi mai puţin interactivă, deoarece se exercită într-un singur sens, ea este mult mai eficientă- afectează un număr extrem de mare de persoane.Viaţa modernă a adus cu sine o multitudine de mijloace imagistice de comunicare (afiş, fotografii, benzi desenate, ilustraţii, cinema, televiziune). Important este si contextul, el facand să varieze semnificatia ei.Abraham Moles (1988) a stabilit chiar un indice de iconicitate, iar J. Bertin a efectuat studii asupra ”graficii”, definită de el ca limbajul ochilor.
Posibilă numai în cadrul comunicării interpersonale, această formă de a transmite un mesaj/semnal este comună şi lumii animale Transmiterea tactilă de informaţie este una dintre cele mai vechi forme de comunicare. Ontogenetic, importanţa atingerii este evidentă încă din primul stadiu de viaţă (bebeluşul are nevoie de contact corporal).
Pe parcursul evolutiei biologice, informaţia vizuală si auditivă devine mai importanta decât cea tactilă. Avantajul vederii şi al auzului rezidă din faptul că ele permit comunicarea de la distanţă ,deşi în cazul pierderii acestora, pielea este singurul canal de comunicare ce poate să substituie informaţia acustică si vizuală. Acest tip de limbaj non-verbal se manifestă prin frecvenţa atingerii, modul în care se dă mâna, modul de îmbrăţişare, de luare de braţ, bătutul pe umăr etc. Mâinile intervin activ în actul comunicării, cele mai ascunse dorinţe traducându-se în modul cum ne folosim mâinile sensul mişcării indicând natura dorinţei.[1] Cercetatorii au stabilit cinci clase de atingeri, dintre care numai patru privesc convorbirea:
Atingeri care transmit emoţii pozitive, mângâierea, atingerea ca semnificaţie consolatoare, atingerea de încurajare (strângerea tăcuta de mâna, bătai pe umar), atingerea linistitoare comunică afecţiunea (mama care alăptează copilul).
Atingeri ludice: ce pot fi autonome sau în legatură cu comunicarea verbală (simularea unei mângâieri sau loviri, într-un anumit context ludic), asemenea atingeri au un caracter abuziv si presupun un referenţial comun precum şi o relaţie mai strânsă.
Atingeri „de control”: în această categorie fiind incluse acele semnale tactile care au rolul de a orienta comportamentul sau atitudinea vizând dirijarea comportamentului sau a atitudinilor persoanei atinse (exemplu: un semn tactil prin care atenţionăm interlocutorul să ne privească)
Atingerea „rituala”: din aceasta categorie fac parte atât atingeri cu semnificaţie magică, încărcate de religiozitate (transmiterea harului prin atingeri de la preot la preot sau de la preot la credincios, atingerea cu un obiect sacru), atingerea cu rol taumaturgic, păstrează caracterul ritual; strângerea mâinii în semn de salut, sărutul pe obraz în ocazii speciale, atingerile cu semnificatie sexuală.
Atingerea în alt scop decât comunicarea propriu-zisă: sprijinirea unei persoane care urcă sau coboară dintr-un vehicul, atingerea frunţii unui bolnav, etc.
[1] Philippe Turchet,Limbajul trupului şi puterea de seducţie,pg.177,Ed.Polirom,Iaşi,2006
Cu toţii cunoaşteţi expresia: „Pe când erai doar o sclipire în ochii părinţilor tăi”. O expresie care invocă fericirea părinţilor iubitori, care doresc cu adevărat să conceapă un copil. Se pare că această expresie rezumă şi cele mai recente cercetări genetice, care sugerează că părinţii ar trebui să cultive această sclipire în lunile dinainte de a concepe un copil.
Această conştienţă şi intenţie care promovează creşterea poate aduce un bebeluş mai deştept, mai sănătos şi mai fericit. Cercetările arată că, în lunile dinaintea concepţiei, părinţii fac inginerie genetică cu copiii lor, în ultimele stadii ale maturării ovulului şi spermatozoidului, un proces numit imprimarea genomică ajustează activitatea anumitor grupe de gene, care vor modela caracterul copilului ce urmează să fie conceput (Surani 2001; Reik şi Walter 2001).
Cercetările sugerează că ceea ce se întâmplă în viaţa părinţilor, în timpul procesului de imprimare genomică, are o influenţă profundă asupra minţii şi corpului copilului lor – un gând înfricoşător, având în vedere cât de nepregătiţi sunt cei mai mulţi dintre oameni, să aibă un copil. Verny scrie, în Pre-Parenting: Nurturing Your Qiildrenfrom Conception’: „Este o diferenţă dacă suntem concepuţi în iubire, în grabă sau în ură şi dacă mama doreşte sau nu să fie însărcinată… părinţii se descurcă mai bine, atunci când trăiesc într-un mediu calm şi stabil, fără dependenţe şi sprijiniţi de familie şi prieteni.” (Verny şi Weintraub 2002).
Interesant: culturile aborigene au recunoscut de mii de ani influenţa mediului conceperii, înainte de a concepe un copil, cuplurile facand o purificare ceremonială a minţii şi a corpului. Există un număr impresionant de cercetări care arată importanţa atitudinilor părinţilor pentru dezvoltarea fatului, odată ce copilul este conceput. Tot Verny scrie: „De fapt, cantitatea mare de dovezi ştiinţifice apărute în ultimul deceniu ne cere să reevaluăm capacităţile mentale şi emoţionale ale copilului nenăscut. Fie că doarme sau este treaz, studiile arată că el (copilul nenăscut) este acordat permanent la fiecare acţiune, gând şi sentiment al mamei. încă din momentul conceperii, experienţa din pântece modelează creierul şi pune bazele personalităţii, temperamentului emoţional şi a puterii gândirii superioare.”
Acum este momentul să subliniem faptul că Noua Biologie nu este o revenire la trecut, când mamele erau învinovăţite de orice afecţiune pe care medicina nu o înţelegea – de la schizofrenie la autism. Mamele şi taţii sunt implicaţi împreună în procesul de concepere şi de sarcină, deşi mama este cea care poartă copilul în pântece. Ceea ce face tatăl o afectează profund pe mamă, iar comportamentul ei afectează copilul care se dezvoltă. De exemplu, dacă tatăl pleacă şi mama începe să-şi pună la îndoială propria ei capacitate de a supravieţui, plecarea lui modifică profund interacţiunea dintre mamă şi bebeluşul nenăscut. La fel, factorii sociali cum ar fi şomajul, lipsa de acces la o locuinţă şi la servicii de îngrijire a sănătăţii, sau războaiele nesfârşite, care duc taţii în armată, pot să-i afecteze pe părinţi – şi astfel, implicit, şi pe copilul care se dezvoltă. Esenţa atitudinii de părinte conştient este că atât mamele, cât şi taţii, au responsabilităţi importante în crearea unor copii sănătoşi, inteligenţi, eficienţi şi plini de bucurie. Cu siguranţă că nu ne putem învinovăţi – pe noi sau pe părinţii noştri – pentru eşecurile din vieţile noastre sau ale copiilor noştri.
Ştiinţa ne-a ţinut atenţia concentrată pe noţiunea de determinism genetic, fără să ne spună nimic despre influenţa pe care o au credinţele asupra vieţii noastre şi, mai important, despre modul în care comportamentele şi atitudinile noastre programează vieţile copiilor noştri. Cei mai mulţi dintre obstetricieni nu ştiu nimic despre importanţa atitudinilor părinţilor în dezvoltarea copilului. Conform noţiunii de determinism genetic pe care şi-au modelat cunoştinţele, în timpul studenţiei- ei consideră că dezvoltarea fătului este controlată, în mod mecanic, de gene, cu foarte puţina contribuţie din partea mamei.
Ca urmare, specialiştii în obstetrică şi ginecologie sunt preocupaţi doar de câteva chestiuni prenatale, care o privesc pe mamă: dacă aceasta se hrăneşte bine, ia vitamine, face mişcare în mod regulat. Astfel de întrebări sunt orientate pe ceea ce cred ei că este principalul rol al mamei – acela de a asigura substanţele nutritive pe care să le folosească fatul deja programat genetic. Insă copilul care se dezvoltă primeşte din sângele mamei mult mai mult decât atât. Pe lângă substanţele nutritive, fătul absoarbe glucoza în exces, dacă mama este diabetică, precum şi cortizonul în exces, sau alţi hormoni de tip ,luptă sau fugi’, dacă mama suferă de stres cronic.
Acum, cercetările ne oferă informaţii despre cum funcţionează acest sistem. Dacă mama este stresată, ea îşi activează axa HPS, care asigură reacţii de tipul .luptă sau fugi’, într-un mediu ameninţător. Hormonii de stres pregătesc corpul să se angajeze într-o reacţie de protecţie. Odată ce semnalele de la mamă pătrund în fluxul sanguin, ele afectează aceleaşi organe şi ţesuturi ţintă la făt, ca şi cele afectate la mamă. în medii stresante, sângele fătului curge, de preferinţă, spre muşchi şi spre creierul posterior, asigurând cerinţele nutritive ale braţelor şi picioarelor şi ale părţii din creier care răspunde de comportamentele reflexe care salvează viaţa. în sprijinirea funcţionării sistemelor de protecţie, fluxul sanguin este deviat de la viscere, iar hormonii de stres înăbuşă funcţionarea creierului anterior. Dezvoltarea ţesuturilor şi organelor fătului este proporţională atât cu cantitatea de sânge pe care o primesc, cât şi cu funcţia pe care o asigură acestea. Atunci când trec prin placentă, hormonii unei mame care suferă de stres cronic vor modifica profund distribuţia fluxului sanguin la făt şi vor schimba caracterul fiziologic al copilului care se dezvoltă. (Lesage, et al, 2004; Christensen 2000; Arnsten 1998; Leutwyler 1998; Sapolsky 1997; Sandman, et al, 1994). La Universitatea din Melbourne, în cercetările ei pe oi gestante – care sunt destul de asemănătoare din punct fiziologic cu oamenii – E. Marilyn Wintour a descoperit că expunerea la cortizon în perioada prenatală duce, în cele din urmă, la hipertensiune arterială (Dodic, ş.a, 2002). Nivelul de cortizon la făt joacă un rol important de reglementare în dezvoltarea unităţilor de filtrare ale rinichilor – nefronii. Celulele unui nefron au o legătură strânsă cu reglementarea echilibrului de sare din corp şi, ca urmare, sunt importante pentru controlarea tensiunii sanguine. Cortizonul în exces, absorbit de la o mamă stresată, modifică formarea nefronilor la făt. Un efect suplimentar al cortizonului în exces este acela că el face ca sistemul mamei şi al fătului să treacă simultan dintr-o stare de dezvoltare, într-o postură de protecţie. Ca urmare, efectul de inhibare a creşterii pe care îl are cortizonul în exces, în perioada intrauterină, duce la naşterea unor bebeluşi mai mici. Condiţiile intrauterine mai puţin decât optime, care duc la naşterea unor bebeluşi cu greutate scăzută, au fost legate de o serie de afecţiuni din viaţa adultă, pe care Nathanielsz le subliniază în cartea sa ,,Viaţa intrauterină” (Nathanielsz 1999), printre care diabetul, bolile cardiovasculare şi obezitatea. De exemplu, Dr. David Barker, de la Universitatea Southampton din Anglia, a descoperit că un bărbat care a cântărit mai puţin de 2,5 kg la naştere are cu 50% mai multe şanse să moară de o boală cardiovasculară decât unul care s-a născut cu o greutate mai mare.
Cercetătorii de la Harvard au descoperit că femeile care cântăreau la naştere mai puţin de 2,5 kg prezintă un risc de boli cardiovasculare cu 23% mai ridicat, decât cele cu o greutate mai mare. Iar David Leon , de la Facultatea de Igienă şi Medicină Tropicală din Londra, a descoperit că diabetul este de trei ori mai frecvent la bărbaţii în vârstă de şaizeci de ani, care au avut o greutate şi o dimensiune redusă la naştere. Atenţia recent îndreptată asupra influenţelor mediului prenatal se extinde şi la studiul coeficientului de inteligenţă, pe care fanaticii determinismului genetic şi rasiştii îl legau, pur şi simplu, de gene. Dar, în 1997, Bernie Devlin, profesor de psihiatrie la Facultatea de medicină de Ia Universitatea din Pittsburgh, a analizat cu atenţie 212 studii mai vechi, în care se compara coeficientul de inteligenţă al gemenilor, al fraţilor, al părinţilor şi al copiilor acestora.
Concluzia sa a fost că genele răspund numai de patruzeci şi opt la sută dintre factorii care determină coeficientul de inteligenţă. Iar când se iau în calcul şi efectele sinergice ale amestecării genelor mamei cu genele tatălui, adevărata componentă moştenită a inteligenţei se îndepărtează încă şi mai mult, ajungând la treizeci şi patru de procente. (Devlin, et al, 1997; McGue 1997). Pe de altă parte, Devlin a descoperit că mediul şi condiţiile din timpul dezvoltării prenatale au un impact semnificativ asupra coeficientului de inteligenţă. El dezvăluie faptul că până la cincizeci şi unu la sută din inteligenţa potenţială a unui copil este controlată de factorii de mediu.
Studii anterioare descoperiseră deja că fumatul sau consumul de alcool în timpul sarcinii pot duce la scăderea coeficientului de inteligenţă al copilului, la fel ca şi expunerea la plumb, în perioada intrauterină.
Lecţia pentru cei care doresc să fie părinţi este că pot reduce în mod radical inteligenţa copilului, pur şi simplu prin felul în care abordează sarcina. Aceste modificări ale coeficientului de inteligenţă nu sunt accidente, ci sunt direct legate de modificările fluxului sanguin la nivelul creierului, sub influenţa stresului. In prelegerile mele despre cum să fim părinţi conştienţi citez studii şi proiecte de cercetare, dar prezint şi un film al unei organizaţii italiene de educaţie pentru a fi părinte conştient, Associazione Nazionale Educazione Prenatale, care ilustrează grafic relaţia de interdependenţă dintre părinţi şi copilul lor nenăscut. în acest film, mama şi tatăl se implică într-o ceartă zgomotoasă, în timp ce mamei i se face o sonogramă. Se poate vedea clar cum fătul tresaltă, atunci când începe cearta. Fătul tulburat îşi arcuieşte trupul şi saltă în sus, ca şi cum s-ar afla pe o trambulină, atunci când cearta este punctată cu spargerea unui pahar. Puterea tehnologiei moderne, sub forma unei sonograme, ne ajută să dăm deoparte mitul despre copilul nenăscut, care nu ar fi un organism suficient de sofisticat pentru a reacţiona la altceva decât la mediul său nutritiv.
Descoperiri recente din noul domeniu al psihoneuroimunologiei arată cum creierul nu se limitează numai la craniu – el se extinde, de fapt, în întregul corp. Mintea și corpul nu mai sunt două entități distincte. Mintea voastră poate controla, direct sau indirect corpul, și viceversa. Mintea conștientă și cea subconștientă există în același corp, dar ele au caracteristici foarte diferite. Mintea subconștientă conține software-ul funcțiilor involuntare, al emoțiilor și al obiceiurilor voastre. Mintea conștientă reprezintă un procent estimat de 8% din totalul creierului. 92% este mintea subconștientă. Majoritatea gândurilor din mintea conștientă sunt comunicate prin intermediul unei voci interioare sau exterioare. Mintea conștientă comunică, în principal, prin cuvinte. Mintea subconștientă are un vocabular limitat și nu folosește atât de deslușit cuvintele. Pe cât de impresionant este calculatorul personal, mintea subconștientă este cu mult mai performantă decât orice calculator pe care l-ați putea cumpăra. Stephen Hawking spune în cartea „Universul într-o coajă de nucă” (The Universe in a Nutshell): „Calculatoarele actuale sunt depășite ca performanță de creierul unei simple râme.” »Memoria minții subconștiente este practic nelimitată. Orice imagine, sunet, atingere, miros și emoție pe care le-ați perceput de la naștere, se află, până în prezent, în memoria voastră. Dacă nu vă puteți aminti anumite lucruri, nu dați vina pe memorie, deoarece acel lucru este acolo. Puteți învinui doar capacitatea de a vă aminti.« Mintea subconștientă nu raționează și nu judecă. Ia totul ad-litteram, fără a ține seama de context și fără nici un pic de simț al umorului. Dacă cineva care se află sub hipnoză este întrebat: „Poți să-mi spui câți ani ai?”, mintea conștientă, logică, ar ști că hipnotizatorul îl întreabă de fapt ce vârstă are, dar mintea subconștientă ar răspunde: „Da, pot.” În timp ce mintea conștientă poate face un singur lucru o dată, cea subconștientă poate face miliarde de lucruri deodată. Trăsăturile importante ale minții subconștiente: -nu face diferența între real și imaginar; -este întotdeauna în căutare de scopuri; poate fi controlată de mintea conștientă; -comunică prin imagini și sentimente; -comunicarea cu mintea subconștientă este intensificată de emoții; -starea alfa deschide ușa către mintea subconștientă.
Mintea conștientă trăiește în dimensiunile temporale cunoscute (trecut, prezent și viitor), în timp ce minteasubconștientă trăiește numai în prezent. Mintea subconștientă va accepta numai un singur concept ca fiind adevărat la un moment dat. Legea expresiei spune că orice gând determină o reacție fizică în trup. Dacă stimulilor li se permite să treacă din mintea conștientă în mintea subconștientă – și sunt acceptați- ideea sau gândul trebuie să fie exprimat, vocal sau fizic. Slaba sau lipsa comunicării dintre mintea conștientă și cea subconștientă este cauza multor probleme. Este esențială dezvoltarea și menținerea comunicării între cele două minți. Dacă nu există armonie între ele, mintea subconștientă este cea care va învinge. Duhul vostru lăuntric nu trebuie să preia controlul. Aveți un duh lăuntric care vă va îndeplini dorințele. Acest duh nu îndeplinește dorințe prin simpla frecare a unei lămpi sau prin scoaterea dopului unei sticle fermecate. Duhul este mintea voastră subconștientă și trebuie să știți cum funcționează și cum se folosește, înainte de a fi puternicul vostru slujitor. Scrierea automată. Uneori v-ați surprins mâzgălind, sau, altfel spus, desenând inconștient în timp ce vorbeați la telefon sau făceați altceva. Oricine este capabil să scrie automat, dar oamenii diferă în ceea ce privește această abilitate. Unii oameni scriu invers, răsturnat sau ca în oglindă. Prin scrierea automată, oamenii au scris povești, poezii, au compus muzică, au realizat proiecte etc. Atunci când mintea subconștientă se așteaptă la ceva, ea face ca acel lucru să se întâmple. Trebuie să vă așteptați la rezultate atunci când îi dați o comandă minții subconștiente. Aveți calitățile necesare. Din moment ce vă așteptați la rezultate pozitive, nu vă arătați surprinși când ele apar. Bineînțeles că duhul vostru lăuntric s-a descurcat. Mențineți o atitudine pozitivă. Chiar dacă rezultatele nu apar conform programului (minții conștiente), aveți încredere. Folosiți imagini și emoții pentru a vă energiza duhul lăuntric. Folosiți cuvinte care evocă emoții și imagini. Detașați-vă de mintea conștientă. Dacă insistați conștient asupra afirmațiilor (în starea beta), pot apărea gânduri de insucces. Folosiți emoții în afirmațiile pe care le faceți și atunci când comunicați cu duhul vostru lăuntric. Când dați un scop duhul vostru lăuntric, folosiți-vă toate simțurile. Intrați în starea alfa, aceasta este poarta către mintea subconștientă. Supravegheați-vă gândurile. Mintea subconștientă este un calculator în căutare de scopuri. Întotdeauna, alimentați-o numai cu scopuri pozitive, constructive, sănătoase. „Te simţi trist? Vrei să te simţi bucuros? Stimulează-ţi centrul «Bucuriei». În urmă cu cincizeci de ani, Dr. Robert Heath, neurolog şi psihiatru la Facultatea de Medicină a Universităţii Tulane, a stimulat electric zona septum pellucidum din creierul pacienţilor care sufereau de depresie gravă. Stimularea electrică a schimbat imediat starea pacienţilor din depresie acută în bucurie. Dr. Heath a ataşat nişte fire de acea zonă, le-a scos din capul pacienţilor şi le-a legat la o baterie. Aceasta le permitea pacienţilor să activeze zona respectivă apăsând pe un buton. Acum, când se simţeau deprimaţi, apăsau pe buton stimulând septum pellucidum, iar starea lor psihică se schimba din depresie în fericire. Problema era că adeseori firele subţiri se rupeau sau se desprindeau. În plus, firele care ies din capul cuiva nu sunt nici plăcute, nici practice. Astfel, această modalitate de modificare a stării psihice nu a fost acceptată. Ideea de a stimula această zonă din creier a fost însă preluată de companiile farmaceutice. Acestea au dezvoltat medicamente care să modifice starea psihică a pacienţilor, adeseori cu efecte secundare nedorite.” Imageria dirijată este foarte eficienta. Poate fi folosită de una singură sau poate fi, cum se face în general, integrată împreună cu alte metode de folosire a duhului lăuntric. De regulă, imaginația dirijată este folosită în sport. Reprezintă o componentă standard a antrenamentului în cantonamentele olimpice. Metoda este simplă: intrați în starea alfa și vizualizați rezultatul dorit. La programare, copiii sunt foarte susceptibili. Ar trebui să li se permită să experimenteze lucruri noi. Nu trebuie ca un copil să audă: „Nu fi atât de neîndemânatic”, „Nu poți să faci lucrurile cum trebuie?”, „Oare n-ai să înveți niciodată?”. Aceste afirmații, dacă sunt repetate sau spuse cu încărcătură emoțională, vor deveni programe în mintea lor subconștientă. Există două tehnici care au rezultate bune asupra copiilor. Prima este să le spuneți copiilor povestioare cu multe afirmații pozitive și o morală bună în timp ce adorm. A doua metodă este de a le pune muzica lor preferată sau de a le citi o poveste amuzantă.
Sursa: Duhul tău lăuntric. Mintea subconștientă – Cum funcționează și cum se folosește (The Genie Within. Your Subsconscious Mind – How It Works and How To Use It), de Harry W. Carpenter
Posesivitatea şi agresivitatea (voinţa de putere) reprezintă o linie de analiză. Iată şi a doua linie de analiză: posesivitatea şi frica. Încercarea de a-l poseda pe celălalt este o apărare împotriva fricii.
Psiholog-Psihoterapeut Liana Sut 