Cum să treceţi peste relaţiile toxice

 

Secretul e că dacă a venit timpul să te dez-îndrăgosteşti, vorbim despre un patern de prag. Paternurile de prag sunt ca atunci când te-ai săturat să fii fobic. Când femeile se dez-îndrăgostesc, ele ating un prag. Dacă o femeie sau un bărbat face un lucru neplăcut, poţi să-l ierţi. Dar dacă face mai multe lucruri neplăcute, unul după altul, sentimentele negative se acumulează şi începi să auzi proverbul: „Buturuga mică răstoarnă carul mare.”

Ce trebuie să facem e să potrivim buturuga în locul cel mai bun şi să răsturnăm carul exact la momentul potrivit. Şi putem face asta foarte simplu. Dacă un bărbat sau o femeie v-a făcut lucruri neplăcute, dar nu le-a făcut prea des şi prea apropiate în timp, veţi proceda în felul următor. Vă întoarceţi pe linia voastră temporală şi alegeţi câteva amintiri, cel puţin cinci sau şase.

Luaţi aceste amintiri şi le faceţi de mărime naturală, astfel încât să vedeţi ceea ce aţi văzut atunci şi derulaţi-le de la un capăt la altul ca şi cum s-ar întâmpla acum.

Parcurgeţi o amintire de la început până la sfârşit şi imediat ce se termină, o începeţi pe următoarea. Uneori e bine să notaţi pe o hârtie care sunt cele cinci amintiri. Asiguraţi-vă că vă amintiţi momentul în care începe fiecare. Parcurgeţi-le rapid, astfel încât să le conectaţi una cu alta. Apoi derulaţi-le în mintea voastră, adăugaţi-le sunete, puneţi sentimente, toată acea neplăcere şi rotiţi-le prin corpul vostru din ce în ce mai repede cu forţă.

Faceţi imaginile să fie mai mari decât în realitate şi derulaţi-le de la început până la sfârşit, astfel încât să derulaţi în permanenţă cinci amintiri neplăcute, poate chiar zece amintiri neplăcute, una lângă alta. Veţi ajunge într-un punct în care imaginile se vor substitui şi sentimentele voastre se vor schimba, căci starea de îndrăgostire e oarecum asemănătoare cu suferinţa sufletească, întrucât modul în care vă veţi deplasa în viitor depinde de lucrurile cu care vă asociaţi şi cele de care vă disociaţi.

Când ajungeţi la sfârşitul acestor zece amintiri, întoarceţi-vă la toate amintirile pozitive pe care le-aţi avut cu acea persoană şi vizualizaţi-vă pe voi înşivă fericiţi, apoi reduceţi dimensiunile imaginii, faceţi-o să fie mică. Derulaţi filmul invers. Începeţi cu sfârşitul amintirilor plăcute şi mergeţi către începutul lor, unde sunteţi profund îndrăgostiţi şi apoi atingeţi punctul în care nu cunoşteaţi persoana respectivă.

Literalmente, manevrând în mod artificial imaginile şi sunetele din minte, sentimentele voastre se vor schimba. Dacă priviţi amintirile urâte, le măriţi şi le aduceţi mai aproape, veţi vedea ce aţi văzut atunci când acea persoană a făcut acele lucruri care nu v-au plăcut. Întotdeauna e util să adăugaţi un sentiment negativ, fiindcă uneori oamenii uită exact cât de rele pot fi anumite relaţii. Uită cât au fost de speriaţi sau cât au fost de nefericiţi, aşa că atunci când hotărăsc să se împace cu cineva, cred că o să fie bine.

Capacitatea noastră de a asocia lucrurilor sentimente pozitive sau sentimente negative ar trebui să fie o alegere conştientă.

Recanalizarea propriilor gânduri, decizia asupra amintirilor cu care să te asociezi şi de care să te disociezi, manevrarea deliberată a gândurilor, se numeste gândire. Suntem fiinţe înzestrate cu gândire atunci când gândim în mod deliberat. Când doar lăsăm gândurile să curgă în voia lor, ne pierdem libertatea personală.

Patern pentru dez-îndrăgostire

• Gândiţi-vă la o persoană de care vreţi să vă dezîndrăgostiţi.
• Rememoraţi toate amintirile frumoase pe care le-aţi avut împreună, văzându-vă pe dumneavoastră înşivă în acele amintiri. Vizualizaţi filmele derulându-se invers şi faceţi-le pe toate mici şi alb-negru.
• Rememoraţi toate momentele în care acea persoană s-a purtat rău cu dumneavoastră şi toate sentimentele negative legate de ele, imaginându-vă cum vă uitaţi la ele din interior, pe deplin asociaţi.
• Luaţi fiecare lucru rău pe care vi l-a făcut persoana respectivă şi imaginaţi-vi-le pe toate, unul după altul, ca şi cum ar fi proiectate pe ecranul unui cinematograf. Derulaţi acest film de mai multe ori, până vă săturaţi de el.
• Luaţi un lucru care vă provoacă dezgust, apoi mutaţi imaginea acelei persoane în submodalităţile imaginii dezgustătoare.
• Imaginaţi-vă un viitor minunat în care sunteţi eliberat de acea persoană şi imaginaţi-vă fiind fericit şi liber, apoi păşiţi în interiorul acestei imagini.

Sursa:

,,Fă-ţi viaţa exact cum vrei tu!Secretele schimbarii rapide si durabile cu NLP”de Dr. RICHARD BANDLER, Editura VIDIA,Bucureşti 2010

Linia Timpului

Visele marilor visători
nu se împlinesc niciodată, întotdeauna transcend.
                                                                                              Alfred Lord Whitehead

Structurarea subiectivă a timpului:

Linia Timpului

Ideea de Linie a Timpului (L T) apare pentru prima dată exprimată de William James, în lucrarea „Principii ale psihologiei” din 1890, la capitolul despre memorie. În NLP, ea a fost preluată şi dezvoltată de Tad James şi Wyatt Woodsmall, în cartea „Terapia prin linia timpului şi bazele personalităţii”.

Principalul punct de pornire pentru modelul privind L T este realitatea faptului că orice fiinţă umană dispune de un mod de reprezentare a timpului subiectiv, cu care operează în sensul structurării acestuia şi a propriei biografii. Este ca şi cum omul ar fi o maşinărie temporală aparte, timpul subiectiv fiind întotdeauna calitativ diferit de cel fizic, măsurat cu ajutorul calendarelor, ceasurilor, cronometrelor. În timpul subiectiv cele trei dimensiuni ale acestuia -trecutul, prezentul şi viitorul – sunt oarecum relativizate, persoana putându-se deplasa între ele cu relativă uşurinţă şi putându-şi plasa experienţele la nivelul oricăreia, cu toate că în mod obiectiv nu poate fi decât într-una singură -prezentul. Chiar acceptând postulatul conform căruia o experienţă este în mod intrinsec prezentă şi conştientă, această deplasare prin dimensiunea temporală nu dispare, ci mai degrabă ia forma aducerii în prezent a trecutului sau viitorului. Probabil că această din urmă posibilitate se apropie ca mecanism de producere în mai mare măsură de realitatea experienţelor umane, însă, indiferent de acesta, efectele vor fi aceleaşi. Dispunem adesea de experienţe ale unor evenimente viitoare sau reedităm experienţe trecute, indiferent dacă pentru a face acest lucru ne deplasăm către trecut sau viitor sau le aducem pe acestea în prezent. De multe ori chiar, pentru a facilita experimentarea conştientă a unor momente trecute sau viitoare, este mult mai practică şi mai utilă metafora deplasării de-a lungul axei tipului până la un moment sau altul.

O a doua precizare importantă privind modul de structurare subiectivă a timpului priveşte forma liniară a reprezentării asupra acestuia, cu alte cuvinte faptul că oamenii îşi reprezintă timpul personal sub forma unei linii pe care sunt encodate şi stocate propriile evenimente de viaţă, amintiri, planuri şi proiecţii. Această precizare conţine în realitate două idei. Prima se referă la caracterul personal, subiectiv al L T. Ea reprezintă un important filtru subiectiv, o componentă a hărţii subiective a realităţii, care configurează modelul propriei biografii, al drumului personal în viaţă şi oferă persoanei repere temporale. Cea de-a doua are în vedere faptul că, indiferent de forma şi caracteristicile concrete ale acestei reprezentări, ea va avea formă liniară. Mai mult decât atât, ne vom aştepta ca fiecare persoană să dispună de o L T care se particularizează cumva faţă de ale celorlalţi, deşi există câteva tipuri mai des întâlnite.

Reperele spaţiale, legate de direcţie, poziţie etc., joacă la rândul lor un rol important în L T. Dacă cerem unei persoane să-şi amintească ceva anume, întotdeauna acea amintire pare să vină de undeva, cu alte cuvinte dispune de o localizare spaţială. Dacă îi vom cere să ne indice unde este trecutul sau viitorul, ne va indica o direcţie anume, de tip: faţă, faţă – dreapta – sus, spate sau spate – stânga -jos etc. Aceste repere sunt importante pentru codificarea experienţelor persoanei şi vor da o anumită orientare sau un sens al acestora. Nu este acelaşi lucru dacă linia viitorului merge ascendent sau descendent, dacă trecutul este în spate sau în faţă (deci dacă poate sau nu fi văzut). În reprezentarea asupra L T sunt implicate în principal două sisteme reprezentaţionale -cel vizual şi cel kinestezic, ea căpătând astfel un caracter mixt, compozit. Evident că în reprezentarea despre L T pot fi implicate şi celelalte sisteme reprezentaţionale şi obligatoriu sunt implicate elemente ce ţin de submodalităţile acestora, însă pentru structurarea şi reprezentarea LT esenţiale sunt cele două modalităţi. De la o persoană la alta, ele pot avea o pondere egală sau diferită în reprezentarea LT, pondere de careva fi necesar să ţinem cont atunci când încercăm să lucrăm cu LT.

 

În timp (In Time) şi de-a lungul timpului (Through Time)

Tad James descrie două mari modalităţi de structurare subiectivă a timpului, deci două mari tipuri de linie a timpului, tipuri în apariţia cărora sunt implicate din perspectivă determinativă aspecte ce ţin de mediul cultural al persoanei. Notăm că modelul subiectiv al timpului poartă amprenta culturii în care trăieşte persoana. Această influenţă poate fi sesizată cu mult mai mare claritate examinând cele două modalităţi. Ele au fost aşezate în cele două coloane ale unui tabel pentru a uşura cititorului o analiză comparativa.

De-a Lungul Timpului	În Timp
Occident   De la stânga spre dreapta Este prezentă succesiunea: trecut, prezent, viitor Plasată în faţa subiectului Existenţa ordinii Amintiri experimentate uzual disociat Planificarea timpului este importantă Dificil de a rămâne în momentul prezent	Orient   Din spate către faţă Timpul este cel prezent: se întâmplă acum Nu este toată în faţă Timpul este flexibil Amintiri experimentate uzual asociat Planificarea timpului nu este foarte importantă Experimentarea prezentului este facilă

În Timp sau „timpul arab” caracterizează o persoană a cărei linie a timpului este cel puţin în parte plasată în spatele persoanei (spaţial) sau în interiorul corpului acesteia. Consecinţa acestui mod de reprezentare este aceea că persoana nu are o viziune completă asupra timpului şi a succesiunii evenimentelor, care va fi oarecum relativizată. Este o persoană care trăieşte într-un fel de permanent prezent, ceea ce presupune o viziune limitată asupra viitorului şi trecutului, căreia îi este greu să precizeze dacă un eveniment s-a întâmplat ieri sau acum o săptămână. Am întâlnit o persoană de 26 de ani care, la 3 ani după absolvirea facultăţii, într-o discuţie mi-a spus aproximativ: „acum vreo trei – patru ani, când eram în clasa a opta ….”. O altă caracteristică a acestui tip de persoane este dificultatea de a-şi planifica timpul (sarcinile) şi de a respecta planificările şi orarele.

De-a Lungul Timpului sau „timpul anglo – european” se leagă foarte bine de expresia „Timpul înseamnă bani” şi de specificul culturii occidentale concurenţiale. O persoană din acest tip are toată linia timpului plasată în faţă, cu trecutul de obicei în stânga şi viitorul în dreapta (probabil o corelaţie cu dominanţa interemisferică) şi care are fie formă de linie dreaptă orizontală sau ascendentă dinspre trecut către viitor. fie forma unui U sau V în care cele două laturi ale liniei sunt în faţa persoanei şi se îndepărtează de el. Consecinţa este o foarte clară percepţie asupra succesiunii şi repere temporale foarte ferme. Este genul de persoană pentru care fix înseamnă fără un sfert, căreia îi va fi dificil să înţeleagă pe cineva care întârzie şi va fi extrem de contrariată şi deranjată de aceste întârzieri.

Aceste două tipuri descrise de James sunt „pure”, în afara lor existând – aşa cum arătam mai sus – cam tot atâtea linii ale timpului câţi oameni, majoritatea acestor linii întrunind elemente şi din tipul arab şi din cel anglo – european, deci aparţinând unui tip „mixt”.

Bibliografie:

Dezvoltare personală prin NLP, Lect. univ. dr. Gheorghe Perţea

 

Sinele în relație

O temă cheie asupra integrării este concentrarea pe dezvoltarea sinelui, avându-se în vedere faptul că ariile experienţelor proprii sunt în mod inevitabil inter-relaţionate, evidenţiindu-se anumite aspecte unice ale experienţelor proprii:

1. Din punct de vedere biologic: relaţia sinelui cu corpul

Krueger (1989) folosește termenul ”sinele corporal” referindu-se la experiența unei persoane cu sinele încorporat, care include toate experiențele kinestezice ale aspectelor și proceselor corporale interne și externe.

Dezvoltarea sinelui corporal este strâns dependent de ataşamentul existent între mamă și copil, această experiență este interiorizată de copil ca bază a propriei imagini corporale: ”Sinele nostru este în primul rând și cel mai important un corp așa cum este experimentat atunci când este mânuit și ținut de alt sine, cu alte cuvinte, sinele nostru este în primul rând și cel mai important un sine corporal în relație” (și Sommer-Anderson, 1998:20 în Maria Gilbert &Vanja Orlans, 2010Aron).

Cele mai timpurii experienţe de atingere şi de acordare/dezacordare, sau lipsa acestora, apar la stadiul non-verbal al dezvoltării, acele memorii fiind stocate ca amintiri ale corpului fără un acces verbal la acea conştiinţă. Aceste experienţe formează memoria corpului nostru ce este, de obicei, accesată de indicii senzoriale în afara ţinutului memoriei autobiografice verbale. […]

Atitudinea părintelui faţă de voinţa corporală proprie a copilului va fi direcţionată prin calitatea acestei oglindiri timpurii. (Introducere în psihoterapia integrativă, Kenneth. R. Evans şi Maria C. Gilbert

2. Din punct de vedere intrapsihic: relaţia sinelui cu sinele

Din punct de vedere intrapsihic, ne focalizăm asupra relației dintre sine ca subiect și sine ca obiect, şi a funcţiei reflective care stă aşadar la baza sinelui. Sinele ca subiect face referire la ”Eu” ca observator, organizator și care mă structurează pe ”Mine”, conceptul meu de sine, reprezentarea mentală a mea așa cum operez în lume, o perspectivă a propriei persoane ca obiect între alte obiectereprezentarea mentală a mea așa cum operez în lume, o perspectivă a propriei persoane ca obiect între alte obiecte(Fonagy et al., 2002).

Aron (Kenneth R. Eavens & MariaGilbert, 2010) se referă la ”Eu” ca ”sinele-care-cunoaște”, sinele ca subiect și ca agent. Aceasta pentru el vine în contrast cu ”Mine” – pe care el îl descrie ca fiind ”tot ceea ce o persoană poate ști despre sine prin propria observație sau prin feedback de la alții…aspectul mai obiectiv al sinelui” (p. 5). Fonagy et al. (2002) consideră că este un punct de referință în dezvoltare, semnificativ atunci când un copil dezvoltă o ”teorie a minții”, simțul că este un ”Eu” în relație cu ”Eu-l ”celuilalt, care are gânduri, sentimente, intenții, etc. diferite de ale mele, proces care sprijină funcționarea reflexivă și procesul mentalizării.

Atât Aron (1998/2000) cât și Fonagy et al. (2002) se concentrează asupra importanței funcției de reflecție care este la baza propriei construcții a sinelui. Aron descrie reflexia de sine ca fiind ”capacitatea de a experimenta, observa și reflecta asupra propriei persoane atât ca subiect cât și ca obiect” (Kenneth R. Eavens & MariaGilbert, 2010, p 58).

În funcționarea eficientă o persoană se poate angaja într-un dialog fluent între aceste două polarități ale sinelui ca subiect și sinelui ca obiect și poate trece cu ușurință de la una la cealaltă. Acest lucru stă la baza empatiei și a capacității de a se vedea pe sine în relație cu alții într-un mod echilibrat. Patologia poate fi privită ca incapacitatea de a le conține pe ambele (polarități) și de a menține tensiunea dintre ele; o deficiență a funcției reflexive. O persoană se poate opri la o extremă sau alta și poate experimenta dificultăți în a menține în minte cealaltă polaritate.

”Eu” îmbunătățește capacitatea de a-l experimenta pe ”Mine” din experiența mea de sine. Teoriile relaţiilor obiect se ocupă cu procesul prin care ne internalizăm relaţiile interpersonale și le înregistrăm în memorie. Introiectăm în lumea noastră internă alți oameni semnificativi din primii ani de viață, carecontinuă să exercite o puternică influență asupra noastră , ca obiecte interne în propria viață mentală. Acest proces oferă materialul pentru dialogurile noastre intrapsihice. În acest sens, conceptele de stări ale ego-ului de ”Părinte, Adult și Copil” din Analiza Tranzacțională (TA), sunt în mod particular folositoare.

3.Din punct de vedere inter-personal: relaţia sinelui cu alţii

În relaţia sinelui cu alţii se aduce propria experiență internă, așa cum aceasta este întipărită în istoricul acestuia și în contextul prezent, ”într-un flux continuu de influență reciprocă comună” (Stolorow și Atwood, 1992: 18). Se poate spune că realitatea personală este întotdeauna co-determinată de relație și de semnificațiile unice pe care fiecare persoană le aduce în întâlnire, iar apoi de semnificațiile construite în comun între participanți. Acest lucru se extrapolează inclusiv relației psihoterapeutice.

Funcția reflexivă, ca abilitate de a înțelege stările mentale ale celuilalt, are o importanță critică în a face posibilă interacțiunea constructivă comună cu alții. Copiii sunt capabili să citească mințile altora, să aprecieze ”credințele, sentimentele, atitudinile, dorințele, speranțele, cunoștințele, imaginația, prefăcătoria, înșelătoria, intențiile, planurile” oamenilor pe care îi întâlnesc (Fonagy et al., 2002: 24). Această conștientizare a stărilor mentale ale celor din jurul nostru ca fiind diferite de ale noastre ne ajută să construim reprezentări mentale interne ale sinelui-și-altora care formează baza relaționării noastre interpersonale. Atunci când nu pot să fie conştientizate aceste lucruri, scopul central al psihoterapiei este construirea sau repararea funcției reflexive.

Stilul nostru caracteristic de atașament (Bowlby, 1988) sau stilul de contact care evoluează din acesta(Wheeler, 1991) va influența maniera caracteristică în care îl abordăm pe celălalt și interpretăm lumea din jurul nostru, contextul sau relația particulară sunt acelea care determină care anumedin acest dispozitiv de principii va fi cel ales să organizeze experiența.

O perspectivă asupra acestui proces vine din perspectiva stărilor ego-ului: într-o întâlnire interpersonală eu interacționez cu tine din starea de Părinte, Adult sau Copil, fie în mod conștient sau inconștient. O altă perspectivă interesantă este cea pe care ne-o conferă psihanalistul italian Roberto Assagioli (1965) despre subpersonalităţi, furnizându-ne un alt punct de vedere important pentru sine. Psihosinteza lui Assagioli ne oferă un set de tehnici si metode pentru dezvoltarea armonioasă a personalităţii. Aceasta ştiinţă recunoaşte existenţa unei dimensiuni situată dincolo de cotidianul vizibil, adesea numită dimensiune transpersonală. Totodată, potrivit psihosintezei, corpul, mintea, emoţiile şi spiritul sunt integrate într-un tot unitar ce trebuie să fie echilibrat. Tehnicile si metodele terapeutice ale psihosintezei explorează personalitatea pacientului şi identifică şi descifrează tiparele comportamentale.

4.Din punct de vedere inter-cultural: relaţia sinelui cu rasa, cultura, naţionalitatea, lumea afacerilor, context largit

Krause (1988 ) conchidea :,,Cultura nu poate fi accesată suficient prin relaţiile înguste între psihoterapeut şi clientul ca individ…şi mai ales dacă fundalul cultural al terapeutului şi cel al clientului sunt extrem de diferite”( Kenneth R. Eavens & MariaGilbert, 2010,p 61)

O sensibilitate față de problemele legate de rasă, cultură și context este esențială pentru o psihoterapie eficientă și etică, fiind inclus aici și o conștientizare a istoricului personal al clientului, precum și istoricul familiei sale extinse, pentru că acestea vin cu el în cabinet. Pilgrim (1997) subliniază, ”deoarece ședințele întâlnirilor psihoterapeutice au loc în mod tipic și deliberat pe teritoriul terapeutului, toate relatările personale sunt deconectate, cel puțin din punct de vedere spațial, de contextul zilnic al clientului” (pp. 17-18).

5.Din punct de vedere ecologic: relaţia sinelui cu natura

Într-un mod ironic psihologia umanistă care pune accentul pe ,,realizarea de sine”, a plasat nevoile umane mai presus de natură. Sinele ecologic este o consecinţă a maturizării psihologice naturale de la ego la sinele social, de la sinele social la sinele metafizic şi de la acesta la sinele ecologic.

6.Din punct de vedere transcendental: relaţia sinelui cu transcendenţa

Munca psihologică este esenţială în a descoperi cine ne conduce vieţiile noastre şi cine ne trăieşte relaţiile noastre. Munca spirituală este esenţială pentru că fără simţul realităţii spirituale/ Dumnezeu/Inteligenţa Superioară, vieţile noastre nu pot expanda dincolo de consideraţiile pur personale. Munca cu realitatea energetică este esenţială deoarece, ca o relaţie să fie cu adevarat satisfacatoare, trebuie să existe o conectare energetică primară între cei doi oameni implicaţi în acea relaţie.

Reprimarea spiritualității crează de asemenea o societate extrem de anxioasă, și indivizi anxioși, deoarece atunci când oamenii sunt deconectați de la un sentiment al relației cu alții și cu un sens mai larg al realității, ei experimentează anxietate și deșertăciune. O asemenea izolare psihologică crează un vid care tinde să fie umplut(Gilbert Maria, Orlans Vanja 2010).

Există o mulţime de abordări distincte în literatura despre psihoterapia transpersonală și multe dintre acestea sunt rezumate de Rowan (2005). El îl subliniază pe Carl Jung ca fiind primul scriitor care a folosit termenul ,,transpersonal” și punctează că ”el a făcut să fie respectabilă o întreagă gamă de experiență care fusese exclusă pentru că fusese numită nebună sau ciudată” .

Unele abordări ating obținerea unui simț individual al transpersonalului, în timp ce altele vizează mai explicit realitatea relațională, aici aflându-se un mod particular (Buber, 1923/1996), prin așezarea transpersonalului în cadrul domeniului conectării și cu accentul pe Eu–Tu și pe Eu–Aceasta. Aceste idei se încadrează în domeniul psihoterapiei dialogice, dezvoltată de Hycner (1993) și colegii săi: ”Acele momente de întâlnire interpesonală profundă ne duce la marginea sacrului”(p. 91).

Ideea că întregul unei întâlniri psihoterapeutice este mai mare decât suma părților sale este importantă și poate fi asociată în termeni neuroştiinifici cu schimburi afective şi cu conexiuni ale emisferei drepte.

Smith (2006) se focusează asupra cercetării neurobiologice și asupra legăturii acesteia cu transpersonalul. Recent serviciile din domeniul sănătății mintale au început să considere relevanța și importanța domeniului spiritual (Copsey, 2006).

Percepte pentru menținerea sau regăsirea sănătății- Patrick Drouot

,,Faceți lucruri care să vă dea un sentiment de împlinire, de bucurie și de sens în viață, care să vă recompenseze eforturile. Vedeți-vă viața ca fiind o creație proprie și faceți în așa fel încât să devină constructivă

Fiți atenți la voi înșivă, ascultați-vă nevoile interne la toate nivelurile, aveți grijă de voi înșivă,încurajați-vă neîncetat.

Eliberați-vă de toate emoțiile negative, de temeri de invidie, de tristețe și de furii. Exprimați-vă emoțiile într-un mod corespunzător, nu le rețineți și învățați să vă iertați.

Mențineți-vă în minte imagini și țeluri pozitive, imaginea a ceea ce vreți cu adevărat în viață. Atunci când apar imaginile înspăimântătoare reconcentrați-vă imaginile ce evocă sentimente de pace și bucurie.

Iubiți-vă și iubiți-I pe ceilalți. Faceți din acest sentiment țelul și expresia primordială a existenței voastre.

Creați-vă relații oneste, călduroase,simpatice cu ceilalți. Vindecați rănile legăturilor trecute cu însoțitorii de viață sau însoțitorii de drum.

Împliniți fapte altruiste în mijlocul unei comunități, al unui grup sau la modul general față de ceilalți.

Angajați-vă în posibilitatea și în credința existenței unei bunăstări totale. Dezvoltați-vă propriul program de vindecare atrăgând sprijinul și sfaturile experților(terapeuți vizibili și invizibili) fără să deveniți sclavul lor.

Acceptați-vă ființa împreună cu tot ceea ce vi se întâmplă în existență ca pe o oportunitate de a evolua și de a învăța. Învățați tot ce se poate din fiecare experiență bună sau rea și apoi mergeți mai departe.

Păstrați-vă simțul umorului.”

 

Cele 30 de trasaturi ale oamenilor fericiti si împăcaţi cu ei însisi

Christophe André este un reputat psihoterapeut francez ale carui carti au fost publicate in intreaga lume. In „Imperfecti, Liberi si Fericiti. Practici ale stimei de sine”, terapeutul evidentiaza 30 de trasaturi ale oamenilor care au reusit sa isi stabileasca un echilibru emotional adecvat ceea ce le permite sa traiasca mai fericiti, mai liberi si construind raporturi mult mai sanatoase fata de ceilalti oameni.

1.Oamenii echilibrati fac ceea ce isi doresc.
2.Ei insista cand se lovesc de o dificultate.
3. Dar nu le este rusine sa renunte.
4. Oamenii impacati cu ei insisi nu se lasa pacaliti de publicitate sau de moda, care vor sa ne convinga sa credem ca nu suntem persoane „cum trebuie” daca nu purtam cutare marca de haine sau nu gandim in cutare mod.
5. Oamenii impacati cu ei insisi stiu sa rada din toata inima daca sunt luati peste picior fara rautate.
6. Si mai stiu ca pot si vor supravietui esecurilor.
7. Ei indraznesc sa spun „nu” sau „stop”.
8. Sau sa spuna „nu stiu”.
9. Au curajul sa isi urmeze calea, chiar daca sunt singuri.
10. Isi acorda DREPTUL de a fi fericiti.
11. Si pot sa suporte ideea ca nu mai sunt iubiti, chiar daca acest lucru ii face nefericiti pe moment.
12. Se simt impacati cu ei insisi.
13. Si spun „mi-e teama ” sau „sunt nefericit” fara sa se simta injositi.
14. Oamenii impacati cu ei insisi iubesc pe ceilalti fara sa ii supravegheze sau sa ii sufoce.
15. Si fac tot ce pot ca sa reusesca ceea ce isi doresc, dar fara sa se forteze.
16. Acesti oameni isi iau DREPTUL DE A DECEPTIONA SAU DE A RATA.
17. Si nu se auto-desconsidera si nu isi fac rau atunci cand nu sunt multumiti de ei insisi.
18. Nu, ei nu se simt invidiosi de succesul sau de fericirea celorlalti.
19. Pot sa supravietuiesca cu nefericirile lor.
20. Si isi dau dreptul de a-si schimba parerea dupa ce chibzuiesc.
21. Ei dau dovada de umor fata de ei insusi.
22. Indraznesc sa spuna ce au de spus fara sa aiba trac.
23. Oamenii impacati cu ei insisi trag invataminte din greselile lor.
24. Si nu le este rusine sa se arate in costum de baie chiar daca nu au un corp perfect.
25. Ei se simt in regula cu ranile trecutului meu.
26. Si nu le este teama de viitor.
27. Considera ca sunt persoane ok, cu calitati dar si cu defecte.
28. Ei progreseaza si trag invataminte din viata.
29. Se accepta asa cum sunt astazi, FARA SA RENUNTE TOTUSI SA SE SCHIMBE maine.
30. Si… nu in ultimul rand, ei reusesc sa se mai gandesca si la altceva decat la ei insisi…

Experienţa ruşinii

Experienţa ruşinii priveşte în mod direct sinele, care e punctul central al evaluării, atenţia îndreaptându-se asupra propriei persoane. Ruşinea e sentimentul interior de a nu fi complet, sau suficient, ca persoană, este sinele care se judecă pe sine. Un sentiment inadecvat de ruşine e premiza care stă la baza percepţiei de sine ca fundamentalmente rău, neadecvat, defect, lipsit de valoare, sau care nu este valid întru totul, din punct de vedere uman (Fossum M, Mason M, 1986).

În cadrul teoriei psihanalitice a celor 8 stadii/ etape în dezvoltarea personalităţii umane, creată de Erik Erikson, acesta marchează stadiul doi, între vârsta de 2 şi vârsta de 4 ani(stadiul “ruşinii”) – urmat apoi, în jurul vârstei de 5 ani, de stadiul “vinovăţiei”. Conform teoriei eriksoniene, individul trebuie să treacă cu succes prin fiecare din aceste stadii, pentru a se individua, în timpul vieţii, – adică pentru a-şi împlini potenţialul uman.

Emoția dureroasă renegată se retrage adânc  în corp generând o pierdere de sine cu corp cu tot. Orice emoţie umană poate deveni internalizată,deci  încetează să mai funcţioneze în maniera unei emoţii, şi devine un stil caracterologic; ruşinea toxică nu mai e o emoţie care ne semnalează limitele, e o stare de fapt, parte a identităţii de bază , care îţi dă o stare de lipsă de valoare, un sentiment al eşecului şi sub-performării ca fiinţă umană.

Ruşinea toxică e ruperea sinelui de sine însuşi, atât de dureroasă, sinele devenind obiectul propriului său dispreţ, un obiect în care nu se poate avea încredere, sinele percepându-se pe sine ca nedemn de încredere. Ruşinea toxică e paradoxală şi auto-generatoare, percepută ca un chin interior, o boală a sufletului, e sentimentul de a fi complet izolat şi singur. O persoană la care ruşinea face parte din identitatea de bază e bântuită de un sentiment de absenţă şi de vacuitate. (Bradshaw, J. 1988,)

„Rușinea este emoția care este sursa multor și complexe tulburări interne: depresie, înstrăinare, îndoială de sine, izolare, singurătatea, fenomenele paranoide și schizoide, tulburările compulsive, fragmentarea sinelui, perfecționismul, un profund sentiment de inferioritate, inadecvarea sau eșecul, așa-numitele tulburări borderline și tulburări narcisice „.

Ciclul având la bază ruşinea poate fi văzut ca o roată, reprezentând mişcarea unui individ de la etapa de control la etapa de deblocare/ declanşare şi iar la control, apoi iar la declanşare, etc. – şi având ruşinea ax principal. Ruşinea e resimţită diferit de către persoana în diferite puncte ale ciclului. După deblocare, individul poate resimţi un sentiment direct, deschis, de ruşine – ca în remuşcarea de a doua zi, care urmează unei beţii zdravene a unui alcoolic. În timpul fazei de control, e posibil ca ruşinea persoanei să ia forme mai ascunse, acoperită fiind de sentimentul propriei dreptăţi sau de iritabilitate.

iclul nu e un proces moderat. În faza de control, o persoană va manifesta control excesiv, atât în încercările de a se controla pe sine însuşi, cât şi în încercările de a controla acţiunile persoanelor celorlalte. Faza de deblocare nu e o simplă relaxare a controlului, e o izbucnire, o ieşire violentă din presiunea controlului şi a ruşinii, ce dezvoltă o oscilaţie intensă. Cu cât individul încearcă să controleze mai mult, cu atât mai exigent se manifestă nevoia de deblocare.

Cu cât individul se refugiază în faza de deblocare/ declanşare, cu atât mai lipsit de control se va simţi individul ; astfel, el va încerca apoi să compenseze (lipsa de control) prin şi mai mult control. Într-o familie normală, limitele îndeplinesc funcţii utile, şi controlul oferă predictabilitate şi siguranţă – împreună cu o doză oarecare de frustrare. Asta face posibil pentru copii şi adulţi să resimtă o măsură de putere într-o lume care e nesigură.

Dar în familiile legate prin ruşine, limitele şi controlul sunt aplicate adeseori ca un răspuns unic, dat oricărei anxietăţi şi oricărui discomfort emoţional, durere emoțională. Limitele şi controlul, ca răspuns unic, devin înăbuşitoare, sufocante, chiar ucigaşe.

Nathanson îşi bazează „compasul ruşinii” pe teoria afectelor a lui Sylvan Tomkins, potrivit căruia dispunem de opt tipuri de afecte de bază: pozitive (interes/excitare; plăcere/bucurie; neutre (surpriză/tresărire) negative (frică/groază; suferinţă/chin; mânie/furie; miros neplăcut; dezgust, şi ruşine/umilire).

Toţi dispunem, iniţial, de aceleaşi afecte. Felul în care se modulează şi se complexifică, transformându-se în emoţii şi sentimente, depinde de istoria personală a fiecăruia dintre noi.

Tomkins spune în această teorie:

• că încercăm, cu toţii, să minimizăm afectele negative şi să maximizăm afectele pozitive;
• că există ceea ce el numeşte „rezonanţă a afectelor”: în interacţiunea cu altcineva, tindem să ne coordonăm afectele reciproc, un soi de acordare, sau de armonizare– care are loc între mamă şi copil, sau între abuzator şi victimă ( „armonizarea” are loc la nivelul afectelor, dar nu şi la nivelul emoţiilor).
• experienţele anterioare ale resimţirii unui afect se condensează în scripts – un soi de „profile generale”- nişte tipare, care sunt accesate, practic, automat, în momentul când ne confruntăm cu o experienţă nouă, care este integrată în funcţie de tiparul existent anterior

„Ruşinea” e un afect care cere ca toate celelalte afecte să existe deja: ea nu există „decât în relaţie cu celelalte afecte”.

 

Abordari psihoterapeutice ale psoriazisului palmo-plantar.

 În ultimii ani s-au conturat noi direcţii de abordare a bolilor dermatologice, odată cu naşterea unei noi discipline: psihodermatologia. Aceasta este o disciplină de graniţă care îşi concentrează atenţia asupra cercetării şi tratării afecţiunilor dermatologice folosind combinarea instrumentelor specifice psihiatriei, psihologiei şi dermatologiei. După Koo şi Lebwohl (www.aafp.org/afp/20011201/1873/html) maladiile psihodermatologice sunt cele care implică interacţiunea psihic-piele. În această categorie intră trei tipuri de maladii: cele psihofiziologice, afecţiunile psihiatrice primare şi afecţiunile psihiatrice secundare.

Afecţiunile psihofiziologice (psoriazis, eczeme) sunt afecţiuni ale pielii care nu sunt direct legate de psihic, dar care reacţionează la stări emoţionale cum ar fi stresul.

Afecţiunile psihiatrice primare sunt cele în care drept urmare a unei afecţiuni ce ţine de domeniul psihiatriei este afectată pielea (spre exemplu cazul tricotilomaniei).

Afecţiunile psihiatrice secundare sunt asociate bolilor dermatologice cu caracter invalidant (psoriazis, vitiligo). Koo şi Lebwohl subliniază că aspectul invalidant rezidă în desfigurările produse de afecţiunea dermatologică în sine şi duce la scăderea stimei de sine, depresie, anxietate sau fobie socială (www.aafp.org/afp).

Papadopoulos şi Bar (1999) prezintă modelul biopsihosocial al psoriazisului. În opinia autorilor psoriazisul este rezultatul unei interacţiuni dinamice între procesele fiziologice (dezechilibru endrocrin), aspecte psihologice (anxietate, un nivel scăzut al stimei de sine) şi situaţii sociale (sentimente de jenă din cauza leziunilor de psoriazis).

Modelul biopsihosocial de menţinere a psoriazisului Papadopoulos şi Bar (1999)

Completarea abordării medicale a psoriazisului, prin introducerea unor informaţii privind calitatea vieţii pacienţilor, a modului de raportare la boală şi a reprezentării bolii, a factorilor psiho-sociali implicaţi, deschide perspectiva aprofundărilor cercetărilor în domeniu şi a preocupărilor psihologice faţă de afecţiunile dermatologice în general. Harth, Gieler, Kusnir, şi Tausk, (2009) prezintă o serie de recomandări privind unele etape importante în procesul terapeutic al pacientului cu psoriazis: îngrijire psihosomatică primară; psihoeducaţie; terapie de relaxare, reducerea stresului, hipnoză; îmbunătăţirea complianţei; întărirea modalităţilor de coping cu boala; strategii de adaptare la viaţa de zi de zi; terapie de grup şi psihoterapie/psihofarmaceutice (în dependenţă de comorbiditatea dominantă).

Una dintre terapiile care câştigă tot mai multă credibilitate în managementul pacientului cu psoriazis este terapia cognitiv-comportamentală prin care pacientul cu afecţiuni dermatologice îşi poate îmbunătăţi starea prin:

– acceptarea bolii;

– posibilitatea de explora opţiuni de tratament şi de a facilita luarea deciziilor;

– examinarea dificultăţilor pe care le experimentează în legătură cu boala şi înţelegerea factorilor care întreţin aceste dificultăţi;

– explorarea şi analiza critică a evaluărilor, gândurilor şi presupunerilor;

– identificarea unor strategii de coping utile;

– facilitarea dobândirii abilităţilor de interacţiune socială;

– explorarea diferitelor gânduri şi afirmaţii disfuncţionale;

– examinarea problemelor care pot fi indirect legate cu afecţiunea dermatologică.

– învăţarea unor modalităţi de a rezista la anxietatea şi depresia pe care le poate anticipa.

Alte abordări psihoterapeutice ale pacientului cu psoriazis au fost amintite de Schmid-Ott, Stephan şi Werfel (2003). Autorii prezintă o serie de constatări privind utilitatea trainingului autogen în reabilitarea pacientului cu psoriazis şi a terapiei psihodinamice, prezentă doar prin câteva studii de caz.

Abordarea psoriazisului din perspective psihosomatică

Pielea este revelatoare pentru starea generală de prosperitate sau sănătate a omului. Ea este unul din cele mai importante organe de expresie emoţională, chiar în absenţa oricărei manifestări patologice. Puţine organe reacţionează la stresul emoţional, atât de prompt ca pielea. Pielea este o barieră şi o interfaţă între lumea externă şi cea internă a individului, precum şi un organ de simţ.

Reacţiile tegumentului la diferiţi stimuli fizici sau psihici, sunt extrem de vaste, mergând de la simple modificări circulatorii, cum ar fi roşirea de ruşine sau pălirea de frică, până la unele mai complexe cum ar fi apariţia unor maladii dermatologice ca eczemele, acneea, psoriazisul. Din acest motiv putem spune că există o predispoziţie umană pentru reacţii cutanate (Luban-Plozza, Poldinger, Kroger, 2000).

Problemele pielii sunt semnele dificultăţilor vieţii noastre în raport cu lumea exterioară. Eczemele, psoriazisul, pecinginea, micozele, vitiligo, coşurile sunt tot atâtea manifestări ale reacţiilor noastre la agresiunile, reale sau nu, pe care le resimţim din exterior. Ele ne permit să „justificăm” dificultatea contactului cu lumea şi ajută, în acelaşi timp, la evacuarea tensiunii simţite

Concepţii psihosomatice privind psoriazisul

Statutul de boală psihosomato-psihică a psoriazisului a fost destul de târziu recunoscut, odată cu “descoperirea”  “skin-brain axis” (axei creier-piele). În ceea ce priveşte psoriazisul ca boală psihosomatică, Luban-Plozza, Poldinger şi Kroger (2000) menţionează că anumite situaţii de stres nespecific, cum sunt pierderea de obiect reală sau imaginară, sau ameninţarea sănătăţii sau securităţii par să coincidă frecvent cu deteriorarea stării pacientului cu psoriazis. Aceeaşi autori remarcă la unii bolnavi simptome ca anxietatea sau deznădejdea pe de-o parte, iar pe de alta manifestări ale unei activităţi exagerate. Psoriazisul şi alte boli de piele reprezintă o lipsă de iubire pentru sine şi o respingere a tot ce viaţa îi oferă individului. Psoriazisul poate fi şi cauza unui orgoliu nestăvilit, o trufie exacerbată. Conflictul psihic cu spaţiul poate predispune la boli de piele.

          Mâna reprezintă numai etapa finală în care actele se realizează, care finisează şi conferă fineţe. Cuvântul „mână” are, de altfel, aceeaşi origine ca şi cuvintele „manifestaţie, manifestat”. Mâna reprezintă într-un asemenea grad trecerea de la conceptual la real, de la idee la realitate, încât ne foloseşte chiar şi pentru „a vorbi”, a comunica, lucru valabil nu numai pentru persoanele mute, ci şi în numeroase culturi. Gestica mâinilor este, de altfel, de multe ori mai puternică şi mai marcantă decât cuvintele. S-a putut demonstra, prin numeroase studii, importanţa gestului în cadrul a ceea ce numim comunicare nonverbală.

Acest tip de comunicare este primul pe care îl cunoaştem şi îl practicăm în viaţă, în sfârşit, relaţia dintre mamă şi copil, schimburile de recunoştinţă şi semnele de afecţiune se fac prin atingere şi cu ajutorul mâinii, aceasta fiind deci un vector de transmitere şi de comunicare. Ea ne permite să dăm şi să primim. Poate, de asemenea, să pipăie şi să simtă şi chiar ajunge până la a înlocui ochiul. Este deci, în egală măsură, un vector de percepţie. Prin mâini sesizăm sau transmitem energii. Palma şi degetele sunt elementele emiţătoare şi captatoare ale energiilor noastre, în fiecare dintre ele începând sau terminându-se, de altfel, un meridian de acupunctură. Dar, în calitate de suport final al acţiunii, mâna reprezintă vectorul de putere şi un simbol al forţei. în numeroase culturi, ea înseamnă puterea regală, chiar divină (a fi în mâna lui Dumnezeu). Mâna ne permite să apucăm, să ţinem, să strângem, să încătuşăm sau să sfărâmăm.

Modul în care strângem mâna cuiva este, de altfel, foarte semnificativ, redând gradul de importanţă pe care îl acordăm relaţiei cu persoana pe care o salutăm. Cei care abandonează voinţa de putere asupra altuia îşi dau mâna. Suferinţele mâinii ne vorbesc despre raportul nostru cu acţiunea manifestată asupra lumii exterioare.

Dacă resimţim tensiuni, dureri, suferinţe la nivelul acestor membre, înseamnă că raportul nostru cu lumea exterioară este unul de stăpânire, de putere, de posesiune sau de aviditate. Vrem prea mult să ţinem, să strângem, să stăpânim lucrurile sau indivizii, şi o facem fie din dorinţa de dominare, fie din frică. Mâna care se închide este cea care reţine, căreia îi e teamă că lucrurile îi scapă sau care se apără ori atacă şi vrea să lovească (pumn închis). Mâna paşnică sau care primeşte este mereu deschisă, în timp ce mâna care luptă, care strigă răzbunare sau care ameninţă este mereu închisă.

Laba piciorului vorbește despre punctul nostru de sprijin pe sol, partea pe care întregul corp se aşează şi se reaşează pentru deplasare, pentru executarea mişcărilor. Ea este cea care ne permite să „împingem” spre faţă şi, în consecinţă, să avansăm, dar şi să blocăm sprijinul nostru şi, în consecinţă, să ne oprim pe poziţiile noastre. Laba piciorului reprezintă deci lumea poziţiilor, extremitatea manifestată a relaţiei noastre cu lumea exterioară. Ea simbolizează atitudinile noastre, poziţiile afirmate şi cunoscute, rolul oficial pe care îl jucăm. Să nu punem niciodată piciorul în uşă pentru a o bloca, deoarece el reprezintă criteriile noastre de viaţă, chiar idealurile. Este vorba de cheia simbolică a sprijinului nostru „relaţional”, ceea ce explică importanţa ritualului spălării picioarelor în toate tradiţiile. Gestul acesta ne ajută să ne purificăm relaţia cu lumea, chiar cu divinitatea, afirmându-se şi ca simbol al libertăţii, căci permite mişcarea.

Suferinţele labelor picioarelor exprimă tensiunile pe care le simţim faţă de atitudinile pe care le adoptăm în faţa lumii. Ele înseamnă că poziţiile noastre obişnuite, atitudinile pe care le adoptăm sunt lipsite de fiabilitate, de stabilitate sau de securitate. Atunci când tensiunea se manifestă în laba piciorului drept, se află în relaţie cu Yin (mama), iar dacă are loc în laba stângă, este în relaţie cu Yang (tatăl). De fiecare dată când simţim tensiuni în partea inferioară a corpului, înseamnă că, în cadrul relaţiei noastre cu celălalt (dorinţă, voinţă, imposibilitate, incapacitate, frică etc.) sau cu noi înşine, trăim o tensiune echivalentă, legată fie de incapacitatea noastră presupusă, fie de o incapacitate venită din exterior. Ne găsim în faţa unei atitudini, a unui rol sau a unei posibilităţi în care nu putem, nu ştim sau nu reuşim să fim.

Bibliografie si webografie:

Michel OdoulGhidul complet al durerilor fizice; Terapii psihoenergetice

http://www.aafp.org/afp/20011201/1873/html

www.aafp.org/afp)

Scara de dezvoltare psihomotrica Portage

Testul Portage face parte din “Setul de Instrumente Psihologice pentru Expertizarea si Evaluarea Copiilor/Elevilor in Vederea Orientarii Scolare”, aprobat prin hotararea Guvernului nr 218 din 7 martie 2002. Prin testul Portage putem evalua motricitatea si psihomotricitatea copiilor mici (cu varste de pana la 6 ani) si poate fi de ajutor in doua mari directii :

1. a) are avantajul ca prin intrebari ne poate crea o idee asupra aptitudinilor si stadiului la care ar trebui sa se afle copilul la o anumita varsta si unde anume este copilul in mod real in momentul evaluarii;
   b) o a doua directie este evaluarea efectiva a copilului la o anumita varsta, ceea ce ne poate da
   o imagine destul de exacta asupra zonelor pe care copilul nu le acopera si unde acesta are nevoie de ajutor.

Aceasta evaluare ne va crea un mare avantaj in timp astfel incat, daca ii vom face o evaluare la fiecare 2-3 luni, vom avea o imagine mult mai exacta despre evolutia copilului. De cele mai multe ori un parinte are tendinta sa spuna “copilul meu evolueaza” …problema apare atunci cand parintele este intrebat: cat/cum a evoluat ?

Exista doua concepte pe care orice test de evaluare, inclusiv testul Portage, le ia in considerare : vârsta cronologică a copilului, care reprezintă vârsta biologica, si, cel de al doilea concept, vârsta mentală a copilului sau vârsta la care este copilul din punct de vedere al dezvoltarii în momentul evaluării. În general, toti copiii au anumite cunostinte si o anumita dezvoltare in cateva zone, proprii fiecarei varste. De aici pleaca conceptul de “varsta mentala”, care reprezinta in fapt un cumul al tutor cunostintelor / aptitudinilor / comportamentelor / limbajului pe care un copil le are la o anumita varsta.

I.SOCIALIZARE

Varsta 0-1 ani

1. Urmareste cu privirea persoana care se misca in campul lui visual.
2. Zambeste ca raspuns la atentia acordata de adult.
3. Vocalizeaza ca raspuns la atentia care i se acorda.
4. Isi priveste mainile, zambeste adeseori sau vocalizeaza.
5. Raspunde la faptul ca se afla printre membrii familiei zambind, vocalizand sau incetand sa mai planga.
6. Zambeste ca raspuns la expresia fericita a celor din  jur.
7. Zambeste si vocalizeaza la vederea imaginii in oglinda.
8. Atinge, loveste sau trage pe adult de par, nas, ochelari cand este in brate.
9. Se intinde spre persoanele familiare.
10.  Se intinde spre obiectul oferit.
11. Se intinde spre oglinda, loveste usor cu mana imaginea sa din oglinda sau a altui copil.
12. Tine si examineaza obiectul oferit timp de cel putin 1 minut.
13. Scutura sau strange obiectele care ii sunt puse in mana facand zgomot neintentionat.
14. Se joaca singur timp de 10 minute.
15. Cauta adesea contactul vizual timp de 2-3 minute atunci cand va ocupati de el.
16. Se joaca singur timp de 10-15 minute in preajma unui adult.
17. Vocalizeaza pentru a atrage atentia.
18. Imita jocul “cu-cu bau”.
19.  Bate din palme imitandu-l pe adult.
20. Face semnul “pa-pa” imitand adultul.
21. Ridica bratele “asa de mare” imitand adultul.
22. Ofera adultului o jucarie, un obiect, putina mancare, dar nu o si lasa intotdeauna.
23. Imbratiseaza, loveste, saruta persoane familiare.
24. Raspunde la propriul nume cu privirea sai intinzandu-se sa fie luat in brate.
25. Apasa sau scutura o jucarie ca sa produca un sunet, prin imitatie.
26. Mamipuleaza un obiect sau o jucarie.
27. Ofera o jucarie sau un obiect adultului si il elibereaza.
28. Imita miscarile altui copil cand se joaca.

Varsta 1-2 ani

29.Imita adultul in diverse activitati (aranjeaza imbracamintea, intinde asternutul,

manevreaza vesela).

30. Se joaca cu alt copil, fiecare facand activitati diferite.

31. Participa la jocuri, impinge masinuta sau se joaca cu mingea cu un alt copil timp de 2-5  minute.

32. Accepta absenta parintilor continuandu-si activitatea, exprimandu-si eventual supararea pentru moment.

33. Exploreaza activ mediul inconjurator.

34. Participa la jocuri de manipulare (trage sfoara, intoarce manivela) impreuna cu alte personae.

35. Imbratiseaza papusi sau jucarii noi.

36. Repeta actiuni care produc zambete si atrag atentia.

37. Aduce carti adultului pentru a-i citi sau sa le citeasca impreuna.

38. Trage de o persoana pentru a-i arata o serie de actiuni sau obiecte.

39. Isi retrage mainile sau spune “nu-nu” cand se afla in apropiere de obiecte sau locuri care ii amintesc interdictia.

40. Asteapta sa i se satisfaca necesitatile ( schimbat, alimentat) cand este plasat in scaunul de masa sau pe masa de schimbat.

41. Se joaca cu alti 2-3 copii.

42. Isi imparte jucariile sau hrana cand i se cere.

43. Saluta pe copiii de varsta sa sau persoanele familiare cand i se adduce aminte.

44. Indeplineste ceea ce ii cer parintii 50% din timp.

Varsta 2-3 ani

45. Poate sa aduca un obiect sau sa cheme o persoana din alta camera daca i se dau indicatii.

46. Asculta muzica sau povesti timp de 5-10 minute.

47. Spune “te rog” si “multumesc” cand i se aduce aminte.

48. Incearca sa ajute parintii in diferite activitati casnice, indeplinind o parte din actiuni.

49. Joaca roluri costumandu-se in haine de adult.

50. Face o alegere cand i se cere (pe cine iubeste mai mult, ce jucarie ii place, ce vrea sa manance etc.).

51. Arata intelegerea sentimentelor, verbalizand dragostea, supararea, tristetea, veselia etc.

Varsta 3-4 ani

52. Canta si danseaza dupa muzica.

53. Respecta reguli de joc imitand actiunile altor copii.

54. Saluta adultii familiari fara sa i se aduca aminte.

55. Respecta regulile in jocul de grup condus de un adult.

56. Cere voie sa se joace cu jucaria cu care se joaca alt copil.

57. Spune “te rog” si “multumesc” jumatate din timp, fara sa i se aduca aminte.

58. Raspunde la telefon, cheama pe cei mari sau vorbeste cu o persoana familiara.

59. Asteapta sa-i  vina randul (la joc, la masa etc).

60. Respecta regulile unui joc condus de un copil mai mare.

61. Indeplineste cerintele formulate de adulti in 75% din timp.

62. Sta in zonele delimitate (curtea casei, a gradinitei, la locul de joaca)

63. Se joaca alaturi de alti copii si vorbeste cu ei in timp ce face o activitate proprie.

Varsta 4-5 ani

64. Cere ajutor si asistenta cand intampina dificultati (la baut, sau pentru a-si lua ceva de baut sau mancat).

65. Participa la conversatiile adultilor.

66. Spune versuri, canta sau danseaza  cand i se cere.

67. Lucreaza singur la o sarcina casnica timp de 20-30 minute.

68. Isi cere scuze fara sa i se aminteasca in 75% din timp.

69. Isi asteapta randul intr-o activitate de grup cu 8-9 copii.

70. Se joaca cooperand in activitati cu 2-3 copii timp de 20  minute.

71. Se angajeaza in comportamente social-acceptabile cand este in public.

72. Cere permisiunea de a folosi obiactele care apartin altor persoane 75% din timp.

Varsta 5-6 ani

73. Numeste sentimentele pe care le incearca (furie, bucurie, iubire etc).

74. Se joaca cu 4-5 copii cooperand intr-o activitate fara a fi supravegheat permanent.

75. Explica altora regulile unui joc sau ale unei activitati.

76. Imita roluri de adulti.

77. Participa la conversatii in timpul mesei.

78. Respecta regulile unui joc de rationament verbal.

79. Isi consoleaza prietenii de joc cand acestia sunt suparati.

80. Isi alege singur prietenii.

81. Planifica si construieste folosind unelte simple (planuri inclinate, parghie, scripete, suporti de sprijin).

82. Isi stabileste singur obiectivele de indeplinit si duce la bun sfarsit activitatea.

83. Joaca el insusi roluri din povesti sau foloseste marionete.

 

 

 II. LIMBAJ

 

Varsta 0-1 ani

1. Repeta sunetele facute de alte personae.
2. Repeta aceeasi silaba de 2-3 ori (ma-ma-ma).
3. Raspunde la gesture cu gesture.
4. Indeplineste comenzi simple insotite de gesturi.
5. Inceteaza activitatea, cel putin momentan, in 75% din cazuri cand i se spune NU!
6. Raspunde prin gesturi la intrebari simple.
7. Combina doua silabe diferite in jocul verbal.
8. Imita intonatia vocii altora.
9. Foloseste un cuvant cu sens ca sa denumeasca o persoana sau un obiect.
10. Vocalizeaza ca raspuns la vorbirea altei persoane.

Varsta 1-2 ani

1. Spune cateva cuvinte diferite (poate folosi acelasi cuvant pentru obiecte diferite)
2.  Poate cere “mai mult”.
3.  Spune “gata/ nu e”.
4.  Executa comenzi simple fara sa i se dea indicatii prin gesture.
5.  Poate da sau arata la cerere (cand i se spune “da-mi….” sau “arata-mi…”).
6.  Arata 12 obiecte familiare cand acestea sunt numite de adult.
7.  Indica 3-5 imagini dintr-o carte, cand acestea sunt denumite.
8.  Arata 3 parti ale propriului corp.
9.  Isi spune la cerere numele, porecla (diminutivul)
10.  Raspunde la intrebarea “Ce-i asta?” denumind obiectul.
11.  Combina cuvinte si gesturi  pentru a-si face cunoscute dorintele.
12.  Numeste alti membrii ai familiei, inclusiv animale preferate.
13.  Numeste 4 jucarii.
14.  Produce onomatopee pentru a imita glasul animalelor sau foloseste aceste sunete pentru a denumi animalele (vaca este “Mu”, pisica este “Miau”)
15. Cere un aliment care ii este cunoscut, folosind numele acestuia cand il vede (lapte, biscuit, prajitura)
16.  Pune intrebari folosind o intinatie urcatoare la sfarsitul cuvantului sau propozitiei.
17.  Numeste 3 parti ale corpului la o papusa sau alta persoana.
18.  Raspunde afirmativ sau negativ la intrebari  care cer raspuns de tip Da/Nu.

Varsta 2-3 ani

1.  Alatura un substantiv si un adjectiv sau doua substantive in propozitii de doua cuvinte (mingea mare, mingea- masa).
2.  Alatura un substantive si un verb in propozitii de doua cuvinte (Tata pleaca).
3.  Foloseste un cuvant anumit pentru a-si exprima nevoia de a merge la toaleta.
4.  Alatura un verb sau un substantiv cu “acolo” si “aici” in propozitii de doua cuvinte (scaunul aici).
5.  Alatura doua substantive ca sa exprime posesia (masina tatalui).
6.  Foloseste NU in vorbirea spontana.
7.  Raspunde la intrebarea “Ce face?” pentru activitati simple.
8.  Raspunde la intrebarea “Unde este…..?”
9.  Numeste sursa unor sunete familiare din mediu.
10.  Da mai mult de un obiect cand i se cere, folosind pluralul.
11.  In vorbire se refera la sine cu numele propriu.
12.  Indica imaginea unui obiect uzual descris prin intrebuintarea lui.
13.  Arata pe degete cati ani are.
14.  Isi spune sexul cand este intrebat (baiat/fata).
15.  Indeplineste doua comenzi legate intre ele.
16.  Foloseste timpul prezent in vorbire.
17.  Foloseste forma obisnuita a pluralului (cub-cuburi).
18.  Foloseste cateva verbe la  timpul trecut in mod consecvent (A FOST, A PLECAT, A FACUT).
19.  Pune intrebari “Ce e asta/aia?”
20.  Isi controleaza volumul vocii 90% din timp.
21.  Foloseste “asta” si “aia” in vorbire.
22.  Foloseste “este/e” in afirmatii (Asta este/e minge.).
23.  Foloseste mai mult pronumele personal sau de posesie (eu, mie, al meu), decat numele propriu.
24.  Indica un obiect care “ nu este” (Nu este o minge).
25.  Raspunde la intrebari cu “Cine?” indicand numele.
26.  Foloseste forma de posesiv (a lui tata).
27.  Foloseste articolul hotarat si nehotarat in vorbire pentru masculin si feminin ( calul, mingea).
28.  Foloseste substantive care desemneaza categorii (animale, mancare, jucarii).
29.  Foloseste uneori “Pot” si forme de viitor.
30.  Poate descrie lucruri ca fiind “inchis/deschis” (geam inchis/deschis).

Varsta 3-4 ani

1.  Formuleaza propozitii interogative cu “este” la inceput. (Este un tren?)
2.  Este atent 5 minute in timp ce i se citeste o poveste.
3.  Indeplineste o serie de doua comenzi care nu sunt corelate.
4.  Isi spune numele intreg cand i se cere.
5.  Raspunde la intrebari simple de tipul “Cum este/face….?”
6.  Foloseste verbe la timpul trecut (a plecat, a sarit, a lovit).
7.  Povesteste despre  lucruri care s-au intamplat in trecut.
8.  Spune la ce folosesc obiectele uzuale.
9.  Exprima actiuni viitoare prin formulele “Trebuie sa…”, “Doresc/vreau sa….”, “O sa….”.
10.  Schimba ordinea cuvintelor, in mod adecvat, pentru a pune intrebari (Pot sa merg la….?)
11.  Foloseste cateva substantive la plural.
12.  Relateaza doua evenimente in ordinea aparitiei lor.

Varsta 4-5 ani

1.  Indeplineste o serie de 3 comenzi legate intre ele.
2.  Demonstreaza intelegerea propozitiilor (Baiatul a lovit fata. Fata a fost lovita de baiat.)
3.  Poate alege o pereche de obiecte/imagini la cerere.
4.  Foloseste verbele la conditional-optativ (As putea….., As vrea…).
5.  Foloseste fraze (Am lovit mingea si ea a ajuns in strada.).
6.  Poate indica la cerere partea de jos si de sus a diferitelor obiecte.
7.  Foloseste formele negative ale verbelor (nu pune, nu merge).
8.  Poate sa sesizeze si sa indice absurditatile din imagini.
9.  Foloseste cuvinte : “sora”,”frate”,”bunic”,”bunica”.
10.  Spune cuvintele corespunzatoare care lipsesc in constructii tip analogii opuse: “fratele este baiat”,”sora este…?”
11.  Poate spune o poveste cunoscuta, familiara fara ajutorul imaginilor.
12.  Numeste o imagine care nu se incadreaza intr-o anumita categorie ( Care nu este din aceeasi categorie cu celelalte?).
13.  Spune daca doua cuvinte rimeaza sau nu.
14.  Foloseste propozitii complexe (“Ea vrea ca eu sa intru pentru ca…”).
15.  Poate sa spuna daca un sunet este tare sau incet.

Varsta 5-6 ani

1.  Poate indica unde sunt multe, sau putine obiecte.
2.  Isi spune adresa.
3.  Isi spune numarul de telefon.
4.  Indica cel mai mult sau cel mai putin la obiecte.
5.  Spune glume simple.
6.  Poate sa relateze intamplari din experienta sa zilnica.
7.  Descrie pozitia sau miscarea folosind propozitii(prin,de la,catre,peste,departe de).
8.  Raspunde la intrebarea”de ce?” cu o explicatie.
9.  Aseaza in ordinea corecta 3-5 imagini reprezentand o poveste si poate spune povestea.
10.  Defineste cuvinte.
11.  Poate sa dea opusul unui cuvant (antonimul).
12.  Poate raspunde la intrebari de genul: “Ce se intampla daca….. “
13.  Foloseste corect notiunile de ieri simaine.
14.  Intreaba ce inseamna cuvintele noi sau nefamiliare.

 

 

III. AUTOSERVIRE

 

Varsta 0-1 an

1. Suge si inghite lichide.
2. Bea alimente lichide.
3. Intinde mainile si apuca biberonul.
4. Mananca alimente pasate.
5. Tine biberonul fara ajutor in timp ce bea din el.
6. Controleaza miscarea biberonului – il apropie sau il departeaza de la gura.
7. Mananca alimente facute piure, date de parinti.
8. Bea din ceasca tinuta de parinti.
9. Mananca alimente semi-solide date de parinti.
10.  Se hraneste singur cu degetele.
11.  Tine cana cu amandoua mainile si bea din ea.
12.  Duce ajutat la gura lingura umpluta cu mancare.
13.  Intinde mainile si picioarele atunci cand este imbracat.

Varsta 1-2 ani

1.  Mananca independent la masa, folosind lingura.
2.  Tine ceasca cu o mana si bea din ea.
3.  Introduce mainile in apa si le pune pe fata in semn de splalare, imitatand adultul.
4.  Sta pe olita sau pe scaun de toaleta timp de 5 minute.
5.  Pune palariuta sau caciulita pe cap si si-o scoate.
6.  Isi scoate sosetele.
7.  Introduce mainile in maneci si picioarele in pantaloni cand este imbracat.
8.  Isi scoate pantofii atunci cand sireturile sunt dezlegate, slabite.
9.  Isi scoate haina atunci cand este descheiata.
10.  Isi scoate pantalonii cand sunt descheiati.
11.  Inchide si deschide fermoare mari cand sunt potrivite capetele.
12.  Foloseste cuvinte sau gesturi prin care indica nevoia de a merge la baie.
13.  Se hraneste singur folosind lingura sau ceasca (varsa putin continutul).

Varsta 2-3 ani

1.  Ia prosopul de la parinti, isi sterge mainile si fata.
2.  Suge lichide din pahar sau ceasca folosind paiul.
3.  Foloseste furculita, reuseste sa ia alimentele cu furculita.
4.  Mesteca si inghite numai substante comestibile.
5.  Isi sterge mainile fara ajutor cand i se da prosopul.
6.  Cere sa mearga la toaleta chiar daca este tarziu pentru a evita accidentele.
7.  Isi controleaza scurgerea salivei din gura.
8.  Urineaza sau are scaun la olita, de 3 ori pe saptamana atunci cand e asezat pe ea.
9.  Isi pune pantalonii, se incalta.
10.  Se spala pe dinti imitand adultul.
11.  Isi scoate hainele simple care au fost descheiate.
12.  Foloseste toaleta pentru scaun, are un singur accident pe saptamana in timpul zilei.
13.  Ia apa de la robinet fara ajutor, atunci cand este pus la dispozitie un scaun sau o treapta.
14.  Se spala pe maini si pe fata folosind sapunul, cand adultul ii potriveste temperatura apei.
15.  Cere sa mearga la baie in timpul zilei pentru a evita accidentele.
16.  Isi agata haina intr-un cuier pus la inaltimea sa.
17.  Ramane uscat  in timpul somnului de dupa amiaza.
18.  Evita pericolul, cum ar fi colturile de mobilier intalnite, scarile deschise.
19.  Foloseste servetelul atunci cand i se aminteste.
20.  Infige furculita in alimente si le duce la gura.
21.  Toarna lichide dintr-un ibric intr-un pahar fara ajutor.
22.  Desface capsa de la imbracaminte fara ajutor.
23.  Se spala singur pe maini si pe picioare atunci cand este imbaiat.
24.  Isi pune sosetele.
25.  Se imbraca cu haine, jachete, camasa.
26.  Distinge partea din fata a imbracamintei.

Varsta 3-4 ani

1.  Mananca singur intreaga masa.
2.  Se imbraca singur, mai primeste ajutor la bluzele care se iau pe cap si la incheiat.
3.  Isi sterge nasul cand i se aminteste.
4.  Se trezeste uscat doua dimineti din sapte.
5.  Baietii urineaza la toaleta stand in picioare, fetele stand pe colacul WC-ului.
6.  Incepe si termina imbracatul cu exceptia inchizatorilor in 75% din cazuri.
7.  Incheie hainele cu capse si copci
8.  Isi sulfa nasul cand i se aminteste.
9.  Evita pericolele comune(ex: sticlasparta)
10.  Isi pune hainele pe umeras si umerasul pe o bara joasa la indicatia adultului.
11.  Se spala pe dinti cand i se dau indicatii verbale.
12.  Isi pune singur manusi cu un deget.
13.  Deschide nasturi mari pe o placa pentru invatare sau la o jacheta pusa pe masa.
14.  Incheie nasturi mari pe o placa pentru invatare sau la o jacheta pusa pe masa .
15.  Isi incalta ghetele fara ajutor.

Varsta 4-5 ani

1.  Curata locul unde a varsat ceva, luand singur carpa de sters.
2.  Evita substantele urat mirositoare, otravurile si substantele periculoase.
3.  Isi descheie hainele singur.
4.  Isi incheie singur hainele.
5.  Curata locul la masa.
6.  Poate inchide un fermoar.
7.  Se spala singur pe maini si fata.
8.  Foloseste tacamurile adecvate pentru a manca.
9.  Se trezeste din somn noaptea pentru a merge la toaleta sau ramane uscat toata noaptea.
10.  Isi sterge si isi sulfa nasul in 75% din cazuri  cand este necesar, fara sa i se aduca aminte.
11.  Se spala singur cand face baie cu exceptia gatului, urechilor si a spatelui.
12.  Foloseste cutitul pentru a intinde unt sau gem pe paine.
13.  Inchide si deschide catarama la curea, rochie, pantaloni si de la incaltaminte.
14.  Se imbraca singur complet, inclusive toate incheietorile din fata, exceptand legaturile (noduri, funde).
15.  Se serveste singur la masa (cu polonic sau lingura) din castron sau platou atunci cand acesta este tinut de adult.
16.  Ajuta la pusul mesei, asezand corect farfuriile, servetelele si tacamurile, daca i se dau indicatii verbale.
17.  Se spala pe dinti singur.
18.  Merge la toaleta la timp, se dezbraca, se sterge, trage apa si se imbraca fara ajutor.
19.  Se piaptana sau se perie daca are parul lung.
20.  Isi aseaza singur hainele pe umeras.
21.  Poate merge in vecinatatea casei fara sa fie supravegheat permanent.
22.  Insira sireturile la pantofi
23.  Innoada sireturile la pantofi.

Varsta 5-6 ani

1.  Este responsabil pentru o sarcina gospodareasca saptamanala si o indeplineste.
2.  Isi alege imbracamintea potrivita in functie de temperatura si de ocazie.
3.  Se opreste la marginea strazii, la bordura, se uita in ambele parti si traverseaza strada fara indicatii verbale.
4.  Se serveste singur la masa si da mai departe platoul.
5.  Isi prepara singur o mancare simpla (ex. fulgi de ovaz, cereale cu lapte).
6.  Este responsabil pentru o sarcina gospodareasca zilnica ( asezarea mesei, aruncarea gunoiului din casa sau alta sarcina).
7.  Isi potriveste temperatura apei pentru baie sau dus.
8.  Isi poate pregati singur un sandwich.
9.  Merge singur la gradinita sau magazine la distanta de cel mult 2 strazi.

100. Incearca sa taie alimente mari cu cutitul (banana,cartofi fierti).

101. Gaseste toaleta potrivita cu sexul in locuri publice.

102. Deschide o sticla cu lapte, apa sau suc.

103. Poate ridica, duce si aseza cu putin ajutor tava sau platoul la masa.

104. Isi poate incheia snurul de la gluga.

105. Isi poate incheia centura de siguranta la masina.

 

IV. COGNITIV

 

Varsta 0-1 an

1. Isi indeparteaza de pe fata scutecul care-i acopera vederea.
2. Cauta un obiect care a fost indepartat din linia directa a privirii.
3. Poate scoate un obiect dintr-o cutie deschisa.
4. Introduce un obiect intr-o cutie, imitativ.
5. Pune un obiect intr-o cutie, la comanda verbala.
6. Scutura o jucarie sunatoare, agatata pe o osfoara.
7. Pune trei obiecte intr-o cutie si goleste cutie.
8. Transfera un obiect dintr-o mana-n alta.
9. Lasa sa cada o jucarie si o ridica.
10.  Gaseste un obiect ascuns sub o cutie, ceasca, panza.
11.  Face un tren din trei cuburi si apoi il impinge.
12.  Scoate cercul din incastru.
13.  Pune o piesa cilindrica in planseta cu orificii.
14.  Executa gesturi simple la cerere (ex.bate din palme).

Varsta 1-2 ani

1.  Scoate unul cate unul sase obiecte dintr-o cutie, galetusa.
2.  Poate indica o parte a corpului (ex. ochi, gura, mana, picior)
3.  Suprapune trei cuburi la cerere (face un turn).
4.  Asociaza obiecte asemanatoare.
5.  Mazgaleste cu creionul.
6.  Arata spre sine cand este intrebat “ Unde e…”.
7.  Pune cinci obiecte cilindrice in planseta cu orificii.
8.  Asociaza obiectele cu imaginea lor.
9. Indica  o imagine numita.
10. Intoarce paginile din carte, 2-3 odata, pentru a gasi o imagine.

Varsta 2-3 ani

1.  Gaseste o anumita carte la cerere.
2.  Completeaza un incastru de trei figuri.
3. Numeste imagini a 4 obiecte cunoscute.
4.  Deseneaza o linie verticala, imitativ.
5.  Deseneaza o linie orizontala, imitativ.
6.  Copiaza un cerc.
7.  Asociaza materiale dupa textura.
8.  Indica obiecte mari si mici la cerere.
9.  Deseneaza o cruce, plus imitativ.
10.  Asociaza, sorteaza obiecte dupa trei culori.
11.  Plaseaza obiecte “in”,”pe”,”sub”, la cerere.
12.  Numeste obiecte ce produc sunete.
13.  Pune patru cuburi unu intr-altul, dupa marime (formeaza o piramida).
14.  Numeste actiuni din imagini.
15.  Asociaza obiecte de forme geometrice diferite cu imagini ale formelor respective.
16.  Aseaza pe un baston, tub inele sau discuri in ordinea marimii.

Varsta 3-4 ani

1.  Numeste obiecte mari si mici.
2.  Indica zece parti ale corpului la comanda verbala.
3.  Indica un baiat si o fata la comanda verbala.
4.  Poate spune daca un obiect e usor sau greu.
5.  Alatura doua parti ale unei forme pentru a face un intreg.
6.  Descrie doua evenimente sau doua personaje familiare din povesti, desene animate.
7.  Repeta jocuri cu degete sau cu mainile, insotite de cuvinte sau actiuni.
8.  Asociaza trei sau mai multe obiecte asemanatoare.
9.  Indica obiecte lungi sau scurte.
10.  Spune care obiecte sau categorii de obiecte se potrivesc.
11.  Numara pana la trei imitativ.
12.  Aranjeaza obiecte pe categorii (ex. culori, fructe, legume, etc.).
13.  Deseneaza o linie diagonala de la un colt la altul al unui patrat cu latura de 10cm.
14.  Deseneaza o linie in forma de “v” imitativ.
15.  Numara zece obiecte imitativ.
16.  Construieste un pod din trei cuburi (imitativ).
17.  Realizeaza un sir de cuburi sau margele, respectand o secventa, model de culoare, forma.
18.  Poate sa copieze o serie de linii frante unite.(vvvvv)
19.  Completeaza imaginea omuletului, adaugand un picior sau o mana la un desen incomplet.
20.  Completeaza un joc puzzle din sase piese, fara incercari sau erori.
21.  Numeste obiecte care sunt la fel si diferite.
22.  Deseneaza un patrat imitativ.
23.  Numeste trei culori la cerere.
24.  Numeste trei forme geometrice (cerc, patrat, triunghi).

Varsta 4-5 ani

1.  Ia un numar de obiecte specificat la cerere (1-5 obiecte).
2.  Numeste 5 tipuri de texturi ( fin/aspru, moale/tare, gros/subtire).
3.  Copiaza un triunghi la cerere.
4.  Isi aminteste patru obiecte vazute intr-o imagine.
5.  Numeste timpul din zi asociat cu anumite activitati (ex. dimineata ma spal pe fata).
6.  Repeta rime familiare.
7.  Spune daca un obiect este mai greu sau mai usor cu diferenta de 500 grame (compara   doua obiecte).
   1.  Spune ce lipseste cand se indeparteaza un obiect dintr-un grup de trei.
   2.  Numeste opt culori.
   3.  Numeste trei monede diferite : 1 ban, 5 bani, 10 bani.
   4.  Asociaza simboluri identice (litere si numere).
   5.  Spune culoarea unor obiecte numite (ex. Ce culoare are rosia, portocala?).
   6.  Reda 5 fapte importante dintr-o poveste auzita de 3 ori.
8.  Deseneaza un om (cap, trunchi, 4 membre).
9.  Canta cinci versuri dintr-un cantec.
10.  Construieste imitativ o piramida, scara din zece cuburi.
11.  Numeste obiecte lungi si scurte.
12.  Plaseaza obiecte in spate, langa si dupa la cerere.
13.  Asociaza seturi egale cu un esantion de 1 pana la 10 obiecte.
14.  Numeste sau arata o parte lipsa a unui obiect intr-o imagine.
15.  Numara de la 1 la 20.
16.  Numeste propozitiile obiectelor in sir ; prima, la mijloc, ultima.

Varsta 5-6 ani

1.  Numara pana la 20 obiecte si spune cate sunt.
2.  Numeste 10 numere scrise.
3.  Numeste stanga si dreapta raportat la propriul corp.
4.  Spune literele alfabetului in ordine.
5.  Isi scrie numele cu litere de tipar.
6.  Denumeste 5 litere ale alfabetului scrise.
7.  Aranjeaza obiecte in secvente, dupa latime si lungime.
8.  Recunoaste litere mari ale alfabetului.
9.  Aseaza cifrele de la 1 la10 insuccesiunea adecvata.
10.  Numeste ordinea obiectelor in sir: primul, al doilea, al treilea.
11.  Numeste literele mici ale alfabetului, le recunoaste.
12.  Asociaza literele mari cu literele mici ale alfabetului.
13.  Arata numere numite de la 1 la 25.

100. Copiaza un romb.

101. Completeaza un labirint simplu.

102. Numeste in ordine zilele saptamanii.

103. Poate face adunari si scaderi cu numere pana la 3.

104. Isi poate spune data nasterii (ziu si luna).

105. Recunoaste zece cuvinte scrise.

106. Poate face unele prevederi, in legatura cu ce se va intampla intr-o situatie.

107. Arata obiecte intregi si jumatati.

108. Poate numara de la 1 la 100.

 

V. MOTOR

Varsta 0-1 an

1. Intinde mana dupa un obiect aflat in fata lui la 15-20cm.
2. Apuca un obiect suspendat in fata sa la 7-8 cm.
3. Se intinde dupa obiecte plasate in fata lui si le apuca.
4. Intinde mana dupa un obiect preferat.
5. Introduce un obiect in gura.
6. Isi tine capul si pieptul ridicate in timp ce sta culcat pe burta.
7. Sustine capul si pieptul sus cu sprijin pe un brat.
8. Pipaie si exploreaza obiectele cu gura.
9. Se intoarce de pe abdomen pe o parte si isi mentine aceasta pozitie 50% din timp.
10.  Se rostogoleste de pe burta pe spate.
11.  Inainteaza pe burta pe o distanta egala cu lungimea corpului.
12.  Se rostogoleste de pe spate pe o parte.
13.  Se intoarce de pe spate pe burta.
14.  Se ridica in pozitie sezand, cand apuca degetele adultului.
15.  Intoarce capul nestingherit, cand corpul este sprijinit.
16.  Isi mentine 2 minute pozitia sezand.
17.  Da jos din mana un obiect pentru a se intinde dupa altul.
18.  Ridica si lasa sa cada un obiect intentionat.
19.  Se ridica in picioare cu sprijin maxim.
20.  Saltain sus si-n jos fiind sprijinit sa stea in picioare.
21.  Merge de-a busilea pentru a lua obiecte de la o distanta egala cu lungimea lui.
22.  Sta sprijinit in sezut.
23.  Din pozitia sezand se intoarce in pozitia de mers de-a busilea.
24.  Se intoarce de pe burta in pozitia sezand.
25.  Sta in sezut fara sa se sprijine cu mainile.
26.  Arunca obiecte la inaltime.
27.  Sprijinit pe genunchi si maini se leagana inainte si inapoi.
28.  Transfera un obiect dintr-o mana-n alta fiind in pozitia sezand.
29.  Retine doua cuburi cu latura de 2,5 cmintr-o mana.
30.  Se ridica singur in pozitia pe genunchi.
31.  Se ridica singur in picioare.
32.  Foloseste pensa digitala pentru a lua un obiect.
33.  Se taraste (merge de-a busilea).
34.  Apuca cu o mana din pozitia titire.
35.  Sta in picioare cu sprijin minim.
36.  Isi linge mancarea din jurul gurii, cand se murdareste.
37.  Sta singur in picioare un minut.
38.  Scoate obiecte dintr-un recipient prin rasturnarea recipientului .
39.  Intoarce paginile unei carti mai multe odata.
40.  Incearca sa ia mancarea singur cu lingurita.
41.  Pune obiecte mici intr-un recipient.
42.  Se aseaza singur din pozitia in picioare in pozitia sezanda.
43.  Bate din palme.
44.  Merge cu sprijin minim.
45.  Face cativa pasi fara ajutor.

Varsta 1-2 ani

1.  Urca scarile de-a busilea.
2.  Se ridica singur in picioare din pozitia sezand.
3.  Rostogoleste o minge imitand adultul.
4.  Se urca singur pe un scaun de adult, se intoarce si se aseaza pe el.
5.  Pune 4 inele pe un suport vertical.
6.  Scoate din planseta cu orificii, piese cilindrice cu diametrul de2,5 cm
7.  Pune piese cilindrice cu diametrul de2,5 cmin planseta cu orificiu.
8.  Face un turn din 3 cuburi.
9.  Traseaza linii cu creionul.
10.  Merge independent.
11.  Coboara scarile de-a busilea cu picioarele inainte (coboara cu spatele).
12.  Se aseaza singur intr-un scaun de copil.
13.  Se aseaza pe vine si se ridica din aceasta pozitie in picioare.
14.  Impinge si trage o jucarie in timp ce merge.
15.  Se da intr-un balansoar.
16.  Urca scarile cu ajutor.
17.  Se apleaca de la mijloc ca sa ridice obiecte fara sa cada.
18.  Imita miscarea circulara a creionului.

Varsta 2-3 ani

1.  Insira patru margele mari in 2 minute.
   1.  Rasuceste butoane, apasa pe clanta.
   2.  Sare pe loc cu ambele picioare odata.
2.  Merge cu spatele.
3.  Coboara treptele cu ajutor.
4.  Arunca o minge de la o distanta de1,5 m, unui adult care nu se misca.
5.  Construieste un turn din 5-6 cuburi.
6.  Intoarce paginile unei carti, una cate una.
7.  Despacheteaza un obiect mic.
8.  Impatureste o hartie in doua, imitand adultul.
9.  Desface si imbina jucarii de asamblat.
10.  Desface jucarii ce intra una in alta, prin desfacere la jumatate.
11.  Da cu piciorul intr-o minge care sta pe loc.
12.  Face bilute din plastilina.
13.  Apuca creionul intre degetul mare si aratator, sprijinindu-l pe degetul mijlociu.
14.  Poate face tumba inainte cu ajutor.
15.  Bate cu ciocanul 5 cuie (bete, piese cilindrice)montate vertical pe o placa suspendata.

Varsta 3-4 ani

1.  Completeaza un incastru cu trei forme.
2.  Taie cu foarfeca.
3.  Sare la o inaltime de20 cm.
4.  Da cu piciorul intr-o minge care vine inspre el.
5.  Merge pe varfuri.
6.  Alerga 10 pasi cu miscari ordonate alternand bratele.
7.  Pedaleaza pe tricicleta pe o distanta de1,5 m.
8.  Se da in leagan daca este balansat initial de adult.
9.  Se urca si isi da drumul pe tobogan.
10.  Se da tumba inainte fara ajutor.
11.  Urca scarile alternand picioarele.
12.  Merge in pas de mars la cerere.
13.  Prinde o minge cu ambele maini.
14.  Traseaza contururi, deseneaza dupa sabloane.
15.  Taie de-a lungul unei linii drepte lunga de20 cmcu o abatere de0,6 cmin medie.

Varsta 4-5 ani

1.  Sta intr-un picior fara sprijin 4-5 secunde.
2.  Alearga schimband directia.
3.  Merge in echilibru pe o scandura lata, barna.
4.  Sare inainte de 10 ori fara sa cada.

100. Sare peste o sfoara intinsa si inaltata la5 cminaltime.

101. Sare inapoi de 6 ori.

102. Loveste (o face sa sara) o minge mare si o prinde .

103. Modeleaza forme de plastilina si le pune impreuna (le asambleaza) cate 2-3.

104. Taie cu o foarfeca de-a lungul unei linii curbe.

1. 105.  Insurubeaza un obiect fixat pe un filet (dopul de la o sticla).

106. Coboara scarile alternand picioarele.

107. Pedaleaza pe tricicleta si face intoarcere la colt.

108. Sare intr-un picior de 5 ori succesiv.

109. Decupeaza un cerc cu diametrul de5 cm.

110. Deseneaza imagini simple (masina, casa, copac, om).

111. Decupeaza si lipeste forme simple.

Varsta 5-6 ani

112. Scrie litere mari de tipar, separate pe hartie.

113. Merge pe o scandura lata inainte, inapoi, lateral.

114. Face diferite sarituri, topaie.

115. Se da in leagan initiind si mentinand miscarea.

116. Desface degetele si isi atinge fiecare deget cu degetul mare.

117. Poate copia litere mici.

118. Urca scari de lemn sau treptele unui tobogan, inalt de 3 metri.

119. Bate un cui cu ciocanul.

120. Dribleaza mingea cu directie.

121. Coloreaza in interiorul unui cotur (forme), 90% din desen.

122. Poate decupa poze din reviste fara a depasi la0,5 cmde contur.

123. Foloseste ascutitoarea de creioane.

124. Copiaza desene mai complicate.

125. Decupeaza forme simple din hartie.

126. Indoaie pe diagonala un patrat de hartie, imitand adultul.

127. Prinde o minge moale sau un saculet cu mana.

128. Poate sari singur coarda.

129. Loveste mingea cu o paleta sau un bat.

130. In timp ce alearga ridica de jos obiecte.

131. Poate sa patineze inainte 3-4 m.

132. Merge pe bicicleta.

133. Se da pe gheata (derdelus) cu sania.

134. Merge sau se joaca in bazinul de inot inalt pana la talie.

135. Conduce un vehicul de jucarie impingandu-l cu un picior.

136. Sare si se invarte intr-un picior.

137. Isi poate scrie numele cu litere de tipar pe o hartie gata liniata.

138. Sare de la inaltime de20 cmsi aterizeaza pe talpi fara sa cada.

139. Sta intr-un picior fara sprijin, cu ochii inchisi 10 secunde.

140. Sta atarnat de o bara orizontala timp de 10 secunde, sustinandu-si propria greutate in maini.