Cauzele spirituale ale bolilor(4-5)

4. Influenţarea oamenilor la un asemenea nivel al câmpului este cu mult mai dificilă decât ne putem închipui. Vampirismul înseamnă nu doar furtul unei anumite cantităţi de energie, încălcarea învelişului câmpului şi crearea condiţiilor pentru pierderile ulterioare de energie dar şi prejudicierea structurii fine a câmpului care poate duce la deformarea liniilor karmice ale destinului, sănătăţii, psihicului. După un furt masiv de energie apar devieri psihice. Omului care începe să se folosească de energia altuia i se închid canalele de comunicare cu Universul, iar el este nevoit sa ia din ce în ce mai multă energie de la ceilalţi. Astfel pot apărea boli grave şi chiar moartea. Începutul acestui proces stă în egoismul exacerbat manifestat în gânduri, emoţii sau fapte, în neînţelegerea unităţii lumii. Aceasta blochează canalele de legătura cu cosmosul şi provoacă o cădere energetică. Acest proces e greu de oprit. El condamnă copiii “vampirului” la nişte boli grave, întrucât aceştia se nasc cu canalele de legătură cu Universul închise şi atunci, fie că sunt supuşi vampirismului, fie ei înşişi vor deveni vampiri şi vor continua distrugerea propriului suflet.

Cum procedează oamenii care au nevoie de energie?

Ei înfurie, chinuie victima, caută diferite mijloace de a subjuga omul, pentru că a lua de la unul egal ţie e complicat. E mai uşor să iei de la acela pe care l-ai subjugat.

De ce devine omul sadic?

Părinţii săi au renegat comuniunea cu lumea, au renegat înaltele sentimente, ceea ce a dus la închiderea completă a canalelor care-i unea cu Universul. A început degradarea şi destrămarea structurilor câmpului. Energia nu putea fi procurată din altă parte decât de la oameni. Dacă este vorba de un copil, acesta începe să-şi irite mama, s-o necăjească. Ea începe să ţipe în permanenţă, se înfurie şi îi cedează energie.

Copilul îşi bate joc de colegii de joacă, îi jigneşte, chinuie animalele, râde şi îşi bate joc de cei vârstnici în scopul obţinerii energiei. Prin urmare, provocarea de chinuri fizice şi spirituale unui alt om este una din formele de vampirism.

Puţini cunosc cât de gravă e pedeapsa pentru vampirism şi cât de puţine sunt şansele de a ieşi din această situaţie. Unul din mijloacele spirituale de apărare împotriva unui om certat cu regulile eticii, care încearcă să fure energie, îl constituie rugăciunea, pentru că aceasta constituie în acelaşi timp şi un ajutor pentru corectarea deformaţiilor structurilor sale spirituale.

“Rugaţi-vă pentru cei ce vă blestemă şi binecuvantati-i pe cei ce vă urăsc”.

5. Cu toţii cunoaştem zicala: “De morţi numai de bine“. De ce? Între lumea fină a morţilor şi lumea noastră fizică sunt posibile contacte, iar daca ele apar, acest lucru dăunează ambelor lumi.

“Sudarea” câmpurilor unui om viu şi ale unui om mort are loc atunci când sunt încălcate legile supreme.

Religia şi obiceiurile de înmormântare la toate popoarele sunt orientate spre despărţirea câmpurilor celor vii de ale celor morţi. Daca omul păstrează pică celui decedat, acest lucru se reflecta negativ asupra sa şi poate duce la diferite boli, tulburări psihice, schimbarea caracterului.

Supărarea omului înainte să moară poate duce de asemenea la contopirea câmpurilor şi probabil de aceea trebuie îndeplinită ultima dorinţă a celui aflat pe moarte.

Dacă până la naşterea copilului femeia a făcut un avort, câmpul embrionului mort se poate uni cu câmpul copilului născut ulterior, iar acesta poate fi bolnăvicios, fricos, obsedat.

Sursa: S.N. Lazarev – Cauzele spirituale ale bolilor

Ţi-ar mai plăcea:

Cauzele spirituale ale bolilor (1)
Sanatatea sufleteasca a copiilor. Cauzele spirituale ale bolilor(2)
Cauzele spirituale ale bolilor(3)
Părinti de vocatie, copii cu destin împlinit

Cauzele spirituale ale bolilor(3)

În viaţa de zi cu zi ne permitem adeseori să-i vorbim de rău pe alţii, pe noi, să ne plângem de soarta. Se dovedeşte că acest obicei are ca urmare distrugerea dinţilor. Cele mai periculoase sunt vorbele rele la adresa părinţilor, rudelor, urarea răului oamenilor apropiaţi. Cauza paradontozei o reprezintă bârfirea tatălui, suprasolicitarea karmei şi alimentaţia incorectă. Echilibrarea emoţională şi coborârea agresivităţii subconştiente sunt facilitate de utilizarea regulată, în alimentaţie, a verdeţurilor.

Prin ce sunt periculoase vorbele şi gândurile rele? Când ne gândim la cineva se creează o punte energetică între noi şi cel la care ne gândim. Are loc un schimb de informaţie şi de energie. De aceea, orice gând rău reprezintă un atac energetic care poate aduce prejudicii. Chiar şi pactul interior cu omul care bârfeşte poate fi periculos.

Bârfa, gândurile urâte despre oameni reprezintă un traumatism aplicat omului împotriva căruia sunt indreptate şi în acelaşi timp, distrugerea propriilor structuri karmice. Cuantul intensifică orice program. În prezent energetica Pământului este de aşa natură încât şi gândurile răuvoitoare despre un om sunt suficiente pentru a-i produce un rău.

Ne atacam şi ne omorâm unul pe altul în mod sistematic de multe ori fără să ne dăm seama de asta. Are loc un proces sub forma de avalanşă al autodistugerii fără ca nici măcar să fie necesară conectarea unor trăiri negative.

Este suficient potenţialul negativ acumulat până în prezent de omenire. De aceea, acum nu e suficient sa fii bun şi să nu faci rău nimănui. Subconştientul nostru e într-atât de deformat, încât nici suportarea răului nu e o condiţie suficientă pentru păstrarea integrităţii sufletului şi a trupului.

În situaţia actuală, principala condiţie pentru supravieţuire o constituie eforturile conştiente îndreptate spre schimbarea propriei persoane. Nu e suficient să fii bun, trebuie să fii activ de bun. Orice om bun sau normal are şansa de a pieri. “Iubiţi-vă duşmanii” este un apel la esenţa spirituală a omului de a nu reacţiona printr-o lovitură la un atac energetic.

Omul care-şi începe ziua cu rugăciunea: “Doamne, dă rudelor şi cunoscuţilor mei sănătate, iar mie răbdare“, se va asigura împotriva multor păcate.

Aprecierea negativă a cuiva produce o puternică scădere a energiei. Daca omul bârfeşte pe cineva, el îi produce un traumatism persoanei respective, propriului câmp şi pierderea energiei.

“Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi – căci cu ce măsură măsuraţi, cu aceea vi se va măsura“.

Traumatismul produs de vorbele urâte se poate manifesta nu neapărat la nivelul fizic şi nu neapărat brusc. Poate începe destrămarea structurilor spirituale, iar când apar nenorocirile, bolile rudelor sau copiilor, omul abia daca îşi mai aduce aminte de vorbele spuse şi nu-şi va da seama că pricina nenorocirilor a fost bârfa.

Care este numitorul comun al persoanelor longevive? Alimentaţia este diversă, comportamentul de asemenea. Singurul lucru comun tuturor este bunătatea sufleteasca. Murim devreme, pentru ca în permanenţă ne ruinăm sufletul şi trupul. Japonezii sunt poporul cel mai longeviv, dar şi cel mai politicos din lume.

Cele mai periculoase vorbe sunt vorbele rele împotriva omului iubit. Gradul de comuniune la nivelul câmpului poate fi diferit între cei ce se iubesc, el atingând cele mai înalte cote. Sentimentul de iubire îl înalţă pe om, nivelul energetic al îndrăgostitului este foarte înalt şi de aceea orice influenţare negativă a acestuia devine extrem de periculoasă.

Când compătimiţi pe cineva, nu sunteţi de acord cu boala lui, cu nenorocirea lui, vă gândiţi doar la consecinţe, uitând de cauzele apariţiei acestora şi, prin aceasta, favorizaţi destrămarea spiritului.

Sursa: S.N. Lazarev – Cauzele spirituale ale bolilor

Ţi-ar mai plăcea:

Mame şi taţi conştienţi
Cauzele spirituale ale bolilor (1)
Sanatatea sufleteasca a copiilor. Cauzele spirituale ale bolilor(2)
Părinti de vocatie, copii cu destin împlinit

Sanatatea sufleteasca a copiilor. Cauzele spirituale ale bolilor(2)

Fotografie de Guduru Ajay bhargav pe Pexels.com

Boala poate îndeplini diferite funcţii. Prima este cea de avertizare. A doua este cea de oprire a activităţii care împiedică dezvoltarea normala a omului, iar a treia, cea de eliminare a mecanismelor care permit răspândirea informaţiei negative. Nu trebuie să uităm că suntem celulele unui singur organism imens care se cheamă omenire, şi care, la rândul lui este o parte a unui sistem unitar, Universul.

În luna a cincea, copilul este într-o comuniune absolută cu Dumnezeu şi cu Universul. Deoarece pentru o viaţă normală omul trebuie să intre periodic în contact cu Universul, el se foloseşte pentru aceasta de amintirile din luna a cincea, codate în câmpul său. Dacă mama sau tatăl s-au dezis în acest timp de copil, iar în timpul unui scandal între soţi acest lucru se poate întâmpla şi la nivelul subconştientului, în mod automat copilul moşteneşte nu numai programul propriilor copii, dar şi al Universului. Celula poartă programul de distrugere a organismului. Organismul reacţionează în mod corespunzător. Blocarea acestui program este posibilă numai prin aspiraţia către Dumnezeu şi printr-o mare iubire. Dacă omul nu face acest lucru, dispariţia familiei este inevitabilă.

Copiii au acum capacităţi bioenergetice de zeci de ori mai mari decât copiii strămoşilor noştri. Însă noi acordăm prea puţină atenţie dezvoltării lor spirituale concentrându-ne mai ales în direcţia orientării lor profesionale, asupra bunăstării materiale viitoare a urmaşilor noştri. Până la naştere, fătul interacţionează puternic cu lumea înconjurătoare. Asupra structurii spirituale şi a stării lui fizice exercită o puternică influenţă structura spirituală şi comportamentul etic al mamei. În luna a cincea, fătul, dacă este în comuniune cu Dumnezeu, primeşte de la El o sumă de calităţi. În lunile a 3-a şi a 4-a femeia trece prin nişte încercări. Acestea pot lua cele mai neaşteptate forme şi, de modul în care acestea sunt trecute depinde caracterul şi viaţa viitorului copil. Orientarea către valorile spirituale să fie mai puternică decât toate celelalte tendinţe.

Principala informaţie ereditară se transmite nu numai prin intermediul câmpului. Mama este indisolubil legată prin câmp de copilul ei şi de aceea trăirile emotionale ale mamei se răsfrâng asupra copilului. Dacă este vorba de ură, de separare de omul iubit, acest lucru va însemna o adevărată catastrofă pentru el. Structura negativă a câmpului femeii determină multe din viitoarele nenorociri ale copilului.

Soarta şi caracterul viitorului copil se formează în câmpul infoenergetic al părinţilor, încă înainte de concepţie. În momentul concepţiei, ele deja există şi-i determină viitorul.

De aceea, dacă părinţii au dubii dacă sa dea sau nu naştere copilului, are loc un atac asupra acestor structuri, deformarea lor sau chiar distrugerea lor parţială. Extrem de negativ se repercutează asupra structurilor câmpului viitorului copil planificarea brutală a sexului acestuia, dorinţa unuia dintre părinţi de a avea numai băiat sau numai fată. Chiar şi numai simpla îndoială asupra dorinţei de a avea un copil, nemaivorbind de tentativa de a scăpa de el, constituie o demolare a destinului său, a fericirii şi sănătăţii sale, a structurilor de comunicare şi solidaritate cu oamenii.

Este foarte important ca în timpul bolii copilului să creăm condiţii pentru însănătoşirea lui corectă. Părinţii trebuie să se gândească înainte de toate la spiritul copilului şi abia după aceea la trupul său. Din acest motiv îndoparea copilului cu medicamente şi mâncare nu poate decât să-i facă un rău. Cu iubirea poţi vindeca, dar cu ataşamentul poţi doar să faci rău. De aceea, în timpul bolii copilului foarte multe depind de comportamentul, de etica şi chiar de regimul alimentar al părinţilor. Renunţarea la carne, la alcool, la delicatese sau supraalimentare sunt chiar mai importante pentru părinţi decât pentru copii.

Orice supărări şi reproşuri ale părinţilor, unul faţă de celălalt şi faţă de lumea din jur, trebuie eliminate. Starea sufletească a părinţilor este starea sufletului şi trupului copilului. Pentru a-l păzi pe copil de boli şi necazuri, părinţii trebuie să înţeleagă lucrul cel mai important: copilul trebuie să fie sănătos sufleteşte.

Lipsa dorinţei de a învăţa apare la copil foarte simplu. În timpul sarcinii mama se debarasează de sentimentele faţă de soţ, de copii sau faţă de lumea din jur. Aceasta duce la formarea unui program de renegare a câmpului informaţional al Universului care blochează capacităţile copilului de a lucra cu informaţia. Copilului îi vine greu să înveţe şi el refuză să facă acest lucru. O mamă iubitoare care nu-şi permite şi nu permite nimănui sa se îndoiască de sentimentul de dragoste şi de comuniune cu Divinitatea, va da naştere unor copii talentaţi.

Numele dat copilului se întipăreşte în câmpul său bioenergetic şi depinde de karma aceluia al cărui nume îl poartă. Înainte copiilor li se dădeau nume de sfinţi – şi nu era deloc întâmplător. Karma sacrosantă, pură a sfântului se unea cu cea a copilului protejându-l şi acţionând în favoarea lui. Dându-i copilului numele unei rude, riscam, deoarece greşelile şi viciile sale va trebui sa le ispăşească cel care i-a luat, adică odată cu numele, şi o parte din karma, copilul. De aceea, dându-i copilului numele unui muritor, este necesară blocarea părţii negative a karmei, rugându-ne la Dumnezeu în gând ca în numele copilului să intre numai ceea ce este luminos, ce aspiră spre dragoste, comuniune, nobleţe, spre Dumnezeu, în numele acelui om în cinstea căruia ne botezăm copilul.

Multe femei ştiu că sănătatea li se ameliorează după naşterea copiilor. Iubirea pe care o nutreşte mama pentru copil îi înnobilează structurile câmpului ei, ameliorându-i starea fizică. Dar mai este o cauză pe care oamenii n-o bănuiesc. Mama transferă bolile sale copilului, adică tulburările sănătăţii prin care mama îşi ispăseşete propria karma, trec în câmpul copilului, iar acesta începe să fie bolnav. Karma se împarte între copil şi mamă.

Cum se recunosc deformările din câmpul copilului? Copiii suferă de alergii, fac des pneumonii, au probleme cu rinichii.

Nu-i promiteţi niciodată copilului că-i veţi cumpăra delicatese sau jucării. Copilul trebuie să se gândească la satisfacţii spirituale. Promiteţi-i că-l veţi duce la teatru, la muzeu. Omul visează la nivelul unor structuri foarte fine ale câmpului, iar penetrarea în acele zone a ceea ce este material, pământesc coboară incredibil de jos omul. Faceţi-i cadouri când nu se aşteaptă.

Mama care promite copilului diferite lucruri materiale, în schimbul unor rezultate la învăţătura sau a cuminţeniei face din el un sclav al cărui stăpân va fi lucrul promis. În acest mod ea, fără sa vrea, creează un program de nimicire a tot ceea ce e sfânt în favoarea unor avantaje materiale. Aceasta a fost şi principala cauză a dispariţiei civilizaţiilor precedente.

Omul care iubeşte, nutreşte asemenea sentimente încât uciderea lor, în altcineva sau în el, reprezintă o crimă imensă. Dacă ne luăm după logica obişnuită, sterilitatea poate fi eliminată prin intervenţie chirurgicală. Însă distrugând iubirea, sentimentul contactului cu Universul, femeia care ucide iubirea în bărbatul care o iubeşte distruge structurile spirituale fine atât ale ei, cat şi ale bărbatului. Copilul născut în astfel de condiţii poate avea nişte structuri deformate ale spiritului. Organismul feminin blochează această posibilitate, refuză să conceapă un copil care să fie grav bolnav să moară sau să facă rău altora. Noi considerăm în mod obişnuit că aceasta este o boală şi ne luptăm cu noi înşine, cu propriul organism care încearcă să ne salveze familia de la pieire. “Boala nu te lasă să păcatuieşti” se spune in Biblie.

Cauza miopiei o constituie deformarea structurilor câmpului la nivelul capului determinate de sentimentul de ură din structurile stabile ale câmpului uman. Aceste structuri nu dispar după intervenţia chirurgicală de îndepărtare a miopiei ci continuă acţiunile distructive la nivelul câmpului, se transferă asupra acestor organe sau asupra parametrilor spirituali ai omului.

Bărbatul şi femeia care se iubesc, îşi îmbunătăţesc karma, se vindeca pe ei si pe copiii lor.

Sursa:   S.N Lazarev- Cauzele spirituale ale bolilor

Ţi-ar mai plăcea:

Mame şi taţi conştienţi
Cauzele spirituale ale bolilor (1)
Cauzele spirituale ale bolilor(3)
Puterea este Aici si Acum- in mintea noastra
Părinti de vocatie, copii cu destin împlinit

Cauzele spirituale ale bolilor (1)

Multe procese care au loc acum în viaţă sunt îndreptate spre eliminarea blocajelor dintre conştiinţa şi subconştientul omului. Tot ce pătrunde în subconştient constituie un ghid al acţiunilor şi începe să funcţioneze activ.

Dacă, cu 100-150 de ani în urmă absolutul subconştientului era în principal apanajul artei, filozofiei, al câtorva şcoli ezoterice, în prezent acestui proces i s-a raliat medicina.

Logica conştiinţei umane este orientată către supravieţuirea corpului fizic. Logica subconştientului, către păstrarea şi dezvoltarea structurilor spirituale. De aceea încercările de substituire mecanică a acestora în cele mai multe cazuri duc la dispariţia uneia din aceste două componente.

Acum subconştientul omului asimilează murdăria energetică cu o viteză neînchipuită şi nu doar pentru că unii încearcă să pătrundă în el, ci şi pentru a ţi se bloca subconştientul.

Sentimentele şi trăirile negative care pătrund în subconştient, nu mai pot fi controlate de om şi întrucât sănătatea fizică este strâns legată de subconştient, apar nişte dependenţe complicate şi nişte urmări grave.

Cercetarea structurilor karmice demonstrează, în mod elocvent, la nivelul energetic, porunca biblică: “Respectă pe tatăl tău şi pe mama ta ca să se prelungească zilele tale pe Pământ”.

Raporturile faţă de mamă şi tată trebuie să fie întotdeauna cele respectate. Codul legilor şi regulilor care a existat în societate în toate veacurile proteja împotriva destrămării celor mai fine structuri ale câmpurilor oamenilor. Acum toate acestea sunt pierdute.

Relaţiile dintre oameni sunt determinate de nişte coduri ale câmpurilor lor. Câmpul fiecărui om conţine câte un set de programe care determină interrelaţiile sale cu lumea şi cu oamenii. Sentimentele de dragoste, ură, supărare, pe care le nutresc cei din jur faţă de om corespund cu stricteţe cu ce ceea ce ESTE sădit în karma acestuia. De aceea, exista oameni care sunt în permanenţă jigniţi, care suferă traumatisme, care sunt invidiaţi, etc. În câmpul omului sunt conţinute programe informaţionale ale atitudinilor faţă de el şi programe ale atitudinii acestuia faţă de alţi oameni.

Când împotriva noastră se întreprinde ceva neplăcut, nu e bine să răspundem în acelaşi fel. Ne putem opune doar la nivel fizic, însă la nivelul câmpului şi la nivelul spiritual trebuie să ne păstrăm întotdeauna o atitudine de smerenie, de blândeţe, să manifestăm iubire faţa de oameni şi să ţinem minte că orice neplăcere este cauzată de imperfecţiunea noastră. Acest lucru ne curăţă karma, ne fereşte de boli, ne ameliorează destinul şi sănătatea copiilor.

Irascibilitatea în raporturile cu oamenii, răutatea, constituie o tentativă de atac bioenergetic nu numai asupra unui individ ci şi asupra Universului, provocând deformaţii ale structurii câmpului. “Rugaţi-vă pentru cei ce vă blestemă şi binecuvântaţi-i pe cei care va urăsc”. Aceasta e cea mai puternică apărare împotriva nenorocirilor, bolilor şi a ceea ce numim “deochi”.

Foarte multe boli sunt puse în legătura cu faptul ca oamenii nu ştiu cât e de periculos ca în perioadele de puternic avânt sufletesc, când sunt îndrăgostiţi, de exemplu, iar nivelul energetic al omului creşte brusc, să emane gânduri şi stări emoţionale negative.

Enurezisul nu e o boală, ci primul semnal al unor puternice nereguli ale structurilor spirituale ale copilului. Este o bombă cu explozie întârziată, care nu e obligatoriu să se manifeste sub formă de boală la copil, ci poate apărea şi sub formă de soartă nefericită a copilului, sau de structuri emoţionale şi psihice deformate.

De aceea, orice sentiment al jignirii care a intrat la o mare adâncime, sau de care omul nu se poate debarasa timp îndelungat reprezintă un mare pericol. Oamenii au încercat, în mod intuitiv, să dezamorseze aceasta bombă, să scape de sentimentul de supărare. Modalităţile au fost plânsul, spartul veselei, înjurăturile. Atunci când însă supărarea este ţinută timp îndelungat ea devine de câteva ori mai periculoasă şi loveşte nu doar în cel care o ţine dar şi în copii lui.

Oamenii sănătoşi nu-şi permit să ţină supărări. În iudaism şi creştinism exista Duminica Iertării, când omul cere iertare pentru toate ofensele şi nedreptăţile pe care le-a săvârşit cu voie sau fără de voie. Dacă acest lucru se face cu sinceritate, atunci intră în funcţiune mecanismul căinţei şi are loc autopurificarea în subconştient.

Din păcate, sensul căinţei este înţeles într-un mod greşit în prezent. Căinţa, înainte de toate, nu este un şir de remuşcări sterile. A te căi înseamnă a-ţi îndrepta toate forţele asupra propriei schimbări şi niciodată să nu-ţi mai repeţi greşelile. În timpul căinţei are loc ruperea lanţului de cauze şi efecte în care o fapta trage după sine pe următoarea. În iudaism cel care se căieşte sau în creştinism tâlharul răstignit pe cruce care se pocăieşte se pot ridica mai sus decât un sfânt pentru că ei au nevoie de eforturi de zeci de ori mai mari decât un om cu karma curată pentru a trăi întreaga viaţă în sanctitate.

Rudele noastre şi chiar animalele domestice depind de noi, iar dacă încălcăm legile eticii, aceştia pot fi pedepsiţi împreună cu noi.

Conştiinţa omului e ca o mică rotiţă ce poate fi rotită prin eforturi nu prea mari înainte şi înapoi. Subconştientul e ca o roată imensă şi grea care este greu de pornit, dar şi mai greu de oprit.

Strămoşii noştri urneau roata subconştientului prin aspiraţia către Dumnezeu, prin iubire şi facere de bine.

În ultimii 300 de ani noi trăim din inerţia acestei mişcări, fără să depunem eforturi pentru a o menţine. De aceea, acum ne poate ajuta numai aspiraţia conştienta şi neîntreruptă către armonia lumii, către Dumnezeu. Rezervele karmei omenirii sunt epuizate şi doar aspiraţiile personale ale fiecărui om vor determina gradul său de protecţie împotriva nenorocirilor.

Sursa:  S.N. Lazarev – Cauzele spirituale ale bolilor

Ţi-ar mai plăcea:

Mame şi taţi conştienţi
Puterea este Aici si Acum- in mintea noastra
Părinti de vocatie, copii cu destin împlinit

Fenomenul de dezadaptare şcolară poate fi consecinţa unor greşeli didactice venite din partea educatorilor.

   Şcoala ca mediu social integrator al elevilor  poate manifesta uneori influenţe psiho-pedagogice negative, care să determine efecte de dezadaptare şcolară în rândul elevilor,aflaţi sub acţiunea  unor influenţe perturbatoare.

Elevul nu este un spectator impasibil al cerinţelor sau al constrângerilor venite din exterior, cărora el trebuie doar să li se conformeze, ci are propriul său sistem de afinităţi şi de referinţe filtrând într-un mod specific , influenţele perturbatoare. Aşadar  descoperim existenţa unei mari  diversităţi de răspunsuri, în contextul unei situaţii identice. Prin urmare este insuficientă explicaţia adaptării-dezadaptării doar prin intermediul factorilor externi,făcându-se abstracţie de  particularităţile adaptative individuale. Nu în ultimul rând trebuie să ţinem seama şi de etapa de vârstă a elevului, deoarece fiecare dintre aceste etape aduc cu ele mecanisme diferite de adaptare. Luând în considerare aceste diferenţe psihologice ,se va evita dezvoltarea unor personalităţi refractare sau revoltate, care se vor antrena frecvent în situaţii conflictuale cu cei din jur,ştiut fiind faptul că suprasolicitarea posibilităţilor limitate ale unui stadiu, duce la conturarea personalităţilor dizarmonice.

Atâta timp cât stările de criză nu duc la stagnarea dezvoltării copilului, nu există motive majore de îngrijorare din partea părinţilor şi educatorilor, în schimb, trenarea stării de criză, închistarea  copilului într-o permanentă stare de inadaptare ,necesită măsuri urgente.

Influenţele perturbatoare pot să se datoreze unor acţiuni venite  din partea educatorilor, etichetate drept ,,greşeli didactice”, erori de ordin metodologic acţional. Didactogenia este acţiunea involuntara a cadrelor didactice soldată cu o serie de consecinţe negative asupra elevilor.

Astfel subaprecierea ori supraaprecierea capacităţilor reale ale elevului sunt erori cu efecte asupra structurii motivaţionale a elevului, a căror persistenţă în timp, acţionează asupra capacităţii adaptative la cerinţele educaţionale ale elevului,ştiut fiind faptul că profesorul reprezintă artizanul încrederii în sine al elevului prin feed-backul pe care-l acordă prestaţiei acestuia la ore. Atunci când exigenţele profesorului faţă de elevul submediocru  sunt superficiale şi formale, actul de învăţare a elevului respectiv îşi pierde din consistenţă şi valoare căpătând aspecte formale .

Sarcinile şcolare facile au drept efect apariţia unei stări de pasivitate în domeniul cunoaşterii. Fiind privat de atenţia cooperativă a profesorului, elevul în cauză va deveni tot mai indiferent şi pasiv ,trecând în rândul elevilor rămaşi în urmă la învăţătură.

În cazul în care este nemulţumit de răspunsurile unui elev, profesorul îşi va exprima în mai multe rânduri neîncrederea în capacităţile acestuia de a creşte în cunoaştere, elevul respectiv va începe să conştientizeze tot mai adânc cele spuse de profesor, dând răspunsuri conforme acestei stări şi obţinând rezultate tot mai slabe : neputinţa acestui elev se înscrie, aşadar, în categoria deficienţelor create de profesor .

La fel de nocivă este şi atitudinea de supraestimare de către profesor a posibilităţilor reale ale elevului, inducându-se un cumul intelectual, elevul în cauză fiind nevoit să gestioneze disproporţiile dintre sarcinile şi cerinţele care-i sunt date şi propria-i rezistenţă nervoasă, reacţionând fie prin respingere a exigenţei, fie printr-o îndeplinire formală a acesteia.

Între cei doi actori, profesor şi elev, pot interveni dezacorduri privitoare la motivele reale care explică reuşitele sau nereuşitele şcolare.

Uneori profesorul atribuie comportamentului elevului un motiv pe care elevul în cauză îl respinge , alături de măsurile luate de profesor împotriva lui, trăind un sentiment de nedreptate, fiind convins că pedeapsa la care a fost supus nu este meritată. Prin repetarea acestor practici , elevul dezvoltă fenomenul de rezistenţă interioară ce barează contactul dintre el şi profesor.

Comunicarea educaţională reprezintă forma fundamentală de interacţiune între profesor şi elevi, prin care profesorul urmăreşte deliberat şi sistematic fie stabilitatea, fie modificarea comportamentelor elevilor. Anumiţi factori însă, pot acţiona divergent şi defavorizat acţiunii educative, determinând apariţia unor bariere în calea comunicării optime. Unele dintre acestea  sunt de natură materială caracterizând particularităţile mediului, altele subliniază particularităţile celor două personaje implicate în actul comunicării: profesor şi elev. Distorsiuni ale comunicării sunt favorizate de lateralizarea comunicării şi absenţa feedback-ului, având efecte restrictive asupra însuşirii cunoştinţelor şi formării intelectuale a elevilor.

Componenta nonverbală a mesajului are o importanţă cel puţin egală cu cea a conţinutului, iar persoana care vorbeşte transmite pe lângă mesajul verbal şi unul corporal (mişcările corpului proxemică, artefactele, haptică, oculezică, expresii faciale, cronemică,etc.).

Dezvăluirea semnalelor nonverbale agresive prin punerea în discuţie a arătatului cu degetul (cu degetul aratător ridicat în sus şi mişcat agresiv de sus în jos), este un gest ce trădează agresivitatea profesorului şi autoritatea dusă la extrem. Privirea, ca element al oculezicii, poate transmite semnale nonverbale agresive, toate acestea contribuind la favorizarea apariţiei unor conflicte între profesori- elevi .

           Conflictul-scop este decelabil în multe dintre ipostazele  interacţionale dintre cadrul didactic şi elevii săi. Dacă finalităţile propuse de către cadrul didactic nu sunt în concordanţă cu cele ale elevilor, este posibilă în mod natural, conturarea acestui conflict. Starea conflictuală produsă de un conflict-scop se poate transforma într-un conflict afectiv (în cadrul acestei stări, elevul putând să se îndepărteze afectiv de cadrul didactic respectiv şi de materia/disciplina şcolară). În cadrul acestui conflict afectiv, apare posibilitatea difuzării conflictului prin migrarea nucleului conflictual de pe un obiect pe altul, ceea ce conduce la dificultăţi reale în identificarea şi rezolvarea situaţiei respective.

Indubitabil cea mai gravă eroare didactică este atribuită  etichetării şi discriminării copiilor, în orice context acţional , exercitând o influenţă profund destabilizatoare asupra sistemului de valori personale ale acestora.

Discriminarea poate conduce la ignorarea sau excluderea copiilor cu dizabilităţi din procesul de transmitere  a cunoştinţelor de către educatori, datorită disfuncţiilor perceptive ale acestor copii, necesitând un timp suplimentar pentru instruire; privarea copiilor de unele drepturi fundamentale (romii fiind trataţi conform atributelor  stereotipe ale etniei lor), marginalizarea copiilor proveniţi din familii sărace.

Iată că toţi aceşti factori didactogeni au potenţialitate destructurantă, acţionând în detrimentul adaptării şcolare a elevilor constituindu-se în surse incidentale ale dezadaptării sociale ale acestora.

Prieten este, înainte de toate, cel care nu te judecă.

Am spus, este acela care deschide uşa sa pribeagului, cu cârja sa, cu bastonul său lăsat într-un colţ, şi nu-i cere să danseze pentru a-i judeca dansul. Iar dacă pribeagul povesteşte despre primăvara de afară, prietenul este acela care primeşte în el primăvara. Iar dacă povesteşte despre grozăvia foamei în satul de unde vine, rabdă de foame împreună cu el. Căci, ţi-am spus, prietenul este acea parte a omului care deschide pentru tine o poartă pe care n-ar deschide-o, poate, niciodată altuia.

Şi prietenul tău e adevărat, şi tot ceea ce spune e adevărat, şi te iubeşte, chiar dacă, aiurea, te urăşte. Iar prietenul pe care, mulţumită cerului, îl întâlnesc în templu, este acela care întoarce către mine acelaşi obraz ca şi al meu, luminat de aceeaşi credinţă, căci atunci unitatea e făcută, chiar dacă el e negustor, iar eu oştean, sau el grădinar, iar eu marinar în larg. în ciuda deosebirilor noastre, l-am găsit şi sunt prietenul lui. Şi pot să rămân tăcut lângă el, adică să nu mă tem pentru grădinile mele lăuntrice, şi munţii mei, şi văile, şi pustiurile mele, căci el nu le va călca niciodată. Tu, prietenul meu, ceea ce primeşti cu dragoste de la mine  este ambasadorul imperiului meu lăuntric.

Iar tu te porţi bine cu el, îl pofteşti să se aşeze şi-l asculţi. Şi iată-ne fericiţi. Căci m-ai văzut, oare, când primeam ambasadori, ţinându-i deoparte sau refuzându-i fiindcă, în adâncul imperiului lor, la o mie de zile de mers de al meu, oamenii se hrănesc cu mâncăruri ce nu-mi plac sau purtările lor nu sunt şi ale mele? Prietenia este, în primul rând, înţelegerea şi circulaţia spiritului deasupra detaliilor vulgare. Şi nu-i pot reproşa nimic celui care stă în capul mesei mele.

 Căci ospitalitatea, curtoazia şi prietenia sunt întâlniri ale omului în om. Ce aş căuta în templul unui zeu care s-ar preocupa de înălţimea sau proporţiile credincioşilor săi, sau în casa unui prieten care nu mi-ar accepta cârjele şi m-ar pune să dansez pentru a mă judeca? Vei întâlni mulţi judecători în lume. Dar dacă trebuie să te transformi şi să te întăreşti, lasă această muncă pe seama duşmanilor tăi. Ei o vor face, asemenea furtunii care sculptează cedrii. Prietenul tău e făcut pentru a te primi.

Domnul, atunci când intri în templu, nu te judecă, ci te primeşte.

                                                    Extras din  ,,Citadela”  de Antoine de Saint-Exupery 

 

Contracturile, crampele, distoniile, tensiunile musculare sau torticolisul-mesaje cu sens

Fiinta umana are in principal trei tipuri de semnale, trei maniere de a trai in corpul sau, cu o intensitate diferita, aceste mesaje interioare de discordanta. Aceste trei tipuri de mesaje sunt tensiunile fizice sau nervoase, traumatismele fizice sau psihologice si bolile organice sau psihologice.

Primul mod de exprimare este acela de a resimti o tensiune, un discomfort, ca de exemplu, tensiunile dorsale, dificultatile digestive, cosmaruri, boli sau tulburari psihologice ? etc,. Suntem aici la stadiul normal de exprimare a tensiunii interioare. Inconstientul utilizeaza un semnal fiziologic sau psihologic pentru a exprima ce se intampla. Este Maestrul sau Ghidul Interior care loveste geamul Calestii pentru a face semn Vizitiului si pentru a-i spune ca ceva nu merge (proasta directie, condus inconfortabil sau periculos, oboseala, nevoia de a face pauza, etc).

Daca persoana este deschisa, gata sa auda si sa accepte mesajul la nivelul Constientului, ea va face schimbarile comportamentale necesare si tensiunile vor disparea. Noi avem din pacate multe dificultati de a fi receptivi la acest nivel. Exista multe motive pentru aceasta, in principal tendinta noastra normala catre usor, dar si cultura noastra care separa lucrurile si face ca noi sa nu mai stim sa le legam.

Acesta e motivul pentru care se dezvolta surditatea interioara. Primul nivel de mesaje este totusi extraordinar de bogat si nu este singurul.

O contractura musculara este, asa cum indica si numele sau, contractia muschiului care este involuntara, dureaza un anumit timp si este dureroasa. O crampa este o contractura mai mult sau mai putin dureroasa. O distonie este o contractura musculara care blocheaza persoana pe o anumita parte a corpului si uneori intr-o pozitie neobisnuita (torticolis). Acest tip de crampa care dureaza este bine inteles involuntara si se poate produce fie la nivelul sistemului muscular motor (fibre striate) fie la nivelul sistemului muscular involuntar ( fibre netede).

Torticolisul este cazul clasic si cel mai simplu de distonie. Localizat la ceafa, el revine foarte clar asupra simbolicii. Aceasta tensiune a cefei are un efect psihic direct si ne impiedica, uneori foarte dureros, sa intoarcem capul la dreapta sau la stanga, adica de a spune nu. Este semnul dezacordului, al refuzului, al neacceptarii a ceea ce se intampla sau a ceea ce un altul spune sau face. Torticolisul ne impiedica sa facem gestul ce semnifica incapacitatea noastra de a spune nu unei persoane sau unei situatii. Ne gandim ca nu avem drepul, posibilitatea sau capacitatea de a o face.

Contracturile, crampele, distoniile, tensiunile musculare sau torticolisul ne vorbesc, ca si rupturile, de o piedica in miscare, voluntara sau nu.

Suntem in aceeasi dinamica a mesajelor ca si pentru rupturi sau clacaje, doar ca piedica nu este totala, riscul de agrava nefiind imediat (a priori). Avertismenul sau mesajele nu sunt mai putin clare si cer o reflectie asupra motivelor acestei impiedicari si asupra faptului de a sti daca se datoreaza exteriorului (celorlalti) sau interiorului (sine). Ele vorbesc de cat ne afecteaza crisparea in raport cu o situatie care nu ne place, ne face rau. Atunci cand atinge muscultura voluntara, e vorba mai degraba de piedici datorate exteriorului si cand e vorba de musculatura involuntara, datorata interiorului. Bineinteles, localizarea tensiunii va desavarsi sensul mesajului.

« Spune-mi unde te doare, si-ti voi spune pentru ce » MICHAEL ODOUL

Mindfulness

Oprește-te pentru un moment, din ceea ce faci…..observă-ti postura….

Conștientizează-ti respiratia!

Iti simti corpul? Simti vreun disconfort undeva….durere….tensiune?

Esti tensionat sau te simti confortabil?

Esti calm sau agitat?

Îti este frig sau cald?

Sau poate iti este asa cum iti place tie!

Îti este sete sau foame?

Simti disconfort digestiv?

Simti tensiune musculara?

Ce simti de fapt in acest moment?

Cum ai putea traduce starea ta emotională? Fericire?Tristete? Plictiseala? Furie? Surpriză? Bucurie? Disperare?

Când suntem mindful trăim în “aici şi acum”, fiind conştienţi de propriile gânduri şi sentimente, conectați  la  propria persoană cât și la cele ale apropiaților nostri, însă respectându-le unicitatea şi individualitatea.
Mindfulness este așadar ,, o stare de prezenţă conştientă, în care ne concentrăm atenţia într-un anumit fel: intenţionat, în momentul prezent, fără judecăți critice. ” (Jon Kabat-Zinn)

„Efectul oglindă”

Înainte de a ajunge acolo, viaţa ne propune în permanenţă mijloace de informare şi de reflecţie asupra a ceea ce se petrece în noi.

Mesajele ne sunt trimise în fiecare moment de mediul nostru şi ne dau, în mod constant, indicaţii juste şi profunde. Acest prim nivel de mesaje trimise de viaţă pentru a ne ajuta să înţelegem cine suntem şi ce avem de trăit se numeşte „efect oglindă”.

In fapt, viaţa se bazează pe numeroase suporturi pentru a ne vorbi şi a ne ghida şi nu depinde decât de noi să o ascultăm. Observând ceea ce se petrece în jurul nostru şi ce reprezintă ceilalţi în biotopul nostru, reuşim să ne înţelegem pe noi înşine. în acest fel de percepere a vieţii se înscrie „efectul oglindă”, despre care Carl Gustav Jung spunea: „Percepem la alţii celelalte mii de faţete ale noastre”.
Ce se înţelege deci prin „efectul oglindă”?

Este vorba despre unul dintre conceptele filosofice care a fost cel mai greu de acceptat în cercetarea pe care am întreprins-o. Inseamnă, de fapt, că tot ceea ce vedem în şi la ceilalţi nu este decât reflectarea noastră.

Când ceva ne place la cineva, este vorba despre o parte din noi înşine în care nu îndrăznim să credem sau pe care nu îndrăznim să o exprimăm. Până aici, principiul este acceptabil. Să mergem mai departe. Atunci când ceva ne este insuportabil la altul, acest lucru vrea să spună că este vorba despre o polaritate care, de asemenea, neaparţine, dar care este de nesuportat pentru noi. Refuzăm să o vedem, să o acceptăm şi nu o putem
tolera la alţii pentru că ne trimite la noi înşine, ceea ce devine foarte dificil de admis. Să reflectăm sincer la acest lucru.

Care este singura parte a corpului nostru pe care nu o putem vedea niciodată cu propriii ochi, chiar dacă am fi cel mai mare contorsionist al lumii? Este vorba de înfăţişarea noastră. Or, ce reprezintă înfăţişarea? La ce serveşte? Ea reprezintă propria identitate şi, de altfel, fotografia noastră este pusă pe documentele numite „de identitate”.

Singurul mod de a ne vedea figura este de a o privi într-o oglindă. Vedem în oglindă reflectarea noastră, imaginea pe care ne-o retrimite, în viaţă, oglinda este celălalt. Ceea ce vedem acolo şi imaginea pe care ne-o retrimite sunt reflectarea fidelă a ceea ce se întâmplă în noi. Aceasta prinde încă şi mai multă forţă dacă adăugăm faptul că „alegem” persoanele cu care ne întâlnim.

Ce palmă! Ce afront când, de exemplu, întâlnim adesea persoane nedrepte. Suntem obligaţi să reflectăm asupra propriei nedreptăţi faţă de ceilalţi. Să reflectăm asupra propriei avidităţi dacă întâlnim frecvent persoane avide şi asupra propriei infidelităţi dacă suntem mai mereu trădaţi.

A doua componentă a „efectului oglindă” este că Nonconştientul nostru, Conştiinţa noastră Holografică, Stăpânul sau Ghidul nostru Interior ne conduc spre a întâlni persoanele care ne convin.
Acest principiu funcţionează atât în sens negativ, cât şi în sens pozitiv. El face ca, dacă vrem cu adevărat un lucru, să întâlnim, ca din întâmplare, persoanele, cărţile sau emisiunile de radio ori televiziune care ne vor ajuta. Dar tot acest principiu, care a fost numit de C.G. Jung fenomenul sincronicităţii, ne face să întâlnim persoane care „nu ne convin” când avem ceva de înţeles, de schimbat în atitudinea noastră faţă de viaţă.

De altfel, uneori este dificil de sesizat sau de acceptat, dar, în toate cazurile, singura întrebare care se pune este „Ce trebuie să înţeleg din această situaţie?”
sau „Ce am avut de învăţat din această întâlnire?” Dacă suntem sinceri, răspunsul vine repede.

Lama şi budiştii tibetani spun de altfel că, în viaţă, „cei mai buni maeştri (cei care ne fac să evoluăm) sunt cei mai răi duşmani ai noştri, cei care ne fac să suferim cel mai mult”…
Dar noi suntem, din păcate, foarte adesea surzi sau proşti ascultători ai acestor mesaje, care ne previn despre ce se petrece şi despre ce avem de înfăptuit în viaţă. Suntem deci obligaţi să mergem mai departe, spre actele ratate, traumatismele, chiar boala. Ele ne  vorbesc, dar trebuie să învăţăm să le decodăm limbajul.

Acest lucru poate părea inutil, căci toată lumea consideră că ştie la ce foloseşte un braţ, un picior, un stomac sau un plămân. Dar nu avem decât o imagine fragmentară
a părţilor corpului nostru, cărora le cunoaştem şi le înţelegem numai funcţia mecanică. Este bine să lărgim înţelesul global al acestei funcţii şi mai ales reprezentarea ei, proiecţia ei psihologică. Am putea astfel deduce semnificaţia tensiunilor care se manifestă în cutare sau cutare punct al corpului.
Prin prezentarea globală a realităţii umane, am reuşit să vedem de ce lucrurile se derulează în acest mod. Acum vom aborda felul în care ele funcţionează înlăuntrul nostru, abordând domeniul energiei, al înţelegerii energetice a fiinţei umane.Aş vrea să vă propun codificarea taoistă a acestor energii şi mai ales structurarea lor în corp. Yin, Yang, meridianele de acupunctură, chakrele, toate sunt concepte care ne vor permite să plasăm lucrurile în interiorul corpului nostru şi să sesizăm interrelaţiile existente. Graţie lor, vom putea lega între ele toate aceste părţi din interiorul nostru pe care ştiinţa modernă le separă şi le segmentează. Putem astfel să le dăm din nou un sens pe care, fără îndoială, l-am uitat puţin.

Sursa:

Michel Odoul ,,Ghidul complet al durerilor fizice.Terapii psihoenergetice”

Bun şi rău….. în acelaşi timp, arborele tău.

    Nu-ţi plac toate fructele. Dar unele sunt frumoase. Este prea uşor să te feliciţi pentru cele frumoase şi să le renegi pe celelalte. Căci  sunt aspecte diverse ale aceluiaşi arbore.

Este prea uşor să alegi câteva ramuri. Şi să le renegi pe celelalte. Fii mândru de ceea ce e frumos. Iar dacă urâtul e mai mult prezent, taci.

Tu eşti cel ce trebuie să pătrundă în trunchi şi să spună: „Ce trebuie să fac pentru a vindeca acest trunchi?”.

Căci există două judecăţi. Cea pe care o faci ca judecător. Şi cea pe care o faci asupra ta.

Vreau să aparţii unui arbore şi să te supui unui arbore. Vreau ca mândria ta să fie în arbore. Şi viaţa ta, pentru ca ea să primească un sens.

Darurile mele sunt lipsite de greutate. Dar ce importanţă au greutatea sau numărul? Pot, doar deschizând mâna, să eliberez o armată de cedri care va escalada muntele. Este de ajuns o sămânţă?

CACI N-AI ÎNŢELES NIMIC DESPRE BUCURIE dacă-ţi închipui că arborele trăieşte pentru ceea ce este, un arbore închis în sămânţă sa. El este izvor de seminţe furate de vânt şi se transformă şi se înfrumuseţează din generaţie în generaţie. El înaintează nu în felul tău, ci ca un incendiu în voia vântului. Plantezi un cedru în munte şi iată cum pădurea, încet, de-a lungul secolelor, se revarsă. Ce poate să creadă arborele despre el însuşi? S-ar crede rădăcini, trunchi şi frunziş. Ar crede că se slujeşte înfigându-şi rădăcini, dar el nu este decât drum şi trecere.

Pământul, prin el, se uneşte cu mierea soarelui, scoate muguri, deschide flori, şi împrăştie seminţe, şi seminţele poartă viaţa, ca pe un foc pregătit, dar invizibil încă. Dacă semăn în vânt, voi da foc pământului.

Dar tu priveşti cu încetinitorul. Vezi acest frunziş nemişcat, această greutate de ramuri bine înfipte şi creezi că arborele e sedentar, trăind prin sine, zidit în sine. Vezi totul pe dos. îţi este de ajuns să te dai câţiva paşi înapoi şi să accelerezi pendularea zilelor, ca să vezi din sămânţă ta ţâşnind flacăra, şi din flacără alte flăcări, şi astfel focul înaintează lepădându-şi rămăşiţele de lemn ars, căci pădurea arde în linişte. Şi nu vezi acest arbore sau celălalt.

Şi înţelegi că rădăcinile nu slujeau nici unuia, nici celuilalt, ci acelui foc în acelaşi timp mistuitor şi creator, iar masa de frunziş întunecat care îmbracă munţii tăi va fi pământ fecundat de soare. Şi iepurii vor umple poienile, iar păsările se vor aşeza pe ramuri. Şi nu vei mai şti să spui cui slujesc rădăcinile în primul rând.

Nu există decât etape şi treceri.

Şi pentru ce ai vrea să creezi despre arbore ceea ce nu creezi despre sămânţă lui?

Nu spui: „Sămânţă trăieşte pentru sine. Ea s-a împlinit. Tulpina trăieşte pentru sine. S-a împlinit. Floarea în care ea se transformă trăieşte pentru sine, s-a împlinit. Sămânţa căreia ea i-a dat naştere trăieşte pentru sine, s-a împlinit”. Şi la fel, încă o dată, despre germenele proaspăt care-şi împinge tulpina printre pietre.

Ce etapă vei alege pentru a o face împlinire? Eu nu cunosc decât înălţarea pământului în soare.

 

                                                                    Extras din ,,Citadela” de Antoine de Saint–Exupery